Polonia: Munții Tatra, vîrful Swinica, lacuri și lanțuri
Data publicării: 10 dec 2015
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
A doua zi în Tatra Poloneză am dedicat-o unui traseu de munte ceva mai consistent. Ne aşteptam la o plimbare obişnuită care să dureze cam 6-7 ore. Mergem în centrul staţiunii Zakopane, parcăm( gratuit ) în zona Oficiului Turistic, apoi luăm microbuzul şi facem drumul cunoscut până la Kuznice, la staţia de bază a telecabinei.
Cumpărăm bilete, care nu sunt chiar ieftine( 48 zloţi urcare, 63 zoloti urcare-coborire). Nu e aglomeraţie însă am scăpat prima telecabină aşa că urcăm în telecabina de ora 7:15. Sunt două tronsoane la capătul cărora e vârful Kasprowy Wierch, la 1987m altitudine.
Sus, la aproape 2000 de m totul arata impecabil. Există un restaurant, o terasă panoramică, alei pietruite. Nici nu ştii de unde să începi.
Urcăm pe un vârful aflat imediat lângă telecabina de unde e privelişte de jur-împrejur. Pe el este construit un observator. Identificăm uşor Masivul Giewont unde urcasem cu o zi în urmă. În rest se văd multe creste şi multe vârfuri înalte, majoritatea acestora fiind însă în Slovacia. Graniţa între Polonia şi Slovacia urmează o creastă de munte.
Aspectul general al Tatrei, care este parte a munţilor Carpaţi, ne duce cu gândul la Făgărașii noştri. Doar că sunt mai înalţi şi parcă au mai multe lacuri de dimensiuni mari.
Traseul nostru, cel puţin pe hârtie, pare simplu: urcăm Vf. Swinica(2301m), apoi ne îndreptăm către Şaua Zawrat, apoi coborâm pe lângă Lacul Czarni Gasienicowi şi Cabana Murowaniec. Iar de acolo teoretic nu mai este mult până la Kuznice unde închidem circuitul. Din informaţiile noastre toată treaba asta ar trebui să ne ia vreo 6-7 ore.
Traseul începe ca o plimbare în parc. Mergem pe o alee largă, frumoasă, amenajată exact pe graniţa. Se urcă uşurel şi se ating câteva vârfuri. Pe stânga ne atrage atenţia Lacul Zieloni Staw. De la un moment dat aleea se tot îngustează. Treptat se transformă în potecă însă şi aceasta e amenajată.
Apar şi câteva lanţuri însă acestea nu sunt cu adevărat necesare. Trecem de o intersecţie de trasee şi abia apoi începe o urcare consistentă. Apar porţiuni mai dificile, lanţuri, zone mai tehnice. Le depăşim cu greu fiindcă traseul e aglomerat şi trebuie mereu să aşteptăm.
Într-un final ajungem în creastă. Mai avem de parcurs o bucată cam de 50m foarte îngustă şi iată-ne pe Vf. Swinica. Vremea nu e grozavă şi nu ne putem bucura deplin de privelişte. Înspre Zakopane e cam ceaţă.
Stăm ceva timp, intrăm în vorbă cu câţiva turişti despre trasee. Ne uităm la ceas, avem o uşoară întârziere însă în mare suntem în grafic.
Pe bucata asta am pierdut mult timp. Vestea bună e că ceaţa începe să se risipească. În jos vedem o frumoasă bucată de custură şi un lac mare, Zadni Staw. Vedem şi Şaua Zawrat, unde e plin de oameni.
Aici facem pauză de masă şi studiem harta. Poteca de coborâre către Lacul Negru nu se vede deloc din cauza ceţii. În schimb în apropiere se afla câteva lacuri. În speranţa că ceaţa se va risipi ne propunem să mergem la un punct de belvedere unde putem admira trei lacuri: Czarni, Wielki şi Przedni. Ăsta pe lângă Zadmi Staw.
Se coboară cam 20 de minute, nu se pierde foarte multă altitudine. Ajungem în locul de belvedere şi stăm câteva minute. La întoarcerea în Şaua Zawrat întâlnim o marmotă. E singura văzută în Tatra şi e cam sperioasă, ca şi cele din România.
După acest moment de hoinăreală revenim în Şaua Zawrat. Am avut noroc. Ceața s-a risipit şi putem coborî admirând peisajul.
Poteca începe cu câteva serpentine pe un grohotiş. Aşa credeam că va fi până jos. La un moment dat însă poteca merge în dreapta spre o culme stâncoasă. De aici mi-a fost clar: iară o să avem de coborât lanţuri. Şi aşa a fost. Avem în faţă un fel de Strungă a Dracului, abrupt, cu multe lanţuri dar cu prize stabile şi lanţuri bine fixate.
Se coboară abrupt, trebuie mare atenţie. Iară am emoţii. Oare copilaşul din burta Ramonei ce-o zice? Una din două: ori îi place, ori crede despre noi că suntem cam nebuni.
Coborâm încet, de câteva ori iară e nevoie de aşteptat. În cele din urmă scăpăm de bucata asta cu lanţuri. Traseele astea poloneze de azi au fost o cobinație cam a tot ceea ce avem n România. Aşadar, dacă vrei să faci lanţurile din Crai, Strunga Dracului, Jepii, Strunga Ciobanului într-o zi, hai în Tatra Poloneză. E plin de trasee cu cabluri.
Cu toate astea ne bucurăm de acest traseu interesant dar şi dificil. Tatra însă nu îşi terminase surprizele. Mai jos văd două capre. Sunt incredibil de aproape. Îl atenţionez pe un domn în vârstă care urca şi îi fac semn să păstreze liniştea. Ne uităm în voie la ele. Domnul acesta îmi şopteşte tot felul de chestii în limba poloneză. Vorbeşte pe un ton tare frumos, păcat că nu înţeleg nimic.
Mirajul se sparge odată cu apariţia unui grup mai numeros. Eram sigur că maiestoasele capre o vor lua la fugă însă nu a fost aşa. Au analizat contextul şi s-au depărtat cu paşi măsuraţi, păstrând un interval de siguranţă. Poteca trece aproape de un lac mai mic, Zmarzli Staw, care e şi curgător. Pârâul ce pleca din el formează câteva cascade înainte de a ajunge inntr-un lac mai mare, Czarni Gasienicowi.
Acesta seamănă tare mult cu Lacul Calcescu din Munţii Paring. După ce s-au terminat lanţurile, încheieturile ne-au fost puse la grea încercare de poteca amenajată. E plin de trepte şi de alei făcute din bolovani neegalizați. Şi ce e rău e că aşa a fost până jos. Preferam o potecă cinstită de pământ, cu noroaie şi bălți. Rareori am avut parte de acest adevărat privilegiu în Tatra Poloneză.
După ce depăşim Lacul Negru ne aşteaptă o porţiune pe curba de nivel ce merge printre jnepeni. Prindem viteză şi nici nu ne dăm seama când ajungem în zona cu Cabana Murowaniec. Nu mai mergem la ea fiindcă asta înseamnă un ocol. De aceea o luăm direct pe drumul către Kuznice. Avem de urcat o bucată destul de abruptă prin pădure.
Trecem de vârful dealului şi coborâm până la o intersecţie de trasee: ambele duc la Kuznice, ambele în acelaşi timp însă ai de ales: poţi merge pe vale sau pe coamă. Noi alegem să mergem pe sus, mai ales că se mai întrezăresc câteva puncte de belvedere.
Decizia a fost una bună aşa că până la intrarea în pădure ne mai bucurăm de privelişti frumoase. Partea de pădure a fost scurtă: drumul s-a lăţit considerabil însă nu am scăpat de bolovani. Am început să căutăm alternative prin pădure şi nu am fost singurii. Am ajuns surprinzător de repede la baza telecabinei de la Kuznice şi chiar într-un timp mai bun decât cel de pe indicator.
De aici luăm un minibus până la strada principală din Zakopane, Krupowi. Cu ultimii zloţi rămaşi cumpărăm un desert tradiţional polonez.
Ajungem la maşină cam cu 4 ore întârziere faţă de cum speram noi. Şi ne aşteaptă lungul drum către casă. Pe care bineînţeles că l-am parcurs cu bine din moment ce citiţi aceste rânduri.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 2
-
Stoica Dumitru
14 dec 2015 16:47:00
Deci,o "poteca cinstita" este una din pamant care are noroaie si balti! Prin extensie,Masivul Ceahlau,pe unde merg eu mai des,este strabatut ,numai ,de poteci cinstite!Si trebuie sa ma simt chiar privilegiat! Mi-a placut mult foto-jurnalul! Stoica
-
Eduard Munteanu
17 dec 2015 11:47:54
Foarte frumoși și Carpații polonezi! Sper să ajung și eu într-o zi pe acolo!