Anglia, episodul 2: Kent, Seven Sisters, Brighton, Bath si Bristol

Data publicarii: 02 mar 2016

Anglia inseamna si alceva decit Londra. O plimbare in sudul acestei tari iti va da cu siguranta o perceptie diferita fata de capitala. Vei descoperi locuri mai linistite, mai salbatice uneori, intr-un cuvint, vei descoperi un alt stil de viata.

Pentru asta am inchiriat o masina cu care aveam sa cutreieram sudul Angliei si Tara Galilor. Am primit un Peugeot 308 si de aici a inceput o aventura pentru ca era prima data cind conduceam o masina cu volan pe dreapta. Trebuie neaparat sa iti activezi anumite zone ale creierului ca sa conduci corespunzator dar pina la urma am reusit.

Plecam cu masinuta de la Cambridge pina aproape de  Maidstone, in Regiunea Kent. Kent-ul este numit gradina Angliei si imediat aveam sa ne dam seama de ce.



Pentru inceput am vizitat un vast domeniu ce avea in centru un lac, iar in mijlocul lacului, romanticul castel Leeds.


Ca sa intri pe acest domeniu trebuie sa platesti o mica avere, 19 de lire,  pentru un bilet valabil o zi. Daca dai 24 de lire biletul poate fi folosit timp de un an. Asadar e foarte avantajos pentru cei care locuiesc in zona.


Domeniul e frumos aranjat, cu o multime de pajisti, cu lacuri unde inoata rate si lebede, cu teren de golf, cu un spatiu dedicat copiilor, cu restaurante si terase, cu multe flori, cu iazuri. E un loc perfect de relaxare pe care nu l-am gasit aglomerat.

 








Despre Castelul Leeds se spune ca este cel mai frumos din Anglia si ne-a oferit imagini de basm. Aflat pe doua insule, inconjurat de un lac aflat  la poalele dealurilor, castelul Leeds spune povesti interesante pe care cu siguranta nu le vei gasi in manualele de istorie.



Castelul a fost in proprietatea familiilor regale britanice, a fost resedinta pentru 6 regine pana in momentul in care a fost facut cadou de Henric al VIII-lea delegatului sau in Irlanda. Castelul Leeds a trecut prin multe etape de modernizare. Cea mai importanta este cea finala, sub organizarea proprietarei Lady Baillie. Doamna asta de origine americana a cumparat castelul in 1926 si a cheltuit sume importante din averea sa pentru restauararea lui. Cu ajutorul a doi decoratori francezi a transformat complet interiorul castelului iar modificarile aduse pot fi admirate si azi.  La Leeds Castle se tin tot soiul de conferinte, baluri, nunti si alte evenimente.









Ne-am indreptat apoi si spre spatiul decicat copiilor. Aici a fost construit un labirint circular. Scopul este sa ajungi in centrul sau. Noi n-am reusit asta insa am reusit de fiecare daca sa gasim iesirea exterioara. Bineinteles ca nu am aplicat principiul de baza al parcurgerii labirinturilor, adica de a o lua mereu la dreapta. Aplicind aceasta metoda vei ajunge mereu la iesire, e adevarat ca nu pe drumul cel mai scurt.











Pe scurt ce sa mai zic, locul asta m-a dat pe spate. De vizitat neaparat daca ajungeti la Londra, nu e departe de oras( 70km ) si in plus exista legaturi cu trenul sau autobuzul.










De la Leeds Castle am mers mereu spre sud spre orasul Eastbourne. Linga el, la citiva kilometri, se gasesc stincile Seven Sisters. Deasupra marii se ridica maiestuos stinci inalte si albe care domina intreg peisajul. Este un perfect pentru plimbare.

Lasam masina intr-o mica parcare si de acolo plecam pe o poteca spre mare. Locul seamna cu o delta, exista si un canal care se sfirseste direct in mare si care, spre dezamagirea nu poate fi traversat in zona tarmului.





Cu toate astea ajungem la baza primei surori. Totusi, de aici nu se vad ca lumea toate celelalte. Revenim inapoi la sosea mergind pe un dig ce strajuieste canalul de care va povesteam. Trecem un pod apoi o luam pe malul celalalt aflat mai sus. Zona e plina de iepuri, asa puzderie nu am vazut nicaieri. Nu este mai nimeni pe poteca asa ca ne simtim privilegiati cu adevarat.













Ajungem apoi in zona unor case intr-un loc mai inalt si de acolo putem admira si fotografia in voie Seven Sisters. Am continuat sa urcam pe deal iar la un moment dat chiar am coborit pe o scara metalica pina la apa. Peisajul e diferit tare de cel de la marea noastra, e plin de stinci si de roci pe care marea le tot uda.



Am stat in acest loc de basm pina aproape de asfintit cind ne-am mutat la locul de cazare din Brighton, un oras-statiune foarte sic. In prima jumatate a zilei urmatoare am vizitat acest frumos oras. Pentru cei ce iubesc marea neaprat trebuie mers pe faleza si pe Brighton Pier, o constructie pe piloni care intra in mare citeva zeci de metri. De aici poti observa mai bine plaja, valurile si contructiile de pe coasta.



 

 


Brighton, am aflat apoi, este considerata o statiune de lux, unde banii, fitele, masinile scumpe si oamenii bogati sunt in elementul lor. Pe mal exista si o roata asemanatoare cu cea din Londra unde se poate vedea orasul de sus.

Cel mai interesant loc din Brighton este insa Pavilionul Regal, o constructie exotica deosebita cum nu veti mai vedea niciunde in Anglia.



La sfarsitul secolului al XVIII-lea, George, print de Wales, fiul cel mai mare al regelui George al III-lea, suveranul Marii Britanii, a vizitat micul oras Brighthelmstone de pe coastele Sussex-ului. Experienta l-a incantat atat de mult incat mai tarziu a inchiriat o mica ferma in valea Steine, care cobora spre mare. Cuprins de entuziasm a cumparat casa si l-a insarcinat pe arhitectul Henry Holland, cunoscut in orasul rebotezat Brighton, sa-i largeasca locuinta, astfel incat aceasta sa devina cu adevarat demna de o resedinta regala.

Henry Holland a extins intreaga constructie, transformand-o intr-o vila eleganta si primitoare in stil neo-clasic, avand in centru o uriasa sala rotunda, acoperita de o cupola impunatoare, si cate doua aripi cu doua etaje pe fiecare parte. Vila a fost numita „Pavilionul Marin” si a fost folosita in aceasta forma de print pana in 1811. Apoi a pavilionul a fost extins iarasi, transformandu-se de data asta intr-un adevarat palat pe malul marii. Arhitectul ales acum era John Nash, cel mai cunoscut artist de acest fel din Anglia, la vremea respectiva.

El facuse deja cateva retusuri pavilionului respectiv, pe care insa intre 1815-1823 l-a transformat cu desavarsire. Nash era un arhitect care se simtea fericit sa lucreze in orice stil, executand exact ceea ii cerea clientul. El proiectase case cu ornamente de stuc in Londra, cand stucul era o noutate, un pavilion clasic in Irlanda, un castel gotic in nordul Angliei si chiar locuinte romantice cu acoperisuri de paie. Acum, ilustrul sau client ii cerea sa lucreze in stil oriental. Nash a inceput cu transformarea registrului superior. A folosit ultimele tehnologii ale momentului si a plasat deasupra vechii constructii o rama de fonta. De asemenea, a construit cate un pavilion in capatul fiecarei aripi. Deasupra fatadei de est, privind catre Valea Steine, cea mai exclusivista strada din Brighton, a adaugat domuri in forma de ceapa pe fiecare sectiune a casei.

 


Cu toate ca acestea amintesc bisericile rusesti, ele sunt realizate in pur stil indian. Minaretele adaugate in fiecare colt al palatului se termina in varfuri ascutite. La nivelul acoperisului o minibalustrada in stil indian inlocuieste obisnuita cornisa. In interior sala de muzica, saloanele pentru banchete si receptii, scarile, dormitoarele sunt decorate intr-o maniera inspirata de stilul chinezesc, etaland o adevarata risipa de ornamente aurite. Exista aici dragoni auriti, coloane in forma de palmieri auriti de asemenea, scari din lemn imitand bambusul. Intregul mobilier este realizat in acelasi stil opulent, cu multe elemente aurite, un amestec de exotism oriental si excentricitate britanica, intr-un mod nemaiintalnit pana atunci intr-un palat regal.



Metodele de constructie ale lui Nash nu au fost insa prea rezistente si, la mai putin de 10 ani dupa incheierea lucrarilor, pavilionul a inceput sa crape si burlanale ascunse au adunat umezeala, care a favorizat dezvoltarea unui mucegai urat mirositor. Regina Victoria a fost atat de neplacut impresionata de intregul aspect al cladirii, incat a fost fericita sa o vanda primariei din Brighton. Dupa o lunga perioada in care a fost lasat in parasire, in 1980, Pavilionul Regal a fost supus unor serioase lucrari de restaurare, devenind apoi centrul vietii sociale a orasului.

Am parasit apoi Brighton , am treut pe linga doua orase mai mari Portsmouth si Southampton iar noaptea am petrecut-o linga Swindon unde am fost gazduiti de niste prieteni.

Despre Swindon este de mentionat mamal si tatal sensurilor giratorii sin lume, the Magic Swindon Roundabout.

Urmatoarea zi am petrecut-o in doua orase dragute ale caror nume incep tot cu B. Bath si Bristol. Sa le luam pe rind.

Bath este unul dintre cele mai placute orase englezesti si se remarca mai ales prin armonioasa arhitectura georgiana. Bath este cea mai importanta statiune care nu se gaseste pe litoral. Istoria orasului este interesanta: se spune ca a fost fondat in anul 850 i.H, ca la sosirea romanilor, in anul 44, localnicii foloseau deja izvoarele termale. Romanii au facut ce stiau ei mai bine: au construit bai, cladiri si un templu dedicat zeitei Minerva, zeita Sanatatii.

Ramasitele celor mai multe edificii romane au ramas nedescoperite pina la 1880. Dupa plecarea romanilor, localnicii au continuat sa foloseasca apele tamaduitoare.

Orasul a devenit unul la moda dupa 1700 cind aici, la sugestia lui Richard Beau Nash - arbitru al elegantei, au inceput sa se organizeze baluri, receptii, jocuri de carti si vizite.

Orasul a fost transformat radical de trei arhitecti, Ralf Allen si cei doi Woods, tatal si fiul. Ei au fost cei care au proiectat celebrele dreptunghiuri, cercuri, semilune si terase pe care le putem admira astazi.



Ne incepem plimbare in Bath prin Parcul Victoria. In scurt timp ajungem intr-unul din locurile emblematice din oras: The Circus. Aceasta cladire este opera lui Wood cel Batrin si are forma unui cerc. Exista insa si trei strazi care intra in acest cerc. Cladirea este decorata cu masti, frunze si elemente magice, instrumente muzicale si animale salbatice.

 







Iesim din cerc pe Brooke Street si in citeva minute ajungem la Royal Crescent o cladire semiovala construita de Wood cel tinar. Astazi adaposteste un muzeu si un hotel. Calirea e o capodopera a arhitecturii georgiene. In fata ei ne intilnim cu doua fete foarte simpatice imbracate in costume de epoca.


 

De asemenea, in fata Royal Crescent exista o peluza imensa, impecabil tunsa de ti-e mai mare mila sa calci pe iarba. Revenim in Parcul Victoria unde se desfasoara un festival de muzica.

Urmeaza ca apoi sa ne indreptam spre inima orasului, Kingston Parade.





Pe drum, in fata New Theatre Royal, intilnim un grup de fete ce participa la asa numita Hen-Party. In ce consta asta: este echivalentul petrecerii burlacilor doar ca la aceasta petrecere participa viitoarea mireasa si prietenele ei. Fetele se costumeaza de regula toate intr-un anume fel si se apuca si colinda orasul bifind cele mai importante locuri. Domnisoarele noastre sunt imbracate in calugarite iar viitoarea mireasa are o esarfa pe care scrie “bride”. Ca sa nu fie confundata. Dupa care se retrag intr-un club.





Inevitabil ajungem si linga cladirile ce adapostesc baile numite King and Queen Baths. Acestea sunt perfect functionale si au un interior decorat modern. Exteriorul insa pastreaza patina timpului. Baile dateaza din anii 65-70 d. Hr. Apele verzi ale izvorului alimenteaza baile cu o apa ce are temperatura constanta de 46 de grade. In muzeul bailor poti vedea o reproducere la scara a intregului complex de bai si temple, impreuna cu artefacte descoperite in urma sapaturilor arheologice.


In drum spre piata centrala trecem pe sub un arc frumos ce uneste doua cladiri. Piata e foarte aglomerata insa cele mai agitate sunt fetele dintr-un alt grup ce participa la un Hen Party.







Se remarca apoi citiva jongleori si un saxofonist. Piata este dominata de Catedrala Bath Abbey ce dateaza din 1499 si a carei fatada gazduieste un grup de ingeri care urca si coboara pe niste trepte. Inauntru se gaseste o delicata bolta cu arcade si o multime de monumente si efigii.







Din piata mergem catre un alt monument interesant din Bath: podul Pulteney, construit intre 1769 si 1774 deasupa unui imens stavilar instalat pe riul Avon. Podul asta seamana izbitor cu Ponte Vecchio din Florenta.



Ne intoarcem pe linga apa, dar pe malul celalalt. Mergem pina la urmatorul pod. In apropiere se joaca cricket. Trecem podul si ajungem iarasi catre piata centrala. In dreapta noastra este un parc ce nu pare a avea nimic special in afara de faptul ca trebuie sa achiti o taxa pentru a intra in el. Capitalism britanic!

Dupa treaba asta mergem sa ne recuperam masina si sa mergem inca vreo 15 km, pina la Bristol.

Asta e un oras foarte interesant mai ales pentru ca este un port care nu se afla pe malul marii. Multi zic ca asta e o anomalie. Un canal lung de 7 km care strabate niste chei de pe riul Avon asigura legatura cu marea. Si uite asa a ajuns Bristolul port, si inca unul important.

Orasul a cunoscut prosperitatea in urma comertului cu vin, tutun si sclavi.  Din acest port a plecat navigatorul de origine genoveza John Cabbot catre America in anul 1497. El este considerat ca descoperitor al anumitor parti ale Americii de Nord. Se spune ca a ajuns la Capul Bonvista, aflat acum pe teritoriul Canadei.

Daca vizitezi Bristol nu poti sa nu auzi de Isambard Kingdom Brunel, o personalitate cu o minte ascutita si inclinata spre practica. Domnul acesta a trait intre 1806 si 1859. El a proiectat nave cu aburi, poduri, docuri si a construit o cale ferata care functiona pe principiul aerului comprimat.

O mare parte a muncii lui Brunel este inca vizibila in oras:

Bristol Old Railway Station este cea mai veche gara terminala din lume si se afla la capatul caii ferate construite de Brunel. De asemenea se poate vedea primul vapor cu aburi lansat pe ocean cu propulsie prin elice. Numele sau este SS Great Britain.

Iar cireasa de pe tort, care acum este simbolul orasului, se numeste Clifton Suspension Bridge, un pod suspendat peste Avon Gorge.





Lasam masina intr-o parcare destul de centrala si destul de scumpa insa nu stam prea bine cu timpul si nu are rost sa mai zabovim cautind un loc de parcare gratuit. Ajungem relativ repede pe Merchant Street, principala pietonala din Bristol. Strada e ticsita cu baruri si magazine.

Undeva intr-o vitrina este un televizor. Acolo Simona Halep joaca finala turnelui Rolland Garros si in setul decisiv face un break in fata Mariei Sharapova. Atunci chiar credeam ca o sa cistige.

 






Parcurgem tot pietonalul si ne indreptam usor-usor spre o zona aglomerata aflata aproape de apa. Parcurgem un fel de parc plin cu fintini arteziene, care mai de care mai frumoase. Aici se gaseste si biroul turistic. Si un mare centru comercial.




Tot pe aproape se gasesc alte doua cladiri emblematice si interesante din Bristol: primaria, o constructie in forma unui arc de cerc si catedrala din Bristol. In fata lor e un parc frumos, cu iarba verde. E plin de oameni care se relaxeaza.





 

 







Dupa citeva zeci de minute de mers pe jos urcam pe un deal unde se gaseste Turnul lui Cabbot,  un foarte bun loc de unde se poate admira orasul Bristol de la inaltime. Intrarea nu costa foarte mult.  Ai de urcat o gramada de trepte pina sus dar satisfactia este pe masura.

Reintorsi in oras, ne luam Peugeot-ul si ne indreptam spre podul Clifton, simbolul orasului, asa cum spuneam mai sus.









Podul a fost construit in 1754, la dorinta postuma a unui negustor de vinuri care a lasat cu limba de moarte ca dorea constructia unui pod peste raul Avon care sa uneasca zona Clifton din Bristol cu localitatea Leigh Woods.



Lucrul a inceput in 1831 dar podul a fost terminat doar in 1864. Initial a fost proiectat pentru trafic usor, de carute trase de cai, insa podul corespunde si acum traficului modern, in jur de 11.000-12.000 autovehicule traversandu-l in fiecare zi.



Exista si o taxa pentru traversarea podului, trebuie sa platesti o lira sterlina daca esti cu masina. Pe jos ori cu bicicleta nu costa nimic.



Lungimea sa este impresionanta 214 metri, inaltimea turnurilor 26 metri deasupra puntii, latimea turnurilor 4 metri, distanta de la nivelul apei 75 metri, latimea peste 9 metri. Puntea este suspendata si agatata de 81 cabluri verticale. La inceput a fost podita cu lemn, apoi acoperita cu asfalt, modernizata in 2009. Greutatea podului, incluzand lanturile, puntea si tot cablajul este de aproximativ 1500 tone.

Podul asta se pare ca a atras atentia sinucigasilor care veneau aici cuprinsi de cele mai negre ginduri. Din aceasta cauza a fost necesar ca autoritatile sa ia masuri si sa instaleze plase si bariere care sa impiedice pe cei ce vor sa isi puna capat zilelor sa se arunce in gol.



Zona e de o frumusete aparte. Riul Avon curge prin niste chei iar tu stai si il privesti de sus, de la 75 de metri deasupra lui. Podul se misca la trecerea fiecarui vehicul ceea ce iti da un sentiment ciudat.

Si asta fuse aventura noastra in sudul Angliei. De acum vom pleca spre Tara Galilor unde urmeaza sa petrecem citeva zile. Dar despre asta o sa va povestesc cu o alta ocazie.



Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Eduard Munteanu

    04 mar 2016 01:43:54

    Frumoase locuri și excelent structurat jurnalul! Despre posibilitatea de ajunge pe acolo, cine știe, mai în viitor!

  • Bogdan

    14 mar 2016 03:20:54

    Edi, este o experienta interesanta, dar si costisitoare. Asa ca trebuie sa pui bani deoparte.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017