Muntii Zarand, o lume verde

Data publicarii: 26 mai 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

In Romania exista tot felul de munti mai, mari maici, mai mult sau mai putin spectaculosi. Diversitatea este mare chiar si intr-un spatiu relativ limitat. In anul 2015 cu prilejul zilelor libere de la 1 Mai am gindit un traseu undeva mai departe de casa profitind de faptul ca aveam la dispozitie trei zile legate. Ideea era sa parcurgem un traseu in Muntii Zarand si un altul in Muntii Codru-Moma.

Din pacate nu a raspuns nimeni invitatiei de a a ne insoti astfel ca am participat doar eu si Ramona la aceasta excursie.

In prima seara ne apropiem de muntii Zarandului. Dormim la Gurasada intr-un loc straniu. Este vorba de terenul unei foste cazarme unde acum se incearca amenajarea unui parc de aventuri.

O luam din loc dis-de-dimineata si ne oprim dupa 75 de km in satul Conop. Teoretic trebuia sa facem un circuit cu plecare si sosire in acest sat. Zona vizata se numea Debelagora, una din putinele portiuni ale Muntii Zarand care nu este complet impadurita.

Ma opresc si intreb un politist cum, pe unde. El imi da o veste buna. Se poate merge cu masina pe un drum forestier pina sus la Debelagora. In plus, se poate traversa muntele catre Lacul Taut, iar lucrul asta ne va scuti de un ocol consistent.

Drumul e de pamint, mai are gropi. Dar daca pe el merge si masina Politiei, o sa mearga si a ta. imi spune politistul

Intru pe drumul forestier unde exista si marcaj triunghi rosu. Ruta e in curs de amenajare, camioane descarca pamint iar un utilaj niveleaza. Dupa 9km ne oprim in Saua Debela Gora unde e plin de basculante si unde exista si o intersectie. Soferii camioanelor ma sfatuiesc sa o iau la dreapta, in sus.

In sa exista si sageti indicatoare. De aici incolo vom urma marcajul de creasta banda rosie, deocamdata cu masina.



Dupa citeva minute ies din padure pe un plai tare frumos.  Oprim masina si studiem potentialul traseu. Decidem sa nu urmam marcajul de creasta ce pare a merge prin padure. In fata culmii pe care suntem se afla o vale apoi o culme paralela promitatoare.

Piesajul de la Debelagora seamana izbitor cu cel de la Bran ori cu cel din Muntii Trascau. Picioare de plai si guri de rai, totul verde si condimentat cu multe flori.

Coborim cu prudenta pe linga o casa asteptind ca din moment in moment sa fim atacati de caini. Din fericire nu e cazul, nu e nimeni prin zona. E atit de liniste. Singurele zgomote adevarate sunt  cintecul pasarilor si adierea vintului.



In plus vremea e inaintata fata de Brasov, totul a inverzit si aici am simtit pentru prima data primavara anului 2015.

Ajungem pe fundul vaii si, deloc surprinzator, constatam ca avem de traversat un parau. Acesta nu e mare insa ne pune probleme zona mlastinoasa din jurul lui.

Apoi incepem sa urcam pe un drum forestier. Prin fata noastra trece o caprioara speriata poate de cuvintele noastre. Parasim la un moment dat drumul pentru a urca pe virful Debelagora, cel mai proeminent virf fara padure din zona.



Urcusul il facem lejer fara sa ne grabim. Timp avem suficient si dupa cum veti constata va fi prea mult.

Pe virf este ridicata o troita. Un copac inalt tine umbra buna. Sub e se afla o bancuta, cel mai fain lucru pe care ti-l poti dori dupa aceasta urcare. Peisajul se deschide intoate partile. Case izolate sunt din loc in loc. Nu par a fi locuite, rar se mai aude cite un latrat de caine.

 



De vrei sa te plimbi poti incerca variante diverse cu treceri de pe un deal pe celalalt cu intoarceri si tot tacimul. Stam pe banca si savuram momentul. Senzatia este ca tot stresul cotidian s-a scurs si a facut loc unei binemeritate perioade de relaxare.

Coborim de pe virf si ne intilnim cu alti doi excursionisti. Schimbam pareri. Ei ne arata de departe un loc unde exista un panou cu harta zonei. Ne despartim. Noi tinem culmea  si ajungem destul de repede la acel panou. Il studiem  si in jurul lui gasim si marcaje turistice.

Aflam ca suntem pe circuitul salaselor.

Continuam pe un drum de pamant si trecem iarasi pe linga niste case parasite in drum spre un alt virf ce pare promitator. Aici suntem putin dezamagiti fiindca zona e plina de maracini iar padurea e aproape. Asadar punctul de belvedere nu este chiar spectaculos.

Cu toate ca salasele par a fi parasite, unele paminturi din jurul lor sunt lucrate. Probabil ca nu mai locuieste nimeni permanent in zona insa oamenii vin si isi mai pun cite ceva prin gradini.

 



Miroase din ce in ce mai tare a primavara si a ...liliac. Linga o casa veche este abandonata o masina agricola antica. Oare cum s-o numi? Tinem in continuare culmea pina la ultimul salas. Apoi trebuie sa coborim in valea in care ne-am inceput traseul.

Pentru a face asta este necesar sa intram in padure unde suntem invaluiti din toate partile de verdele crud si proaspat. Speram sa gasim o poteca folosita de localnici insa nu e chip si trebuie sa ne descurcam printr-o zona cam accidentata. In stinga noastra se afla un paraias ce se strecoara printre doua maluri stincoase. Mergem paralel cu el si printre copaci zarim un drum forestier. Cind mai aveam vreo 30 de metri pina la el gasim si poteca folosita de localnici.

Ajunsi pe drumul forestier, incepem sa urcam. Gasim marcaj triunghi rosu care stim ca va urca in culmea de pe care tocmai coborisem pe o vale. Noi insa pindim o posibilitate de a urca pe partea dreapta. Ar trebui sa ajungem intr-o poiana iar de acolo la drumul in care am lasat masina.

Si intr-adevar un vechi drum de caruta apare la un moment dat. Il urcam fara ezitare. Dupa doua serpentine suntem in poiana si ne indreptam catre casa pe linga care ne-am inceput traseul. Acum nu mai era pustie, venisera proprietarii.

Incheiem prima incursiune in Muntii Zarand dupa 3 ore si jumatate. Ne uitam la ceas si vedem ca inca mai avem destul timp si il putem valorifica. Studiez harta sumar si hotarim sa ne deplasam catre satul Araneag si Cabana Casoaia de unde sa facem un circuit.

Mergem cu masina in partea cealalta a Muntilor Zarand, catre Nadas. Drumul nu mai e chiar asa de bun pe urmatorii 10km. Surprizele sunt insa la final unde trebuie sa trecem cu masina de doua ori printr-un riu. Totul decurge bine si din sat trecem din nou pe asfalt.



Facem o scurta pauza linga lacul de acumulare Taut, un loc superb in care padurile Zarandului au spatiu suficient in care sa se oglindeasca.

AJungem pe un drum destul de prost pina la Araneag. Pe harta noastra veche aparea ca pina la Casoaia ar trebui sa mergem pe un drum forestier. Nici pomeneala. E asfalt bun si nou pina la cabana. Pe vale sunt multi oameni iesiti la iarba verde, cred ca numarul lor depaseste o mie. Muzica rasuna din tot felul de boxe.

 



Cel mai insolit grup a venit la iarba verde cu tirul. Oamenii au dat jos prelata lasind la vedere niste boxe mari si o statie de mixaj.

Parcam undeva linga Cabana Casoaia si incercam sa plecam cit mai repede din zona. Mergem pe un marcaj banda galbena. Curtea de la Cabana Casoaia este mare. In interior este loc berechet de pus cortul, exista si casute.

Dupa citeva sute de metri toata agitatia dispare ca prin farmec si natura redevine stapina peste universul verde al Muntilor Zarand. Practic abia acum, urmind acest traseu, vom gasi adevaratul spirit al acestor munti: hectare de padure, poteci, drumuri si potecute. Niciodata nu esti chiar sigur ca ai luat-o bine. Insa cei care au facut marcajul au facut treaba buna asa ca nu ne-am ratacit. 



O vreme am mers pe vale, am schimbat directia de citeva ori iar drumurile au devenit din ce in ce mai mici pina au ajuns la stadiul de poteca. De puncte de belvede nu poate fi vorba.

Undeva sus, chiar in poteca dam de niste ciute. Mi se par mari. Ne oprim si unii si alti hipnotizati de asa intilnire. Momentul de magie este stricat repede la aparitia unor biciclisti care urla si sperie caprele. Acestea o iau la fuga inainte ca eu sa apuc sa le fac vreo poza.

Continuam in urcare pina spre urmatorul virf, numit( sa nu rideti! ) Circiuma. Se aude zgomot de motoare. O gasca de motociclisti enduro urca in viteza cam la doua sute de metri de noi.

Ajungem pe Vf. Circiuma care nu ofera nici un fel de priveliste insa ne ofera posibilitatea de a schimba marcajul si de a ne intoarce la Casoaia pe o alta poteca. Incepem sa coborim pe un marcaj punct albastru.

Din spate apare un motociclist solitar. Il opresc si il intreb cite ceva de traseu. Omul ma lamureste cum e mai bine sa cobor insa nu sunt probleme, marcajul este foarte bun. Acesta urmeaza o coama lunga pe care o coboara domol. Se aud zgomote ritmate infundate. E semn ca ne apropiem de asa-zisa civilizatie.



Poteca ne aduce pe valea pe care am inceput traseul, la citeva sute de metri mai sus de Cabana Casoaia. Si eu si Ramona remarcam lipsa unui indicator care sa separe cele doua trasee banda galbena pe care am urcat si punct albastru, pe care am coborit.

Excursia aceasta de dupa-amiaza a durat trei ore si pentru noi s-a dovedit foarte relaxanta. Nu am mai fost de foarte multa vreme pe un traseu care sa fie in totalitate impadurit.

Ajunsi in zona cu harmalaie, ne grabim cit putem de repede si ne suim in masina parasind zona fara regrete. Destinatia noastra este statiunea Moneasa unde vom dormi.

Moneasa arata bine, e curat, aranjat, au aparut si constructii mai noi. E un loc retras, la poalele muntilor Codru-Moma unde poti sa te odihnesti sau sa pleci pe carari. Noi le-am facut pe amindoua. In ziua urmatoare a ploaut cu galeata asa ca nu a fost chip sa urcam pe undeva. Insa in duminca de 3 mai vremea s-a ameliorat asa ca am putut urca spre platoul Carstic Timoasa. Dar despre asta in episodul urmator.



Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017