Cozia

Data publicarii: 09 feb 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Nu a trecut prea mult de la momentul in care am pasit in 2009 si iata ca pentru mine a sosit momentul primei premiere din acest an. Am fost in Masivul Cozia pentru prima data. S-a intimplat sa mai trec pe linga el si sa imi doresc sa il urc. Dar n-a fost sa fie.

La aflarea vestii ca voi merge in Cozia mai multi amici m-au intrebat:

-    Mergi sa vezi umbra lui Mircea?
-    Stiu si eu?

Umbra lui Mircea poate ca nu mai este la Manastire, unde nu mai are parte de liniste, mi-ar place sa cred ca s-a salasluit pe undeva pe linga Coltii Foarfecii de unde sa vegheze valea.

Ne-am inceput urcarea de linga Manastirea Turnu, pe drumul marcat cu banda rosie. Indicatorul ne spune ca avem de urcat 5 ore si jumatate pina la cabana. Si a fost intocmai. Ne desfasuram in urmatoarea formatie, in ordinea numerelor de pe tricou: Oana, Ciprian, Bogdan si dl. State Moldoveanu ( zis Bunicu’ ).



Urcam pe linga manastire pe serpentine largi acompaniati de cintec de pasarele. Intilnim pe drum citeva adaposturi, care de buna seama ca au fost construite intru odihna cutiilor de bere si peturilor. Ajungem  in Curmatura La Troita, unde dam de un adapost ceva mai solid si aflat in stare buna, de o cruce de lemn si de ramasitele alteia, din piatra. Tot aici  e o mare intersectie de poteci. Benzii rosii i se alatura banda galbena si cea albastra. Ar fi fost nimerit un stilp cu sageti indicatoare. Din fericire avem harta.

Cele trei marcaje continua o vreme impreuna. Printre copaci vedem releul. Eheei, mai e cale lunga! Apoi banda rosie se desparte si merge spre stinga angajindu-se pe sub Muchia Scortaru. Din cind in cind poposim pe cite o stinca dezgolita ce ne ofera frumoase privelisti spre Valea Oltului, spre Pietrele Rosii. Cam dupa o ora si jumatate ajungem la un izvor numit La Troc, singura sursa amenajata de apa de pe traseu.



Ne racorim si plecam mai departe. Inainte de a ajunge in Valea Turneanu aud fosnete in padure. Ma opresc imediat si sunt oarecum jenat de faptul ca am speriat vreo 4 capre care alearga spre un loc mai sigur.

Urmeaza o urcare accentuata care incepe de-a lungul piriului. Apar pe poteca primele petece de zapada. In dreapta printre stinci, un piriias cade elegant de pe pietre.



Nu suntem singuri, o coana bufnita( cred ) ne vegheaza drumul. Iesim in Saua Turneanu si ne odihnim linga adapost. Intilnim un marcaj triunghi rosu care pleaca de linga Manastirea Turnu si care de aici merge la cabana Cozia alaturi de banda rosie. Printre copaci zarim virful releului. Mai avem de tras. Urcam continuu citeva muchii si ne tot oprim si ne minunam de toate cite le vedem.



Un apus de soare blind, ce te poate oare bucura mai blind si mai simplu?



Treptat zapada pune stapinire pe poteca. Stratul nu e mare, e moale, nici macar nu ne sinchisim sa mai punem parazapezile. Urcarea e aspra insa povestile bunicului o fac tare placuta. Urcam ceva mai batrineste impreuna dar vorbim cite in luna si in stele.

Pe ultima parte poteca ne ofera minute bune de respiro. Mergem pe curba de nivel pina ajungem in sub Vf. Ciuha( 1668m) , cel mai inalt din masiv si dotat cu releu. Sub el poteca traverseaza o zona ceva mai delicata numita Piatra Rea. Trecem fara probleme si zarim luminile cabanei.

Cabana Cozia in iarna pastreaza atmosfera de demult a cabanelor. Lume putina dar de calitate. Cabanier caracterizat de foarte mult bun-simt.
Preturi decente:
-    Cazare 25 lei / pat
-    Ceai 2 lei
-    Ciorba 7 lei
-    Bere la sticla 3 – 3,5 lei
-    Bere la cutie 6 lei
-    Suc 7 lei

Camerele sunt bine incalzite si curate. Bunicul e hitru si cu chef de vorba. Ce ne putem dori mai mult?

Inainte de a merge la somn ies afara si Bunicu imi arata niste nori fusiformi.

- Vezi forma lor? Cam in 24 de ore zapada va fi aici.

Noaptea trece repede insa dimineata e destul de incetosata. Stau la masa cu Bunicu care observa pe geam o raza de soare.

-    Uite rasaritul! Hai! Daca nu iesim acum il pierdem.

Lasam totul balta si alergam afara de ziceai ca vine sfirsitul lumii. De va veti uita peste poze o sa vedeti un rasarit de soare ceva mai original, intr-o atmosfera hipnotica creata de ceturi.



Vremea se inchide si mai tare, ceata  cuprinde totul ( nu se mai vede releul ). Incepe si un pic de lapovita. Dupa un ceai sau o cafea plecam pe la ora 10 spre masina ce ne asteapta cuminte linga Manastirea Turnu. Socotim ca e mai cuminte sa coborim tot pe Turneanu. Ne miscam repede la inceput cu scopul de a iesi din plafonul de nori. Mai jos insa ne asteapta ploaia. Ajungem in Saua Scortaru dupa o ora.

Ne despartim de dragul de a mai face o variatie. Ciprian si Oana sunt pe bocanci de iarna si aleg sa coboare tot pe unde am urcat. Eu si bunicul vom cobori pe triunghiul rosu pe Muchia Turneanua si Pietrele Rosii.

Traseul urmeaza in prima faza muchia impadurita, din cind in cind zonele stincoase sunt ocolite. Marcajul este in stare buna, nu este foarte des deci trebuie cautat cu atentie caci zona este putin umblata, poteca destul de ingusta, infrunzita si noroioasa. La un moment dat incepem sa coborim spre pietrele rosii. Zona este tare accidentata si alunecoasa. Recomand acest drum strict pentru coborire. Pasim cu atentie, mai tragem si cite o cazatura.



Privelisti sunt putine. Doar citeva terase permit sa observi valea sau peretii stincosi si Manastirea Turnu. Ploaia siciitoare nu ne permite sa ne bucuram prea mult de ele. Poteca devine mai lina si iata-ne ajunsi la masina. Pe triunghiul rosu am mers fix doua ore.

Mai tirziu am constat ca muntele si-a luat un mic tribut. Lentila dreapta a ochelarilor mei a ramas pe undeva intre Saua Turneanu si Manastire. Nu-i nimic, cumpara mama alta!

Excursia noastra a fost una reusita. In final imi permit sa atrag atentia asupra unui fapt. Muntii Coziei nu sunt extraordinar de inalti insa diferenta de nivel ce trebuie parcursa este insemnata, adica 1200 – 1300m. Ceea ce presupune o buna documentare si o buna pregatire fizica si phishica.

Tin sa multumesc domnului Dinu Boghez pentru informatiile pe care mi le-a oferit cu generozitate ianinte de aceasta iesire. Multumesc si colegilor de tura, atmosfera creata a fost una ce mi-a adus multa bucurie.

Am ramas insa cu niste regrete: ca nu am vazut Fagarasii, ca nu am urcat linga relee ( nu avea nici un sens in conditiile acelea de vizibilitate scazuta ) si ca nu am vazut, de sus, luminile serpuind pe Valea Oltului. Toate acestea sunt suficiente pentru a reveni.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017