Muntii Trascau: circuit un jurul Cheilor Manastirii

Data publicarii: 25 apr 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

De citiva ani incoace am dezvoltat un bun obicei: acela de a ajunge macar odata pe an in Muntii Trascau. De fiecare data traseele pe care le-am urmat, mai mereu altele, au fost incintatoare iar timpul petrecut a fost de foarte buna calitate.

Anul asta am ajuns la mijlocul lunii martie. Planul de excursie nu era batuit in cuie insa principalele coordonate sunau asa: plecat de la Cabana Rimet, ajuns la Tecsesti ( eventual urcat pe Piatra Cetii ) intors pe la Fata Pietrii.

Am plecat la drum de cu buna dimineata, inainte de ora 8 de linga cabana Rimet. Am mers pe un drum pustiu. De-o parte si de alta sunt case de vacanta. Linistea e deranjata doar de cite un caine care isi face datoria. Ma apropii din ce in ce mai mult de peretii maiestosi ce formeaza Cheile Rimetului. Traseul asta insa ramane pentru o alta data, cind e mai cald si apa mai mica.



La un moment dat trebuie sa parasesc drumul. Un indicator cruce galbena imi arata calea spre satul Tecsesti. Incep sa urc pe o carare abrupta si noroioasa. Urc din greu pina ajung pe un mic platou. Din acets loc o sa tin culmea unei muchii impadurite in cea mai mare parte. Urcusul se mai domoleste. De citeva ori pierd marcajul dar nu imi fac probleme: poteca este clara, umblata si e sigur folosita de localnici.



Dupa ceva timp ies intr-o poiana mai larga si constat ca usor-usor am luat inaltime. Cheile Rimetului se vad tare frumos. Pe versantul opus imi atrage atentia o sura cu acoperis de paie, cladire specifica aici in Muntii Trascau.

Intru iarasi in padure. Merg inainte pina ce ajung la un drum forestier plin de noroi. Din fericire nu trebuie sa merg prea mult pe el. Poteca se desprinde iarasi si merge drept in sus.  In zona marcajul este mai nou si mai des. Trec de o zona mai pietrosa dar tot impadurita.

Bineinteles ca mai sus dau iarasi de acel drum. Padurea pare ca se termina. Nici nu ies bine din padure ca sunt intimpinat de trei caini care nu par deloc prietenosi. Sunt nevoit sa folosesc aparatul cu ultrasunete caci cu vorba buna nu am reusit sa ii imbunez.

Putin mai sus ma opresc linga o troita. Pe ea se gaseste si marcajul care e pus cumva intr-un mod confuz. Privindul ai senzatia ca ar trebui sa faci la stinga cind centrul satului si biserica sunt in mod evident in dreapta. 



Linga troita e punct excelent de belvedere asupra satului Tecsesti si a Pietrii Cetii. Fac o scurta sedinta tehnica, eu si cu mine. Pe la Tecsesti am mai fost, la baza Pietrii Cetii am mai fost. Ce ar fi sa improvizez. Mai intotdeauna cind ies din zona de confort descopar lucruri faine.

Asa ca o iau la stinga pe un drum ce merge pe curba de nivel si care ofera privelisti minunate. Sunt mereu cu ochii pe partea cealalta. Ghicesc pe undeva drumul frumos ce leaga satele Tecsesti si Raicani pe care mersesem acum citiva ani si de  unde admirasem taman locurile pe care pasesc acum.

Drumul se termina la o casa. Ma vad nevoie sa o ocolesc, sa cobor. Apoi trebuie sa sar vreo doua garduri si ajung iarasi pe o poteca bine definita. Zis si facut. Treaba cu saritul gardurilor a fost mai dificila decit cerdeam pentru ca nu erau facute doar din lemn  ci aveau si niste sirma ghimpata. Dar am ochit niste locuri unde lipseau mai mute scinduri. Am trecut fara probleme si mai ales fara a ma agata.

Un drumeag fain intra in padure mergind pe o curba de nivel. O poteca o ia in vale. Cum dupa urcusul de dimineata ramasesem fara apa aleg cu inima strinsa poteca. Ea merge pe la marginea padurii si duce intr-o vale unde sper sa gasesc apa. Speranta se mareste cind vad si o sura in apropiere. Lucrurile sunt si mai clare cind vad mai la departare niste peturi. Nu agreez peturile aruncate aiurea prin natura dar in muntii Trascau am observat ca ele sunt abandonate de regula in preajma unei surse de apa.



Gasesc repede si un paraias. Fac o pauza mai lunga, beau apa pe saturate si umplu bidonul.

Initial ma gindeam sa cobor pe acea vale pina la drumul forestier, de acolo sa o iau in jos prin Cheile Tecsesti pina cind intersectez marcajul banda rosie care ma duce la Fata Pietrii si apoi la Manastirea Rimet.



Renunt la planul asta ca mi se pare prea simplu si stiut. In plus n-am chef sa mai cobor numai ca sa am ce urca la loc. In mintea mea ma gindeam ca daca as urca pe valea asta pina la capat si as gasi o trecere pe cealalta parte a versantului stincos ce se lasa pina la Manastirea Rimet atunci in mod sigur as gasi marcajul. Iar daca nu resusesc merg pe calea batatorita.

Urc din greu, abrupt pe o poteca ce abia se vede. In partea de sus cineva a dat foc la pasune asa ca de la un moment dat incolo totul e ars. Ajung intr-o sa larga cu frumoase perspective catre Tecsesti si Valea Geoagiului. Vad zi zona stincoasa. Se pare ca poate fi ocolita.



Tin culmea si intru in padure. Apar petece mari de zapada. Pe ele e plin de urme de animale. Traversez padurea cam 15 minute dupa care ies intr-un loc deschis si inalt. Vad jos niste stilpi cu izolatori verzi. Din amintirile mele, pe linga stilpii astia e traseul marcat. Problema e: cum ajung la el?

In jos zona e stincoasa, abrupta  si plina de scaieti. Nu-i de mers pe aci. Trebuie sa tin un culoar pe marginea scaietilor si sa sper ca pe undeva voi gasi o poteca pe curba de nivel care sa ma coboare usor.

Intuitia a dat iarasi roade. Am gasit  o poteca dar cred ca era frecventata mai mult de animale. Nu mai conteaza, m-a dus foarte frumos exact unde doream. Mai am de urcat un pic si gasesc si marcajul pe unul din stilpii de electricitate. De aici incolo stiu drumul. 



Momentul il celebrez cu o scurta pauza de masa. Apoi plec pe drumul clar si trec pe linga niste case abandonate. Incep usor-usor sa cobor. Intru in padure si undeva, pe un plai gasesc un stilp pe care pe linga marcaj exista si un indicator de mers catre stinga. Si intr-adevar, asa trebuie sa fac: o iau la stinga pe primul drum de dupa acel stilp. Insist asupra acestui lucru pentru ca in mod natural iti vine sa cobori pe drumul ce merge inainte si care e mai lat, mai principal daca pot spune asa.

Dupa o perioada in care merg tot pe curba de nivel ajung la un izvor. Locul e mocirlos dar e bine de stiut aceasta sursa de apa. Mai incolo incep sa dau de pajisti si de case. Totul pe fundalul unui peisaj extraordinar. Abia acum se vad cum trebuie Cheile Manastirii, doua siraguri de stinci care coboara din munte, parca vrind sa se intilneasca,  undeva linga Manastirea Rimet.



Poteca merge o perioada tot asa, pe curba de nivel printre copaci si case fara garduri. De la un moment dat incepe coborirea. La inceput traversez o poiana apoi intru definitiv in padure. Ies destul de repede aproape de civilizatie.

Merg spre Cabana Rimet ca sa recuperez masina. Pe cele doua maluri ale Vaii Geoagiului se petrec doua scene rupte din doua realitati paralele: pe malul pe care ma aflu eu niste oameni danseaza pe muzica ce rasuna dintr-o masina cu numar de CJ. Nu cred ca mai e nevoie sa va spun ce fel de muzica. Pe celalalt mal, la nici 30 de metri de acestia o mama cara intr-o mina o plasa mare si in cealalta o fetita. Merg pe o poteca ingusta care probabil le va duce la casuta lor izolata aflata undeva deasupra Cheilor Manastirii.

Traseul urmat arata astfel:
Cabana Rimet - Tecsesti - Fatza Pietrii - Cabana Rimet
Durata: 6 ore
Marcaje:
Cabana Rimet - Tecsesti - cruce galbena
Tecsesti - Fatza Pietrii - nu exista marcaj
Fatza Pietrii - Cabana Rimet -banda rosie







 
 
Pnetru final, un bonus. In poza se afla o legenda vie a automobilelor fabricate in Romania: Dacia 500, supranumita si Lastun. Nu am mai vazut o astfel de masina de foarte multi ani. Cea din imagine inca functioneaza.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017