Letonia, episodul 1: Palatul Rundale și o porție de Riga
Data publicării: 24 sep 2015
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
În povestirea trecută vă lăsasem undeva la graniţa dintre Lituania şi Letonia. Odată ajunşi în Letonia am constatat că drumurile nu mai sunt aşa de bune. Nici aici nu este nevoie de vinietă pentru autoturisme, ci doar pentru transportatori.
Ne-am îndreptat către mică localitate Rundalepils pe un drum tare rău, plin cu gropi. Ei bine, dacă noi românii ne plângem de calitatea şoselelor noastre să ştiţi că letonii stau mai rău. Drumurile lor sunt mai proaste, şoferii mai agresivi iar accidentele mai multe. O statitistică a UE spune că Letonia este pe primul loc la persoane decedate în urma accidentelor rutiere.
Ajungem cu bine la Rundalepils unde se găseşte şi locul nostru de cazare. Acesta se afla într-o casă veche decorată vintage. De cum intru am o problemă: în curtea pensiunii e adunată mai multă lume. Multe femei poartă coroniţe din flori. Pe o scenă mică, improvizată, are loc un soi de spectacol de muzică şi poezie.
Iniţial am crezut că am nimerit la o petrecere hippie. Poate că aşa a şi fost cert e însă că nimerisem pensiunea. Proprietara spune că vorbeşte germana însă nu o stăpâneşte mai deloc. Din fericire salvarea vine de la o fată ce asista la concert şi care ştia engleză bine de tot. Ea ne-a fost ghid. Casa avea multe încăperi, multe camere, spaţii comune.
- De unde sunteţi? ne întreabă fata.
- Din România.
- Uau, aşa de departe. De ce aţi venit în Letonia?
- De ce nu?
Gazdele au fost foarte de treabă ospitaliere. Ne-au servit cu tot felul de bunătăţi tradiţionale. Am remarcat un anume sortiment de brânză care însă are un nume intortotcheat de nu l-am putut reţine.
Dupe ce spectacolul s-a încheiat toată gaşca s-a strâns în jurul unui foc de tabără şi prăjit carne la ţăcălie. Autentic românesc.
În seara aceea m-am pus la culcare pe la ora 0:30 şi încă nu era întuneric. Ramona se trezise pe la ora 3 şi deja începuse să se lumineze. Cam aşa e fenomenul nopţilor albe din nordul Europei.
Dimineaţa e vreme mohorâtă şi ploaie. Facem câţiva paşi şi ajungem în curtea Palatului Rundale, supranumit Versailles-ul Letoniei. Comparaţia nu ştiu dacă e forţată pentru că încă nu am văzut Versailles-ul original.
Cert este ca Palatul Rundale este deosebit de frumos. În jurul său există câteva grădini cu flori. Având în vedere că ploua am decis că mai întâi să ne dedicăm activităţilor indoor şi să vizităm palatul.
Palatul Rundale a fost reşedinţa de vară a ducelui Ernst von Johann Biron şi este considerat cel mai frumos palat în stilul baroc din Ţările Baltice.
Palatul Rundale a fost construit de arhitectul italian Francesco Bartolomeo Rastrelli. Construcţia sa a durat mult, între anii 1736 şi 1768. Arhitectul a avut la dispoziţie 1500 de muncitori şi artizani.
Lucrările au fost întrerupte în două rânduri prima oară în 1738. Apoi Biron a fost deportat în Siberia revenind după 23 de ani.
În secolul XIX a fost folosit de guvernatorii ţarişti, iar noul guvern l-a folosit ca sediu în 1920, după ce i-a reparat stricăciunile provocate de război.
La parter există o colecţie de decoraţiuni şi mobilă din acea perioadă. Cele mai frumoase camere sunt la etaj unde sunt şi câteva tablouri interesante ale unor pictori olandezi, flămanzi şi spanioli din sec. XVII şi XVIII. Tronul ducelui era amplasat în Sala de Aur, care este egalată în grandoare doar de Sala Albă sau sala de bal.
Palatul Rundale deţine cea mai mare grădină în stil francez din ţările baltice. Iar o scurtă plimbare pe aleile ei, nu poate decât să-ţi bucure sufletul şi să-ţi încânte privirea. Necazul a fost că ploua cu găleata când am ieşit noi la plimbat prin grădină. Noroc cu umbrela mare, multicoloră pe care o avem întotdeauna în maşină.
În grădina de la Rundale se găsesc o mulţime de varietăţi de trandafiri, mulţi aduşi de pe alte tărâmuri: din Olanda, Anglia, Franţa sau Finlanda.
După ce am terminat de vizitat castelul ne îndreptăm către capitala Letoniei, Riga. Avem de mers cam 70km. Şoferii letoni nu ne dezamăgesc, conduc periculos şi agresiv. Exact aşa cum citisem despre ei.
Pe drum văd nişte chestii stranii: prin oraşele şi satele prin care trece drumul văd mai mulţi bărbaţi ce poartă în cap nişte coroniţe făcute din nişte frunze ca de salată. Chiar şi unele maşini au nişte decoraţiuni din astea. Femeile însă poarta frumoase coroniţe de flori. Mai târziu ne lămurim care e treaba.
Riga este un oraş mare şi ca întindere dar şi ca populaţie. În el trăiesc în jur de 650 000 de oameni din cei aproape 2 000 000 cât are întreaga Letonie.
Ajungem la Riga pe la prânz şi parcam în zona pieţei de mărfuri. Piaţa din Riga este una dintre cele mai mari din lume: 5 hangare înalte de 35m folosite pentru zeppeline au primit o nouă destinaţie adăpostind acum mii de tarabe unde se vând de toate: legume, fructe, brânzeturi, haine, jucării, peşte afumat, prăjituri, usturoi murat..
Fiecare hangar este construit deasupra unui sistem de depozitare subteran de proporţii şi este specializat pe un anumit produs.
Piaţa Centrală din Riga este cea mai mare din Europa şi din 1998 se afla în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Din piaţă mergem către districtul Moscova. Acesta este cunoscut datorită caselor sale din lemn şi celor câteva biserici ortodoxe ruse. De altfel minoritatea rusă este importantă având o pondere de 26% din totalul populaţiei ce trăieşte în Letonia.
Cea mai vizibilă clădire din cartierul Moscova este o construcţie tipic sovietică. Astăzi aceasta găzduieşte Academia de Ştiinţe a Letoniei.
Mergem apoi către partea veche a oraşului. Trecem pe lângă gară din Riga, o construcţie mare, impozantă. Între timp aflăm ce e cu salata şi cu florile de pe capetele localnicilor: întrucât ne aflăm aici chiar în ziua solstiţiului de vară, letonii celebrează aceasta purtând aceste coroniţe. În plus au două zile libere. Asta e şi nu e o veste bună. Cam totul e închis însă în oraş este şi un festival gastronomic.
Până să ajungem în partea veche a oraşului trecem pe lângă o biserică rusească de mari dimensiuni pe care, oricât m-am staduit, nu am putut-o imortaliza într-o singură poză.
Riga nu e un oraş dificil de explorat. Aproape tot ceea ce merită văzut se poate face pe jos. Ne oprim în fața Monumentului Libertăţii, un loc ideal de întâlnire dar şi de a începe explorarea oraşului vechi. În jur sunt două parcuri frumoase în stil Art Nouveau dar şi câţiva cântăreţi ambulanţi. Între ei se remarcă un tenor cu voce foarte bună care cânta într-o italiană rusească La Donna e Mobile.
De la Monumentul Libertăţii începe un pietonal lat. Putin mai jos trecem o stradă mai aglomerată cu cea mai lată trecere de pietoni pe care am văzut-o. Ajungem în piaţa Laimas. De aici mergem prin exteriorul zidurilor cetăţii.
Ne atrage atenţia un turn înalt de cărămidă roşie, numit Turnul Pulberăriei şi o stradă foarte pitorească ce trece pe lângă vechile ziduri şi pe lângă Barăcile lui Iacob, înălţate de ocupanţii suedezi.
Ne oprim la Poarta Suedeză, construită în 1698, singura poartă care a rămas din zidurile oraşului. Pe aici erau duşi condamnaţii să îşi ispăşească pedepsele. Călăul locuia în casa de lângă poartă. Acesta punea la fereastră un trandafir alb în dimineaţa zilei în care urma să aibă loc o execuţie.
De la Poarta Suedeză ajungem mergând pe câteva străduţe strâmte în cel mai aglomerat loc al oraşului, Piaţa Livu. Intrăm în ea chiar pe lângă Casa Pisicii, o construcţie vopsită în galben ce are două pisicii pe turnurile sale.
Despre Casa Pisicii am auzit două legende:
Se spune că proprietarul acestei clădiri a avut o dispută cu puternica breasla de vis-a-vis. Pentru a le arăta ce crede despre ei a întors pisicile în aşa fel încât posteriorul lor să fie îndreptat către duşmanii săi
.
la începutul secolului XX, un leton foarte bogat care deţinea casa cu pricina a vrut să intre în exclusivista breaslă a negustorilor, care era, însă, rezervată doar germanilor. Cum breasla nu accepta decât germani, l-au refuzat pe bogatul leton. Acesta, pentru a le arăta ce crede despre ei, a dat ordin să fie construite aceste statui de pisici arcuite şi cu coada în sus pe care le-a poziţionat în aşa fel încât posteriorul acestora să fie îndreptat spre Casa Breslelor, aflată vis-a-vis. Litigiul a fost mai târziu rezolvat, breslaşii l-au admis pe ingeniosul leton cu condiţia să... întoarcă pisicile.
Piaţa Livu e un loc foarte fain în care personal m-am simţit excelent. Asta deşi este cel mai aglomerat loc din oraş. Am stat minute în şir pe banca admirând clădirile din jur. Chiar în spatele meu se afla un monument interesant: o piatră mare, rotundă pe care e sculptată o fată.
Mergem în continuare spre o altă piaţă, Ratslaukums. În centrul ei se află Casa Capetelor Negre, loc ce găzduieşte acum centrul de informaţii turistice. Am intrat şi am mai aflat câte ceva din ceea ce merită văzut în Riga.
În anul 1941 toată clădirea a fost bombardată de către trupele germane, iar în anul 1948, a fost din nou ştearsă de pe faţa pământului de către trupele sovietice, pentru că o considerau un exemplu al decadenţei germane. Clădirea a fost construită din nou în anul 1995, renovarea acesteia durând până în 1999.
Faţada clădirii este impresionantă, decoraţiunile bogate şi numeroasele sculpturi scot în relief specificul construcţiei. La intrare veghează Madona cu Pruncul şi Sf. Mauriţius. Mai există aici şi figura regelui Arthur şi a Sf. Gheorghe călare. Deasupra figurilor de sfinţi domină un orologiu minunat, cu cadran albastru-auriu.
Vis-a vis de Casă Capetelor Negre se afla primăria istorică şi ea recent refăcută şi foarte spectaculoasă. Acum este sediul guvernului local.
Lângă Casa Capetelor Negre, se poate observa o clădire neagră inestetică, este vorba de fostul Muzeu al Puşcaşilor Roşii Letoni, acum sediul înfiorătorului Muzeu al Ocupaţiei. Muzeul reuneşte situaţia grea a Letoniei sub ocupaţia nazistă şi cea sovietică din 1940 până în 1991. Expoziţia descrie viaţa letonilor deportaţi în Siberia şi a celor care i-au înfruntat pe sovietici în păduri.
În faţa Muzeului Ocupaţiei se afla Statuia Puşcaşilor Letoni un monument masiv din granit roşu.
Puşcaşii letoni s-au dezbinat în vremea tulbure a primului război mondial: unii au rămas credincioşi țarului, alţii s-au alăturat luptătorilor pentru libertate, restul au jurat credinţă bolşevicilor. Toată povestea de mai sus e rezumată de acest monument în care sunt reprezentaţi trei puşcaşi, fiecare privind către altă parte.
Ieşim pe malul râului Daugava. Circulaţia este închisă pentru că aici se desfăşoară un mare festtival gastronomic. Peste tot se fac grătare ori se gătesc diverse bunătăţi la ceaun. Bineînţeles că nu ratăm ocazia de a gusta câte ceva. Această activitate ne-a confirmat ceea ce ştiam mai demult: în Europa de Est se găteşte bine şi se mănâncă feluri de mâncare foarte gustoase.
În apropiere de Casa Capetelor Negre se înalţă eleganta clopotniţă a Bisericii Sf. Petru. Construcţia a fost ridicată în secolul al XIII-lea mai exact în anul 1209, şi este singura clădire care a rezistat marelui incendiu care a devastat Riga în anul 1350. Această clădire este una dintre puţinele monumente istorice din regiune care prezintă mai multe stiluri arhitecturale, respectiv cel romanic, gotic şi baroc.
În 1709, la 15 ani de la construirea acestei turle, oraşul a căzut în mâinile ruşilor iar Petru cel Mare a făcut o pasiune din a escalada turnul până în vârf(122m) . În 1721 biserica a fost lovită de fulger iar țarul s-a implicat personal în stingerea incendiului.
Continuăm drumul şi ajungem în Jana Seta, o piaţă restrânsă învecinată cu o parte a vechiului zid al oraşului din cărămidă roşie, dincolo de care se află Biserica Sf. Ioan, care se distinge printr-un frontispiciu gotic în trepte. Biserica a fost realizată în 1234, ca o capelă pentru o abaţie dominicană. În 1330 a fost mărită, apoi a fost luată din administraţia dominicanilor în timpul Reformei, iar în 1582 a fost oficiată prima slujbă religioasă în limba letonă. Pe peretele sudic, faţă în faţă cu Biserica Sf. Petru, se află un grilaj care acoperă o fereastră în formă de cruce în spatele căreia au fost zidiţi doi călugări în timpul construirii bisericii şi care pentru tot restul vieţii lor au fost hrăniţi printr-o mică fantă.
În faţa bisericii se găseşte statuia Muzicanţilor din Bremen, personajele basmului fraţilor Grimm, care este un cadou făcut de oraşul Bremen episcopului Albert, fondatorul oraşului Riga. Aici turiştii trebuie să netezească botul purceluşului din bronz, pentru că se spune că acesta le aduce noroc.
O ploaie rece şi de durata ne reduce brusc cheful de plimbare. Nu e deloc o fericire să vezi un oraş cum este Riga pe o vreme câinească. Oricum aveam în plan să revenim la Riga pentru încă o zi la întoarcere.
Aşadar mergem să ne recuperăm maşina şi plecăm către capitala Estoniei, Talin. Peste tot suntem însoţiţi de o ploaie mocănească aşa că nu regretăm deloc alegerea făcută. Drumul e prost cu multe sectoare pe care circulă doar pe un singur sens.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole