Muntii Tibau: o calatorie in necunoscut

Data publicarii: 16 mai 2016

Aveam toate sansele sa mor si sa nu fi auzit vreodata de muntii astia. Acum multi ani am fost oaspetele lui Ionut Croitor care se intorsese recent dintr-o calatorie in zona asta. Am vazut poze si am ascultat fascinat povestile sale. De atunci am stiut ca trebuie ca intr-o zi, macar odata, sa strabat si eu cararile din Muntii Tibau.

Informatii despre trasee sunt putine, dar din fericire extrem de bine documentate. Problema principala pe care o aveam era lipsa unei harti. Am studiat trei relatari, am incercat sa identific cu aproximatie locurile descrise pe google maps ori pe hartile din telefon. In final am decis sa nu urmam nici unul din traseele descrise, ci sa ne cream unul personalizat, al nostru.

Pe Google am desenat un soi de track GPS care sa faca posibila parcurgerea celei mai frumoase parti a crestei acestor munti dar care sa ne si asigure o retragere cit mai sigura din masiv. Stiam ca marcaje si poteci nu vom gasi.

Inainte de a incepe relatarea am sa va povestesc cite ceva despre punctele de acces. Eu am identificat trei sate de unde se poate porni in calatorie: satul Tibau, aflat pe valea cu acelasi nume, Cirlibaba si satul Iedu.

Am ales ultima varianta. Din Cirlibaba mergem cu masina vreo 6-7km pe un drum de pamant care merge pe linga un riu cu debit maricel numit tot Cirlibaba. Suntem atenti sa gasim un pod pe care sa trecem apa si cautam tot felul de indicii.

Primul indiciu este o linie de curent electric si multi stilpi care urca un deal abrupt catre un catun aflat pe partea cealalta a muntelui si care se numeste Pleta. In drept cu stilpii nu se poate trece apa asa ca mergem cu masina mai in sus pina la primul pod de lemn. Unde o si lasam. Din locul asta se si vad primele case din Iedu.

Trecem podul de lemn insa nu o luam pe drumul evident utilizat si care urca abrupt insa nu in directia pe care ne-o dorim. Imediat dupa pod se desprinde un vechi drum forestier, acum abandonat si pe alocuri napadit de iarba. Acesta duce catre stilpii si linia de curent electric. Urcusul e usor, drumul e facut dibaci si numai ce ne trezim sa vedem ce diferenta mare de nivel am urcat in timp scurt. Fara sa obosim.

Catre deal se vede o stinca mare si acolo ar trebui sa si ajungem. Drumul ne duce insa prin padure face o serpentina larga si abia apoi ne lasa unde trebuie, pe o pajiste frumoasa. De aici mergem la liber pina la acea stinca.

Privim in partea cealalta a muntelui. Mai jos se afla cele citeva case din catunul Pleta, plaiuri imprejmuite si salase. Oamenii de aici o privelise incredibila dominata de creasta Muntilor Rodnei care acum este plina de zapada. Minunat loc.



 

Putin mai sus se vede o poteca. Mergem pina la ea si o buna bucata mergem pe curba de nivel. Se vad incet-incet si parti din Muntii Maramuresului si Vf. Omului din Muntii Suhard pe care urcasem cu o zi in urma. Consult permanent schita de traseu facuta pe Google.

Dupa doua serpentie ajungem pe creasta muntelui mai exact pe Vf. Fluturica, 1345m. Ceea ce urmeaza pare promitator. E plin de formatiuni stincoase asezate de cineva fix pe creasta matematica. Sub una dintre ele gasim o grota ce pare a fi sapata.

Vin citiva stropi de ploaie asa ca ne serveste drept adapost pentru vreo 5 minute.

Ca de obicei, dupa ploaie apare vreme buna. Admiram in voie stincile in drum spre una mai deosebita aflata pe un virf. Dupa poze stiu ca acest virf se numeste Iedu si are 1510m. Urcusul este ceva mai solicitant insa peisajul ne motiveaza si uitam de oboseala. Stinca de pe Vf. Iedu are un pinten usor izolat. Pe care bineinteles ca il tot pozam.







 

Facem prima pauza mai consistenta si studiem imprejurimile. Spre est ne atrage atentia Obcina Mestecanis ce are o coama lunga cu multe poieni dar care per total are o altitudine mai mica decit cea a Muntilor Tibau.

De aici incolo se vede partea Somitala a Muntilor Tibau, dominata de virfurile Tapu Mic si Tapu Mare. Insa pina sa ajungem acolo mai avem ceva de mers. In primul rind trebuie sa parcurgem un plai si apoi sa coborim destul de mult prin padure pina sa ajungem intr-o sa. De pe la Vf. Fluturica nu mai exista o poteca clara.

Asadar, cu rabdare si incurajati de vremea din ce in ce mai frumoasa ne indreptam spre aceasta parte ce promite a fi spectaculoasa. Ajungem cu bine in sa si in continuare avem niste dileme despre cum sa abordam traseul in continuare. Optam pentru parcurgerea crestei matematice fiindca daca mergem pe ocolite e posibil sa pierdem tot ceea ce este mai frumos.



Dupa un efort sustinut insa relativ scurt ajungem pe Vf. Tapu Mic. Acesta ne intimpina un grup de stinci mari, separate unele de altele. Din nou gasim grote dar si astea par facute tot de mina oamenilor. De asemenea remarcam si un fel de sant ce pare a fi facut spre a apara cumva aceste stincarii.

Locul e perfect pentru o pauza de masa: iarba moale, peisaje minunate. Ba mai mult, vizibilitatea mai creste si putem vedea si parti din Obcina Feredeului si Obcina Mare.





De aici incolo incepe partea spectaculoasa: e plin de stinci cu forme interesante. Undeva observam o structura din lemn ce pare ca s-a vrut un acoperis.

Desi muntii astia mi-a lasat impresia de pustietate mai ales prin faptul ca nu am gasit stine, undeva apare ceva ce clar a fost ticluit de catre un om. Cineva a scris cu pietre pe pajiste un mesaj aparent dur: Nu te iubesc!

Eu insa intotdeauna am fost convinsa de zicerea asta: cineva, acolo sus, ne iubeste. Si nu imi schimb chiar asa usor convingerile.



Asadar mergem sa vedem ce e cu acoperisul ala improvizat. De fapt gasim sub stinca o pestera cu trei intrari unde se pare ca a si trait cineva, judecind dupa cele citeva lucruri descoperite. Mai mult doua intrari au avut odata si niste usi. Care va fi misterul acestei mici si modeste locuinte, nu cred ca vom afla.





 








Intre cele doua virfuri, Tapu Mic si Tapu Mare exista o sa. De acolo incep alte stincarii parca si mai frumoase. Urcam pe ele si tinem cit putem de bine creasta.



Remarcam undeva doua stinci rosii ce stau paralele una linga alta. Nu departe de ele se gaseste un deget de piatra solitar inalt cam de cinci metri.

Din pricina acestor frumuseti era cit pe ce sa ratam cel mai inalt virf din Muntii Tibau. Tapu Mare este pe un loc plat, pe o pajiste aflata la citiva zeci de metri de zona cu stincarii. Altitudinea sa este de 1667m si este marcat printr-un simplu bat inalt infipt in pamint.



 

Aici se face o pauza mare. Fiecare profita de asta asa cum simte. Leo se pune sa doarma mingiat de soarele blind de primavara, eu decid sa mai explorez zona. Mai descopar citeva grote, vad cam pe unde ar trebui sa ne continuam traseul, fac o plimbare la baza celor doua stinci rosii si apoi la degetul de piatra solitar.









 

Cind ma intorc pe virf suflu destul de greu ca am avut o portiune abrupta de coborit si apoi de urcat. Leo ma intreaba cu mirare ce am patit.

Plecam in continuare spre creasta. Mai exista inca vreo doua portini spectaculoase, cu stincarii, apoi creasta devine una banala insa fara a pierde foarte mult din altitudine. Undeva in departare identific Vf. Magura Mare 1559m.





Urmeaza o parte in care coborim prin padurice ghidati de santul de care va povesteam mai sus. Dam intr-o sa dupa care binenteles ca ne asteapta inca o urcare ce pare abrupta. Din fericire e scurta. Si tot aici gasim poate si cea mai spectaculoasa formatiune din muntii acestia ai Tibaului. E vorba de un ansamblu de mai multe stinci apropiate, dar solitare. Seamana cu niste degete ce se ridica inspre cer. Le pozam din mai multe unghiuri.

Putin mai in fata se gaseste un virf marcat cu o cruce mare de lemn. Facem un scurt popas ca din locul acesta urmeaza o coborire mai pronuntata pina intr-o sa strajuita mai din toate partile de stinci.

Din saua asta parasim creasta principala si ne indreptam spre o vale pe unde vom face coborirea. Gasim si o poteca destul de clara dar si o portiune de drum care se sfirseste subit. Mergem insa pe linga liziera padurii. Din ceea ce studiasem pe Google stiam ca la un moment dat vom gasi un culoar de coborire ce ne va duce la citeva case aflate tot pe valea Cirlibaba.

Si exact asa a si fost. Am coborit abrupt pina pe fundul vaii si abia acolo am gasit un drum clar. Dar si o stina. Mergem pe drum si spre surprinderea noastra nu ajungem la case.

Drumul asta se dovedeste a fi un fel de ocolitoare care merge pe versant, pe deasupra caselor aflate in vale. Oamenii au gospodarii dragute animale frumoase.

Remarcam in special niste capre cu ciucurasi rosii.

Ajungem in Valea Cirlibaba la drumul principal, mai sus de Iedu, cam la 7km de locul in care lasasem masina. Asadar avem de pedalat. Mergem vreo 2km.. Vremea se intristeaza, brusc apare un nor negru si incepe sa picure. La fel de brusc apare un localnic cu o masina de teren si ne invita sa urcam. Afara se pune temeinic pe plouat. Ce bine ca am scapat.

Cind ne dam jos din masina plaoia se opreste. Asta ca sa vedeti ca e adevarat ce va spuneam pe parcursul acestui text: Cineva, acolo sus, ne iubeste. Pina la masina mai avem de mers cam un kilometru. Intilnim citiva localnici, ii salutam, oamenii par de-a dreptul socati de prezenta noastra si se uita insistent la noi rmananind cu cu gurile cascate.

Incheiem traseul cu bine si cu marea satisfactie de a parcurge niste locuri foarte putin umblate si stiute din Romania. Daca unii dintre cei ce au citit acest jurnal vor fi atrasi sa mearga in Muntii Tibau le recomand un lucru: cititi toate materialele pe care le aveti la dispozitie si mergeti la drum cu temele bine facute. De fapt asta este valabil pentru orice calatorie.

Mai jos aveti ca bonus un filmulet:

https://www.youtube.com/watch?v=4DbBb0T8CqE

 

Traseu: Valea Cirlibaba( in aval de Iedu ) - Pleta - Vf. Fluturica - Vf. Iedu - Vf. Tapu Mic - Vf. Tapu Mare - Vf. cu Cruce - Valea Cirlibaba( in amonte de Iedu)
Marcaj: Nu exista
Durata:7 ore
Surse de documentare:

http://www.carpati.org/jurnal/tibau-un_munte_putin_umblat/2785/
http://dinuboghez.blogspot.ro/2013/09/muntii-tibau-amurg-de-toamna.html
http://turismmaramures.ro/parcul-natural-muntii-maramuresului-muntii-tibau/

 

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017