Pe cararile Muntilor Codru-Moma

Data publicarii: 03 iun 2015

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Tot cu prilejul 1 Mai 2015 am propus si am si facut o excursie-circuit in Muntii Codru-Moma. Ce-ai cautat acolo, imi vor spune unii? N-am cautat nimic special insa ceea ce am gasit ne-a lasat fara cuvinte. Urmariti povestea si o sa aflati de ce.


Punctul de plecare este statiunea Moneasa. La 9:30 ne prezentam la intrarea in traseu aflata chiar in spatele hotelului Moneasa. Vremea e usor mohorita dupa ploile abundente din ziua precedenta. Dar prognoza da astazi vreme foarte buna.



Vom urma un marcaj punct glaben spre cabana Izoi. Plecam pe un drum forestier ce merge pe linga apa unui riu nervos. Din loc in loc mici paraie umflate vin de pe versanti traverseaza drumul si se varsa in riul cel mare.

Marcajul este foarte rar insa intersectiile sunt bine semnalizate nelasind loc de confuzii. Tinem drumul, urcam citeva serpentine largi si ne oprim la marginea platoului carstic Tinoasa. Un indicator ne trimite spre traseul de creasta.



Vremea s-a imbunatatit semnificativ intre timp. Platoul asta este o splendoare, mai ales astazi. Si de ce spun asta: cantitatile mari de ploaie din zilele trecute au creat un fenomen interesant, pe care eu nu l-am mai intilnit pina acum.



Ma asteptam ca pe acest platou sa gasesc niste tauri. Asta vazusem eu in poze. In aceasta zi insa apa nu a putut fi absorbita in pamant asa ca s-au format niste paraie care ajung intr-un tau din care se varsa intr-un alt tau de unde merge pe pat de iarba si dispare brusc intr-un aven.


Zona avenului este semnalizata de ciobanii din zona care au pus craci in zonele periculoase, doua la numar. Probabil acesta este un mijloc de precautie folosit pentru ca animalele sa nu cada in subteran.



Am facut un tur complet al acestui platou carstic, am traversat nenumarate fisii de ape curgatoare temporare. Daca te uiti atent sub apa vezi iarba si florile care acum citeva zile probabil ii incintau pe cei ce se plimbau prin aceste locuri.

Plimbarea asta ne-a umplut efectiv de bucurie si de energie pozitiva.


Revenim la drumul forestier unde ne intilnim cu doi ciobani. Acestia vin sa mai repare cite ceva pe la stine si de la ei mai aflam citeva informatii. Dupa citeva minute ajungem la o rascruce de drumuri unde se afla o cladire abandonata. Nu am idee ce a fost. In orice caz e pacat ca sunt lasate de izbeliste cladiri mari aflate la altitudine.



Tinem drumul tot inainte, de-a costa si ne apropiem de o poiana mare in care se afla Cabana Izoi. Desi e inchisa si nu e nimeni in jurul ei se vede ca este intretinuta. Pe un panou apare denumirea de Cabana Gaudeamus - Izoi si Universitatea Vasile Goldis din Arad. Nu am inteles exact care este statutul acestei cabane insa ma bucur mult ca nu este distrusa.



Zarim in apropiere un punct de belvedere. E necesar sa coborim usor si apoi sa urcam sustinut citeva minute. Pe un plai foarte frumos ne punem jos, la odihna, avind in fata o panorama de zile mari. Privind de jur-imprejur realizezi de ce Muntii Codru-Moma se numesc asa. E plin padure, iar verdele asta crud al primaverii ii accentueaza frumusetea. Undeva departe, cu zapada pe el, cel mai inalt virf din Apuseni, Virful Bihor(1849m) sau Cucurbata Mare, vegheaza asupra acestui spectacol de verde al primaverii.

Distingem bine si creasta Muntilor Zarand pe care ii vizitasem cu doua zile in urma. Stam la odihna ceva timp in toata aceasta oaza de liniste. Daca inchizi ochii si asculti vei distinge zeci de triluri ale pasarilor.



Plecam in cautarea marcajului care sa ne readuca la Moneasa. Il gasim usor, e bine semnalizat. Mai mult de atit avem si de ales intre punctul galben care ne scoate pe valea Meghes in zona campingului si banda albastra care iese chiar linga bisericuta de lemn.



Alegem banda albastra, e un traseu mai drept, mai scurt. Acesta ne poarta prin padure traversind citeva poieni.



La un moment dat gasim un perimetru izolat cu banda pe culoare alb-rosie. In centrul acestui perimetru se gaseste o gaura cam de 1,5 m. Putin mai jos se afla insa un aven adevarat si anume avenul Izoiu Mare. Si perimetrul sau este delimitat. Aici nu e de joaca, o cadere poate avea urmari neplacute.

Coborim in continuare pe un sol noroios care nu ma iarta la un moment dat cad si ma murdaresc bine de noroi. Dar nu-i bai. La Moneasa ajungem in jurul orei 15. Profitam de faptul ca bisericuta este deschisa si o vizitam, aprindem cite o lumanare.

Excursia noastra in Muntii Codru - Moma o apreciez ca fiind foarte reusita. Suntem siguri ca un fenomen cum a fost cel din Platoul Carstic Tinoasa nu vom mai vedea prea curind.

Traseu:
Moneasa - Platoul Carstic Tinoasa - Cabana Izoi(punct galben) - Moneasa(banda albastra)
Marcaje:
Moneasa - Platoul Carstic Tinoasa - Cabana Izoi: punct galben
Cabana Izoi - Moneasa: banda albastra
Durata: 5 ore

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017