Dolomiti, episodul 3: Tre Cime din Lavaredo si Monte Paterno

Data publicarii: 02 dec 2014

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Cind mergi in Dolomiti si planuri de excursii inevitabil vei da la un moment dat de Tre Cime.  Sau in traducere libera Trei Virfuri. Pozele pe care le poti gasi pe internet sunt fara indoiala frumoase insa atunci cind te afli acolo senzatia este coplesitoare.



Mi-am dorit mult sa ajung in preajma celor trei virfuri, sa le vad de aproape si de la distanta. Astazi visul e pe cale sa se implineasca si parca toate s-au aranjat ca excursia sa iasa perfect. In primul rind vremea: prognozele promiteau o vreme perfecta, cu soare, cu vizibilitate la distante mari.



Am plecat cu masina pe traseul Borca di Cadore - Cortina D’Ampezzo - Passo Tre Croci - Lago di Missurina - Riffugio Auronzo.

Dupa Lacul Misurina accesul pe soseaua de altitudine se plateste: 24 de euro pentru 24 de ore. La statia de taxare primiti o cartela. E bine sa o pastrati fiindca la intoarcere cu ajutorul ei veti deschide bariera.



Drumul nostru e ingust si pe alocuri foarte abrupt. Desi am plecat de dimineata avem surpriza de a avea numerosi insotitori fapt ce se traduce in multe masini. Care stau la coada dupa un autobuz. Daca vreti sa urcati la Tre Cime, nu e de neglijat nici aceasta varianta. Nu stiu sa va spun preturile. De asemenea se poate urca pe jos de la Misurina sau Dobiacco insa cu acesta optiune se pierd citeva ore bune care pot fi folosite mult mai intelept in zonele spectaculoase de la altitudine.



Sus, linga Riffugio Auronzo e o mare parcare de masini. Angajatii parcarii dirijeaza fiecare masina catre locul de parcare. Al nostru e inclinat tare dar asta nu ne deranjeaza. Ne echipam si pornim la drum. Dupa Cabana Auronzo(2320m) nu mai este drum de asfalt ci de pamant. Pe acolo nu au voie sa treaca decit masinile autorizate. Ne atrage atentia una dintre ele care apartine...Garzii Financiare!

Plecam pe drumul clasic catre Rifugio Lavaredo care ne urca, usor, pe curba de nivel pina la 2344m. Peisajule incintator. Ne aflam in partea de sud a celor Trei Virfuri, care din partea asta nu isi dezvaluie intocmai partea pe care o stiam. In dreapta noastra este o vale adinca iar dupa ea urmeaza o creasta zimtata si foarte ascutita. E frumoasa ca in povesti.

Cabana Lavaredo

Dupa ce trecem de Cabana Lavaredo alegem o varianta de urcare ceva mai voiniceasca pina intr-o sa. Traseul acesta este foarte popular si foarte cunoscut. De aceea este amenajat astfel incit sa poata fi parcurs fara probleme de aproape orcine. Pina aici practic am avut senzatia ca merge pe o alee larga.

Cataratori la Tre Cime

Pe linga noi am remarcat multe persoane in virsta care, desi se deplasau mai greu, puteau face fata fara probleme. Traseul oficial nu are ruperi de panta, se merge lin iar urcarile sunt usoare.



Dupa cum spuneam, alegem o varianta mai solicitanta, mai rapida, dar si mult mai putin aglomerata. Ajungem in saua de care va vorbeam si acolo facem cunostinta cu Tre Cime. Cum mi s-au parut? Exact asa cum ma asteptam: trei stinci surori masive, care tisnesc spre cer oprinduse aproape de 3000 de metri altitudine. Din acest punct le vedem cumva din lateral. Cea mai buna priveliste pare insa a fi cea de la Riffugio Locatelli care este fata in fata cu virfurile.



Acum citiva ani am participat la o proiectie in care a fost prezentata ascensiunea pe Cima Grande( 2998m ) facuta de doi alpinisti romani: Zsolt Totok si Janos Torok. Nu le-a fost usor mai ales ca, din cite imi amintesc, au fost nevoiti sa petreca o noapte intreaga pe virf.



Pe la baza lor sunt poteci care le ocolesc. Noi insa ne vom indrepta atentia acum catre drumul spre Riffugio Lacatelli. Distingem o poteca clara dar nemarcata si hotarim sa continuam  pe ea. Aceasta poteca merge pe curba de nivel pe sub Monte Paterno. Mai sus este un traseu de via feratta care merge pe buza prapastiei dar si prin tunelele sapate in timpul primului razboi mondial.



Odata ce intram pe poteca de care va vorbeam scam de aglomeratie si de zgomot. Cei ce aleg acest drum sunt putini. Poteca nu pune dificultati deosebite. Trebuie insa avut grija si mers cu atentie fiindca in unele locuri se poate aluneca. In plus ai de urcat si de coborit pe distante scurte. Mergem fara graba oprindu-ne de mai multe ori si privind in urma catre Tre Cime. Am facut o multime de poze de parca as fi vrut sa iau acasa fiecare metru parcurs si fiecare traire.



Pe drum avem o intilnire insolita cu un cuplu de turisti. Nu sunt singuri, ci au cu ei si copilul lor care calatoreste fericit intr-un rucsac special. Este si el echipat corespunzator, cu bocancei si geaca de softshell si pare extrem de interesat de ceea ce vede. Nu pare sa aiba mai mult de doi ani. Deci se poate desi sunt convins ca o excursie cu copii mici nu e tocmai un lucru usor.


Ne apropiem de Riffugio Antonio Locatelli(2450m) dar pina sa ajungem la el intram intr-o grota. Pare a fi facuta de om si probabil a fost folosita intens in perioada Primului Razboi Mondial. De altfel in zona exista o seama de trasee de via feratta, de tuneluri si buncare contruite de militari. Cele mai multe dintre ele sunt parcuse acum de turisti.

Monte Paterno


Nu coborim din prima la cabana ci ne urcam mai intai pe creasta lui Monte Paterno. Si bine facem fiindca in fata ni se deschide un altfel de peisaj in care apar si mai multe lacuri.

Acestea se numesc Laghi del Piani. Mergem pe creasta lui Monte Paterno pina ajungem la primul tunel. Intru in el insa coteste repede si astfel sunt cuprins de intuneric. Si frontalele noastre stau si dorm bine-mersi in masina…Asadar, ca sa fie invatatura de minte, de fiecare data trebuie verificat daca ai frontala in rucsac si bineinteles, daca si functioneaza.



Coborim in sfirsit linga rifugio Locatelli. E lume multa. Facem glume cum ca la cabana se maninca bucate traditionale romanesti, mici pizza..:) Nu intram in cabana ci ne indreptam glont spre o harta. Gasim un circuit care ne va urca pe un virf interesant cu altitudinea de 2750m. Nu stam prea mult la discutii si plecam pe poteca urmand sa facem un popas mai lung pe virf.


Urcam scurt dar intens si poteca ne duce pe o creasta accidentata. De acolo se ridica un turn de piatra ce sta fata in fata cu Tre Cime. Turnul acesta e plin de semnele razboiului: locuri de tragere, galerii si chiar un fel de transee. Noi urcam insa in partea opusa si cam dupa o ora ajungem pe virf.



Din nou priveliste coplesitoare cu zeci de creste si sute de virfuri care ne onconjoara in toate partile. Un loc unde am fost doar noi si unde am putut savura pe indelete linistea Dolomitilor.

 

Monte Paterno

Revenim in traseul marcat si mergem pe la baza turnului de care va povesteam mai sus. Cind ajungem la capat ni se deschide o noua imagine, extrem de spectaculoasa: undeva departe se ved creste de munte acoperite de ghetari.

Banuiala mea este ca acesti ghetari se gasesc in Austria. Incerc sa identific Grossglockner(3798m), cel mai inalt virf al Austriei, dar fara avea certitudinea ca am facut-o bine.


Din partea asta asta exista acces spre niste tunele, posturi de observatie ramase din timpul razboiului. Ce e interesant e faptul ca se urca destul de mult prin interior. Mai avem in fata si alte poteci bine conturate ce duc la cabane.

Si apropo de cabane, in Dolomiti exista multe cabane, unele foarte apropiate una de alta. Datorita acestui fapt ai o oarecare siguranta fiindca in caza de vreme rea ai unde gasi adapost relativ aproape.

Coborim abrupt printre ziduri de piatra, semne tot ale razboiului, pina intr-o alta sa. De aici avem o poteca mai larga ce ne aduce pe alta parte, pe sub creasta, la Rifugio Antonio Locatelli. De pe acest traseu avem mereu in fata Tre Cime.



La cabana parca nu mai este asa de multa lume. Oamenii se distreaza se simt bine, savurind specialitati gatite de personalul cabanei care deserveste restaurantul. De la Tre Cime vine un mare grup de soldati germani. Si ca sa va exemplific, in poza de mai sus vedeti ce inseamna o tura militara.

Facem o pauza binemeritata, dar nu foarte lunga. Mai avem citeva ora de lumina pe care trebuie sa le folosim la maximum. Intoarcerea la masina o vom face pe un traseu ce se va dovedi foarte pitoresc. Concret, vom ocoli Monte Paterno trecind pe la Rifugio Pian di Cengia(2528m) apoi vom cobori pe vale pe linga un lac si vom urca spre Rifugio Lavaredo.

Drumul nostru pare a ne duce o perioada lunga pe curba de nivel. Plecam pe poteca si la inceput coborim citiva zeci de metri. Ne intilnim cu un cuplu ce merge pe munte insotit de doi catei care sunt cam epuizati si abia merg. Stapinii ii mai iau in brate din cind in cind.



Poteca asta, desi pare stabila si sigura nu e chiar asa. In stinga noastra e foarte abrupt asa ca trebuie mers cu grija fiindca exista si citeva portiuni alunecoase. Treptat, in fata noastra se arata un lac foarte interesant prin faptul ca are si o peninsula. In jurul lui se inalta citeva piscuri stincoase care conform hartii depasesc 2600m.

Practic parcurgem pe la mijlocul ei, o mare caldare glaciara. Apoi avem de urcat cam dintr-o data o mare diferenta de nivel. Ca si ieri apreciem cit de bine sunt duse potecile astfel incit urcarea sa nu para o corvoada.



Sus este o sa in care se afla un stilp cu sageti indicatoare. Urcam surprinzator de repede si citim. Cu o oarecare dezamagire vedem ca traseul nostru nu trece pe la cabana ci coboara brusc spre vale.


Rifugio Pian di Cengia inca nu se vede dar banuim pe unde ar putea fi. Identificam si posibilitatea de coborire asa ca decidem sa facem un detur de 20 de minute. Mergem pe creasta, ocolim citeva stinci, trecem pe noste punti de lemn si gata, ajungem la cabana.



Spre deosebire de celelalte cabane intilnite pina acum, aceasta este mica si cocheta. Are o teransa draguta in fata, are nelipsitele harti, are un panou care explica tot ce vezi. Ce nu are? Curent electric.

Cabana este un punct de plecare catre doua virfuri de 2600 de metri aflate cam la o ora de mers precum si catre alte virfuri si cabane. Putin mai sus de ea este o creasta interesanta unde cei de la cabana au amenajat un stilp impodobit cu steaguri tibetane.



Cit timp Dan si Ramona stau si savreaza niste batoane de ciocolata, ma duc pe aceasta creasta sa vad ce e dincolo de ea. In primul rind sunt niste nori negri. In al doilea rind, iarasi vai si creste de o frumusete nepaminteana. In apropiere troneaza virful Croda dei Troni(3094m).



Revin la cabana si plecam deocamdata pe traseul marcat care duce catre acest virf. Peste citeva sute de metri poposim intr-o sa in care potecile se despart. Una coboara in valea din stinga, inainte se merge pe virf. Noi coborim prin dreapta pe o poteca nemarcata si cam instabila pina la drumul nostru ce ne duce la cabana Lavaredo.

Peisaj dolomitic

O vreme suntem insotit de un mic parau, apoi drumurile noastre se despart. Mergem o perioada mai pe sus dupa care ne asteapta o noua coborire, si asta relativ abrupta. Avem in fata un lac linga ele este amenajat un loc de popas cu bancute si masuta. De la Rifugio Locatelli am mers mai mult singuri, numarul turistilor de pe traseu fiind foarte redus.





Trecem si de lac, mai coborim o bucata. Apar din loc in loc niste flori interesante de culoare rosie. De asemenea mai gasim o planta ce seamana cu rhododendronul insa floare e un pic diferita fata de ceea ce gasim in Romania.



Soarele incepe sa se ascunda dupa creste, norii incep si ei sa le invaluie. Pe noi ne asteapta urcarea finala catre rifugio Lavaredo. Nu e chiar ceea ce iti doresti la finalul unei zile lungi insa nu ai ce face.

Urcam pe serpentinele bine mestesugite si ajungem fara sa simtitm aproape de cabana. Gasim un tau in care se oglindesc Tre Cime, vazute de data asta din spate.

 


Aici facem o scurta sedinta tehnica si hotarim sa urcam iarasi in saua in care am fost de dimineata sa mai admiram, pentru ultima oara, Tre Cime di Lavaredo. Acum avem avatajul de a fi singuri si de putea petrece in voie citeva minute cu Cele Trei Virfuri. Nici de data asta nu mai mergem pe poteca, ci tot direct. De jos vine o masina care face aprovizionarea la Rifugio Locatelli.


In citeva minute suntem iarasi in sa. Peste tot e liniste spre deosebire de toata atmosfera galagioasa de dimineata. A fost un moment in care ne-am incarcat cu energie si bucurie.



Catre aleea larga folosita de majoritatea vizitatorilor, mergem pe o poteca nemarcat ce ocoleste cabana Lavaredo scurtind astfel drumul. In fata noastra soarele lumineaza extraordinar o creasta ascutita si zimtata. Cred ca asta e unul din motivele pentru care Dolomitii sunt considerati Sit UNESCO.



Pina la Rifugio Auronzo, de acum e doar o plimbare de seara. Chiar si in jurul cabanei e pustiu, aproape toate masinile pe care le vasusem de dimineata plecasera. Doar undeva mai jos erau niste oameni cu rulote. Si lunga serie de UAUUUri nu se termina aici. Linga Lacul Misurina avem o imagine de final de zi care nu mai are nevoie de vreun comentariu.

Ca si incheiere o sa sintetizez ziua aceasta intr-un singuri cuvint: minunat. M-am simtit norocos sa pot face drumetia asta pe linga Tre Cime si Monte Paterno.

Detalii tehnice:

Traseu cu masina:
Borca di Cadore - Cortina - Passo Tre Croci - Lago di Misurina - Rifugio Auronzo
Durata: 45 minute
Costuri: 24 de euro / masina pentru acces pe soseaua de altitudine si parcare linga Auronzo

Traseu cu piciorul:
Rifugio Auronzo - Rifugio Lavaredo - Rifugio Antonio Locatelli - circuit in jurul Rifugio Locatelli - Rifugio Pian di Cengia - Rifugio Lavaredo - Rifugio Auronzo
Durata: 10 ore

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • Daniel

    03 dec 2014 04:19:06

    Foarte faina excursia voastra ! Ma bucur pentru voi ! Si multumesc ca ne-ai impartasit privelistile.

  • maria obarse

    04 dec 2014 14:06:22

    Excelente peisaje,ramai cu rasuflarea taiata. Va iubim, va invidiem cocomitent pentru reusita si va multumim ca nu ne-ati uitat si ne-ati facut o seara minunata. Marite, pe plasma,pozele sunt dementiale.Le-am revazut de mai multe ori....

  • Eduard Munteanu

    13 ian 2015 04:15:28

    Superbe imagini si util relatarea! Sper s ajung și eu n zona Tre Cime - Monte Paterno!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017