Cascada Tamina

Data publicarii: 02 mar 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Aflat mereu in umbra fratelui sau 7 Scari, canionul Taminei isi intimpina vizitatorii cu un peisaj ce pare mai blind la prima vedere. Pentru a ajunge aici insa trebuie parcurs un drum un pic mai lung( o ora – o ora si jumatate ). Desi accesibil in toate sezoanele, zona se bucura de un numar redus de vizitatori.

Pina acum nu am fost aici iarna. Astazi ii am drept coechipieri pe ai mei parinti dornici si ei de o iesire in natura. De multa vreme nu am mai iesit in natura in aceasta formatie. Privim cu neincredere timpii aflati pe tablita de la intrarea in traseu( Cascada Tamina 1h, Vf. Piatra Mare 2h ½, Cabana Piatra Mare 3h). Traseul asta din Valea Timisului pina la Cabana se face cam in 5 ore.

Depasim Bariera si constatam ca pe drumul forestier s-a intrat cu plugul asa ca nu vom avea parte de zapezi mari. Vinticelul spulbera fulgii de pe brazi dind senzatia unei ninsori cu soare.( moment rar pentru ca soarele s-a cam ascuns de noi in ziua asta ). Prin padure se auzeasu tot felul de zgomote, majoritatea proveind de la zapada inghetata ce se scutura de pe brazi.

Natura creease din zapada, prin copaci, tot felul de forme.
-    Uite, asta e un sarpe!
-    Acolo e un urs cocotat intr-un copac.
-    Ala e un peste!
Si exemplele pot continua.



Din cind in cind, impresionati de povara mare pe care o au de suportat, eliberam bradutii, cu ajutorul betelor. Mergem batrineste, pe drumul forestier. Linistea e tulburata la un moment dat de multi corbi ce se rotesc si croncane la mare inaltime.



Ajungem in zona canionului. Se porneste o vifornita de toata frumusetea. Hotarim sa abordam canionul de sus si sa il coborim, ca mai apoi sa il urcam la loc. Coborim pina la riu prin zapada proaspata. Pasim cu grija pe pietre, ne ajutam strasnic de bete si ajungem la cascada mare. Coborim pe scara ce are 6-7m si nu regretam. Avem in fata noastra o minune: straturi de gheata subtire, ce par extrem de fragile si care par a ceda la cea mai mica atingere, strad gros de gheata, pe verticala, turturi si, cireasa de pe tort, un sloi de gheata format pe cablul care ar fi trebuit sa mai asigure scara inca intr-un punct. Acest sloi era oarecum nobil in sesnsul ca se balanganea usor in bataia curentilor.



Dupa obisnuita sedinta foto cobor pe celelalte scari. Acestea se dovedesc a fi ceva mai alunecoase. Sub mine un strat gros de zapada ascunde pe alocuri riul. De sus incepe sa cada zapada insa sunt la adapost si scap de baia cu faina. Ajung in zona inferioara a canionului si admir scurt locul unde riul se descatuseaza luind viteza spre Timis.



Mainile mi-au inghetat destul de bine si e timpul sa urc la loc. De data asta e mai simplu caci ma intorc pe urmele mele si nu mai e pericol sa ajung cu vreun picior in apa. Ma ajut de cabluri, de scari, de prize uneori. Dupa fiecare scara imi frec mainile in speranta( iluzorie ) ca ma voi incalzi.

Renuntam sa urcam pe stinca la punctul de belvedere pentru ca ninge mult prea tare iar vizibilitatea nu iti permite sa vezi prea departe. Coborim iar in ultima serpentina a drumului forestier intilnim din nou corbii ce par ca si-au gasit hrana nu departe de locul in care ne aflam. Ii vedm bine, cerul s-a mai limpezit.



Pe  ultima parte de drum, acolo unde piriiasul merge paralel cu noi, incercam sa descifram urmele animalelor venite sa se adape. Insa nu putem sti care din presupunerile noastre sunt adevarate.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017