Muntii Maramures: Valea Vaserului

Data publicarii: 14 iun 2016

Odata ajuns in Maramures, mai devreme sau mai tirziu ai sa auzi de Mocanita de pe Valea Vaserului. Pe marginea unui riu de munte a fost construita o cale ferata cu ecartament ingust menita sa faca mai eficienta exploatarea forestiera.

Prima data am fost cu trenul pe Valea Vaserului in anul 2004. E mult de atunci si multe s-au schimbat. Atunci trenul avea doar doua vagoane pentru calatori, restul erau vagoane pentru marfa si pentru transportat busteni. Atunci am mers cu trenul cel buclucas pina la statia Faina, aflata cam la 32 de km de Viseul de Sus.

 

Am avut peripetii interesante, mocanita a deraiat la un moment dat iar locomotiva s-a stricat. Spre finalul calatoriei, undeva intre Bardau si Botizu am fost atacati de niste viespi iar unul din colegii de tura care era alergic a trebuit sa fie transportat de urgenta la spital cu o drezina a Politiei de Frontiera.



Anii au trecut. Zona s-a dezvoltat. Pe vale au aparut chiar si citeva drumuri ce pot fi parcurse cu autoturisme 4x4. O viitura a distrus in anul 2008 o parte din terasamentul caii ferate. A fost apoi reparat insa acum mocanita nu mai transporta turistii decit pina la Paltinu, la 22km de Viseul de Sus. S-au adus vagoane mai moderne, elvetiene. Din pacate nu au fost personalizate cu denumirile zonei, placutele de pe ele contin nume de statii de cale ferata din Alpi.

De asemenea interesul pentru aceasta ruta a crescut enorm. Se formeaza mai multe garnituri de tren in aceeasi zi, toate avind multe vagoane. E plin de turisti straini. De asemenea exista personal specializat care indruma oamenii catre locurile din vagoane, care

Calea ferata merge pe Valea Vaseului 46km pina la Coman si mai este folosita integral doar de cei ce se ocupa de exploatarea forestiera.



Cind am ajuns in gara de cale ingusta de la Viseul de Sus am fost surprins de cit de schimbat este locul: cladirea garii e foarte cocheta, parcarea e parca mai mare, exista si un panou explicativ mare, o expozitie cu locomotive. Un tren stationar ce este folosit pe post de hotel-restaurant. Cind am intrat sa cerem informatii cei de acolo au fost foarte amabili si ne-au sfatuit sa ne luam bilete de tren din timp fiindca in weekend este foarte mare aglomeratie. Sincer, nu i-am crezut. Insa le-am ascultat sfatul si am luat biletele cu o zi inainte intr-o zi de simbata dimineata inainte de a urca spre Vf. Pop Ivan.

Atunci am vazut cita lume e venita sa mearga cu mocanita, citi turisti straini fotografiaza trenurile din toate pozitiile. In zilele obisnuite e pregatita o singura garnitura de tren care are destul de multe vagoane. In zilele foarte aglomerate se circula si cu cite patru trenuri.

Pretul unei astfel de distractii pleaca de la 48 de lei. Exista mai multe categorii de bilete dar pentru asta cel mai bine este sa consultati site-ul:

http://www.cffviseu.ro/content/ro/

Asa cum spuneam si mai sus, trenurile standard merg pina la Paltin. Se fac citeva opriri, se alimenteaza locomotiva cu apa si cu lemne. Inainte de Paltin valea se ingusteaza, riul si calea ferata fac citeva curbe largi.

La Paltin se face o pauza cam doua ore. Sunt amenajate o gramada de mese si bancute unde se poate servi masa; contra cost sau din traista proprie. Totul pe fundalul muzicii maramuresene. Cine doreste poate face o mica plimbare in zona, indicatorul pomeneste de un circuit care dureaza 45 de minute.

De asemenea in aceasta statie este amenajat un muzeu in care se gasesc citeva fotografii si multe informatii despre Valea Vaserului. Acestea au fost sursa a ceea ce urmeaza sa cititi in continuare.

 

Exploatarea forestiera

In Vişeul de Sus pădurile ocupă cea mai mare suprafaţă a teritoriului său, acestea aparţinând până în secolul XVIII nobililor români din Maramureş. Prin urmare, una dintre ocupaţiile vişeuanilor era exploatarea lemnului. La început lemnul era folosit pentru trebuinţele proprii, însă odată cu exploatarea zăcămintelor de sare de la Coştiui( aproape de Viseu ) activitatea s-a intensificat, vişeuanii furnizând statului austriac anual un număr mare de plute necesar transportului de sare pe râul Tisa.

Situaţia s-a schimbat insă în 1775, atunci când nobilii vişeuani au vândut fiscului austriac o parte importantă a pădurii din bazinul Văii Vaserului, mai exact păduriile de la Cozia până la graniţa cu Moldova şi Galiţia reprezentând circa 19.000 ha.

Următorul pas al autorităţilor austriece după achiziţionarea pădurilor a fost aducerea coloniştilor de origine germană, majoritatea provenind din regiunea Zips cu scopul de a exploata noile resurse ce aparţineau statului austriac.

În acest sens, coloniştii au amenajat malurile Vaserului şi Novăţului construind numeroase baraje şi stăvilare, dintre care cel mai important şi singurul rămas este barajul Macârlău, cu un volum de apă de 172.000 metri cubi. Astfel, pe Valea Vaserului, principalul mijloc de transport al lemnului până în perioada interbelică a rămas plutăritul, anual 50.000 metri cubi de material lemnos luând drumul Ungariei.

Un moment important în exploatarea lemnului pe Valea Vaserului a avut loc în 1929, atunci când în urma unei viituri majore barajul Macârlău a fost afectat, fapt ce a dus la construirea unei
căi ferate forestiere sub coordonarea Casei Autonome a Pădurilor Statului.

Patru ani mai târziu, primul tronson de aproximativ 32 km, până în staţia Făina, a fost terminat, trenul cu aburi devenind astfel singura cale de transport a lemnului, asa cum este si în prezent.

 

Calea ferata foerstiera

Constructia căii ferate forestiere pe Valea Vaserului marchează începutul unei noi perioade în exploatarea lemnului în această regiune. Odată cu inaugurarea primului tronson la 1 octombrie 1933, eveniment ce a avut loc în prezenţa unor personalităţi politice importante precum ministrul Agriculturii şi Domeniilor, s-a renunţat treptat la vechile metode ale plutăritului.

Calea ferată a funcţionat până în octombrie 1944, atunci când a fost parţial distrusă de trupele germano-maghiare aflate în retragere. După cel de-al II-lea Doilea Război Mondial, s-a refăcut calea ferată, prelungind-se ulterior cu încă 14 km pina la Coman. Se adaugă şi alte ramificaţii pe văi adiacente, precum Valea Novăţului si a Noviciorului.

În anul 1961, după finalizarea tuturor lucrărilor la calea ferată, reţeaua Caii Ferate Forestiere(CFF) Vişeu de Sus însuma o lungime totală de 79 km, dintre care linia magistrală avea 46 km restul reprezentând ramificaţiile, depozitele şi liniile de garare din staţii. Trebuie menţionat faptul că din gara CFF, calea ferată a fost construită cu ecartament de doar 760 mm, specifică regiunilor accidentate, astfel încât aceasta să poată urma cursul râului Vaser. In 1961 pentru transportul de lemne se foloseau şapte locomotive cu abur pentru ecartament îngust şi alte două pentru ecartament normal, majoritatea provenind din Uzinele Reşiţa. în prezent, în scop turistic, CFF Vişeu de Sus are la dispoziţie mai multe locomotive funcţionale.

Cea mai veche dintre ele, reprezentând în acelaşi timp şi preferata turiştilor, este Măriuţa, construită la fabrica Orenstein&Koppel din Berlin în 1910.

Aproape la fel de veche este şi locomotiva Krauss, fabricată în Linz, Austria în 1921.

Totodată, nu puteau lipsi nici modelele din Reşiţa, iar CFF dispune de două exemplare, Elveţia şi Bavaria, ambele fiind construite în 1954.

O altă locomotivă Cozia-2, model Reşita din 1955 a fost preluată de CFF Vişeu de Sus în vederea transportului de lemn încă din 1962.

Unul dintre ultimele modele de locomotive cu aburi, fabricat la Reghin în 1986, este Cozia-1, locomotivă ce îşi continuă neobosită activitatea încă din momentul construirii ei.

Cele mai multe dintre locomotivele cu aburi din România au fost scoase din funcţiune şi abandonate în anii 90. Insă aici, pe ultima cale ferată forestieră activă din România, unele dintre ele au avut şansa să-şi redescopere utilitatea.

 

Locomotiva cu abur

Pentru a putea explica mecanismul de functionare al unei locomotive cu abur este necesara o scurta descriere a acesteia. Astfel, partile principale ale unei locomotive cu aburi sunt urmatoarele: cazanul sau caldarea, motorul locomotivei si carul locomotivei.

Cazanul locomotivei are rolul de a transforma apa in vapori, utilizand caldura rezultata din arderea combustibilului. Cazanul este constituit dintr-un compartiment vertical, unul orizontal, o camera de fum, armatura cazanului.

Motorul locomotivei reprezinta acea parte care serveste la producerea miscarii, folosind energia vaporilor si se compune din mecanismul motor si mecanismul de distributie.

Carul locomotivei, cea de-a treia componenta majora, sustine cazanul o parte a motorului. El este format dintr-un un sasiu, un aparat de rulare, suspensia locomotivei si unele dispozitive de inscriere a locomotivei in curba.

Principiul de functionare a unei locomotive cu abur porneste de la incalzirea cazanului cu un combustibil fosil (lemn, carbune, in cazul locomotivelor de pe Valea Vaserului). Vaporii de apa sub presiune sunt colectati apoi dirijati spre piston. Aburul patrunde in cilindru motor, presiunea exercitata asupra pistonului determinand misarea bielei ce leaga pistonul de roata. Prin urmare micarea liniara a pistonului se transforma intr-o miscare circulara a rotii.

Pentru a parcurge o distanta de aproximativ 20 km, o locomotiva abur consuma in medie 7 metri steri lemn, 6 mc de apa, 30 kg de carbune, la care se adauga 5l de ulei industrial si 10l de ulei pentru cilindru. Personalul folosit pentru a asigura buna functionare a acesteia este compus din mecanic, ajutor mecanic, sef de tren si franar. Nu trebuie uitata nici munca laborioasa depusa pentru pregatirea locomotivei cu abur care alaturi de costul de intretinere ridicat al acesteia au constituit in timp principalele motive ale inlocuirii cu locomotivele diesel sau electrice.

Astfel, principalele etape de pregatire a locomotivei pentru un traseu turistic sunt urmatoarele: remizarea si revizia locomotivei, alimentarea cu apa, curatarea camerei de fum si aprovizionarea cutiei de foc cu lemne. Durata de viata medie a unei locomotive cu aburi este de aproximativ 40 de ani. Revizia mica planificata are Ioc la 60 de zile, cea medie la 120, iar revizia mare la 240 de tile.

Reparatia cu ridicare a vehicului motor, cu ridicare de pe osii, are loc o data la 2 ani iar reparatia generala exterioara a locomotivei cu abur se impune o data la 4 ani. Reparatia generala a locomotivei cu revizia interioara a cazanului acesteia este necesara cel putin o data la 8 ani sau la cel mult 200.000 km parcursi.

 

Primul Razboi Mondial

Valea Vaserului nu este doar una dintre văile cele mai sălbatice din Carpaţi sau căminul ultimei căi ferate forestiere incă active din Europa, ci este totodată şi martora luptelor sângeroase care au avut loc în cele două războaie mondiale. Astfel, in Primul Război Mondial, pe frontiera nordică actuală a României a fost în acea vreme linia frontului. Combatanţii erau trupele germane formate din patru batalioane de vânători de munte conduse de generalul Richard von Conta si armata rusă, afiată sub comanda mareşalului Aleksei Brusilov.

Dovada că cele două armate au dat lupte pe Valea Vaserului este dată de insăşi existenţa cimitirului de la Miraj, în care au fost ingropate victime ale ambelor tabere, lucru extrem de rar intilnit intr-un răzhoi atât de disputat. 

Cum a fost posibil acest lucru? Frăimintarile politice apărute în Rusia la inceputul anului 1917, culminate cu revoluţia bolşevică şi implicit cu retragerea ruşilor din război, au dus la incetarea focului dintre combatanţi.

Prin urmare, în semn de respect, in acea iarnă, beligeranţii şi-au ingropat morţii in comun, urmând ca in 10 februarie 1917 trupele germane să înceapă construirea cimitirului ale cărui rămăşiţe pot fi văzute chiar şi in zilele noastre pe Valea Vaserului la Miraj.



Fotografii cu cimitirul apar intr-un album al Regimentului 3 Vănători din Carpaţi de la Sighetu Marmaţiei. Cimitirul militar era o construcţie complexă. Astfel, un pod construit peste râul Vaser avind la intrare doi cerbi sculptaţi in lemn in mărime naturală şi o statuie a unui vinător de munte, facea trecerea spre cimitirul amplasat pe partea stingă a sensului de curgere al râului.

Un alt element care oferea acestui cimitir un grad ridicat de unicitate constă in aşezarea mormintelor militarilor pe terase, fiecare terasă având rangul său, în timp ce fiecare batalion german avea consfinţit un anumit tip de cruci pe care era trecut numele soldatului căzut în luptă.

Cimitirul a fost inaugurat la 25 iulie 1917 şi era considerat la acea vreme o adevărată operă de artă. Cu toate acestea, construcţia se va menţine în forma ei până la inundaţia din anul 1929, când a fost distrusă parţial, nereuşind să reziste timpului şi provocărilor naturii.

 

Al Doilea Razboi Mondial

In Al Doilea Mondial, lupte de amploare s-au dat pe creasta munţilor, pe vechea linie a frontului din Primul Razboi Mondial. In luna octombrie a anului 1944, pe Valea Vaserului era infruntarea decisivă in această zona a aceloraşi combatanţi. Trupele germane, aflate in retragere, au considerat defileul ingust de la Novicior potrivit pentru organizarea unei ambuscade pentru Armata Roşie, care urma sa intre în Maramureş. In acest sens au fost executate lucrări de amenajare de catre genisti la care au participat mii de oameni din nord-vestul Ardealului aflaţi în detaşamente de munca forţată, mulţi dintre ei fiind chiar vişeuani.

După terminarea lucrărilor, mulţi dintre muncitori, temându-se pentru viata lor, au încercat să evadeze, in timp ce alţii au fost lăsaţi plece. Susţinătorii hitlerismului şi ai horthysmului, dornici să înlăture orice urme, au încercat să creeze o ambuscadă ultimilor muncitori îmbarcaţi pe platforme in zona Cozia; muncitorii erau aşteptaţi de soldaţi cu mitraliere, insa un ordin de încetare primit în ultimul moment din partea comandamentului germano-maghiar face ca vieţiile acestor muncitori să tie cruţate.

Cu toate acestea, la data de 13 octombrie 1944, 11 romani au fost impuscati pe Valea Vaserului, dintre care doar unul scapat. Aceştia au fost invinuiţi că ar fi fugit din lagrele munca fortata asta chiar daca initial ei au fost eliberaţi dupa terminarea lucrarilor.

Armata Roşie şi-a făcut trecerea in Maramureş prin pasul Prislop, astfel lucrarile executate pe Valea Vaserului au devenit inutile. Prin urmare, trupele germano-maghiare au parasit zona Vişeului. Pentru incetini inaintarea ruşilor în Maramureş s-au aruncat în aer podurile, o mare parte a materialului rulant a fost avariat, iar calea ferata forestiera a fost distrusa aproape in totalitate.

Chiar daca in final nu s au dat lupte importante pe Valea Vaserului urme din cel de-aI II-lea Razboi Mondial sunt şi azi vizibile la Novicior: o grota fosila utilizata probabil ca şi punct de prim ajutor, doua galerii folosite pentru depozitarea munitiei, cuiburi de mitraliere, Iocaşuri de tragere sau tranşee.

 

Alte atractii de pe Valea Vaserului

Piatra Şoimului

Un prim reper pe care îl întâlneşte turistul atunci când îşi începe călătoria pe Valea Vaserului îl reprezintă Piatra Şoimului. Stânca, situată între valea Glîmboaca şi Cozia, era descrisă la începutul sec. XIX ca fiind „o stâncă monobloc cu un volum de câteva sute de mii mc acoperită cu păduri de brazi. În aceeaşi descriere se menţionează şi prezenţa animalelor sălbatice, în special a râşilor care se adăposteau în cavernele acestei stânci. Este foarte posibil ca prezenţa lor în această zonă să se facă încă simţită, dacă e să luăm în considerare potenţialul cinegetic important de care dispune Valea Vaserului.

Tunelele de cale ferata

Una dintre principalele atracţii ale căii ferate de pe Valea Vaserului o constituie tunelele aflate între cantonul Bardau şi staţia Botizu. Fiind săpate în stâncile Munţilor Maramureşului, tunelele uşurează urcuşul Mocăniţei în trei locuri intre km 25 şi 26, fiecare având o lungime de 31 m.



Întrucât stânca străpunsă face parte din categoria stâncilor foarte tari, tunelele nu au lucrări de finisare şi consolidare, cu excepţia primului tunel unde, până la jumătatea acestuia, pereţii laterali şi bolta au fost executate din beton. In lungul tunelelor nu este necesară construirea nişelor şi a puţurilor de aerisire, având în vedere lungimea mică a acestora.

De la statia Bardau se poate incepe un traseu in Muntii Maramuresului care duce pe Vf. Pietrosul Bardaului.


Vechea staţiune balneară de la Şuligu

Urmând cursul paraului Şuligu de Sus, afluent al Vaserului, se ajunge la izvorul de apă minerala de la Şuligu.

La sfârsitul secolului XIX, este menţionată in acest loc o mica staţiune balneara, apa de aici fiind exploatată pina in 1940 atât pentru cură balneara, cât şi pentru imbuteliere. In timp, staţiunea insă nu a rezistat, apa minerală de aici aşteptând in continuare sâ fie valorificată.

Făina

Staţia Făina este considerată, de câtre cei mai mulţi dintre localnici ca fiind sufletul Vaii Vaserului. Aceasta este situata intr-un loc departat din Munţii Maramureşului. La crearea acestei imagini, contribuie prezenţa unor urme ale vieţii antropice cum ar fi capela romano-catolică ridicată in 1900 sau cabana de vânătoare a Ocolului Silvic, fapt ce arată că Făina este o zonă propice vânătoarei. Printre personalităţile remarcabile care au vizitat Făina, se numără insuşi regele Ferdinand I al României, cel care şi-a petrecut aici câteva zile după unificarea Romaniei.

Cimitirul de la Miraj

Cimitirul de la Miraj reprezintă cea mai importantă dovada a luptelor ce au avut loc pe Valea Vaserului in Primul Război Mondial. Despre el ati citit citeva informatii mai sus.

Barajul de la Macirlau

Odata cu aducerea colonistilor de origine gerrnana in zona, moment ce coincide cu o exploatare organizata a lemnului, este necesară amenajarea malurilor precum si precm si construirea de baraje şi oposturi pentru a face posibila folosirea plutaritului.



Cel mai important baraj construit pe Vaser a fost cel de la Macirlau având un debit de 172.000 m3. Data constructiei barajului este insă neclară. Principalele surse de informatie plaseaza perioada in care barajul a fost facut intre anii 1887-1898.

Parcul Natural Muntii Maramuresului

Munţii Maramureşului sunt cel mai inalt masiv montan de pe graniţa României, punct de convergenţă a mai multor regiuni istorice: Maramureşul românesc, Zakarpatia, Bucovina de Nord şi de Sud, Galiţia. Incepând cu anul 2005 au fost declaraţi arie protejată de interes naţional, categoria parcuri naturale.

Principalele motive ale desemnării au fost: peisajul specific cu munţi acoperiţi de pădure şi pajişti montane într-o alternanţă încântătoare, prezenţa florei şi faunei emblematice pentru Carpaţi în cadrul unor ecosisteme stabile, existenţa habitatelor naturale pe întinderi mari.
Bazinul Văii Vaserului, eşantion emblematic al valorilor naturale şi culturale ale Parcului Natural Munţii Maramureşului, se intinde pe 36.000 ha.

Râul Vaser, străbate această vale spectaculoasă in care peisajul alternează între păduri dese, stânci prăpăstioase şi poieni cu izvoare minerale, iar începând cu anul 1933 se intovărăşeşte pe o lungime de 46 km cu calea ferată forestieră cu ecartament îngust, singura din Europa care încă mai funcţionează în scopul pentru care a fost construită.

Impreună cu trenurile grele cu buşteni, locomotivele cu aburi pufăie sub povara vagoanelor cu turişti dornici să asculte poveştile şi să admire frumuseţile locului. Astfel, trenul cu aburi a devenit simbol al zonei şi motiv de mândrie pentru localnici.

 

Si la final, un playlist cu citeva filmulete:

Mocanita de pe Valea Vaserului

 
 
 
 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017