Scotia: prima parte: pe tarimul highlanderilor

Data publicarii: 14 mai 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

O excursie in Scotia e ceva inedit, ceva ce nu ai ocazia sa faci chiar oricind iti doresti. Dar no, uneori se mai aliniaza si stelele iar lucruri ce iti pareau imposibile devin posibile. De fapt nu a fost o excusie numai in Scotia, ci si in Anglia si Tara Galilor. Tot ceea ce va povestesc acum s-a intimplat la sfirsitul lunii mai 2014.

Calatoria a inceput prost: am plecat de pe aeroportul Otopeni cu o intirziere de 8 ore. Cica avionul nostru avea nu stiu ce problema tehnica. Astia de la Blue Air incercau sa-i dea de cap la sol, in fata pasagerilor, de parca aveau de reparat o Dacie 1300 in parcare.

In fine, am aterizat la Aeroportul Luton de linga Londra de unde am fost preluati de Mio si dusi drept in Scotia. Drumul cu masina a mai durat si el vreo 6 ore.

Ziua 1
Somnul de voie nu s-a prelungit prea mult. In perioada asta a anului se lumineaza foarte repede. In prima parte a zilei ne gindisem sa vedem orasul Glasgow. Parcam undeva in centru si ne plimbam pe pietonalul lor. Lumea si moda e cam ciudata. Fetele au o obsesie pentru cizmele de cauciuc si pentru parul vopsit strident. Deci doamnelor si doamnisoarelor din Romania care purtati in fiecare zi cizme de cauciuc sa stiti ca va incadrati perfect in fashionul britanic.

Pietonalul ne duce in zona garii. Pe sub gara este un tunel rutier iar una din modalitatile de a ajunge la peroane este sa urci din acet tunel. Ce sa zic, totul arata impresionant.

Pina ne mai invirtim incepe o ploaie marunta. Cind ajungem in Piata George, principala piata a orasului, toarna de-a binelea. Piata e superba, are o gramada de cladiri frumoase pe fiecare latura. Din pacate vederea e uritita rau de niste tribune cu scaune, semn ca aici avusese loc un festival. Acum se demonteaza toata acea structura si deci frumoasa George Square este un santier.

Cautam sa ne adapostim pe unde putem. Cind ploaia se mai domoleste plecam spre catedrala orasului.  Ce e interesant e faptul ca nu e pozitionata chiar in buricul tirgului, ci trebuie sa parasesti zona centrala. Locul in schimb este unul frumos linistit, lipsit de aglomeratie.



O vizitam si in timpul asta ascultam un cor ce face repetitii. Biserica, numita si High Kirk of Glasgow sau Catedrala St Mungo, este catedrala bisericii Scotiei în Glasgow.

Istoria bisericii este legata de istoria orasului. Sfintul patron al Glasgow-ului si primul episcop din regatul Britanic al Strathclyde, St. Mungo, este cel care a avut initiativa de a construi aceasta biserica. Mormântul lui se gaseste tot aici fiind unul dintre locurile cele mai vizitate ale catedralei.



Catedrala este un minunat exemplu al arhitecturii Gotice, fiind construita între secolele XIII-XV. Este printre putinele biserici medievale care au scapat nevatamate în timpul Reformei din 1560.Turnul din secolul XIII a ramas intact; clopotnita a fost ridicata de Episcopul William de Lawedre, mort în 1425.




Iesim linga catedrala, trecem un pod si urcam intr-un soi de parc( credeam noi ). In parc in schimb e plin de monumente funerare, care mai de care mai mari, mai faloase si mai extravagante. Ne aflam la Glasgow Necropolis, un cimitir victorian aflat pe un deal proeminent din vecinatatea catedralei St. Mungo.

Se spune ca aici au fost ingropati aproximativ 50000 de oameni. Numarul monumentelor funerare trece putin de 3500. O sa sune ciudat insa locul asta mi-a placut cel mai mult in Glasgow. In plus ai si o vedere draguta asupra orasului.

Iarasi incepe ploaia si e musai sa fugim de ea. Dar unde fugi, cind fugi? Evident undeva in Highlands, adica in Muntii Scotiei. Zona asta e plina de lacuri, peisaje interesante si multa verdeata. Asezarile sunt putine. Locuitorii se numesc highlanderi si o buna parte dintre ei fac parte chiar si acum din diverse clanuri.

Cam la o ora si jumatate de Glasgow am gasit un traseu usor, dragut si spectaculos care sa ne urce pe Vf. Ben Aan, parte a Muntilor Trossachs.

Pentru excursiile de pe munte m-am folosit de informatiile afisate pe un site exceptional:

http://www.walkhighlands.co.uk/

Si a venit vremea sa facem cunostinta cu toponimele scotiene. Denumirile de Ben desemneaza virfuri, Glenn ne arata ca e vorba de dealuri, iar Loch spune ca e vorba de lacuri.



Bunun. Lasam masina intr-o parcare amenajata aflata chiar la intrarea in traseu. Tot acolo gasim un panou informativ care ne spune cite ceva despre zona si traseu.



Incepem sa urcam pe o poteca foarte bine conturata insa nemarcata. Mergem o bucata buna prin padure apoi iesim in gol sub o stinca mare. Probabil sus e chiar virful. Urmeaza o bucata abrupta dar scurta si usurata de existenta unor trepte de piatra.



Poteca tinde sa faca un ocol pina pe virf dar nou nu ne speriem dintr-atita si o luam pe o scurtatura frumoasa care sa te faca sa simti ca urci pe stinca. Ajungem si ve virf si ne miram de cit de frumos si de verde e totul in jur. Se vad citeva lacuri mari: Loch Archray, Loch Katrine. De asemenea in zare se observa o creasta muntoasa.



Sus e tare frumos, doar vintul ne mai da de furca. Si pentru asta e nevoie de miscari sustinute de incalzire. Ne distram de minune.

Coborim rapid si ne indreptam spre urmatorul loc de cazare aflat pe malul lui Loch Lommond.

Ziua 2
A dost ziua dedidata intrutotul unui traseu de munte. Scopul a fost sa urcam pe cel mai inalt virf din Scotia si din insula britanica: Ben Nevis. Altitudinea lui nu este una impresionanta, 1344m. Problema este ca urcarea incepe de foarte jos, aproape de nivelul marii. Asadar diferenta de nivel este una importanta. Mergem cu masina pina la Fort William si o lasam chiar la intrarea in traseu. Zona e atit de bine semnalizata incit nu ai cum sa te ratacesti.






Ben Nevis e perceput ca un munte mic si rau. Cu ceturi, zapezi si multe accidente. In prima parte a zilei vremea pare promitatoare.

Incepem sa urcam pe o poteca europeana, lata, pavata cu pietre. Unde e cite un paraias sau o zona mai delicata exista cite un pod sanatos. Unul din ele e chiar acum in refacere. Cistigam altitudine si de sus peisajul e din ce in ce mai fain. Poteca insa ne duce pe o vale ceea ce ne obstructioneaza o vreme privelistea.





Urcam mereu, dar fara a face cine stie ce efort si iesim intr-un platou cu un lac numit  Lochan Meall si aflat cam la 600m altitudine. Drumul urca de aici spre o coama trecind si pe la baza unei cascade. Abia acum ne dam seama ca poteca e ocolita foarte tare si ca puteam ajunge la cascada si prin alt loc.  Pierderea de vreme a fost cam de o jumatate de ora.



Cascada este chiar draguta insa are si debit. Cu totii o incurajam pe Ramona la traversarea apei stiind incidentele  soldate in trecut cu cazaturi in riu. De data asta nu e cazul.

Ceea ce urmeaza de aici incolo e un drum de Sisif. Se merge mult pe serpentine lungi pe care se cistiga foarte putin altitudine si se pierde foarte mult timp. Peisajul insa e din ce in ce mai frumos. La un moment dat lasam naibii drumul asta nenorocit si taiem serpentinele ca la noi acasa. In zona asta nu mai este vegetatie ci doar piatra multa si macinata.



Scurtam  serpentinele si ajungem intr-o zona cu o momaie mare de pietre. Ceilalti se opresc sa ia o gustare eu sunt putin mai in fata. De nicaieri apare un nor des care cuprinde totul in fata mea mai vad un grup si trag tare sa il ajung din urma. Apare si zapada. E singura mea sansa de a mai ajunge pe Ben Nevis. Virful nu e departe insa cu siguranta ca va fi greu de gasit.

Vorbesc la telefon cu ceilalti, ei renunta sa mai urce pe virf.

Vizibilitatea e mica, pe jos e alb de la zapada, pe sus alb de la ceata. Totusi avem noroc sa ne ghidam dupa niste momai foarte mari de piatra. La un moment dat ne intilnim cu un tip ce are origini indiene, si el aflat in cautarea virfului.



Ne unim fortele, telefoanele si GPS-urile. Ne rasfiram  si in nici 200m gasim virful cu micul refugiu de linga el. Bucuria e mare insa usor umbrita de faptul ca restul coechipierilor au renuntat la ultima parte.

Mare lucru nu am vazut. Din ceea ce citisem virful se afla pe un platou iar una din marginile acestui platou e extrem de abrupta.

Poza de virf pe Ben Nevis



Pina la urma ma imprietenesc cu tipul cu trasaturi indiene. Aflu de la el ca locuieste la Birmingham. El e la a treia generatie care traieste in Anglia si imi spune ca tot nu a scapat de remarcile rasiste. Stie si de legendele cu romani dar e de parere cu acestia nu trebuie tratati generalizat ci e bine ca fiecare om sa fie apreciat sau evaluat individual.



Pina la urma coborim impreuna. E ciudat cum pe munte intilnesti oameni cu care te intelegi bine si pe care stii ca dupa finalul traseului nu ai sa ii mai vezi vreodata. Mi-a placut mult tipul asta, am constatat ca avem chiar avem multe pasiuni comune. Intre timp mai vine si un pic de ploaie. Nu mai tinem cont de serpentine ci le taiem la mare arta, ca doar suntem la noi acasa :)  Oricum pe munte nu mai e nimeni in afara de noi si de grupul mic impreuna cu care am urcat pe virf.

Coborirea o facem in timp record si ajung in parcare si la masina cam la 10 minute de restul coechipierilor mei. A fost o experienta interesanta si cu acest Ben Nevis insa sunt sigur ca s-ar fi putut gasi si modalitati mai eficiente de a duce traseul pina sus.

Ne-am plimbat si prin centrul oraselului Fort William. Dintr-o casa de undeva de la etaj rasuna muzica de cimpoi. Tipii nu erau profesionisti, cred ca se aflau la o repetitie. Asa ca muzica lor am simtit-o cam agresiva pentru urechi.

Obositi ne retragem la locul de cazare ce se afla in localitatea Kinlochleven unde stam la o pensiune foarte draguta. Dimineata bucatarul maghiar Csabi ne uimeste cu o mare varietate de preparate la micul dejun.

Ziua 3
Soarele apare in sfirsit si pe cerul Highland-ului si pare ca astazi chiar va sta acolo. Vremea se imbunatateste semnificativ. Noi o sa facem un circuit cu masina care ne va duce in micul si cochetul oras Oban dupa care urmeaza sa ne intoarcem prin valea Glencoe.



Loch Leven

Ceva castel bintuit :)

Ne oprim pe malul lacului Loch Leven. Peisajul este superb: apa, munte, zapada si insule. Ceva ce vezi rar.

Drumul ne va duce pe malul unei ape ce reprezinta o incursiune a apelor oceanului in interiorul uscatului. Admiram fiorduri pina la drumul ce duce la Oban.



 



Situat pe conturul unui golf, micul si cochetul oras Oban ne intimpina cu o vreme placuta si numai buna de plimbare. Refluxul a lasat o parte din ambarctiuni pe nisip.  Cladiri cochete si de diverse culori stau asezate una linga cealalta pe mal.



Tarmul este destul de inalt. Pe o colina aflata desupra golfului se afla o constructie ciudata, circulara ce seamana de departe cu Coloseumul. Numele ei este Mc Graig’s Tower.



Ca sa ajungi la acest, impropriu spus, turn trebuie sa urci niste scari strajuite de flori mari si frumoase. Din loc in loc este cite o banca unde poti sa te odihnesti. Ajungem in virful colinei si mergem in interiorul constructiei. McCaig’s Tower este facut din granit si are o circumferinta de aproximativ 200m.



Constructia este opera unui bancher si arhitect numit John Stuart McCaig. Sub indrumarea lui a fost facuta aceasta constructie incepind din 1898. Intentia lui a fost aceea de a ridica un monument durabil pentru familia sa. McCaig era un mare admirator al arhitecturii romane si grecesti. El a elaborat o structura bazata pe cea a coloseumului din Roma. De asemenea dorea ca in interior sa gazduiasca un muzeu si o galerie de arta.

Moartea sa insa a dus la incetarea lucrarilor in stadiul in care le vedem si astazi. Edificiul este astazi parc.



Se poate iesi in afara zidurilor. Acolo este amenajat un loc frumos de belvedere de unde poti urmari toata activitatea ce se desfasoara in golf.



Revenim in centrul orasului si optam pentru o plimbare pe plaja sau pe linga plaja spre Catedrala St. Columba. Vremea se strica brusc si pina vizitam catedrala ploua de-a binelea. Ne intoarcem la masina si plecam spre frumoasa si somptuasa vale Glencoe.

 
Intrarea in Glencoe
 



Zona Glencoe se dezvăluie mai întâi cu forme line, apoi vârfurile sunt din ce în ce mai înalte, după care dispar subit în mlaştina Rannoch Moor.




Atmosfera din Glencoe se pretează la o vizită pe vreme mohorâtă, pentru că locul a fost martorul unei întâmplări tragice în secolul al XVII-lea. Atunci, bărbaţii din clanul MacDonald au fost căsăpiţi de rivalii lor, Campbellii, la ordinul regelui William de Orania, atins în orgoliu de necredinţa primilor. Amintirea masacrului se păstrează şi astăzi, iar un hotel din satul Glencoe, Clachaig, are montată undeva la recepţie inscripţia „Nu primim vânzători ambulanţi sau Campbelli”, evident o glumă.

 



Glencoe este locul in care s-au filmat scene din filmul Harry Potter si tot aici s-au luat cadrele pentru un episod  din seria James Bond, Skyfall.  

Deci premisele unei excursii de calitate erau indeplinite. Si intr-adevar nu am fost dezamagiti. Glencoe cred ca este tot ce are mai bun regiunea Highlands. 



Piramide de stinca se ridica de nicaieri, ape involburate, lacuri, cascade se gasesc din abundenta. Se pot face numeroase trasee pe munte. Desi pregatisem minutios un traseu cu plecare si sosire in Glencoe nu am reusit nici macar sa il incepem. Dar asta ramane pentru o alta data.. sau poate pentru niciodata.

Ziua 4

Dimineata ne punem la drum catre Fort Augustus. Vremea e inchisa insa norii par a sta destul de sus si putem vedea din citeva locuri zapezile de pe Ben Nevis. Drumul ne duce printr-o zona cu lacuri si canale: Loch Lochy, Loch Oich. Din loc in loc observam ecluze.



Ben Nevis
 


Cerbul Cornel aflat la pascut pe marginea drumului
 
 
Peisaj rural din Scotia
 


Practic mergem de-a lungul Canalului Caledonian ce unste orasele Corpach( aproape de Fort William ) si Inverness pe parcursul a 97 km. A fost proiectat si construit la inceputul secolului XIX de catre inginerul Tomas Telford. Constructia a inceput in anul 1803 si s-a incheiat in 1822. Este folosit cu succes si astazi.



 

Navele ce trec prin acest canal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: lungime maxima 45m, latime maxima 10m. Aceste constringeri sunt date de ecluzele care trebuiesc parcurse. Acestea sunt in numar de 29. Apogeul ecluzelor se intilneste in localitatea Fort Augustus, aflata pe malul celebrului Loch Ness.

 



La Fort Augustus se afla 5 astfel de ecluze, foarte aproape una de alta. Noi am avut sansa sa si vedem citeva ambarcatiuni aflate in plin proces de ecluzare. Practic din apele lacului Loch Ness, trecind prin cele 5 ecluze o ambarcatiune urca o diferenta de nivel de aproximativ 10m.



Fort Augustus mai este cunoscut si pentru sticla produsa in atelierele de aici. Citeva magazine de suveniruri vind diverse obiecte si podoabe din sticla.



Cea mai de succes poveste a acestor locuri insa este alta: cea a monstrului din Loch Ness.

Legenda moderna s-a nascut abia pe 2 mai 1933 cand a fost publicata stirea ca acest monstru a fost vazut in apele lacului. Un cuplu a sustinut ideea ca monstrul era pe mal, traversand drumul de pe tarm.

Ziarele britanice au trimis reporteri in Scotia pentru a veda monstrul. S-au gasit urmele unui imens animal patruped. Au fost luate mulaje cu urmele gasite in pamant si trimise la Muzeul Britanic de Istorie a Naturii, care a anuntat ca urmele erau ale unui hipopotam.



In 1934, o faimoasa fotografie, prezenta o creatura asemanatoare cu un dinozaur, al carei gat lung iesea din apele involburate. Aceasta fotografie i-a facut pe unii sa speculeze ca Nessie ( numele de alint al monstrului ) era singurul supravietuitor al unei specii disparute de mult, plesiozaurul. Plesiozaurul acvatic, se presupune ca a disparut impreuna cu restul dinozaurilor, cu 65 de milioane de ani in urma. Totusi, Loch Ness, a fost inghetat in timpul erei glaciare, astfel incat aceasta creatura ar fi trebuit sa strabata calea dintre mare si raul Ness in ultimii 10000 de ani. Plesiozaurul, despre care se crede ca a avut sangele rece, nu ar fi putut sa supravietuiasca multa vreme in apele inghetate din Loch Ness.

In anii ‘60 mai multe universitati britanice au organizat expeditii la Loch Ness. In cadrul acestor expeditii s-a utilizat un sonar pentru a cerceta adancurile. Nu a fost descoperit nimic concludent dar un semn de intrebare ramane fiindca la fiecare expeditie, operatorii sonarului au detectat imense obiecte subacvatice care se miscau, fenomen pe care nu l-au putut explica.

In 1975, Academia de Stiinte Aplicate din Boston a combinat sonarul cu fotografia subacvatica. Dupa ce au facut fotografia, au marit-o zarind posibila inotatoare imensa, creatura asemanatoare unui plesiozaur.

S-au mai facut expeditii si in anii ‘80, ‘90 dar rezultatele au fost neconcludente. Cercetari se fac in continuare, entuziasmul turistilor si al investigatorilor profesionisti sau amatori neputand fi stavilit.

Monstrul din Loch Ness a fost botezat de localnici Nessie si este probabil simbolul care atrage anuala aici o gramada de turisti si de de bani.

Pentru Scoția, peisajul din jurul lacului este destul de monoton, de aceea legenda vie despre existența celebrei bestii este o adevărată mană cerească pentru responsabilii cu turismul din regiune. Vizitând Loch Ness, nu poți scăpa de influența monstrului. În orășelul Drumnadrochit se găsește Centrul Oficial de Expoziții dedicat Monstrului din Loch Ness, unde organizatorii încearcă din răsputeri să convingă turiștii că Nessie există, recurgând la prezentări de filme și la diverse exponate. De credința în existența monstrului depinde bunăstarea întregii regiuni.



Tinem in continuare tarmul lacului. Ziua e urita cetoasa, numai buna de gasit monstri. Pe malul lacului se afla cel mai mare castel din Scotia, Urquhart din care nu au mai rămas decât ruinele. Dar asta nu ii impiedica pe cei ce il administreaza sa ceara un pret exorbitant pentru vizitarea lui.

Lasind la o parte legendele, Loch Ness este unul dintre cele mai mari lacuri din Scotia avind o suprafata de 56km patrati, adincimea medie 132m, adincimea maxima 226m. Daca mergi pe drumul de pe malul sau, de la un capat la celalat sunt cam 40 de km. Apoi lacul se strimteaza devenind riul Ness care ne duce la..Inverness.

Celebrele vaci scotiene

Odata ce am intrat in Highlands placutele indicatoare de pe marginea drumului au devenit mai numeroase. Si asta pentru ca o parte din ele contin informatii scrise in limba scotiana, limba ce inca mai este folosita de highlanderi si de celebrele lor clanuri.



Inverness este un oras dragut. E cel mai nordic punct in care am fost pina acum. Centrul este frumos si plin de stradute si magazine specifice. Ploaia si vintul insa ne-au facut sa nu il apreciem poate la adevarata sa valoare.

Acum highlanderii din clanuri vorbesc la telefonul mobil

 

Riul Ness



Catre seara am plecat spre Aberdeen unde am fost gazduiti de prietenii nostri Argentina si Marcel, doi oameni foarte de treaba care ne-au facut sa ne simtim ca acasa. Va multumim! Pe Marcel si Argentina i-am cunoscut acum mai multi ani in Romania intr-un context legat de excursiile pe munte. Am ramas prieteni. Ei locuiesc de citiva ani in Scotia si chiar ma bucur ca am reusit sa ne revedem.

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017