Dolomiti, episodul 2: Monte Cristallo

Data publicarii: 26 nov 2014

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

E prima noastra dimineata in Cortina DAmpezzo. E rece dar cerul e senin si abia acum vedem mai bine unde am aterizat de fapt. Cortina e o statiune asezata intr-un loc superb. E strajuita din toate partile de munti cu virfuri ce adesea depasesc 3000 de metri. Unul dintre ele il vedem foarte bine fie si numai iesind din cort.E prima noastra dimineata in Cortina D’Ampezzo. E rece dar cerul e senin si abia acum vedem mai bine unde am aterizat de fapt. Cortina e o statiune asezata intr-un loc superb. E strajuita din toate partile de munti cu virfuri ce adesea depasesc 3000 de metri. Unul dintre ele il vedem foarte bine fie si numai iesind din cort.

Stau cu gura cascata si ma minunez in ce loc frumos am ajuns. Dupa rezolvarea problemelor administrative specifice diminetii, studiem hartile afisate la camping. Acestea sunt din mai multe zone, toate tentante incit nici nu stii ce sa alegi. Ne deplasam in centrul orasului  cu intentia clara de a vizita biroul turist info unde ne aprovizionam cu pliante.

 

 

Astazi vrem sa mergem sa facem un traseu mai ususrel fiindca cele doua zile de drum inca se simt si ne-am orientat catre un circuit la Cinque Torri. Undeva la un sens giratoriu insa am gresit iesirea si ne-am trezit in drum spre pasul Tre Croci. Pina ne dam seama si avind in vedere ca nu prea e loc sigur de intors masina hotarim sa mergem in pas si sa ne gasim de facut un traseu de acolo.

 

Zis si facut. Sus gasim un telescaun modern, cu locuri acoperite. Dar mai important e ca tot aici gasim si o harta care ne arata traseele din zona. Cel mai tare ne face cu ochiul un traseu catre Monte Cristallo, mai ales ca are punctul terminus la 3000 de metri.

 

Continuam pe sosea si ne lasam masina in Pasul Tre Croci(1809m). De acolo urmam traseul 203 care urmeaza sa ne duca la Rifugio Son Forca aflat la 2205m altitudine. Traseul pleaca pe un drum forestier pe care il scurtcircuiteaza uneori.

 

La inceput mergem prin padure iar dupa o jumatate de ora suntem in zona alpina. Peisajul e ceva de vis. Peste tot sunt turnuri inalte, tacute, creste zimtate si ascutite. Cind vezi asa ceva nu poti simti decit bucurie si recunostinta pentru faptul ca esti provilegiat sa umbli pe astfel de carari.

 

Traversam un riu si ne oprim la baza unei pirtii de schi. Stam tot timpul cu ochii in sus incercind sa prindem fiecare amanunt si sa ne bucuram de fiecare virf. Poteca marcata paraseste drumul forestier si pleaca undeva in dreapta. Desi urmeaza o bucata mai abrupta nu pot sa nu remarc ingeniozitataea celor care au marcat si amenajat urcarea.  Au facut-o la modul inteligent cu serpentine bine gindite care sa nu te stoarca de energie. Dar oricum, in Dolomiti nu ramai fara energie caci o poti lua de fiecare data de la tot ceea ce vezi.

 

Poposim pe un platou aflat undeva deasupra pirtiei de schi. Reintilnim drumul. Nu mai este mult pina la Rifugio Son Forca. Mai jos de el e statia de jos a unei telegondole. Ne apropiem si ramanem un pic surprinsi: telegondola asta e veche, e fara indoiala un stramos al telegondolelor moderne de azi.

 

Daca te uiti mai atent vezi cabinele seamana cu niste tomberoane. Au forma aproape cilindrica sunt inguste. In ele incap maxim doua persoane care trebuie sa stea in picioare. Din acest motiv am numit aceasta instalatie teletomberon. Si cum traseul pina sus la cabana Guido Lorenzi pare ca undeva se opreste ne hotarim sa folosim aceasta gondola.

 

Distractia a fost maxima: gondola nu incetineste in momentul in care te urci. Undeva pe caldarim sunt trasate doua cercuri. Te pozitionezi pe unul din ele dupa care alergi, te prinzi cu mina de gondola si sari in ea! Angajatul inchide usa apoi in urma ta. Gondola e micuta, doua persoane cu rucsacei mici incap doar in picioare. In plus cabina are o miscare de oscilatie pe orizontala o perioada, dupa ce te urci.

 

Asadar fiecare stam pe pozitii, Ramona la primul cerc, eu la al doilea. Urcam cu bine si ne lasam in unduiala telegondolei. Dan e si el in spatele nostru. Se urca abrupt, din ce in ce mai abrupt. Exista si o statie intermediara iar de acolo nu se mai disringe nici un fel de poteca spre cabana.

 

Daca te uitai de jos si nu erai atent aveai senzatia ca grohotisul e zapada veche. In fapt e doar foarte multa piatra amestecata cu pamant pe o panta mare. Intram in ceata, apoi iesim din ea si coborim la statia de sus a telegondolei.

 

 

Locul e strimt, cu doua hauri mari pe ambele parti ale crestei. Peisajul insa este de vis: creste peste creste, nori, pamant rosiatic, stinca alburie care iti da senzatia de alta planeta. Nici nu stii unde sa te uiti si ce sa fotografiezi.  Pe linga statia de telegondola sunt niste scari si niste punti. Mergem mai intai pe ele. Traseul se opreste brusc pe buza unei prapastii.

 

In jos se vad o parte din traseul construit de soldati in primul razboi mondial.

In sus se poate urca pe o scara metalica iar de acolo incepe traseul de via ferata care te duce mai intai pe Vf. Cristalino(3008m) iar apoi continua linia crestei.

Altimetrul lui Dan arata  3001m. De sus, din traseu incep sa apara alpinisti.

 

Revenim linga telescaun si urcam la cabana G. Lorenzi. In exterior e amenajata o mare terasa de unde poti admira peisajul.

De linga aceasta terasa porneste un traseu de via ferata care are drept punct terminus Vf. Cristallo(3221m).

 

Din pacate, la fel ca si in multe alte locuri de pe la noi este afisat un anunt incare esti informat ca nu ai voie sa stai la masa decit daca maninci de la cabana.

 

Vremea pare a se strica si incep sa cada primele picaturi de ploaie. Pe Vf. Cristalo e un grup mare de alpinisti care incepe sa coboare pe roca uda. Ne adapostim afara, sub acoperisul cabanei si asteptam sa treaca ploaia. Ceea ce se si intimpla destul de repede. Atmosfera se mai limpezeste si putem vedea mai multe de pe terasa cabanei. Ne atrage atentia zona pe care o banuim a fi Tre Cime si unde planuim sa mergem maine.

 

Pentru prima data suntem deasupra curcubeului

Pe linga asta vedem multe alte creste, virfuri. Undeva jos ne atrage atentia un lac cu ape de smarald.

 

Momentul limpede a fost scurt si zona e invadata de ceata care nu se mai depasa de acolo. Incepe iarasi ploaia. Hotarim sa coborim. Mergem la telegondola si reincepem distractia cu urcatul din mers.

 

VIntul bate destul de tare iar gondola s-a balansat serios o buna bucata din drum. Si ca sa fie meniul complet, in cabina intra apa din tavan. Asadar, intr-o continua unduire pornim catre statia de baza. La inceput ceata e foarte deasa incit abia vedem gondula urmatoare.

 

Coborim din mers tocmai cind ploaia inceteaza. Peisajul e parca mai frumos acum, cu virfuti si aburi, cu nori. Plecam la vale pe acelasi drum insa facem o deviere catre un punct de belevedere aflat pe o stinca mare si masiva.

 

Revenim in traseu insa nu mai urmam marcajul ci folosim o scurtatura. E vorba de o poteca bine conturata care coboara mai abrupt pe pirtia de schi. Revenim cu bine in Pasul Tre Croci de unde recuperam masina.

 

Pina la Cortina D’Ampezzo ne mai prinde un val de ploaie. Ne oprim pentru a vizita centrul cochetei si celebrei statiuni italiene.

 

Cortina e un orasel incintator aflat in inima Dolomitilor. In 1944 trebuia sa fie gazda Jocurilor Olimpice de Iarna, insa acestea au fost anulate din cauza razboiului. Pina la urma, abia in 1956 s-au organizat aici competitiile Jocurilor Olimpice de Iarna.

 

Orasul are pietonal frumos garnisit cu magazine de munte, restaurante si hoteluri care mai de care mai dichisite. E adevarat, preturile te cam descurajeaza pe tine, ca roman. Iti atrage atentia turnul bisericii aflat intr-o piata mai mare considearata a fi centrul asezarii.

 

 

Desi este rece afara, savuram o inghetata italiana, un adevarat deliciu. Si asta e un lucru de pus pe lista neaparata daca mergeti in Italia.

 

Seara ne indreptam spre noua noastra casa aflata aproape de Cortina, la Borca di Cadore. Hotelul nostru se afla sub un mare perete muntos ce culmineaza cu Virful Antelao 3264m.

 

Asa am facut cunostinta cu Dolomitii, niste munti uluitor de frumosi care te fac sa iti doresti sa nu ii parasesti vreodata.

 

Traseu:

Passo Tre Croci - Rifugio Son Forca( traseul 203 ) - Cabana G. Lorenzzi( telegondola )

Durata: 6 ore

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • maria obarse

    28 nov 2014 01:56:48

    Superbe locuri,merita vazute! Explicatiile absolut necesare,dau savoare,precum sarea in bucate,umplind ceea ce altfel doar ai putea cu multa imaginatie,intui... ca este,("tomberoanele",etc.) Va multumim pentru "regalul"oferit si de aceasta data. La mai multe asemenea "expeditii",chiar daca "hotelul"e sub o stanca,iar pe mesele din cabane anunturile ca poti sta jos doar daca consumi produsele lor,sunt lucruri obisnuite pentru noi romanii,cu portofelele mai ...aerisite. Si totusi,ne miscam si noi,ceea ce nu-i chiar o bagatela!!!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017