Primavara in Muntii Meses

Data publicarii: 14 apr 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Muntii Mesesului au fost parte din copilaria mea. In fiecare vacanta mergeam la tara in satul Hurez din judetul Salaj. Umblam pe peste tot, prin livezi, vii, pe dealuri, facem baie la riu. Undeva mai departe se vedeau niste culmi impadurite. Acolo nu am fost niciodata.

Se spunea ca e mult de mers, ca e departe si acolo ajung numai barbatii adevarati care se duc dupa lemne. Anii au trecut, eu am crescut dar pina in primavara lui 2015 nu am reusit sa urc. Si de fapt nici de data asta nu imi propusesem. A fost o reactie pur si simplu spontana.

Am plecat catre Brasov prin satul Cizer.  De aici se urca pe niste serpentine intr-un pas si mai apoi se coboara la Ciucea de unde se intra pe drumul european.

Vremea a fost cu adevarat frumoasa. Era poate prima zi de primavara autentica. Soare, un pic de vint si o atmosfera curata. Inca de pe drum observam cresta muntilor Meses. Sub virful Magura Priei(996m), cel mai inalt,  vedeam ca mai dainuie inca niste petece de zapada.



Am ajuns in pas. Ziua asta este mult prea frumoasa. Trebuie valorificata. Din pas se desprinde un drum forestier. Merg pe el pina intr-un loc de unde mi se pare mie ca se poate incepe urcarea. Gasesc niste rigole si merg pe linga ele pina la padure. Trec de un mic pilc de copaci si ies intr-o poiana mare in care dau de un drum.  Nu merg prea mult pe el ci caut sa ajung cit mai repede pe creasta matematica. Lucrul asta nu dureaza mult. In zare se vad niste munti inalti plini cu zapada. Ii identific repede, sunt Muntii Vladeasa.



Nu exista nici un fel de marcaje sau indicatoare. Dar pe culme dau de un drumeag vechi, probabil foarte putin folosit. Primele semne de primavara se arata: un prim grup de brinduse. In timp ce ma apropiu sa le fotografiez aud un sunet ciudat. Seamana a latrat de caine dar ceva nu e asa cum ar trebui. Peste citiva pasi vad un caprior. El insa m-a vazut inaite si a zbughit-o scotind sunetul acela ciudat. Nu am apucat sa il fotografiez. Probabil acesta era un semnal de avertizare pentru celelalte caprioare ce se aflau in zona.



Padurea e plina de cintec de pasari si e peste tot o forfota. Locul e de o salbaticie absoluta. Jos, in vai se zaresc citeva sate. Bisericile sunt punctele de reper si cu ajutorul lor identific si satul Hurez.



In atmosfera asta vesela, plina de cintec ma apropiu usor de virf. Drumeagul se termina si de aici trebuie sa ma descurc asa cum pot. Urc la intimplare printr-o padurice. Nici nu intru bine ca vad cu mare satisfactie ca e plin de ghiocei. Sunt primii pe care ii vad in acest an. Sufletul mi se umple de o mare bucurie, aparent inexplicabila. Fac multe poze, mi se pare ca fiecare pilc de ghiocei e altfel, parca din ce in ce mai frumos.

Intr-un final cobor un pic si ies intr-o poienita. Dar virful, unde e virful, am trecut pe linga el si nu l-am observat? Dintotdeauna am avut impresia ca Vf. Magura Priei este impadurit. Dar de fapt nu este. Se afla intr-o poienita inconjurata de copaci si practic nu este vizibil de jos. 



Citiva pasi catre un loc putin mai inalt si gata am ajuns. Un vechi stlp de ciment sade jos, doborit. Atit cit pot incerc sa il stabilizez si sa il repun in pozitie verticala. Ca sa fiu sigur ca sunt pe virf verific altitudinea cu GPS-ul de la telefon. Sunt exact unde trebuie.

Poienita asta cu virful e o poezie de primavara. Pe jos e plin de ghiocei si de brinduse. Nici nu stiu pe unde sa mai pasesc ca sa nu le strivesc. Fac o pauza mai lunga si imortalizez momentul.

Mama mea a copilarit si ea prin locurile acestea. Intre timp sufletul ei s-a mutat catre un univers mai bun. Stiu ca atit timp cit a trait nu a urcat pe Magura Priei dar cumva simt ca astazi, este aici, pe acest virf, impreuna cu mine.

Tin mai departe linia crestei spre nord este o poiana larga in care inca mai rezista niste petece de zapada. Merg pina se intra in padure definitiv. De aici nu mai sunt locuri de belvedere iar creasta incepe sa coboare.

Fac cale intoarsa insa nu mai urc pe virf ci merg prin poiana asta mare oprindu-ma din cind in cind pentru cite o poza. Unele brinduse ies chiar din mijlocul petelor de zapada.



Drumul de intoarcere il fac in mare pe acelasi traseu. Din padure se aud urme de pasi de animal. Stau nemiscat cu speranta de a mai vedea o caprioara. Dar n-a fost sa fie.

Traseu:
Pasul dintre Cizer si Ciucea - Vf Magura Priei si Retur
Marcaj: nu exista
Durata: 3 ore


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017