Dolomiti, episodul 4: Tofana di Mezzo si Cinque Torri

Data publicarii: 09 dec 2014

De multe ori cind calatoresti se intimpla sa afli de locuri noi si sa iti schimbi planul. Aproape de fiecare data, mai ales cind am fost prin strainatate, am gasit la fata locului destinatii noi si inedite. Asa a fost si de data asta. Studiind harta aflam ca putem ajunge facil pe un virf ce depaseste 3200m.

Ne interesam cum sta treaba si aflam ca avem la dispozitie un sistem de 3 telecabine. Initial am cautat o varianta de urcat pe jos pina la penultima statie de telecabina. Cum aveam in plan si Cinque Torri pentru aceasta zi am hotarit sa folosim timpul cit mai eficient.

Dis de dimineata ne-am infiintat la statia de baza cu gindul de a urca cu prima telecabina. Diminetile au fost intotdeauna frumoase la Cortina si voiam sa profitam de lucrul acesta. Mai apoi norii cucereau crestele. Speram ca si de data asta sa avem cer limpede si vizibilitate.

Sistemul de telecabine Freccia nel Cielo( in traducere Sageata catre Cer ) ne va urca de la Cortina D’Ampezzo, de la 1224m pina la Cima Tofana 3190m. Pret dus-intors 24 de euro de persoana pentru trei telecabine. Va garantez, experienta este coplesitoare.

Mai multe detalii aici:
http://www.freccianelcielo.com/



Asteptam sa se stringa 10 persoane astfel incit telecabina sa se suie catre cer asa cum ii spune si numele. Ramanem uluiti de marimea acestei prime telecabine. Poate transporta pina la 80 de persoane, e un adevarat autobuz. Multi dintre pasageri sunt echipati cu kit-uri de via ferata si banuim ca vor parcurge niste trasee serioase.



Cabina urca pe deasupra fostei pirtii olimpice de bob astazi folosita pentru coborire de cei care practica mountain-bike.

Nu stam deloc in statiile intermediare, de fiecare data urcam direct in urmatoarea telecabina. Planul este sa ne oprim la intoarcere. Peisajul se schimba brusc de fiecare data. La prima oprire, numita Col Druscie(1778m) abia se termina padurea si incepe pasunea alpina.



La a doua oprire, Ra Vales(2475m), esti deja in imparatia stincilor si a ariditatii. Pina la statia finala Cima Tofana( 3190m) nu orice muritor de rind poate urca pe jos. Diferenta de nivel intre ultimele doua statii se urca insa foarte abrupt.



Pe masura ce schimbam telecabinele acestea sunt tot mai mici. Peisajul insa e coplesitor. De sus Cortina arata ca si de jos: o statiune cocheta, cu cladiri aranjate cu bun gust asezata intr-o portiune de vale mai larga. In zare sunt sute de virfuri si de creste. Il remarcam pe Antelao( 3264m), numit si Regele Dolomitilor. Regina este, fireste, Marmolada( cu virful Punta Penia 3343m).



La statia finala de pe Cima Tofana e racoare. Soarele isi face treaba si topeste si ultimele frinturi de ceata. Ne imbracam cu tot ce avem si iesim pe terasa de linga statia de telecabina. Ceea ce vad imi da o stare ciudata: pe de-o parte de teama fiindca in jos sunt aproape 2000 de metri pina la Cortina iar eu nu m-am vindecat decit partial de raul de inaltime; pe de alta parte e entuziasmul de a fi la o asemenea altitudine dupa 7 ani. Atunci urcasem pe jos spre Virful Veletta din Spania insa pe la 3200 de metri am fost nevoiti sa ne oprim.



Acum urcarea a fost mult mai rapida, nu am pierdut timp pe drum insa am ajuns sus, bineinteles, complet neaclimatizati. De la terasa panoramica se mai pot urca inca doua virfuri in conditii de siguranta fara echipament special.



Suntem ultimii care plecam. Pina sa ajungem la stinca trebuie sa urcam pe niste trepte de lemn care sunt acum ude si alunecoase. Dupa citeva trepte suflam toti de parca am fi facut cel mai greu traseu din viata noastra. Altitudinea, lipsa de oxigen si faptul ca nu suntem aclimatizati isi spun cuvintul.



Partea buna e ca nimeni nu are dureri de cap, ameteli sau alte simptome asociate cu raul de altitudine. Asadar copacel-copacel ne indreptam spre virful Tofana di Mezzo, cel mai inalt din zona, 3244m, al treilea virf ca inaltime din Dolomiti.



Pe virf sunt mai multi din cei care au urcat cu noi cu telecabina. Isi fac o gramada de poze in ipostaze care mai decare mai periculoase dupa se duc la telecabina si coboara. Eu unul raman masca: pentru ce sa faci asa ceva? Doar sa ai ce pune pe Facebook? Nici macar o persoana nu plecat pe vreun traseu de via ferata. Dupa intimplarea asta mi s-a confirmat pe deplin faptul ca Facebook-ul ii timpeste pe unii.



Dar sa revenim la partea frumoasa. Vizibilitatea este remarcabila si ne permite sa identificam locuri pe care le stiam doar din poze cum sunt Marmolada sau Piz Boe. Pentru toti este un record de altitudine. Desi e rece, nu bate vint deloc. Avem ce vedea: in jos e hau cit cuprinde si identificam si doua lacusoare, in stinga si in dreapta sunt trasee de via ferata. In fata noastra se desfasoara Tofana di Rozes, un munte rosiatic.



Oriunde te-ai uita vezi numai creste si vai. E peisajul pe care imi doresc sa il vad in fiecare zi, din pacate e imposibil. O perioada ramanem singuri pe virf, pina la aparitia urmatorilor alpinisti care isi fac poze pentru Facebook. Coborirea o facem pe o alta parte, direct pe creasta, pe linga un fel de gard care sa nu te lase sa cazi in gol. Ajungem apoi pe o poteca mai lata pe care venim catre statia de telecabina.



Undeva pe o stinca exista indicator catre un traseu de via ferata. Mergem sa vedem si noi cum e. Inceputul lui cel putin nu pare prea inspaimintator, ai cablu, poteca e ingusta dar bine conturata. Am mers citeva zeci de metri apoi am urcat pe cel de-al doilea virf din zona care nu stiu cum se numeste. Nu exista nici o placuta, nimic, insa virful este bine individualizat.



Apoi coborim pe linga gardul improvizat pina la poteca oficiala. De acolo mai avem putin pina la statia de telecabina. Ce e interesant, e ca exista niste teleschiuri care te urca foarte sus, pina aproape de Cima Tofana. Panta e foarte abrupta si chiar ii admir pe cei ce fac coboriri pe asemenea pirtii dificile.

 

Ne oprin la Ra Vales, iesim din statia de telecabina. Linga este o cabana circulara, astazi inchisa. Dar si aici este o terasa cu privelisti minunate. Stam putin, doar pentru citeva poze. Exista si trasee marcate de diverse dificultati care pot fi facute pe jos sau cu bicicleta.



Coborim inca o etapa la Col Druscie. Linga statia de telecabina este o cabana cu mai multe amenajari, cu locuri de joaca pentru copii dar si cu sezlonguri pentru aceia care vor sa prinda bronz de munte. Putin mai incolo este construit un observator astronomic aflat la capatul unui traseu tematic ce pleaca de la Cortina.

 Monte Cristallo

Pirtia olimpica de bob

La telecabina avem o intilnire cu niste personaje inedite. E vorba de doi biciclisti. Tipii sunt plin de noroi, de la picioare si pina in crestetul capului. Coborind cu telecabina am vazut si de ce: ei se apucasera de coborit pe un traseu dedicat care merge partial si pe fosta pirtie de bob. Au coborit cam odata cu telecabina asa ca i-am putut urmari in voie pe toata durata calatoriei.

Cinque Torri pe quattro ploi

Ne luam masina din parcare si ne indreptam catre urmatoarea tinta a zilei de astazi, Cinque Torri. Pentru aceasta urmam soseaua catre Pasul Falzarego. Undeva pe stinga e un indicator cu Cinque Torri, care trece pe sub o poarta. Noi insa continuam si ne oprim in parcarea de linga un telescaun.



Locul poarta numele de Bai de Dones (1889m). Se poate urca si cu telescaunul sau pe o poteca de sub el pina la Rifugio Scociattoli aflat in imediata apropiere a celor Cinci Turnuri. Pretul la telescaun este 10,5 euro pentru urcare si 15 euro pentru urcare si coborire.

Noi am ales un traseu mai ocolit. Poteca la inceput este tare noroioasa si in citeva minute ne duce linga Lacul Bai de Dones. Apoi incepem sa urcam prin padure pe o poteca draguta care nu ne supune la cine stie ce efort. La un moment dat am senzatia ca aud un motor de masina. In citeva minute ajungem la o sosea pe care chiar circula masini. Asadar se poate ajunge fara restrictii si cu masina pina in zona Cinque Torri.

Mai avem inca doua curbe si deja vedem si cabana(2137m) si unul din turnuri. Fix cind ajungem la cabana incepe sa ploua. Ne adapostim afara, pe o bancuta aflata sub un acoperis. Ploaia e consistenta insa se termina repede, cam dupa o jumatate de ora. Si asta fuse ploaia numero uno.



Atmosfera se limpezeste, vedem si cabanele aflate mai sus, respectiv Avelau(2413m) si Nuvolau(2575m). De la Cabana Cinque Torri pina la Nuvolau este o instalatie rudimentara de transport pe cablu folosita pentru aprovizionare.

 



In fata noastra se desfasoara, ceva mai departe o alta creasta frumoasa si ascutita. E genul acela de creasta muntoasa pe care ti-o inchipui atunci cind citesti povesti. Soarele apare din nou si ne da sperante de vreme buna.



Plecam spre Rifugio Scociattoli (2255m) pe poteca marcata. Se poate folosi si drumul forestier care urca mai lin. Treptat ni se dezvaluie cele cinci turnuri de piatra. Sunt minunat asezate intr-o zona deschisa, superba. Cel mai inalt dintre ele are 2361m.

Pericolul ploii inca nu a trecut de tot. Nori negri iarasi apar si pina sa facem citeva poze apar si primii stropi. Din fericire suntem foarte aproape de cabana Scociattoli su ne adapostim sub terasa ei. Un grup de fete vroia sa plece catre vale insa aversa le intoarce rapid la cabana.Noi insa ne tolanim pe niste saci-fotolii si asteptam sa sesfirseasca grozavia.

Asa ne-am petrecut si ploaia numero due.



Dupa ce se termina plecam sa vizitam muzeul razboiului si sa facem turul celor cinci turnuri. In apropriere a fost amenajat un spatiu in aer liber care sa aduca aminte de Marele Razboi, adica primul razboi mondial. In perioada in care am fost se comemorau 100 de ani de la inceperea razboiului. Am colindat si noi transeele, grotele, pozitiile de tragere. Ne-au impresionat faptul ca oameni fara cine stie ce  echipament au stat si au luptat in aceste locuri. Pe ploaie, frig si zapada. Timp de citiva ani. O plimbare prin acest muzeu este obligatorie odata ce te afli in preajma sa.



Ce e frumos e faptul ca am cam ramas singuri. Ceilalti turisti au fost alungati de cele doua ploi de pina acum.Potecile ne duc spre o intersectie. Si unul din indicatoare ne indruma aproape de Cinque Torri, in inima lor. Mergem pe la baza turnurilor. Undeva in vale apare curcubeul care intregeste un peisaj superb dominat de virful Antelao.

Cinci turnuri si un curcubeu

Ne asteapta apoi o coborire printr-un culoar strimt si alunecos. Practic acest culoar este creat de doua dintre turnuri care se sprijina unul de celalalt.



Treptat ne indepartam de Cinque Torri si iesim pe o poteca aflata deasupra cabanei omonime. Continuam circuitul spre Rifugio Scociattoli la care ajungem, din nou, odata cu ploaia. Ne refugiem iarasi in locul stiut.



De data asta natura se dezlantuie cu mai multa furie decit in precedentele dati. Insa nu ne facem griji, sunt mai multe posibilitati de coborire. Cea mai frumoasa este poteca ce merge catre pasul Falzarego, insa se poate cobori pe sub telescaun sau pe traseul pecaream urcat. Pina la urma alegem traseul cel mai frumos ca doar de aia am batut atita amar de drum pina aici.


Tot pe ploaia asta admiram o scena tipic romaneasca. Pe un picior de plai, pe o gura(dolomitica) de rai vine un ciobanel cu turma de oi. Ce impresioneaza foarte mult este un caine mic care este intr-o miscare continua dirijind turma. Ceilalti dulai merg pe linga cioban fara sa se agite.

Si uite asa se duce si ploaia numero tre.



Pe la ora 17:30 incepem coborirea. Care incepe cu o urcare scurta. Practic trebuie sa traversam o vale pe undeva pe sus, apoi sa ne inscriem pe muchia care coboara. Traseul a fost superb, cu multe belvederi, cu Cinque Torri aproape permanent in vizor. Pe bucatile mai abrupte poteca a fost amenajata cu serpentine scurte dar si cu canale care sa ajute la evacuarea eficienta a apei de ploaie. In felul asta se protejeaza si poteca. Desteapta chestie!



Intram in padure destul de tirziu, aproape de pas. In citeva serpentine coborim rapid intr-o mare poiana unde este o alta intersectie de trasee. Ne dumirim care e traseul corect si mergem la vale. Drumul ne poarta prin mai multe poieni pe care le coborim cu grija din cauza potecii alunecoase.



Dupa aproape doua ore inchidem circuitul la Bai de Dones unde masina ne asteapta singura in parcare. Nici nu apucam sa ajungem bine sa vine si ploaia numero quattro. Si asta avea sa tina pina dimineata.

Ne urcam in masina si plecam spre urmatoarea noastra tabara, in localitatea Arabba, o statiune mica si cocheta aflata la 1400 de metri altitudine. Drumul a fost unul pitoresc, urcarea si mai ales coborirea din pasul Falzarego( 2105m) mi-au solicitat din plin calitatile de sofer.

Si la final, recapitularea:
Primul Traseu: Cortina - Cima Tofana - Tofana di Mezzo cu trei telecabine
Cost: 24 euro de persoana pentru urcare si coborire.

Durata: 3 ore

Fotografii aici:

http://fotoeuropa.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Italia&gal=Dolomiti%20-%20Tofana%20Di%20Mezzo%20-09-09-2014

 



Al doilea traseu: Bai de Dones - Rifugio Cinque Torri - Rifugio Scociattoli - Giro delle Torri - Passo Falzarego - Bai de Dones
Durata: 7 ore

 

Fotografii aici:

http://fotoeuropa.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Italia&gal=Dolomiti%20-%20Cinque%20Torri%20-09-09-2014

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • maria obarse

    10 dec 2014 03:07:48

    Peisaje intr-adevar coplesitoare. Incercam sa fim "decenti", sa nu va mai laudam,desi o meritati din plin.Totusi nu ne putem abtine de a-l complimenta inca odata pe "pozar",care a muncit fiecare fotografie in parte,a focalizat detaliile ca un adevarat "profi". Achiesam si noi la remarca voastra legata de cei care se expun oricarui risc,numai de dragul de a putea plasa si ei ceva pe Facebook,ceva care i-ar face mai "altfel"decat restul lumii...Am intilnit si noi astfel de "teribilisti". Va multumim si va rugam sa nu ne uitati nici in viitor! Va multumim si va rugam sa nu ne uitati nici in viitor. La buna vedere!

  • Octavian Paun

    11 dec 2014 15:23:39

    Foarte spectaculos peisajul ! O tura foarte frumoasa, multumim pentru povestire ! Apropo de raul de altitudine este curios ca aveti simptome asa de jos... de obicei ele incep sa se simta de pe la 3500, chiar mai sus. Sigur nu era doar oboseala pur si simplu? Felicitari pentru tura deosebita in acesti munti fascinanti !

  • Bogdan

    17 dec 2014 03:38:45

    Octavian, nu a fost un rau de inaltime din acela clasic. Pur si simplu ne miscam cu incetinitorul, asta a fost efectul. Cind a trebuit sa plecam starea noastra s-a imbunatatit considerabil. Multumesc amindurora pentru felicitari.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017