Muntele Balaban

Data publicarii: 19 ian 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Hai sa mergem in Balaban! Am auzit repetat acest indemn de citeva luni. Uneori vremea frumoasa m-a indemnat sa incerc trasee mai lungi si mai solicitante; alteori planurile mele au fost date peste cap de diverse maruntisuri aparute. De data asta am avut noroc.

M-am trezit intr-o dimineata de duminica sub un cer plumburiu. Frig, vreme cam incerta. E clar, azi mergem in Balaban! Lasam masina in centrul satului Simon( se poate lua ca reper Caminul Cultural), chiar linga sagetile de lemn ce te trimit spre schitul si spre casa Balaban. Ne angajam pe un drum inghetat ce serpuieste usor de-a lungul Vaii Tisii. Suntem latrati preventiv de dulaii satenilor, insa nici unul nu este cu adevarat agresiv. Pe masura ce inaintam pe piriu apar din ce in ce mai multe gheturi, casele se raresc. La fiece rascruce de drumuri satenii au construit cite o troita  din lemn, simpla si de un farmec aparte.


Viata pe aceasta vale pare simpla, arhaica. Prin curtile oamenilor oile mai ciugulesc cite un smoc de fin, magarusii se odihnesc si ei dupa ce luni de zile au fost carausi prin munti.


Valea Tisii e strajuita de versanti acoperiti de nea dar cu panta foarte inclinata. Cita truda sa cosesti iarba pe un astfel de deal. La un moment dat parasim valea si urcam pe serpentine largi printre brazi incarcati de zapada. Cistigam repede inaltime. Din cind in cind, prin ferestre lasate de brazi zarim valea, iar in departare frinturi din Piatra Craiului.

Mai sus intilnim un marcaj cruce albastra care duce, conform sagetii indicatoare din sat aflata linga bisericuta din Simon, catre Padina si Omu. Iesim din padure pe Muchia Balaban. Orizonturile se deschid lasindu-ne sa cuprindem cu privirea departarile. Piatra Craiului se vede integral! Pe masura ce avansam Bucegii incep si ei sa ni se dezvaluie: mai intai Fata Frumosa, Culmea Tiganesti, urmate de  Vf. Scara. Zarim in departari culmi inzapezite ce nu pot fi decit ale Leaotei.


Drumul e marginit acum de gardulete de lemn lucrate stingaci. Un vinticel aspru de iarna incepe brusc sa ne biciuiasca fetele si mainile. Zapada e putin mai inalta in unele locuri, in altele viscolul a dezvelit smocuri de iarna.


De pe un dimb vedem schitul. Coborim usor si intram; din pacate slujba s-a terminat. Suntem multumiti ca ne putem incalzi un pic. Cei ce au gindit amplasarea acestui schit in locul asta au fost tare inspirati caci tot ceea ce te inconjoara de imbie la introspectie, la meditatie, la Dumnezeu. Soarele reuseste sa strapunga norii pentru citeva minute.


Continuam drumul spre Casa Balaban. Picioarele se infunda mai tare in zapda.


Gasim si urme proaspete de schiuri. Deci pe aici se poate face si un pic de schi de tura.. Salutam un bade si pe cainele lui ce pazeste contiincios o turma de oi.


Ajungem la poarta Casei Balaban. Din pacate pustiu. Mi-ar fi placut sa arat buletinul cuiva de acolo si sa ii spun ca am venit sa revendic locul. Aici pare a fi o pensiune judecind dupa cit de ingrijit e locul. Casa e construita din lemn pe o fundatie de piatra de riu. Pe acoperis exista ochi vigilenti ce observa dealurile, asemeni celor din cladirile Pietii Mari din Sibiu. Acesti ochi poarta in arhitectura denumirea de lucarne.


Urmam marcajul. De jos, dintr-o ripa apare un magarus. Dupa un minut vine si o vacuta. Amindoi sunt urmati de batrinul lor stapin. Cu totii urca alene,in echipa, o panta inclinata. Vazindu-i realizezi ca viata pe munte este grea si plina de sacrificii. Noi, cei ce urcam aici doar pentru a ne relaxa si pentru a ne bucura sufletul, revenim intotdeauna la locul nostru cald, plin de tot confortul. Nu ne prea gindim ce inseamna sa cresti animale, ce inseamna sa ai grija de o gospodarie in conditiile dificile de aici. Am ramas si i-am privit multa vreme pe cei trei. Trei pete pe o zapada imaculata, ce inaintau disciplinat, pe o poteca binecunoscuta, spre adapost.


Coborim muchia agale, cam inghetati, printre hodai(asa numesc localnicii adaposturile tremporare destinate fanului sau animalelor). Pe cer incep sa apara zdrente de cer senin, insuficiente insa. Craiul deja e ascuns undeva in nori.


Ajungem in fata unui gigantic stilp de inalta tensiune. De aici poteca ne duce in jos, pe un mal destul de abrupt, spre sat. Pe zub zapada e gheata compacta si dura, betele  nostre nu reusesc sa o strapunga. Scapam insa fara cazaturi si ajungem cu bine linga micuta si cocheta biserica din Simon( cea pe care satenii o numesc Biserica de Vale). Merita sa va opriti si aici, acest lacas are un farmecul sau.

Circuitul ne-a luat cu totul cam 4 ore. Am mers in ritm destul de lent bucurindu-ne la fiecare pas de tot ceea ce ne-a fost dat sa vedem.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017