Dolomiti, episodul 7: Gruppo Sella si Piz Boe

Data publicarii: 23 dec 2014

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Astazi e ziua cea mare. Teoretic totul pare a fi perfect: vremea se anunta buna, suntem aproape de punctul de plecare. In plus vom urca un treimiar pe jos, ca la carte. Gazda noastra, doamna Iris, imi spune ca, desi pare departe, obiectivul nostru de astazi, virful Piz Boe 3152m, este relativ usor de atins.



Dis de dimineata ne pregatim si plecam spre pasul Pordoi. Facem o vizita la statia de telecabina sa vedem, de curiozitate, care sunt preturile. Urcarea costa 9 euro, coborirea 8, iar daca urci si cobori te costa 16 euro.

Cabina este una moderna, mare si e prinsa pe cablu cu doua brate mari metalice. Nu am mai vazut asa model. Te urca de la 2240 de metri, cit sunt in pas, pina la 2945m.

Gasim repede inceputul traseului. Astazi vom urmari poteca 627 care ne va duce la Rifugio Boe si Piz Boe. Prima parte a traseului e foarte prietenoasa. Avem de urcat pe pajiste pe o poteca amenajata cu trepte.

Asta pina la un moment dat. De cum intram in imparatia pietrei, amenajarile se opresc. Avem de urcat abrupt pina la Forcella Pordoi 2871m, o sa in care se afla si o cabana ce poarta acelasi nume. Prognoza nu se adevereste, o mare parte a masivului Sella este acoperit de nori.



Remarcam din nou modul excelent in care a fost facuta poteca. Te fereste de urcari tari, abrupte si cu toate astea de duce pina in sa in timp record. Privind in spate vedem tot timpul Marmolada. Privelistea e coplesitoare. Catre Saua Pordoi trebuie sa urcam printre doi pereti abrupti. Traseul pare greu, dificil. Dar nu e deloc asa.



Din cind in cind ne oprim si privim in urma. Peste tot e plin de munti si de creste, parti din Marmolada si Gruppo Palla.

Un ultim efort sustinut si suntem sus linga Rifugio Forcella Pordoi. Privim in partea opusa. Peisajul e desprins parca din alta lume. E de o ariditate extrema, ai zice ca nici nu mai esti pe pamint. Un hau mare se casca in spatele cabanei.

De sus, din stinga vine poteca de la statia superioara a telecabinei. Facem o scurta pauza, ne hranim cu ceva dulciuri iar apoi plecam catre Piz Boe. Ne surprinde poteca. Daca pina aici a fost ingusta si uneori neclara, acum e o adevarata alee ce merge pe curba de nivel.



Mergem bine pe bucata asta, plimbarea pe jos ne-a ajutat cu siguranta sa ne aclimatizam. Ajungem intr-o sa unde traseele se despart. Se poate ajunge pe Piz Boe pe ambele. Noi alegem drumul cel mai scurt mai ales ca incepem sa intrezarim unele sperante de vreme buna. Norii incep sa plece de pe virf.



Noi urcam prin dreapta. Pe linga marcaj avem si momai. Urcam usor pina la un moment dat. De acolo ne asteapta asaltul final. Pentru inceput dam de o bucata scurta de via feratta. Ramin usor dezamagit de un grup de turisti care nu ne acorda prioritate la urcare taman pe portiunea asta cu cabluri.


Dar acum nu mai este vreme de astfel de sentimente. Trebuie sa ne vedem de drum si mai ales ca virful se simte a fi aproape. Avem privelisti frumoase catre Sassolungo si Odle Puez. In toata intinderea asta de piatra a platoului Sella si-au gasit locul si doua lacuri.



Citeva urcusuri sustinute, citeva serpentine scurte si ne oprim in fata unui panou care ne zice sa fim atenti, ca suntem in zona de aterizare a elicopterelor. Mai sa fie!

Peste citeva zeci de metri e gata, suntem in sfirsit pe Piz Boe, cel mai inalt pisc al masivului Sella. Ne aflam la 3152m.

Am mai fost la altitudini care depaseau 3000 de metri. In Spania, in Sierra Nevada desi am urcat pe jos si am trecut de 3200 de metri nu am reusit sa ajungem pe virful Veletta. In Italia, pe Monte Cristallo si Tofana di Mezzo am folosit telecabina sau telegondola. De data asta am dus excursia cu bine pina la sfirsit. Satisfactia a fost pe masura.

 


Taman pe virf e cocotata o cabana cocheta. Are si terasa insa azi e cam frig, doar doua grade. Imprejurimile cabanei sunt si ele interesante. Prin preajma vad un capac de canal. Astia au dus canalizarea la peste 3000 de metri.



Mai incolo un indicator catre WC. Ca sa ajungi la WC e nevoie sa strabati un mic traseu cu serpentine. Eu l-am facut si am probat si locul cu pricina. Vizibilitatea e destul de buna in toate partile, fara sa anunte ceea ce va urma.



Stam sus destul de mult timp. Intram in cabana si vad pe cineva stampilindu-si Pasaportul de Dolomiti. Urmeaza o palma peste cap. Eu am dus cu mine in toate zilele astea vechiul pasaport expirat pe care aveam de gind sa il transform in Pasaport de Dolomiti. Am uitat complet de treaba asta.

Si astfel prima stampila dolomitica am luat-o pe Piz Boe. Aici am inceput sa colectionez stampilele de la cabana.



Incepem coborirea catre Rifugio Boe. Mergem cu atentie pina in Forces dai Caiamonces la 3110 metri. Intram pe poteca 638 care ne va conduce in coborire accentuata spre Rifugio Boe. Inainte este un traseu frumos ce tine linia crestei.



Mergem in jos si ajungem intr-un loc unde poteca a fost amenajata cu doua sensuri unice, pentru urcare si coborire. Locul e spectaculos: avem o portiune cu cabluri, dupa care se traverseaza o punte de lemn, apoi se coboara citiva metri pe o scara aflata linga o stinca decorata cu turturi.



Ne apropiem de Cabana Boe. Ne atrag atentia niste turnuri de piatra. In apropiere este o intersectie de trasee.Mi-ar fi placut sa il fac pe cel care merge in jos catre Pasul Gardena. Cobor si eu un pic sa explorez zona. Drumul catre pas pare anevoios.

Trebuie coborit un jgheab plin cu zapada. Totusi exista cabluri de care te poti ajuta. Un grup de turisti incearca sa coboare. Din pacate nu reusesc sa isi duca planul la bun sfirsit, se chinuie, portiunea e alunecoasa tare. Asadar decid sa revina la cabana si sa coboare prin alta parte. Poteca nu pare a fi fost folosita de curind, nu se vad urme de pasi pe zapada.



Pina una-alta intru si la Cabana Boe(2873m) pentru stampila. Am fost placut impresionat de ambiata calduroasa din acest loc. Vremea incepe sa isi arata coltii. Bate vintul tare, turistii se indreapta in numar mare catre telecabina. Cabana Boe a fost construita in 1898. In primul razboi mondial a fost devastata. Dupa 1924 a fost reconstruita.



Revenim pe poteca 627 si mergem, de data asta pe sub virful Piz Boe catre Rifugio Forcella Pordoi. Avem ceva de mers insa traseul va fi usor, in cea mai mare parte pe o curba de nivel. Mergem prin acelasi peisaj selenar pe o poteca unde din cind in cind sunt montate punti si cabluri. Dar nu as zice ca sunt indispensabile. Vremea se strica din ce in ce mai tare. Vintul bate tare si apar si primii fulgi de nea.

Saua Pordoi si statia superioara a telecabinei. In sa este cabana Forcella Pordoi



In marea de piatra gri ne atrage atentia un grohotis de culoare rosiatica. Probabil avalansele au desprins iarna bolovani mai de sus. Grabim pasul cit de tare putem.



 

Inainte de ajunge la Rifugio Forcella Pordoi vad ceva negru miscind. Folosesc teleobiectivul si constat ca prin locurile astea, cei de la cabana cresc un porc. Iau stampila si de la aceasta cabana si ne ducem catre serpentine. De aici incolo va fi o ceata densa. Culoarul dintre stinci arata destul de amenintator. Nu prea iti vine sa cobori pe acolo ai senzatia ca poteca o sa te lase cu certitudine la Poarta Iadului.



Din fericire stim de dimineata cum este poteca, in plus am mai facut coboriri de genul asta. Mergem grupat, tinem aproape unii de ceilalti. Portiunea cu ceata nu dureaza insa foarte mult. Pe masura ce coborim, ninsoarea se transforma in lapovita, iar mai apoi in ploaie.



Cind ajungem in pasul Pordoi incepe sa se insenineze catre masivul Sella. Ne oprim in pas in cautare de suveniruri. Mai pierdem vremea studiind si unele harti.


Am incheiat astfel una dintre cele mai intense zile, o zi ce o vom tine minte pentru totdeauna. Revenim la Arabba unde seara trebuie sa ne incheiem socotelile cu doamna Iris. Cu aceasta ocazie gust si eu o grappa facuta traditional.

Traseu:
Passo Pordoi - Rifugio Forcella Pordoi - Piz Boe - RIfugio Boe - Rifugio Forcella Pordoi - Passo Pordoi
Durata: 7 ore


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Maria Obarse

    02 feb 2015 09:19:33

    Felicitari si multumiri pentru ca nu ne-ati uitat si ne-ati dat posibilitatea sa vdem si noi splendorile Dolomite. Ne ascriai candva ca mai ai multe de povestit si de scris,sa nu ne facem griji, si vad ca va tineti de cuvint! Picioare sanatoase si la cat mai multe iesiri.

  • Eduard Munteanu

    04 feb 2015 03:32:00

    Superbe locuri, felicitari pentru ascensiunea pe Piz Boe!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017