Dolomiti, episodul 8: la extreme, intre Marmolada si Bolzano

Data publicarii: 08 ian 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

A venit si ziua in care ar fi trebuit sa facem cunostinta mai indeaproape cu regina Dolomitilor, Marmolada. Programul era usor incarcat fiindca trebuia sa gasim si un loc de unde sa ne aprovizionam. Asa ca pina la urma am schitat urmatorul plan: dimineata urcam cu telecabina pe Marmolada, mai ales ca prognoza nu arata grozav. Apoi, mergem pe soseaua SS48, Alta Via Dolomiti, pina la Bolzano pentru aprovizionare. Seara revenim in zona inalta a Dolomitilor la Caviola, unde gasisem cazare pentru urmatoarele doua nopti.



Zis si facut. De dimineata ne luam ramas bun de la doamna Iris si parasim mica si cocheta statiune Arabba. Mergem cu masina catre Malga Ciapela de unde intentionam sa urcam cu prima telecabina.



Drumul a fost scurt dar frumos, cu urcare si coborire pe o vale, cu canioane si tuneluri. La statia de baza e un vint rece. Pentru a urca pe Marmolada avem la dispozitite trei telecabine moderne in care incap 70 de persoane. Urcarea si coborirea costa 24 de euro de persoana.

Mai multe detalii aici:
http://www.funiviemarmolada.com/default.asp

Statia de baza a telecabinei, aflata in statiunea Malga Ciapela

Telecabina

La ora 9 am urcat deja in prima telecabina. Este una moderna care sta pe doua cabluri. Prima urcare e absolut impresionanta, merge de la 1450m pina la o statie intermediara aflata pe buza unei prapastii. Statia se numerste Antermoja si se afla la la 2350m. Senzatiile au fost...interesante. In partea superioara vintul batea cu putere din lateral balansind telecabina destul de tare. Ultimii metri i-am facut pilotati, cu viteza mica.



La aceasta statie nu e nimic amenajat singurul lucru pe care il poti face este sa schimbi telecabina. Ceea ce am facut si noi. Urmatoarea cabina ne poarta pe o vale stincoasa si prapastioasa pina la Serauta, la 2950m. Pe acest sector nu am mai avut probleme cu vintul. Statia de la Serauta e amenajata, sunt mai multe lucruri ce le poti face aici sau in imprejurimi. Ce e de remarcat e faptul ca pina in acest punct instalatia de telecabina nu a avut nici macar un stilp.

De la stinga la dreapta: Sassopiato, Sassolungo si Sella

De aici in sus e iarna. Ghetarul Marmolada si-a intrat in drepturi. Telecabina a treia, identica cu precedentele merge incet. E ceata, si e viscol. Coborim la statia Punta Rocca, 3265m. Deasupra statiei de telecabina se afla o terasa panoramica de unde putem admira imprejurimile.

 



La prima vedere nu vedem decit viscol si simtitm doar zapada ce ne bate in fata. Mai descoperim niste panouri explicative foarte frumoase cu ceea ce ar fi trebuit sa vedem. Vizita se desfasoara in felul urmator: iesim pe terasa panoramica, stam doua minute, intram  si iarasi revenim pe terasa.



Creasta Marmoladaei are citeva virfuri ce depasesc 3000 de metri: Punta Penia (3,343 m), Punta Rocca (3,309 m), Punta Ombretta (3,230 m), Monte Serauta (3,069 m), and Pizzo Serauta (3,035 m).  Punta Penia este cel mai inalt punct din Dolomiti.
Paul Grohmann a realizat cu bine prima ascensiune pe Marmolada in 1864 urcind versantul nordic. Prima ascensiune pe fata sudica dateaza din 1901 si a fost facuta de Beatrice Tomasson, Michele Bettega and Bartolo Zagonel.




Norocul pare ca ne paraseste dar eu tot mai sper. E inca dimineata si sper sa prindem din cind in cind macar un culoar cu vizibilitate. Ne facem de lucru: mincam cite ceva. Apoi vizitam un mic paraclis. Pentru a a ajunge la el trebuie sa mergem printr-un tunel sapat in stinca. Pe pereti sunt poze de la constructia instalatiei telecabinei. Ne impresioneaza o poza cu Papa Ioan Paul al II-ea care a urcat si el la Punta Rocca acum citeva zeci de ani. In fotografie apare coborind dintr-o telecabina rosie identica cu cele din Poiana Brasov. Intre timp italienii au schimbat si instalatia si cabinele. Noi am ramas cu ele asa.

Masivul Sella vazut printr-o portita de viscol

Vremea pare a se mai imbuna si incepem sa vedem cite ceva. Ne impresioneaza masivul Sella care este proaspat nins, asa cum ati vazut din relatarea trecuta.

Jos se afla Lacul Fedaia pe care il vedem pentru doar citeva clipe.



Iesim si in afara statiei de telecabina. Peste tot sunt avertismente gen Cazut in Cap. Probabil e o zona unde se formeaza cornise. Pentru prima data in viata ne aflam pe un ghetar. Facem citiva pasi pina la un ratrac. Desi citisem ca este si traseu catre Punta Penia(3244m), astazi ar fi o nebunie curata sa continuam. Ne se vede nimic, nu cunoastem terenul.



Asa ca ne retragem la telecabina si coborim la Serauta. In fotografia de mai sus se vede un panou cu multe butoane aflat in telecabina.



Acolo sunt posibilitati multiple de petrecere a timpului liber. Sunt citeva magazine, un restaurant. De departe insa cel mai interesant loc este un muzeu avind ca tema luptele din Primul Razboi Mondial ce au avut loc chiar pe Marmolada.

Sunt expuse fotografii, utilaje diverse, uniforme, incaltari. Oamenii si-au croit prin munti trasee de via feratta pentru a obtine pozitii strategice. Crunt si greu trebuie sa fi fost, cel putin asa reiese din poze.



Ramona nu se simte chiar bine si ramane in statia de telecabina. Eu si Dan iesim sa exploram zona. Din fericire vizibilitatea este buna si ne putem bucura mai bine de peisaj. Vintul insa e la fel de puternic. Coborim citeva zeci de metri pina intr-o sa in care se gaseste un panou. El ne anunta intrarea intr-un traseu de via feratta muzeu. Este vorba de o poteca amenajata care te duce prin grotele sapate in razboi ce poarta numele de Via Feratta Eterna.

Memorial dedicat luptatorilor din Primul Razboi Mondial

Virful Piz Boe, 3152m

E o adevarata placere sa parcurgi macar o parte din acest traseu. La inceput sunt citeva trepte sapate in stinca ce te duc la puncte de belvedere ori grote. Poteca e din ce in ce mai ingusta.

In jos e hau mare si urit, daca ai probleme cu raul de inaltime e bine sa eviti sa te uti. Ceea ce am facut si eu. Din loc in loc mai apar cabluri. Inaintam si totul pare din ce in ce mai frumos. Stim ce or sa ne auda urcechile cind o sa dam ochii cu Ramona.

Deja ne cam asteapta de mult timp. Mergem pina intr-un loc cu scoabe unde se urca vertical. Pe traseu apar si tipi echipati pina in dinti care parcurg via feratta. Cu ocazia asta vad si eu pe viu cum se merge pe un asfel de traseu. O buna parte nu necesita echipament special, dar e bine ca siguranta sa fie pe primul loc. Senzatia mea este ca se inainteaza incet si ca se pierde destul de mult timp cu mutatul carabinierelor. Asta mai ales cind cuiele sunt apropiate.

Pasul Sella vazut din una din Gotele sapate de soldati

 



Intr-un final ne oprim totusi. Hai sa ne intoarcem ca si asa fata ne-a astepat cam mult. Bineinteles ca o gasim bosumflata si cind afla si pe unde am urcat se bosummfla si mai tare. In cazul asta trebuie sa venim si alta data si sa facem traseul si cu ea. Si uite asa avem si motiv pentru mai urca odata pe Marmolada.



Coborim rapid cu cele doua telecabine si avem un sentiment de usurare cind se termina. De aici incolo vom merge doar cu masina. Plecam spre Pasul Fedaia si ne oprim pe malul lacului omonim. Si din acest puncti sunt trasee de urcare pe munte si instalatii de transport pe cablu. Profit de pauza pentru a completa colectia de stampile din pasaport. Lacul nu e natural, asa cum credeam, ci este de fapt un baraj. Linga el sunt doua cabane. Barajul se poate traversa pina la baza ghetarului, unde se mai afla niste cabane si telegondola.



Atmosfera s-a mai limpezit insa numai temporar. E cald, dar vintul bate tare. Drumul ne coboara printr-o vale pe la poalele Marmoladei pina in soseaua SSS48. Aceasta din urma este una dintre soselele legendare ale Dolomitilor. Poarta numele de Atta Via Dolomiti si face legatura intre Cortina DÁmpezzo si Bolzano, trecind printr-o multime de masive muntoase.

Noi am parcus-o pina la urma integral, ignorind semnalele GPS-ului care voia sa ne duca la Bolzano pe un drum mai scurt.

Daca de dimineata ne aflam la 3265m altitudine, pe masura ce inaintam catre Bolzano aceasta ajunge sa scada dramatic. Apar multe livezi de meri. In zona asta e o adevarata indistrie. Peste tot se gasesc anunturi cu Mela si Suco di Mela.

La un moment dat trebuie sa ne oprim si sa ne schimbam de haine. Ramaseseram de dimineata cu hainele de iarna. Acum soarele face legea si ne obliga sa trecem la imbracaminte mult mai lejera. Mai avem de coborit un deal si suntem linga autostrada Bolzano - Verona. Mergem inca putin catre nord si ne oprim in Bolzano, la 262 metri altitudine. E o chestie sa fi, in aceeasi zi, doua puncte cu diferenta de nivel de peste 3000 de metri.

Prima operatiune este aprovizionarea. Gasim cu ajutotul GPS-ului un magazin LD. Noi am crezut ca asa ne numeste Lidl in Italia. Dar sunt doua lanturi diferite. Rezolvam problema si ne indreptam catre centru, gasim loc de parcare si plecam la plimbare.

Unii numesc Bolzano capitala Dolomitilor. Este intr-adevar una dintre portile de intrare catre acestia cu gara, autogara si aeroport. In mod oficial este capitala provinciei Tirolul de Sud.

Ca urmare a Primului Război Mondial o parte relevantă a regiunii Tirol din Austria a fost ocupată de Italia și apoi și anexată. Pentru a amesteca populația, au fost alipite Tirolului de Sud și zone din jurul orașului Trento, zone care formează Trentino, cu vorbitori de italiană. Nordul văilor din jurul orașului Bolzano au rămas preponderent germane.

După răspândirea fascismului în 1922 a avut loc o politică brutală de înlăturare a elementului german. Tuturor locurilor, chiar și celor mai neînsemnate, li s-au dat nume italiene, și chiar nume de familie au fost traduse.

Cu Tratatul lui Gruber-De Gasperi câștigătorul celui de-al Doilea Război Mondial a decis să dea Tirolul de Sud Italiei, dar în același timp s-au garantat drepturi speciale populației vorbitoare de limbă germană.

Bolzano este astazi un oras cochet inconjurat de munti, un oras linistit si destul de vizitat. Noi am dat o raita prin zona centrala unde se afla principalele atractii ale orasului.

Faptul ca dupa o saptamana de mers pe munte am poposit intr-un oras cu masini, cu multi oameni ni s-a parut tuturor obositor. Intrasem in ritmul acela linistit al vietii pe munte si tot ceea ce vedeam acum ni se parea...Ce mai, fuseseram scosi din mediul nostru.



Orasul e strabatut de riu de munte maricel si destul de nervos. Se numeste, daca am retinut bine, Talvera. Zona centrala e relativ restrinsa ca si arie insa pastreaza farmecul oraselor cu arhitectura germana.

Prima data trecem pe linga cladirea teatrului si ne indreptam agale catre Piazza Duomo. Denumirea ei bineinteles ca nu e intimplatoare. In piata se gaseste o catedrala pe care o vizitam scurt.



Imediat ajungem in Piata Principala a orasului, Piata Walther. Numele ei este dedicat memoriei poetului Walther von der Vogelweide (1170 – 1230) a carui statuie se gaseste in mijlocul pietei. Pe laterale se gasesc o multime de restaurante, terase, magazine de suveniruri.

Via dei Portici - pe strada

Iesim din piata, ne pierdem aiurea pe stradute inguste si dam in principala strada comerciala din Bozano, Via del Portici. Aceasta strada pietonala are 300 de metri si se remarca prin  numeroasele coloane si arcade aflate in fata magazinelor. Practic, pe fiecare parte exista un fel de trotuar acoperit. Zona e aglomerata iar in unele locuri multimea sta sa ii admire pe artistii stradali.

Via dei Portici - pe trotuarul acoperit

Via dei Portici se termina in Piata Erbe. De acolo am mers tot inainte pe via Museo pina la un pod ce traversa riul. Am revenit in Piaza Duomo trcind pe linga Muzeul Arheologic si Biblioteca Universitara.



Inainte de a pleca am tinut mortis sa vedem cum este pizza la ea acasa. Ne-am oprit la pizzeria Nuovo Teatro unde am fost serviti de o doamna din Romania, din Oradea de loc. S-a bucurat sa mai vorbeasca romaneste, ne-a ajutat sa alegem cele mai bine sortimente, iar la final ne-a facut cunostinta si cu patronul.

Si cum se incepea sa se intunece am mers sa recuperam masina si sa mergem la urmatorul loc de cazare aflat in statiunea Caviola. Pina acolo sunt cam 70 de km insa pe drumurile de munte aceasta distanta se parcurge cam intr-o ora si jumatate.

Am gasit un apartament frumos, cochet si o doamna in virsta pe post de gazda. Doamna nu vorbea decit italiana. Si in rest foarte putina germana. Ea ne-a dat o harta ce ne-a facut sa ne schimbam putin planurile. Dar despre toate astea in urmatorul episod.



Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Maria Obarse

    02 feb 2015 09:43:22

    Frumos traseu,incarcat de istorie,vizitat si de Papa Ioan Paul al ii-lea. Multumim pentru explicatiile care insotesc pozele,cu amanunte foarte utile, pentru cei care vor sa va calce pe urme. Speram ca Ramona nu s-a suparat prea tare ca ati lasat-o singurica,dar macar ati creat sansa unei reveniri pe acest traseu,cu alta ocazie,pentru a trai si ea emotia.

  • Bogdan

    11 feb 2015 04:47:33

    Ramona s-o suparat rau atunci chiar daca era intr-o stare destul de rea. Dar o sa ii treaca data viitoare.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017