Dolomiti, episodul 10: gradina cu trandafiri, Rosengarten

Data publicarii: 15 ian 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Aceasta avea sa fie ultima noastra zi in Dolomiti. Urma sa mergem din nou pe un traseu insuficient pregatit si documentat. Chiar nu mi-am putut imagina faptul ca vom prinde atit de multe zile bune in care sa putem merge munte.

Plecam foarte de dimineata. Planul este sa fim in traseu la ora 8 dimineata si sa iesim din el in jurul orei 15. Dupa-amiaza avem un drum destul de lung cu masina pina la urmatorul loc de cazare aflat aproape de granitele Italiei cu Austria si Elvetia. Plecam dimineata de la Caviola, trecem muntele pina la Pozza di Fassa apoi mergem catre Pera de unde incepem sa urcam tare un drum asfaltat dar cam ingust. Ajungem intr-un mic satuc. Pe masura ce urcam drumul se ingusteaza foarte mult. La un moment dat este un semn care spune ca de acolo in sus au voie doar vehiculele autorizate. Locul e ciudat, practic e  foarte sa intorci si nici nu ai unde parca. Nu ne asteptam la asta mai ales ca Google Maps ne asigura ca se poate urca fara nici un fel de restrictii.



Asa ca mergem inainte pe unul din versantii Vaii Vajolet. Drumul e tot ingust, mai mereu pe buza unei prapastii. Dupa citiva kilometri buni exista un fel sens giratoriu care sa iti permita sa intorci. Noi nu am mai facut-o,  am continuat pentru ca mai aveam de mers doar 2km pina la Rifugio Gardeccia(1960m).



De aici incolo vom face cunostinta cu masivul Rosengarten. Denumirea italiana este Catinaccio. Daca pina acum am preferat toponimele italiene, care sunt mult mai usor de retinut si de scris, de data asta voi folosi in acest jurnal denumirea germana. Rosengarten inseamna in traducere gradina cu trandafiri. Cattinaccio ma duce cu gindul la catenaccio, tactica defensiva folosita de italieni in meciurile de fotbal.

Ajunsi acolo gasim un mare spatiu de parcare insa fara masini. Exista si statie de autobuz. Parcam si noi. Mergem la cabana sa luam stampila si sa vedem pe unde este intrarea in traseu. O gasim destul de repede. Ne vom indrepta catre cabana Vajolet pe traseul 546.

Spre surprinderea noastra, mergem pe un drum de piatra destul de larg. De sus vine o masina de teren folosita probabil pentru aprovizionare. Deocamdata suntem singuri pe traseu si urcam in liniste. 



Cabana Vajolet se vede repede, e cocotata pe o stinca mare. Sau cel putin asa credeam noi. Nu am mai tinut drumul ci am luat-o pe o scurtatura. Cam in 45 de minute am fost pe un platou unde exista doua cabane. Cea mare se numeste Vajolet, cea mica poarta numele de Preuss. Altitudinea acestor doua cabane este 2240m.

Cabana Vajolet

Cabana Preuss


Facem o scurta pauza, ne mai uitam pe hartile de la cabane. Bineinteles ca luam stampile. Abia acum ne este clar ce avem de facut in continuare. Practic, in conditiile date putem realiza un circuit care sa ne duca pe la Rifuggio Passo Principe, cabana Antemoia si apoi sa coborim la Gardeccia. Ultima parte va fi si cu o portiune de via feratta, conform hartii.

 

Turnurile Vajolet

 

Drumul catre Rifugio Alberto

De la Rifugio Vajolet se poate urca spre Turnurile Vajolet, niste stinci inalte, rosiatice care tisnesc spre cer. Poteca urca pe o vale pentru a se opri la Rifugio Alberto(2621m). Exista si un funicular folosit pentru aprovizionare.



Noi schimbam traseul si urmarim indicativul 584 catre Passo Principe. Poteca e in continuare larga si pare a fi destul de populara. Nu este nevoie sa depunem efort deosebit, serpentinele sunt facute inteligent.

In jurul nostru e numai stinca si piatra. Stincile au forme de tot felul: de capita, de sageti, exista chiar si un portal.

Rifugio Passo Principe


Urcam cu voiosie si intr-un ritm destul de bun. Mai avem doar citeva serpentine. Poposim la Rifugio Passo Principe aflat la fix 2600m. La cabana turistii se echipeaza cu kit-urile de via feratta  fiindca in zona se gasesc citeva trasee de acest fel.

Noi ramanem fideli mersului pe trasee clasice. Folosim in continuare traseul 584 catre Passo De Antemoia. Urcusul este destul de solicitant, roca e friabila si alunecoasa. Sunt vreo doua portiuni mai abrupte insa nu ne dam batuti si incercam sa mentinem ritmul.



Passo De Antemoia se afla la 2770m si constituie o intersectie de trasee oficiale cu citeva nemarcate. Potecile sunt insa clare dar nu gasim nici un indiciu unde ar putea duce. Aproape este  un virf inalt, 3002m. Pe harta nu ne spune cum se numeste.


Pe noi ne asteapta o coborire foarte accentuata catre Rifugio Antemoia(2497m). Mai mult o parte din aceasta coborire trebuie sa o facem pe zapada. Zapada e asa de murdara incit uneori se deosebeste cu greu de stinca din jurul ei.

Zaplazul din Rosengarten

 



Coborim cu atentie sporita pina pe fundul vaii. Dinspre Passo Principe se vad coborind turisti pe Via Feratta. Traseul lor nu pare prea dificil. Ajungem pe fundul vaii. Acolo te simti ca un pitic ajuns pe o planeta a gigantilor. Valea e foarte larga si e strajuita de virfuri inalte ce se apropie de 3000 de metri. Pe undeva prin zona trebuie sa fie si un lac, inca nu il vedem O sageata ne spune ca pina la cabana mai sunt 20 de minute.



Mergem pe teren drept, coborim aproape insesizabil. Se vede in sfirsit si Lacul Antemoia. Linga el este un strat gros de zapada protejat de umbra unor stinci mari. Facem un tur de lac. Apa limpede si lipsa vintului ne permit sa facem citeva poze foarte frumoase.



Revenim in poteca si trecem de un dimb. Suntem usor confuzi. In fata, cam la inca 20 de minute de mers se vede o cabana. In dreapta e un santier in toata regula, cu macara. Pe unele sageti din Dolomiti scria asa: Sentioro Dificile. La prima vedere, necunoscind italiana, ai zice ca inseamna santier difici si nu poteca dificila.

O sageata ne lamureste: Santierul acesta e chiar cabana Antemoia. Dar numai pe o parte. Pe cealalta se afla cabana pe care o gasim deschisa. Facem o pauza mai lunga. Trebuie sa ne adunam fortele pentru ultima parte. Desi initial intelesesem ca trebuie sa coborim, in teren ne asteapta o urcare destul de sanatoasa pina in Passo Lausa(2709m).


Plecam pe traseu. In prima parte trebuie sa urcam asa, cum vazusem, abrupt. Am schimbat din nou traseul , acum folosim pe cel numerotat cu 583. Poteca nu prea exista. Stinca e compacta si de aceea trebuie sa fim foarte atenti la marcaje. Sunt citeva schimbari de directie, urcusuri si coboriri. In plus, pe creste incepe sa se lase ceata.



A doua parte a urcarii e mai domoala insa si mai lunga. Mergem cit putem de tare. Am cam pierdut din timpul estimat pe coborirea pina la Cabana Antemoia. Ajungem in sfirsit in pas. Aici altitudea afisata este de 2700m, pe harta e 2709m. Dar nu conteaza. De aici incolo avem numai de coborit. Mult de coborit.



In prima faza mergem pe versantul sting. Poteca ne va duce pe fundul unui vai glaciare. Ce e impresionant e faptul ca fundul vaii glaciare e drept si are o suprafata mare. Intilnim doi turisti germani echipati de via feratta. Ne interesam si noi ce ne asteapta. Ei ne mai linistesc spunind ca nu a fost nevoie sa puna carabinierele.



In continuare aceeasi reteta de coborire. Tot pe versantul sting insa de data asta printr-o portine cu mai multa iarba si cu pamint. Poteca devine alunecoasa si de aceea iarasi trebuie avut grija. De jos mai apare un grup de turisti. Acestia sunt obositi si cu moralul cam jos. Ii incurajam asa cum stim. Ca si mai sus, fundul vaii este perfect drept, dar plin cu iarba. Ajungem la 2403m in Passo Scalete.

Sageata in jos zice asa: Sentiero attrezzato. Oare ce inseamna attrezzato asta?



Drept in jos sunt niste chei, aparent inaccesibile. Noi vom cobori de aici incolo pe versantul drept. Si ne asteapta o bucata foarte abrupta de coborit, cu diferenta de nivel cam de 300 de metri. Din nou trebuie sa fim atenti ca sa nu alunecam. Poteca nu e nici ea foarte clara. Marcajul de asemenea e rar si cam sters. Aici problema insa e alta. Pe unele portiuni exista prea multe poteci si nu odata am luat-o aiurea. Pe la jumatatea acestei coboriri intlnim primul cablu. Semn ca incepe portiunea de via ferata.



Coborim cu atentie. Intr-un loc sunt si ceva scoabe prinse in stinca. Mergem incet, la siguranta si trecem cu bine de aceasta portiune.



Continuarea e la la fel de abrupta, cu mici rataciri. Dar mergem tot inainte si la final ajungem unde trebuie. Urmarim altimetrul lui Dan sa vedem cit mai e de coborit. Dupa ce credeam ca am terminat cu coborisul abrupt incepe o urcare abrupta, insa asta tine putin, citeva zeci de metri.



Apoi coborim un pic si ne oprim. Poteca e rupta pe zona asta, probabil de vreo avalansa. Cu toate astea se poate merge, cu grija, pina in cealalta parte. Italienii insa au remediat problema intr-un mod exceptional. Au monatat pe stinca scoabe si cabluri. Astfel se face o traversare cam pe orizonatala a unei stinci mici apoi se coboara pe niste trepte ajungindu-se intr-o zona ceva mai sigura. Cablurile insa continua in sus pina la la un loc care sa ofere siguranta deplina.



Bucata asta a fost cireasa de pe tort, rasplata pentru ultima zi in Dolomiti. Am parcurs portiunea usor rastigniti: mainile erau cumva sus pe cablu, picioarele pe scoabe. Suntem atenti ca pentru toti e prima data cind traversam o portiune in felul asta. Mergem cam pe orizontala pina intr-un loc in care cablul o ia brusc la vale. La coborire suntem ajutati tot de scoabe.



Ne aflam acum la baza unei stinci masive. Avem de urcat abrupt o portiune scurta si ajungem din nou in zona cu iarba si poteca.  De aici se coboara pe doua serpentine si gata, ajungem din nou in poteca oficiala.



In continuare poteca tine mai mult pe curba de nivel, fara urcusuri sau coborisuri semnificative. Ce imi atrage atentia e traversarea a doua vaii, acum seci, dar unde iarna sigur curge zapada.

Ne incadram destul de bine cu timpul si ajungem la Rifugio Gardeccia dupa 7 ore si jumatate. In statia de autobuz care de fapt e un microbuz sunt vreo 10-15 oameni. In parcare doar masina noastra si cele de la cabana.

Imi dau o palma peste cap si abia acuma ma prind cum functioneaza de fapt treaba. Te duci jos, la Pozza di Fassa ori la Pera lasi masina in parcarile de acolo, iar pina aici trebuie sa iei autobuzul. De aceea e restrictionata circulatia si de aceea drumul e asa de ingust.

A fost ultima noastra zi in Dolomiti. Avem de mers citeva ore cu masina pina la urmatorul loc de cazare. Aici, la poalele masivului Rosengarten, s-a incheiat una dintre cele mai frumoase perioade petrecute pe munte, pe care nu voi putea sa o uit vreodata.

Traseu:
Rifuggio Gardeccia - Rifugio Vajolet(546) - Rifugio Passo Principe - Passo Antemoia - Rifugio Antemoia(584) - Passo Lausa - Passo - Rifugio Garceccia(583)
Marcaje: 546,584,583
Durata: 7 ore si jumatate

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Maria Obarse

    03 feb 2015 09:59:36

    Splendid traseu,merita vazut si de altii. Multumim inca odata!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017