Dolomiți, episodul 5: Il Giro de Sasslungo- Bogdan Balaban

Dolomiți, episodul 5: Il Giro de Sasslungo

Data publicării: 11 dec 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Ne-am mutat în altă parte a Dolomiţilor. Acum avem o nouă tabără în mică şi frumoasă staţiune Arabba. Am găsit o cazare cu condiţii bune şi aveam să rămânem aici pentru următoarele patru nopţi.

Arabba este aşezată la unul din colţurile masivului Sella, la 1645m. De fapt întregul masiv e înconjurat de staţiuni renumite de schi: Val Gardena, Corvara în Badia sau Canazei.

Deşi a plouat toată noaptea vremea pare că vrea să se îndrepte. Astăzi ne programăm o excursie ce are ca obiectiv muntele Sassolungo. Traseul nostru va porni de lângă Rifugio Passo Sella, aflat mai jos de pasul omonim. Pentru asta avem de urcat tare 9 km cu maşina până în Pasul Pordoi unde facem o pauză scurtă de admirat frumuseţi. Pasul Pordoi este situat între masivele Sella şi Marmolada, la o altitudine de 2239m.

De aici coborâm susţinut către Canazei. Undeva drumul se bifurcă iar noi reluăm urcarea, de data asta către Pasul Sella. Deşi la prima vedere distanţele sunt mici, ele se parcurg în timp destul de mult din cauza drumurilor şerpuite de altitudine.

Ne lăsăm maşina în Pasul Sella(2244m) într-o parcare neamenajată. De acolo coborâm pe jos cam 10 minute până la Cabana Pasul Sella. Lângă cabană este parcare mare, cu taxă, dar şi o instalaţie de telegondolă, variantă îmbunătăţită a celei de pe Monte Cristallo.

Aceasta se vede că a fost construită mai de curând: cabinele sunt tot pentru două pesoane însă nu mai au aspectul ăla de tomberon. Preţul este de 13 euro pentru urcare şi 16 pentru urcare şi coborâre.

Lângă instalaţie găsim un panou care explica destul de bine traseul pe care doream să îl facem şi noi. Practic, deasupra cabanei se ridica doi munţi masivi despărţiţi de o mică șa, Forcella Sassolungo. Cel din stânga este Sassopiatto, cel din dreapta, Sassolungo.

În aceasta șa este finalul instalaţiei de telegondolă care se termină chiar lângă cabana Toni Demetz( 2685m ). Ne propunem să urcăm pe jos de data asta şi să înconjurăm Sassolungo. Sau, cum zic italienii, să facem Il Giro de Sassolungo.

Masivul Sella

Urcarea până la cabana înseamnă vreo 600 de metri diferenţa de nivel. Şi se urcă abrupt. Cu toate astea, poteca nu ne-a obosit aşa că până sus am făcut puţin peste o oră. Un timp surprinzător. De pe drum ne întoarcem să admirăm masivele Sella şi Marmolada, ambele extrem de spectaculoase. Sella se remarcă prin stâncăriile roşiatice şi turnurile de piatră.

Marmaolada, numită şi regina Dolomiţilor, e inconfundabilă din cauza gheţarului.

Poteca merge în parelel cu telegondola. Are mulţi clienţi astăzi. Dar şi pe jos e ceva lume, e adevărat, mai puţină. Cabana e aşezată într-un spaţiu strâmt şi ai impresia că Sasso Piato şi Sassolungo o vor strivi într-o bună zi.

La cabana iarăşi ne atrage atenţia un cuplu cu copil mic. La această altitudine este rece. Un curent permanent ne bate peste faţă. Copilul e pus într-un rucsac port-bebe. Deşi abia poate să meargă este echipat regulamentar, cu bocanci, geacă şi pantaloni de softshell.

Mai departe ne aşteaptă o coborâre adevărată printre cei doi coloşi de piatră. Vom coborî parcă mai abrupt decât am urcat. În faţa noastră se întinde o vale superbă de piatră străjuită de pereţi verticali.

Bineînţeles ca amatorii de via feratta au un loc de joacă serios cu trasee care te pot urca la 3181m cât are Sassolungo sau la 2969m cât are Sassopiatto.

În şaua din stânga se afla Cabana Toni Demetz

Coborârea ne pune anumite probleme fiindcă poteca e alunecoasă şi abruptă. Dar cu răbdare, grijă ducem treaba la capăt fără să avem vreun incident. Urmează mai apoi o porţiune mai plată. Din când în când ne întoarcem să vedem ce am coborât. Oricum ai face şi oriunde te-ai uita nu găseşti decât frumuseţe.

Coborâm către cabana Vicenza, aflată la 2256m şi având o vârstă venerabila, 120 de ani în 2014. Calculaţi voi când a fost construită. Facem o pauză de masă pe nişte pietroaie mari aflate lângă cabană. În zonă există şi sursa de apă. Am băut, n-am păţit nimic, deci e sigură.

La masa nu am fost singuri. Ne-au ţinut companie nişte păsări mici, negre, cu ciocul intens colorat în galben. M-am împrietenit cu ele şi le-am dat să mănânce din palma nişte musli. Între timp vremea pare că se strică. Nori negri ameninţători dau târcoale crestelor.

Teoretic partea mai dificilă a traseului s-a terminat. Din ceea ce citisem urmează un lung ocol pe curba de nivel până la Rifugio Emilio Comici.

Nu a fost chiar aşa: au urmat porţiuni de urcare, de coborâre, pete de zăpadă, grohotiş, poteca săpată în stâncă, asemănător cu ceea avem noi în Cheile Nerei. Ce a fost frumos e că tot timpul am mers pe la altitudini ce au depăşit 2000m şi întotdeauna am avut abrupt în stânga noastră.

Încet-încet norii pun stăpânire pe cer însă nu ne facem prea mari griji pentru că suntem aproape de Rifugio Emilio Comici. Şi chiar când ajungem la cabana se porneşte iarăşi o ploaie zdravănă. Aşteptam cuminţi afară sub acoperişul cabanei.

Bucătarii de acolo gătesc tot felul de deserturi, care mai de care mai apetisante. Cabana pare a fi una de lux. Afară are ceea ce se numeşte un dog-bar, adică un loc amenajat unde poţi da de mâncare la câini. E prima dată când văd aşa ceva. Lângă sunt o terasă mare, umbrele multe şi locuri de joacă pentru copii.

Stăm şi ne gândim iarăşi că cineva acolo sus ne iubeşte. E a cincea ploaie după care scăpăm neudați în Dolomiţi. După cele patru de ieri, de la Cinque Torri.

Rifugio Emilio COmici

Dar hai să vedem ce e şi cu numele acestei cabane: Emilio Comici este un alpinist italian, născut în anul 1901. A trăit puţin, doar 39 de ani. A făcut numeroase ascensiuni în Alpii estici, în Dolomiţi şi Alpii Iulieni. Are la activ peste 200 de ascensiuni realizate în premieră. Era numit Îngerul Dolomiţilor. A murit tot pe munte în timpul unei ascensiuni realizate lângă Val Gardena.

De la cabana mai avem cam o oră până la cabana Sella unde trebuie să închidem circuitul. Sunt două căi de a ajunge. Una care te duce lin şi una care te urca până într-un punct de belvedere ca apoi să te coboare la Rifugio Passo Sella. Prima variantă are un indicator şugubăţ: e vorba de un cărucior.

Noi mergem pe varianta care să ne ducă spre punctul de belvedere. E bine că după ploaie atmosfera s-a curăţat. Vedem în zare nişte munţi spectaculoși, o combinaţie de verdeaţă la bază cu stânci către cer. Atunci nu ştiam dar aveam să ne lămurim: e grupa munţilor Odle-Puez.

Urcăm voiniceşte până pe un platou. Aici a fost creat un fel de balcon cu panouri explicative. Practic afli fiecare denumire la tot ceea ce vezi.

Sunt fascinat de masivul Sella. Pare misterios, inaccesibil. În dreapta, chiar lângă pas se găsesc cele trei turnuri din Sella. Cel mai mare ajunge la 2831m.

Deasemenea se vede tare frumos Marmolada. Pe undeva mi-e ciudă că n-am urcat astăzi pe ea. Dar ce mai contează. În Dolomiţi oriunde ai merge e imposibil să nu îţi placă.

Citim şi explicaţiile aferente munţilor Odle Puez. Conform planului, mâine o să mergem acolo. Şi tare cred că o să ne mai placă.

În spate sunt cei doi giganţi de stâncă despre care v-am vorbit astăzi.

Plecăm de la punctul de belevedere către Cabana Passo Sella. În curând o şi vedem. În depărtare, tot pe masivul Sella distingem firele şi staţia finală a telecabinei care pleca din Pasul Pordoi.

Ajungem cu bine şi încheiem circuitul cam după 6 ore. Mă duc până în pas după maşină, pe nişte poteci nemarcate dar care scurtează mult drumul. Dan şi Ramona mă aşteaptă lângă cabană.

Pe drum trăiesc un moment de tip Heidi, fetiţa munţilor. Vaci( care nu sunt mov!) se odihnesc într-un peisaj de vis.

Recuperez maşina şi îi iau pe companionii mei. Întoarcerea o vom face prin altă parte, prin Pasul Gardena, Corvara în Badia şi Passo Campolongo.

Sassolungo vazut din Passo Gardena

Passo Gardena

Ne oprim puţin şi în pasul Gardena(2136m), şi el aşezat într-un loc minunat între masivele Sella și Odle-Puez. De la cabana Gardena pleacă mai multe trasee, cel mai îndrăzneţ ducând pe vârful Piz Boe(3152m), cel mai înalt din munţii Sella.

Vremea se stircă de tot iar coborârea până în Corvara(1568m) e dificilă pe ploaie şi vizibilitate scăzută. Mai apoi ne aşteaptă încă un pas, Campolungo(1870m) şi coborârea finală în Arabba. Vă tot precizez altitudini pentru că distanţele pe şosea pot părea mici însă diferenţele de nivel sunt mari. Şoselele sunt adesea agăţate pe stânci de te şi miri cum au fost făcute. Iar italienii au o mulţime de şosele de altitudine care mie mi se par mai frumoase decât ale noastre Transfăgărășan şi Transalpina.

Şi la final recapitulare:
Traseu:
cu maşina: Arabba - Passo Pordoi - Passo Sella( 18km, 40 de minute )

pe jos:
Îl Giro de Sasslungo adică Rifugio Passo Sella - Rifugio Toni Demetz - Rifugio Vicenza - Rifugio Emilio Comici - Rifugio Passo Sella.
Durata: 6 ore

Şi iarăşi cu maşina: Passo Sella - Passol Gardena - Corvara în Bădia - Passo Campolongo Arabba( 30km, o oră ).

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Distribuie pe retelele sociale

Abonare la articole

Comentarii: 2

maria obarse

11 dec 2014 09:26:31

Minunata excursia voastra si iata ca face si prozeliti.Ne vom incumeta la vara sa facem si noi traseele "perfecte pentru oameni trecuti de prima tinerete",asa cum bine precizati voi. Caruciorul ala de copii spre Passo Sella,indica cam acelasi lucru,adica e indicat si pentru.... cei nascuti mai devreme (n.n.). Ma intreb cam cum ar marca ai nostri un asemenea traseu?Cred ca in cel mai fericit caz,un bunic cocosat cu nelipsitul baston in mana!? "Dog Bar"-ul este destul de frecvent si in Alpii Elvetieni,(Pasul Grimsel,Pasul Simplon,Grimmelwald,etc.). Va multumim si asteptam Odle Puez.
Octavian Paun

11 dec 2014 15:26:59

Foarte frumos, va invidiez sincer ! Asteptam continuarea ;)