Scotia, partea a doua: castele, orase, canale

Data publicarii: 18 mai 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Ziua 5
Dis de dimineata ne facem repede gata. Ma rog, e un fel de a spune. In perioada asta a anului in nordul Scotiei se lumineaza pe la ora 4 dimineata. Programul pentru ziua de astazi insemna o incursiune de-a lungul riului Dee si daca ar mai fi timp am vrea sa vedem si Castelul Dunnottar aflat linga orasul Stoneheaven.



Ne punem in masina si ne oprim la citiva km de Aberdeen, la castelul Drum. Il gasim frumos interesant...dar inchis.



Hotarim sa mergem pina la cel mai indepartat loc al excursiei noastre Linn of Dee, aproape de izvoarele acestui riu. Aici este un loc cu cascade si repezisuri care trec pe sub un pod. Frumos, natural, salbatic.


Apoi venim la vale si ne oprim in diverse locuri. Primul a fost statiunea Braemar unde ne-am plimbat scurt prin centru si pe la citeva magazine cu echipament de munte. Astia au marfa de cea mai buna calitate insa si preturi pe masura. Majoritatea brandurilor sunt putin cunoscute la noi in Romania.

La Braemar are loc  Adunarea Anuala a Muntenilor. Aici se reunesc barbati barbati puternici ce se intrec in a arunca ghioage si ciocane.









 

A doua oprire a fost la Castelul Balmoral. Domeniul nu este considerat ca proprietate a coroanei (Crown Estate), ci o proprietate particulara a monarhilor britanici. Proprietatea a fost cumparată de Printul Consort Albert si regina Victoria si este o resedintă privata, regală, de vară. Balmoral a fost mostenită de generatiile regale de la regina Victoria pana astazi.



La scurt timp după ce domeniul Balmoral a fost achiziţionat, s-a fost dovedit a fi prea mic pentru necesitatile regale. Constructia a fost demolata, castelul Balmoral a fost reconstruit, fiind finalizat în 1856. Arhitectul desemnat cu noua constructie a fost William Smith din Aberdeen, deşi proiectele sale au fost modificate de către Prinţul Albert. Castelul este un exemplu de arhitectura Baroniala (feudala) scoţiana. Dupa cumparari de pamant succesive, domeniul a ajuns la marimea actuala – 20 000 de hectare.



Regele Robert al II-lea al Scoţiei (1316-1390) a avut o cabană de vânătoare în locul in care se afla astazi castelul. Conacul Balmoral a fost construit de către Sir William Drummond în 1390. Domeniul a fost  înregistrat în 1451 ca “Bouchmorale”. Regina Victoria si Printul Albert au vizitat pentru  prima data Scoţia în 1842, cinci ani după incoronarea Victoriei  şi doi ani după căsătoria lor. În februarie 1848, s-a decis că prinţul Albert sa cumpere Balmoralul, împreună cu mobilierul, iar cuplul a ajuns pentru prima lor vizită la 8 septembrie 1848.



Castelul se viziteaza mai mult pe exterior, pentru vizitatori fiind insa dechise doar doua sali. Pe niste monitoare mari putem vedea un bal organizat chiar in sala in care ne aflam. Printre dansatori ii recunoastem pe Regina Elisabeta a II-a si printul consort Philip dar si pe printul mostenitor Charles. Dupa cum se stie Printul Philip este scotian si adeseori se prezinta la evenimente oficiale purtind kilt.

 

 


Pe domeniul de la Balmoral se mai gasetse o colectie de obiecte ce apartin pompierilor si o mare expozitie de fotografii din viata reginei. Esti purtat din copilaria ei si pina in zilele noastre.



Plecam la vale tot pe malul riului Dee si indeva cotim la stinga pentru a ajunge la Castelul Crathes. Acesta nu poate fi vizitat in interior insa oricine este liber sa se plimbe pe domeniul ce il inconjoara. Aici m-au impresionat foarte mult florile care cresteau din niste tufisuri foarte mari.

Intr-un loc bine delimitat niste oameni jucat cricket, varianta aia cu ciocanul. Aristrocratie!

De la Crathes am plecat spre orasul Stoneheaven. La citiva kilometri de acesta, pe malul marii se afla ruinele castelului Dunnottar. Locul este absolut special, superb. Pe un promontoriu inalt, chiar pe malul marii, se afla ceea ce a mai ramas dintr-un castel legendar. In jurul sau se afla doua golfuri mari strajuite de maluri inalte.





 

Părțile care au mai rămas datează din perioada secolelor 15-16, însă se crede că cetatea a fost construită înaintea perioadei Evului Mediu. Castelul Dunnottar a jucat un rol esențial în istoria Scoției din perioada Evului Mediu până în perioada iluminismului, datorită locației. De aici se putea supraveghea transportul maritim din nordul țării și de asemenea de aici erau controlați cei care doreau să ajungă la coasta de sud prin Aberdeen din perioada medievală.



Ruinele sunt împrăștiate pe o rază de un hectar ha si sunt  înconjurate de stânci abrupte la o înălțime de 50 m de asupra Mării Nordului. Intrarea în castel se face dealungul unei fâșii înguste care duce mai apoi la intrarea abruptă către poartă. In tot acest perimetru se pot observa numeroase specii de pescăruși.



Dunnottar are 11 clădiri construite între secolul XII și XVII. Clădirea cea mai mare, cea care se zărește de la cea mai mare depărtare, este turnul construit în secolul 14 care a  avut mult de suferit după bombardamentul cu tunurile lui Oliver Cromwell. Altă parte importantă este capela construiă în secolul XVII, curtea pătrată orientată spre est și o închisoare construită sub forma unei bolte.



Castelul are două intrări. Prima este printr-o poartă bine apărată situată într-o piatră crăpată, unde atacatorii puteau fi surprinsi cu ușurință de către apărători. A doua intrare este printr-un golf stâncos, având deschidere spre o peșteră marină la nord de castel. De aici o cale abruptă duce în vârful stâncii, unde se află cel mai bine apărat loc din fortăreață.

 

Probabil cea mai veche referință despre Dunnottar este faptul că în 681 și 694 Dun Foithe a fost asediat. Arhivele scoțiene atestă faptul că regele Domnall al II-lea, primul domnitor care a trăit aici, a fost asasinat la Dunnottar în timpul unui atac din partea vikingilor in anul 900. Regele Aethelstan din Wessex a condus o luptă în 934 in urma careia a confiscat bunurile de la nord de Dunnotar. S-a spus faptul că sub actualul castel s-ar afla un altul, dar excavațiile făcute în anii 80 au infirmat acest lucru.

 

În timpul domniei lui William I (cunoscut si sub numele William  Leul,1165-1214) Dunnottar a fost centrul administrativ a regiunii din care făcea parte. Prima referință despre un castel la Dunnottar apare prin secolul XIII. O capelă a fost construită în 1276. Poetul Harry Orbul a scris că William Wallace a cucerit Dunnottar de la englezi în 1297. Se spune că a capturat în jur de 4000 de soldați cărora le-a dat foc de vii. În 1336 Eduard al III-lea al Angliei a ordonat să ancoreze opt vase în scopul apărării cetății. Eforturile lor au fost în zadar, deoarece în același an o armată scoțiană a distrus din nou castelul și a capturat oamenii de acolo.

În 1346 a fost eliberat un act prin care se putea refortifica Dunnotarul, deși se pare că clădirile erau incomplete la cucerirea castelului în 1382. Turnul Dunnotar a fost finalizat de William Keith la finalul secoului 14. Castelul a fost în proprietatea familiei Keith până în secolul 19.

Dunnottar a fost moștenit în 1852 de Sir Patrick Keith-Murray of Ochtertyre care și-a vândut proprietatea în 1873 maiorului Alexander Innes pentru 80000 de lire sterline. Dunnottar a fost cumpărat în 1925 de Weetman Pearon, primul conte de Cowdray, acesta investind în reparații. De atunci castelul a rămas în familie și este deschis vizitatorilor. Charles Anthony Pearson, cel mai tânăr fiu al celui de al treilea conte, deține în prezent Dunnottar cu o suprafață de 210 km pătrați. Părți din filmul Hamlet din 1990 cu Mel Gibson au fost filmate aici.

Ziua 6

Ziua incepe iar destul de dimineata. De data asta gasca plimbatoare se maresre, vine cu noi si Marcel. Prima parte a zilei o petrecem tot la malul marii in preajma Castelului Slains. Ca sa ajungem la el am mers cu masina pina in oraselul Cruden Bay. De acolo se merge pe jos cam 30 de minute.



Varsarea unui mic parau in mare
 




 










Slains Castle este si el in ruine insa pare mult mai bine conservat decit Dunnotar. Poti intra insa esti avertizat ca o faci pe riscul tau. Si acest castel se afla tot pe malul marii, pe niste stinci inalte. Imprejur e plin de tot felul de floricele, de pescarusi. O plimbare pe mal intr-o zi frumoasa poate fi tot ce iti doresti.



Castelul Slains dateaza din secolul XIV cind se afla in proprietatea puternicului clan Hay. In 1453 Sir William Hay, seful acestui clan este facut conte de Errol de regele James al II-lea. De atunci acest titlu s-a mostenit din generatie in generatie.



În 1913 al 20-lea conte de Errol al vândut Slains Castle. Acesta a fost cumpărat de către Sir John Ellerman, un om bogat, detinator al companiei de transport maritim Ellerman. În 1925 acoperișul a fost eliminat pentru a evita taxele, iar clădirea sa deteriorat de atunci. Cu toate ca si acum este fara acoperis, zidurile si-au pastrat in mare parte la inaltimea initiala. În 2004 s-au elaborat niste planuri de restaurare ale castelului. Lucrarile insa nici macar nu au inceput si odata cu venirea crizei economice tot acest proiect asteapta vremuri mai bune.

Despre Castelul Slains din Scotia se spune ca l-a inspirat pe Bram Stoker atunci cand acesta a construit imaginara resedinta a contelui Dracula. Satenii din zona sustin insa ca acesta este bantuit. 

 



Destul cu istoria ca e timpul sa ne bucuram de o vreme deosebit de frumoasa. In plus suntem la malul marii, lucru care mie cel putin mi se intimpla destul de rar. Pe mal sunt flori diverse si pescarusi. Undeva chiar gasesc un cuib al unui perscarus unde sunt si doua oua.





Plec repede tinind tot linia tarmului, avind jos un golf mai larg. Ne intoarcem in oraselul Cruden Bay si ne recuperam masina.

Ne indreptam apoi catre Aberdeen insa inainte ne oprim pe plaja Balmedie. Senzatia initiala este aceea ca te afli in desert. Asta pentru ca vezi doar nisip si dune. Insa odata catarat pe aceste dune se vede de fapt plaja si marea. Coborirea de pe dune e cam abrupta insa foarte asemanatoare cu coborirea pe pante inclinate acoperite cu zapada. Cu alte cuvinte trebuie mers pe calcaie.


Pe plaja asta ne-am distrat grozav. Am facut poze multe, unii dintre noi au ajuns si prin apa. Nu era insa de facut baie.

La final vizitam si faleza din Aberdeen. Aceasta e lunga si plina de niste prelugiri de beton care merg in mare probabil pentru a mai sparge valurile. Ajungem la final pina la intrarea in port. Ne plimbam printr-un cartier foarte linistit. Ideea este sa vedem o nava mai mare care urmeaza sa acosteze in portul din Aberdeen.




Dupa-amiaza o petrecem in centru acestui oras care mie mi s-a parut cel mai gri din cite am vazut. Si impresia asta este foarte palpapila pentru ca mai toate cladirile sunt facute dintr-o piatra de culoare cenusie.



Vine timpul sa ne luam ramas bun de la Argentina si Marcel.  Si trebuie sa le multumesc inca o data pentru ca ne-au primit la ei cu tot dragul.

Noi ne deplasam catre capitala Scotiei, orasul Edinburgh. Ne miscam bine si pe drum mai avem timp sa facem o oprire pentru a mai vedea una dintre minunile Scotiei: Falkirk Wheel( sau Roata din Falkirk). Falkirk este un orasel aflat in apropiere.









Dar ce este asta de fapt?


Falkirk Wheel este un sistem ingenios de legatura intre doua canale navigabile situate la inaltimi diferite, ce permite trecerea vaporaselor dintr-unul in celalalt. Este o ecluza moderna, spectaculoasa, care atrage tot mai multi turisti. Cele doua canale fusesera anterior conectate prin intermediul unui sistem cu 11 ecluze, dar in anii ’30 au fost scoase din uz.
Canalul de sus se numeste Union, cel de jos Forth and Clyde.

De fapt  Falkirk Wheel este un fel de lift cu care se ridica sau coboara ambarcatiuni. Noi am ajuns cam tirziu, nu am vazut-o in functiune insa am putut vizita parcul din jurul ei.

Falkirk Wheel a fost des­chis pe 24 mai 2002 de catre Regina Elisabeta a II-a, in cadrul unei ceremonii ce era parte a sarbatorilor Ju­bi­leului de Aur.

Planul de a renova canalele din centrul Scotiei pentru a reco­nec­ta Glasgow de Edinburg a fost co­ordonat de catre compania British Water­ways. S-a decis sa se cre­eze o structura ultramoderna, in loc de a recrea pur si simplu eclu­ze­le istorice. Au fost depuse pro­iecte pentru realizarea unui lift pen­tru ambarcatiuni, iar proiectul rotii a castigat detasat. Acesta in­cludea, de asemenea, con­struc­tia unui centru de vizitare, cu ma­ga­zin, cafenea si centru expozi­tional.




Roata are un diametru de 35 m si consta din doua brate la punc­te opuse, care se extind 15 m dincolo de axa centrala, luand forma unei barde cu doua capete, de inspiratie celtica. Doua seturi de astfel de brate sunt atasate la 25 m de-o parte si de cealalta a unui ax cu un diametru de 3,5 m.

Doua cazane( ca sa zic asa ) diametral opu­se, umplute cu apa, fiecare avand o capacitate de 360.000 l, sunt asezate intre capetele bratelor. In aceste cazane plutesc ambarcatiunile.



Cazanele sunt umplute cu o cantitate egala de apa, din care ambarcatiunile elimina o cantitate egala cu masa lor (daca va mai aducetii aminte de Legea lui Arhimede). Astfel sistemul este tot timpul in echilibru. Pentru rotire cu 180 de grade a giganticului mecanism motoarele cu o putere instalata de 22.5 kW  au nevoie de un consum de doar 1,5 kW/h.



Acest lucru mentine roata in echi­li­bru si astfel, in ciuda masei enor­me, se roteste la 180 grade in 5 mi­nute si jumatate, utilizand foar­te putina energie.

Diferenta de nivel dintre cele doua canale la nivelul rotii este de 24 m, echivalent cu inaltimea unei cladiri cu opt etaje. Canalul Union este cu 11 m mai sus decat aqua­ductul care intersecteaza roa­ta, iar ambarcatiunile trebuie sa treaca printr-o serie de ecluze pentru a cobori din acest canal in aquaduct, in partea superioara a rotii.



Roata se invarte impreuna cu axul, care este sustinut de rul­menti cu diametrul de 4 m, in­sta­lati la capatul axului, cu inelele ex­terioare montate pe plintele con­struite in partea superioara a pilonilor de fundatie.

Rulmentul din partea axului din­spre camera masinilor are un inel interior care este configurat sa functioneze ca roata dintata rota­tiva inelara, actionat prin inter­me­diul a 10 motoare hidraulice asam­blate pe un rulment sta­tionar. Axele de propulsie ale mo­toa­relor au pinioane care func­tionea­za ca angrenaje planetare, actionand roata dintata inelara.



Un motor electric actioneaza o pompa hidraulica, aceasta fiind conectata la motoarele hidraulice prin intermediul unor furtune si propulseaza roata cu 1/8 rotatii pe minut.

Cazanele trebuie sa se ro­teas­ca cu aceeasi viteza ca roata, dar in directie opusa, pentru a le men­tine in echilibru si pentru a se asigura ca incarcatura de am­bar­catiuni si apa nu se rastoarna atunci cand roata se intoarce.



Falkirk Wheel a costat 17,5 milioane lire sterline, intregul proiect de restaurare reprezentand o investitie de 84,5 milioane de lire, din care 32 milioane au reprezentat contributia din partea fondului Loteriei Nationale.

Centrul de Vizitare ofera tur cu barca de o ora, denumit The Falkirk Wheel Experience, care include si o tura cu roata in sine. Un bilet costa 7,95 lire pentru adulti.



Desi am ajuns prea tirziu ca sa vedem toata aceasta minunatie functionind nu ne-a impiedicat nimeni sa ne plimbam prin imprejurimi. Am urcat pe niste alei pina am ajuns la nivelul aquaductului de sus. Aici am mai avut parte de o surpriza.

Aquaductul se continua cu un tunel( bineinteles cu apa ) care mergea pe sub pamant. Era amenajata si un fel de alee pentru pietoni. Si uite asa am traversat si noi tunelul.

In partea cealalta canalul se largea pina la intrarea intr-o ecluza. Odata trecute de aceasta ambarcatiunile pot naviga pe canalul Union.



Ne indreptam spre capitala Scotiei, Edinburgh. Pe sosea ne atrage atentia monumentul The Kelpsies, reprezentind doi cai ( frumosi ) din otel. Inaltimea monumentului este de 30 de metri.  Consrtuctia este relativ recenta fiind finalizata in octombrie 2013.







Catre seara ajungem la Edinburgh. Gasim usor locul de cazare si ne instalam cu toti 5 intr-o camera mare si frumoasa. E vineri seara si clar avem datoria morala de a face o plimbare prin centru.

De unde suntem noi luam un taxi. Biletele de autobuz pentru cinci persoane, citi eram noi, costau mai mult decit taxiul. Si acum sa facem cunostinta cu taxiul traditional britanic. Acesta are urmatoarele caracteristici:
are 6 locuri in spate, calatorii pot sta fata in fata
nimeni nu se poate sta linga sofer
majoritatea sunt negre
sunt produse de firma Manganese Bronze Holdings


Drumul cu taxiul dureaza cam 10 minute si suntem lasati in buricul tirgului, aproape de Castelul din Edinburgh. Mergem pe principala strada de promenada din Edinburgh, the Royal Mile. Ne oprim putin in fata catedralei St. Gilles.


Pe Royal Mile e plin de baruri, pub-uri si magazine ce vind whisky. Pub-urile sunt pline. Lumea e vesela din calea afara. In fiecare pub cinta live o formatie, iar muzica este de cea mai buna calitate.



Din cite mi s-a spus pe la ora asta oamenii stau in puburi sa se inveseleasca ca mai apoi sa mearga in cluburi unde sa se imbete de-a binelea. Din cauza apetitului crescut al britanicilor pentru alcool, duminica magazinele nu comercializeaza bautura pentru ca petrecaretii sa fie 100% apti luni la locul de munca.

Royal Mile coboara apoi din ce in ce mai accentuat. pina intr-o piateta mai larga. Pe o parte se afla cladirea Parlamentului Scotian, o cladire moderna care mi s-a parut de-a dreptul urita. Pe partea cealalta se afla Palatul Hollyroodhouse, resedinta oficiala a familiei regale britanice.

Ne continuam circuitul trecind pe la eleganta gara din Edinburgh apoi prin zona cocheta din vecinatatea strazii Princess.


Ziua 7
Este ultima noastra zi in Scotia si o dedicam in intregime orasului Edinburgh. Prima parte a zilei o vom petrece in natura. Ne parcam masina linga un lac locuit de rate si lebede. De aici vom urca pe Arthur’s Seat cel mai inalt punct din Edinburgh(251m), locul cu o panorama foarte buna asupra orasului.






Urcusul nu e chiar usor, mai ales daca alegi sa renunti la marea alee ce permite accesul mai facil. Pe drum ma intilnesc cu un canadian. Intram un pic in vorba. Tipul imi spune ca e ultima lui zi in Scotia. Timp de 40 de zile a batut pe jos regiunea Highland.
 



Ajungem in final pe virf, pe Arthur’s Seat. Pot spune cu mina pe inima ca efortul a meritat. Panorama e superba si se poate vedea tot ceea ce are esential un oras ca Edinburgh: castelul, resedinta regala, catedralele si nu in ultimul rind marea.


Coborirea o facem prin alta parte. Este mai abrupta insa ne duce mai repede la baza dealului. Avem in plan sa vizitam Palatul Hollyroodhouse dar odata ajunsi la portile sale constatam ca am ajuns prea devreme, inainte de ora de deschidere. In schimb vedem mai pe lumina hidoasa cladire a Parlamentului Scotian.


Pina una-alta mergem in apropiere sa gustam ceea ce se numeste un Full Scotish Breakfast. Ce inseamna asta:
doua ochiuri
cirnati
fasole
o rosie coapta
sunca
paine prajita cu unt
ceai sau cafea

Asadar este un mic dejun foarte consistent care iti cam asigura necesarul pina spre seara.



Revenim la Holyroodhouse, resedinta oficiala regala atunci cind Masejstatea Aa vine in vizita la Edinburgh. Manastirea Holyrood Abbey a fost fondata in acest loc de catre regele David I al Scotiei in anul 1128. Dupa anul 1500 James am IV si James al V-lea au construit un palat regal in jurul camerelor de oaspeti ale staretului. Dupa ce a ars, a fost reconstruit de mai multe ori.




Vizitarea palatului incepe chiar dupa poarta de intrare. Esti purtat, pe rind pe Scara Mare, prin Sufrageria Regala prin Apartamentele de Stat.

Nota devine mai sumbra cind ajungi in Apartamentele istorice si urci scara spiralata din apartamentul Lordului Darnley catre cel al sotiei sale, Regina Mary a Scotiei.





Iesim din palat si vizitam si biserica vechii manastirii. Acoperisul ei nu mai exista insa locul pastreaza o aura de mister. Noaptea cred ca stafiile vin aici ca la discoteca.


Dam o raita si prin marele parc din jurul castelului. Totul arata impecabil, pe mina ma impresioneaza mult gazonul tuns regulamentar.

La iesire se mai afla o galerie de arta mai altfel, numita, cum altfel, Queen’s Gallery. Ea ne vorbeste de fapt despre moda. Contine o mare colectie de portrete ale regilor si nobililor iar turul evidentiaza modul lor specific de a se imbraca si de a poza. Ghidul audio analizeaza in detaliu fiecare portret.



Parcurgem apoi Royal Mile spre Castelul din Edinburgh. Pe drum intilnim membri unui clan. Toti poarta kilt si costumatia lor e facuta din aceleasi materiale. Sunt in grupul lor mai multe generatii, de la copii, pina la barbati trecuti de prima tinerete.





 

Pe drum intram si la Muzeul Edinburgh, un muzeu gazduit de trei case din secolul al XV-lea si plin de tot ceea ce insemna istoria acestui oras. Accesul este liber.

Ne oprim la vechea catedrala St. Gilles unde avem norocul sa ascultam un cor de copii. Acustica este una exceptionala si sunetul te invaluie din toate partile.

Afara in piata din afara bisericii intilnim un personaj inedit, membru pesemne al unul clan. Poarta costumul traditional si insemnele specifice clanului.



Zona se aglomereaza din ce in ce mai tare pe masura ce ne apropiem de castel. De undeva se aude muzica de cimpoi. O fata imbracata in port tradional de highlanderi, cinta dumnezeieste.

Mai sus iese in evidenta un taxi vopsit in culorile steagului scotian.



















Sa vizitezi Castelul din Edinburgh este ceva ce nu trebuie ratat. Spre deosebire de Holyroohhouse aici nu e vorba doar de o cladire compacta ci de mai multe, fiecare cu specificul sau.



De sus ai o panorama frumoasa mai ales asupra Orasului Nou. Ce putem vedea aici: celule si buncare folosite pentru prizonieri, marele tun Mons Meg, turnat in anul 1457, monumentele si altarul de la Monumentul National de Razboi.



Palatul monarhilor Scotiei gazduieste portretele acestora, printre ele si cele innegurate si severe ale mambrilor familie Stuart. De asemenea, tot aici pot fi admirate insemnele ceremoniale ale regilor Scotiei, sabia incrustata cu pietre pretioase , sceptrul si coroana. Acestea au fost inchise timp de peste un secol in Sala Coroanei si au fost descoperite in anul 1818 in urma cercetarilor lui Sir Walter Scott.

Tot aici se afla si Piatra Destinului, numita si Scone Rock, pe care au fost incoronati toti regii Scotiei incepind din secolul VI. Regele Eduard I a dus-o in 1926 la Londra , la Westminster Abbey. In 1996 piatra a fost returnata cu onoruri Scotiei.













Ne-am oprit apoi intr-un  loc foarte interesant numit Camera Obscura, Lumea Iluziilor. Aici sunt tot felul de fotografii, efecte menite sa creeze iluzii optice. E un loc distractiv amenajat intro casa cu patru etaje. E un loc de distractie foarte fain. Mai intai ne-am urcat pe acoperisul cladirii de unde am mai privit odata orasul de sus. Chiar vis-a-vis se afla o frumoasa catedrala in stil gotic. Din pacate ea dat faliment si intre timp i s-au gasit alte intrebuintari: restaurant si ...birouri.



Camera obscura este fara indoiala cel mai interesant loc in care trebuie sa fi. Practic pe acoperis s-a construit un mare aparat de fotografiat iar noi putem intra chiar in interiorul acesteia. Aici este prezentat un spectacol cu imagini luate in timp real de pe esplanada din fata Castelului Edinburgh.



Restul nivelelor sunt practic niste locuri de joaca pentru copii mari si mici. Mie mi-a placut foarte mult labirintul cu oglinzi si roata ce se invirtea in jurul unui pod dindu-ti fara sa stii de ce o stare de ameteala. Asadar, daca sunteti in gasca, nu ratati o vizita aici, o sa va distrati de minune.

Restul timpului am petrecut-o plimbindu-ne prin Orasul Nou. Acesta a fost proiectat in 1767 pe scheletul a trei strazi mari, paralele, la nord de orasul medieval. Ideea a fost de a se reduce aglomeratia si de a scapa de conditiile insalubre din Orasul Vechi. 



Orasul nou este mult mai spatios si cumva distins, elegant. Pilmbarea incepe din The Mound, strada ce se invecineaza cu Princes Street, artera principala din Edinburgh. In vecinatate se gasesc asa-numitele gradini( de fapt sunt niste parcuri ) spre care e necesar sa cobori. Galeria Nationala a Scotiei este cea mai impozanta cladire din zona si gazduieste opere ale unor artisti valorosi precum Tizian, Rafael, Rubens, Rembrandt, Van Gogh.



Alaturi se gaseste o cladire cu multe coloane, Academia Regala Scotiana, cladire ce dateaza din 1836. Mergind pe Princes Street nu ai cum sa nu remarci Monumentul Scott construit intre 1840 si 1844 in memoria sui Sir Walter Scott mare scriitor si publicist scotian. 



Gara din Edinburgh

Parcul de linga Princess Street

 



Putin mai incolo se afla o cladire masiva, Hotelul Balmoral.



 








In capatul de sus al strazii o alee cu multe scari ne va duce pe Calton Hill, un deal unde poti admira citeva monumente neoclasice bizare.

Intre acestea coloanele Monumentului National, inca neterminat, cunoscut si sub numele Rusinea Edinburgh-ului. Constructia sa a inceput in 1822.

 



Alte monumente aflata pe Calton Hill sunt Observatorul Municipal, Monumentul Dugal Stewart, dedicat unui obscur filozof, Monumentul Nelson, un turn in care se poate urca pentru o panorama splendida.


Astfel am avut parte de o zi cu adevarat plina la Edinburgh. Acum trebuie sa gasim drumul spre masina. O scurtatura ne coboara rapid catre Holyroodhouse iar de acolo stim incotro sa o apucam. Ajungem linga lacul cu lebede si rate si stam pe mal.





Ne miram de cit de prietenoase sunt lebedele, probabil obisnuite sa primeasca de mincare de la oameni.

Inainte de a parasi Scotia trebuie sa aveti grija la bani. Lirele Sterline care circula prin Scotia nu sunt valabile si in Anglia. Asadar gasim un supermarket unde facem schimbul.

De pe drum admiram o stinca enorma ce iese din mare. Se numeste Buss Rock si este o insula de origine vulcanica.

Sa vizitezi Scotia nu e chiar la indemina, implica multa organizare si destui bani. Noi am fost norocosi sa o avem pe Mio care ne-a carat pe peste tot pe unde am vrut cu masina ei, sa ii avem pe Argentina si Marcel care ne-au primit in casa lor. Pentru asta trebuie sa le multumim.

Experienta din Scotia a fost cu totul diferita de ceea ce mai vazusem pina atunci. O alta lume, cu altfel de cultura si de obiceiuri. O calatorie de genul asta merita facuta totusi avind la dispozitie mai mult timp si in mod sigur vei savura astfel adevaratul spirit al Scotiei.

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • SCI

    02 nov 2015 12:41:26

    "Cricket varianta aia cu ciocan" E cu totul alt sport si se numeste croquet . Frumoasa partea aceea de lume!

  • Bogdan

    02 nov 2015 12:45:00

    Multumesc pentru precizare.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017