Muntii Vladeasa: in drum spre Piatra Banisor

Data publicarii: 20 apr 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

In continuarea excursiei din Muntii Meses, in aceeasi zi, incurajat de vremea extraordinara, imi spun ca vreau sa profit. Ajung rar in aceste locuri departate de casa mea asa ca ar fi pacat sa ma intorc pur si simplu. Din drumul national Oradea - Cluj, cotesc la dreapta din localitatea Bologa si ma indrept catre Rogojel. Dorinta mea este sa ajung la cei doi arbori de sequoia din zona.

Mai fusesem aici aproximativ cu un an in urma, insa atunci am prins un viscol demn de o cauza mai buna si nu ne-am putut bucura asa cum trebuie de acest monument al naturii foarte rar intilnit la noi.



In Romania se afla doar citeva exemplare de sequoia, mai exact 5 la numar. Cei mai impunatori arbori din Muntii Apuseni sunt cei de aici din Muntii Vladeasa. Istoria lor este urmatoarea: Gal Silvestru, un baron ungur pasionat de botanica, a plantat mai multe specii rare de arbori in aaceasta zona: sequoia, pin negru si zada. Cele doua exemplare de sequoia de la Rogojel au peste 100 de ani.

De data asta am stat mai mult si am studiat cei doi arbori gemeni. Sunt impresionanti. Textura lor, ramurile au un specific aparte, neobisnuit pentru noi.

Revin la drumul principal si ma intorc in satul Sacuieu. Trec si cotesc la stinga urmind un indiator rutier catre Cabana Vladeasa. Merg citiva kilometri si las masina linga niste cabane. Nu ma intereseaza ca astazi sa urc in zona inalta a Vladesei. Atmosfera e mult prea frumoasa ca sa ma faca sa imi doresc o reintoarcere la iarna si zapada.

Ceea ce mi-am propus pentru aceasta dupa amiaza a fost sa ajung la Piatra Banisor. Dar cum o sa fac asta? Nu e nici urma de marcaj. Si sunt si undeva intr-o vale, deci nu am o vedere mai larga.  Salvarea vine repede. In spatele unei cabane se vede un drumeag abandonat care merge prin padure. Pare ca urca. Bineinteles ca ma agat de el.

Prind repede altitudine si incerc sa imi fixez bine reperele ca sa stiu unde sa cobor. Nu e prea greu, in zona asta se afla o padure compacta de brad. La a doua serpentina am senzatia ca pe linga drum trebuie sa fie o poiana. Urc vreo patru metri si da, am avut dreptate. 



Incep sa merg prin poiana ca locul se deschide. E adevarat trebuie sa urc mai greu insa peisajul ma rasplateste din plin. Ajung linga o casa abandonata. Linga ea se afla o fintina traditionala, cu cumpana. Studiez putin locul si mi-e clar ca trebuie sa tin o muchie ce urca tocmai din spatele acestei case.

Gasesc chiar si o poteca destul de clara ce ma duce la un izvor. De aici trebuie sa urc iarasi pieptis pentru ca drumul pare a cobori usor terminindu-se la niste case.



Asadar ma pun pe urcat sanatos, trec de doua garduri si ajung in sfirsit in culme. Aici e trai pe vatrai: gasesc drum bun de masina si chiar si un marcaj triunghi galben. Locul e foarte deschis si se pot studia cu usurinta imprejurimile. Identific Piatra Banisor si chiar si traseul in circuit.

Tin aceasta coama care ma va duce la un pilc de case. Mai multi barbati vorbesc despre niste lemne si despre cum sa le transporte. Ii salut si imi vad de drumul meu. Urc ceva mai consistent mergind pe linga drumul de masina care de la casele astea a devenit extrem de noroios.

Sunt ajuns din urma de un tractor ce remorcheaza o caruta. Ii intreb pe oameni cum ajung cel mai repede la Piatra Banisor si ei imi arata o scurtatura. E un fel de culoar care merge prin padure.

Merg in directia indicata de ei. Incep sa dau de petece din ce in ce mai mari si mai consistente de zapada. Ce bune ar fi acum niste parazapezi. Dar no, asa se intimpla cind iei decizii spontane. Ajung intr-o poiana insa nu vad nici o piatra. Stiu ca directia e buna insa ma asteptam sa fie pe undeva pe mai aproape. Urc in culme incercind sa evit intrarea in padure si petecele de zapada. In sfirsit se vede si Piatra Banisor.



Locul e foarte interesant. Pe o stinca mare, inconjurata de brazi si de bolovani mai mici, oamenii au pus o cruce. Desi in mod normal n-as fi avut nici o ezitare sa o urc renunt la aceasta idee. Totusi, sunt singur pe traseu si ma asteapta o coborire printr-un loc incert. In plus mai am doar doua ore de lumina.

Decizia mea este sa ocolesc Piatra Banisor si de undeva de mai sus sa gasesc traseul de coborire. Cind studiasem problema am vazut ca trebuie sa ajung intr-o poiana iar de acolo sa cobor prin padure pina la niste case linga care incepea un drum. Asta era teoria. Hai sa vedem cum stam cu practica.



Mai sus de piatra Banisor dau de o zona stincoasa si de un fel de jgheab scurt care coboara intr-o poiana larga. O iau pe aici si merg cu mare grija fiindca e plin de zapada. In poiana vad o adapatoare de animale. Asta e o veste buna: inseamna ca oamenii isi aduce pe aici oile, vacile, caii ori ce mai au iei prin batatura. Pai daca le aduc aici inseamna ca trebuie sa existe si un drum sau macar o poteca.

Partea de jos a poienii este cam mlastinoasa ceea ce ma obliga sa fac un scurt balet pina la marginea padurii. Gasesc rapid o poteca. De fapt nu e chiar poteca ci un loc pe unde s-au tras busteni.

Dupa alte citeva minute gasesc o poteca adevarata, numai buna pentru coborit. Merg o vreme prin padure si ies linga niste case. Prin fata mea, insa destul de departe trece un camion vechi. Linga case stau de vorba cu o tanti foarte de treaba care nu stie cum sa faca sa imi explice mai bine pe unde sa merg ca sa ajung mai repede la masina. Ii da o mina de ajutor fiica ei care are mintea mai ordonata.

Plec pe un drum care coboara pina intr-un loc iar apoi incepe sa urce catre casele unde intilnisem pe oamenii ce vorbeau despre trasnportul de lemne. La un moment dat insa gasesc o poteca ce merge spre un izvor. E bine venita mai ales ca aveam nevoie de apa.

De la izvor nu mai revin in drum ci urc usor pe o curba de nivel si ocolesc astfel micul pilc de case. Revin in acea culme cu marcaj. De aici e simplu, stiu cum sa fac.

Revin la casa cu fintina cu cumpana iar de acolo zaresc un drum ce merge spre vale. Banuiesc a fi drumul pe care incepusem sa urc si pe care l-am parasit la prima poiana. SI banuiesc bine. Cam in douazeci de minute sunt linga masina si finalizez cu bine aceasta excursie spontana.

De un timp amincercat ca la finalul jurnalelor sa fac o recapitulare a traseului. Acum nu e cazul. Nu stiu de unde am plecat ce culmi si vai am traversat. Tot ce stiu este ca am petrecut citeva ore foarte placute in Muntii Vladeasa.




Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017