Dolomiti, episodul 9: Pale di San Martino

Data publicarii: 12 ian 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Asa cum va spuneam in finalul povestii precedente, ne cazasem la Caviola iar gazda ne daduse o harta cu zona inconjuratoare. Initial planuiam sa mergem in masivul Latemar insa studiind harta am decis sa facem un traseu despre care nu stiam nimic. Mai mult, nici nu stiam bine cum se numesc muntii in care o sa mergem. Abia cind am ajuns acasa si am sortat pozele m-am dumirit exact pe unde am umblat.


De la Caviola ne-am indreptat spre Passo Valles, aflat la 2032m altitudine. De aici pleca traseul nostru, numerotat cu 751, catre cabana Mulaz. Timp de mers pe indicator: 3 ore. In prima parte ne asteapta o urcare sanatoasa. La inceput sunt amenajate citeva trepte din pamant si trunchiuri de copaci. Apoi se continua pe o poteca ingusta cu citeva portiuni usor expuse. La final urcam in Forcella Venegia, locul unde facem un prim popas.

 

 

Vremea se anunta frumoasa iar peisajul este incintator. Se vad citeva creste muntoase ce tin de masivul Marmolada. Cele de aici nu au zapda si gheata iar altitudinea sta sub 3000 de metri. In partea opusa peisajul e dominat de stinci albe. Intre ele se remarca virful Mulaz de 2906m.



Din Saua Venegia tinem creasta matematica, urcam si coborim usor. Suntem vizitati de o turma de oi fara cioban sau caini. Le salutam in italiana si in germana. Rasa asta de oi e ceva ce nu am mai vazut, cu urechi care atirna blege.



In fata noastra se gaseste o familie cu doi copii destul de mici. Ii prindem din urma in zona unui lac. Respect pentru acesti parinti care isi duc copiii pe munte la virste fragede. Si tin sa remarc inca odata faptul ca echipamentul adecvat plimbarilor pe munte nu lipseste nici unui copil intilnit in Dolomiti. Peisajul se mai deschide si vedem o creasta care aduce mai bine cu peisajele din Carpati: altitudine de 2000-2300 de metri, iarba pe creasta. Seamana cu Fagarasii.



Poposim in Pasul Venergiota, 2303m, unde este o mare intersectie de trasee. Indicatorul nostru ne spuna ca mai avem o ora si 45 minute. De aici incepem sa coborim destul de accentuat. Dam si de o zona alunecoasa si expusa dar amenajata cu cabluri. Familia cu copii vine in spatele nostru si chiar ma gindesc ca parintii si copiii au curaj sa mearga pe aici.



Nici nu imi termin repede gindul ca apar problemele. Copiilor le e frica, sunt cuprinsi de panica. Cu toate eforturile tatalui, nu se lasa convinsi sa treaca, asa ca se intorc pentru a face probabil un traseu mai blind.



Noi ne continuam coborirea si suntem ingrijorati ca pierdem destul de multa altitudine. Undeva exista o sageta catre Rifugio Bottari. Trecem iarasi o bucata expusa de data asta nu avem cabluri. Si de aici va incepe o urcare lunga, continua si pe alocuri chinuitoare.



Incepem abrupt, pe poteca si pe pietre. Apoi intilnim o mare limba de zapada. O traversam si urcam pe linga ea. Intre limba de zapada si stinca sunt cabluri. La un moment dat acestea ajung sub zapada, iar noi venim pe deasupra. Chiar daca limba de zapada se termina, cablurile continua pe un vilcel destul de strimt.

Speram ca la finalul urcarii sa zarim cabana. Pina acum am scos in general timpi sub cei de pe indicatoare si parea ca suntem aproape de aceasta tinta. Dar nu a fost asa. Am ajus pe un plai frumos, cu iarba verde si stinci numai bune de pozat.



Dupa citeva zeci de metri urmeaza o alta urcare abrupta. Locul e ceva mai expus si trebuie sa asteptam. De ce? Pentru ca de sus coboara un grup de cinci doamne. Cea mai in virsta dintre ele trece prima pasajul, isi lasa bagajul dupa care urca si le ajuta sa coboare pe fiecare din companioanele sale. Ramona isi cam pierde rabdarea si se catara la liber, evitind zona cu cabluri.



Nici dupa urcarea asta nu vedem cabana. Mai sa fie! Chiar asa de rau ne-am miscat? Mai vine inca o urcare abrupta, de data asta fara lanturi. Ajungem intr-o sa iar de acolo vedem in sfirsit cabana. Trebuie doar sa mai mai coborim, cam 10-15 minute pe o poteca ce strabate un peisaj selenar. De aici in sus mai este doar putina iarba, stinca si piatra preiau puterea.



Ajungem la( luati o pauza, inspirati adinc si abia apoi cititi ) Rifugio Giuseppe Volpi di Misurata al Mulaz(2571m), luam stampila si..studiem harta. Initial ne gindisem sa urcam si pe Vf. Mulaz iar apoi sa ne intoarcem pe acelasi drum. Pe harta noastra nu se intrevedea o alta posibilitate. Insa harta amanuntita de la cabana ne da idei noi.

Giuseppe Volpi(1877-1947) nu a fost vreun alpinist asa cum am crezut la prima vedere. El a fost primul conte de Misurata, om de afaceri si politician. A avut un rol important in electrificicarea Venetiei si nord-estului Italiei. A fost guvernator al coloniei Tripolitaniei si ministru de finante intre 1925 si 1928. De asemenea este fondator al Festivalului de Film de la Venezia.

Vremea pare ca vrea sa se strice, virful Mulaz e cuprins de ceata. Nori negri se aduna pe cer si se aud si citeva tunete. Din fericire insa nu ploua.



Cu tot regretul alegem sa renuntam la ascensiunea pe virf. Dar veti vedea ca pina la urma lucrurile s-au compensat si am beneficiat de o vreme buna si peisaje incintatoare pe coborire.



Am stat pe linga cabana cam 45 de minute. Am remarcat ca si aici exista un loc special pentru aterizarea elicopterelor. In zona se mai gaseste un funicular folosit pentru aprovizionare.



Incepem sa urcam catre o sa numita, cum altfel, Saua Mulaz. Locul se afla la 2619m, altitudea maxima pe care am atins-o astazi. In sa esteo statie intermediara a funicularului folosit pentru aprovizionare. Abia acum vedem cit de lung este de fapt acest cablu.



Schimbam traseul, trecem pe cel cu numarul 710 care merge spre pasul Rolle prin Valea Venegia. Incepem o coborire accentuata, pe pietre si pamint. In ciuda noastra vremea se indreapta cind ajungem pe la jumatatea coboririi si chiar se face cald. Traseul asta de coborire avea sa fie superb. Vizibiltitatea a fost buna, poteca a avut citeva pasaje expuse dar securizate cu cabluri. Permanent am avut in fata peisaje de vis.

Pale di San Martino


Genunchii nostri au avut mult de luptat dar au rezistat cu bine. Pe versatul opus se vad serpentinele drumului ce urca in Pasul Rolle. Coborirea, desi abrupta, ne ia mai mult de o ora fiindca trebuie sa calcam mereu frina. Din cind in cind ne intersectam cu alte trasee, fiecare intersectie fiind marcata coerspunzator.

Ultimele intersectii se afla in padure, si va spun asta ca sa vedeti cit de mult am coborit. In vale trecem pe traseul 749. Avem de urcat sanatos pina in saua Venegia unde ne oprisem de dimineata. Prima parte a urcarii o facem printr-o padure de zada. E cam abrupta si noi suntem destul de obositi . Gasim si izvoare, numai bine ca putem face plinul.



Ajungem intr-un plai tare frumos in care se afla o stina. Am intrat inauntru si, dupa cum e si normal, ceea ce am gasit este foarte asemanator cu ce inseamna o stina din Romania.

Nici nu iesim bine din stina si dam nas in nas cu o marmota. Prin Dolomiti am vazut putine marmote, cit sa le numeri pe degetele de la o mina.



Continuam urcarea. De aici traseul e mult mai lejer. Se cistiga altitudine mai lent insa asta ne convine de minune. Ne uitam la ceas si ne dam seama ca o sa ne incadram bine si cu timpul. Ajungem in Saua Venegia cu bine iar de aici mai avem cam o jumatate de ora de coborire. Vedem mai jos de pasul Valles inca o cabana prilej de a mai colectiona o stampila.



Masina o recuperam la asfintit si coborim catre cabana ce o vazusem de pe creasta. Cabana era de fapt o stina turistica. In jur animale si miros specific, afara o colectie impresionanta de talangi, inauntru o sala de mese demna de restaurantele de lux si un meniu bogat in produse obtinute din lapte.

Recapitulare:
Passo Valles - Forcella Venegia - Rifugio Muzalz(751) - Forcella Mulaz- Val Venegia(710) - Forcella Venegia(749) - Passo Valles(751)
Trasee: 751, 710, 749
Durata: 8 ore

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • alexandru Stanila

    31 ian 2015 08:55:37

    Felicitari Bogdane. Datorita tie am o mare bucurie sa vad locuri superbe pe care probabil sa nu mai am timp sa le vad. Va urez spor la vizite si nu ma uitati.

  • Maria Obarse

    02 feb 2015 09:57:20

    Felicitari inca odata si speram sa ajungem si noi la "cabana" stana turistica",cu talangi si meniu adecvat. Multumim Ramonei si lui Bogdan pentru poze.

  • Bogdan

    11 feb 2015 04:45:43

    Domnule Stanila, eu cred ca mai aveti timp sa vedeti locuri ca asta. Totul e sa va propuneti si sa duceti planul la bun sfirsit.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017