Muntii Retezat: Custura, Vacarea, Saua Tulisa pe ploaie si pe ceata

Data publicarii: 15 iul 2016

Ca de obicei odata cu sosirea verii am considerat ca e musai sa facem o noua excursie in Retezat. Am ales pentru aceasta weekendul prelungit de Rusalii. Prognozele pareau bune, temperaturile potrivite, ce sa mai vorbim, situatia era ideala. Numai ca socoteala de acasa, nu s-a mai potrivit de data asta cu cea de pe munte.

Pentru aceasta tura ne-am strins patru, numa oameni faini si cu mare dragoste de munte: Nea Mircea, Leo, Dan si cu mine. Am plecat din Brasov simbata, dis-de dimineata si undeva in jurul orei 12 am ajuns la Cheile Butii.

Acolo era in plina desfasurare un concurs de alergare. Deci lume multa, harmalaie, muzica data tare si un DJ pe alocuri neinspirat. Gasim cu greu un loc de parcare, mincam cite ceva si ne punem pe traseu. Indicatorul de linga cabana era tare optimist si ne spunea ca avem de urcat doua ore si jumatate pina la cabana Buta.

Incepem urcusul. Pe drum intilnim concurentii aflati pe finalul probelor. Ii incurajam pe fiecare. Starile lor de spirit sunt extrem de diverse:

-unii trec pe linga tine fara sa te bage in seama, nici nu raspund la salut, la incurajari sau la faptul ca le facem loc. Desi o lege nescrisa a muntelui si a bunului simt spune ca trebuie sa dai prioritate celor aflati in urcare.

-altii sunt epuizati

-altii sunt accidentati

-alti debordeaza de energie si alearga cu entuziasm

-altii sunt demoralizati

 

 

In prima parte urcusul este destul de abrupt si ne pune rapid singele in miscare. Pina la urma se iese intr-o poiana mare unde exista un post al arbitrilor de concurs si un indicator. Desi pina aici am am facut 45 de minute, indicatorul ne spune mai avem pina la cabana tot doua ore si jumatate. Culmea e ca asta avea dreptate.

Din acest moment am inceput sa facem misto si expresia “doua ore jumate” a devenit laimotivul excursiei.

De la acest indicator se merge o foarte lunga bucata pe drum forestier. Urcam cam plicitsiti, continuam sa ne intilnim cu concurenti care de la o vreme, desi sunt pe coborire, nu mai alearga. Facem un popas mare linga un izvor.

Peste putina vreme ajungem in locul numit La Beciuri, unde de regula parcheaza masinile cei care se incumenta sa parcurga motorizat acest drum.


Aici trecem riul si continuam o vreme pe linga copaci. La un moment dat marcajul ne duce pe o scurtatura si probabil ca taie niste serpentine. Vine o prima repriza de ploaie, sau cel putin asa credeam. De fapt au fost doar citiva stropi mari.

Tinem marcajul, ne bagam intr-o zona cu braduti mici si iesim iarasi in drumul forestier. De aici, in maxim 5 minute suntem la Cabana Buta. Salutam oamenii de acolo, ne luam in primire camera( 40 de lei / loc ) si ne odihnim putin.

Apoi facem o plimbare bonus pina la refugiul Salvamont si mai apoi la Lacul Buta. La refugiu nu mai fusesem pina acum, il mai vazusem insa din zona Vf. Piule. Poiana este foarte faina, cu apa, numai buna pentru pus cortul.

Intram in vorba cu salvamontistii si incercam sa aflam pe unde se ajunge la Lacul Buta despre care stiam ca se afla undeva mai in sus. Dupa ce suntem lamuriti incepem sa urcam in directia unor stinci iar de acolo prindem o poteca foarte clara.

Lacul ni se dezvaluie in curind. Este o adevarata oaza de liniste aflata departe de lumea dezlantuita. Nu suntem insa singurii care profita de acest moment, pe malul lacului se mai gaseste un cioban, fara oi.

Prin vecinatate se mai vad, razlet, citeva flori de rhododendron. Peisajul se deschide mult, se vede o parte din traseul pe care il avem planuit pentru ziua de maine. Se vede un virf care mie imi este foarte drag, Virful Custura.

Revenim la refugiul Salvamont si gasim zona ceva mai animata. Au aparut citiva montaniarzi care isi pun corturile. Baietii ne indica o scurtatura pina la Cabana Buta unde savurind o ciorba foarte buna. Ca de obicei.

Seara o petrecem stind de vorba cu cabanierii si cu ceilalti turisti. Asta pina cind asupra noastra se abate o furtuna violenta insotita de grindina.

Dimineata in schimb este tare frumoasa. Temperatura e numai buna, cerul senin peste tot. Pe la ora 8 pornim la drum. Planul nostru este sa ajungem in Saua Tulisa, iar treaba asta socoteam eu ca trebuie sa ne ia vreo 10-12 ore.

 

 

Urcam cu entuziasm in Saua Plaiului Mic. De aici situatia nu mai pare atit de roza: bate vintul, creasta din zona Lacului Bucura este dominata de nori.

Ceata invaluie incet si Vf. Custura, prima tinta intermediara. In schimb se vede foarte bine culmea Piule-Plesa.

Incepem urcusul pe un plai domol si tare fain care probabil in conditii bune de vizibilitate ofera o gramada de privelisti.

Ajungem si la nedoritul moment in care trebuie sa intram in ceata. Marcajul e bun, vizibilitatea e scazuta insa reusim sa urmarim banda rosie fara probleme pina undeva sub Vf. Custura. Acolo ne oprim linga un stilp si din cauza ca ceata era foarte densa, nu vedem continuarea. Incercam pe mai multe directii insa nu mai gasim marcaj. Peste citeva minute o pala de vint muta o parte din ceata de pe Vf. Custura si ne permita sa il vedem. Si vedem si marcajul. De la stilpul de care va aminteam mai sus, se coteste cam 90 de grade iar apoi, in maxim 5 minute suntem pe virf. Nu vedem mai nimic in jur. Aici trebuie sa schimbam marcajul, sa trecem pe o banda galbena.

Facem o scurta pauza, mincam cite ceva si incepem sa coborim prin ceata. Cunosc zona destul de bine pina pe Vf. Marii, asa ca ne descurcam sa ajungem pina acolo. Din pacate marcajul spre Vacarea este rar si destul de sters. Adaugati la asta o ceata deasa ca sa aveti un tablou complet.

De aici incolo ne vom baza exclusiv numai pe GPS. Fara el ar fi fost greu sa ne descurcam, mai ales ca intilnim si niste limbi de zapada care acopera marcajele. Traseul nu mai are bucati abrupte, se merge urcind si coborind usor.

Poteca ocoleste virfurile Gruniu si Lazaru. De la un moment dat este clara dar asta se intimpla pina inainte de Vf. Vacarea. Suntem tot cu ochii pe telefon si suntem intotdeauna atenti sa ne pozitionam cum trebuie si sa nu ne indepartam prea tare de poteca. Marcaj nu prea mai exista.

Intr-un final ajungem pe Vf. Vacarea marcat de o momaie. Este tot ceata, nu vedem nimic. De aici incolo stim ca ne asteapta o buna bucata de coborire pe lespezi. Pe masura ce pierdem altitudine ceata se mai risipeste iar la un oment dat iesim de tot din ea. Cerul e inchis dar se vede destul de mult inspre Tulisa.

Incepem lupta cu lespezile, cu gasirea traseului optim. De la moment dat incolo, ca distractia sa fie totala apar si jnepenii. Deocamdata mici. In dreapta insa e o mare de jnepeni inalti si de la un moment dat stiu ca va trebui sa ne luptam si cu ei.

Trecem de citeva virfuri intermediare. Vremea pare ca se strica, dinspre Muntii Vilcan se aud tunete si este evident ca ploaia e doar o chestiune de timp.

Ajungem si la un ultim virf. De aici nu se intrevede o continuare evidenta. GPS-ul ne spune sa o luam la dreapta. Dupa o proba de inot prin jnepeni demna de Jocurile Olimpice reusim sa dam de o poteca cit de cit vizibila si de un marcaj ciudat, patrat alb.

Incepe sa ploua. Tare. Jnepenii se umplu urgent cu apa. La fel si noi fiindca inevitabil trebuie sa ne atingem de ei.

Scapam de jnepeni, coborim printr-o poiana mare unde dispare si marcajul ala ciudat. Incepe sa ploua violent. Si o va mai tine asa in 4 ore. Asa ceva inca nu am mai intilnit. Poteca ocoleste Vf. Pilugu Mare.

Din fericire intram in padure unde reintilnim marcajul. Mergem prin ploaie, printre copaci, prin poienite si tot coborim. Trecem de Vf. Pilugu Mic. La un moment dat aud voci. Nu am halucinatii, sunt doar doi tineri ascunsi sub un brad.

Intram in vorba, ei au urcat din Petrosani si au venit peste Tulisa. Ne intreaba de un loc de cort bun. Ii sfatuim sa se dea jos de pe munte sau daca nu, sa il puna cit de repede pot. Locuri de cort prea grozave nu sunt..

Suntem uzi bine, toata lumea are parte de hidromasaj la talpi. In acest context incepem sa urcam spre Curmatura Tulisa. Urcusul pare greu ca deja suntem obositi dar nu avem ce face.

In Curmatura Tulisa e o vreme groaznica, ploaie abundenta, vint puternic si ceata de te poti rezema de ea. Nici gind sa poti pune cortul asa ca ne hotarim sa ne retragem. Trecem pe linga o cruce mare de beton si facem la dreapta pe un drum care usor-usor se transforma in albia unui parau ad-hoc.

Coborim, urcam, avem si marcaj destul de bun. Trecem pe linga o stina. Mai jos de ea e o rascruce. Noi alegem drumul ce parea in stare mai buna. Celalalt arata destul de rau insa cobora mai repede. DIn pacate nu am mai stat cu ochii pe GPS si l-am ratat. Cind ne-am dat seama a fost prea tirziu.

Coborim pina ajungem pe valea unui riu umflat si tare nervos. O parte din afluentii sai inunda drumul forestier fiindca podurile s-au colmatat. Undeva mai jos avem o surpriza: in padure se gaseste un bust al lui Gheorghe Tatarascu, facut de liberalii hunedoreni, asa cum scrie pe placa. Constat cu amar ca nici prin paduri si nici pe munte nu mai scapam de politica.

Mergem la vale mereu in pas alert. Avem senzatia ca drumul asta nu se mai termina. Apa e tot mai mare, momentul in care riul va da pe afara pare doar o chestiune de ore. Ploaia e la fel de puternica. In multe portiuni sunt doua riuri: cel original si cel format in urma ploii care se intinde pe toata latimea drumului.

De la un moment dat apar si case. Ne adapostim undeva insa nu prea mult ca ne ia frigul. Avansam si mai jos intilnim niste oameni. Ei ne lamuresc de faptul ca suntem la Valea de Brazi, la citiva km de Uricani si ca mult nu mai este pina la drumul principal.

Asa a fost. Am ajuns la drum si ne-am ascuns intr-o statie de autobuz. Am nevoie sa ajung cumva la Cheile Butii sa recuperez masina.

Vine o masina si o oprim ca sa aflam niste detalii: vestile proaste incep sa curga. Nu mai avem microbuz spre Cheile Butii. Ultimul a fost la ora 19. La Lupeni este inundatie, circulatia este inchisa. Dar si o veste buna: cei doi tineri din masina accepta sa ma duca pina la Cheile Butii, desi ei mai au de mers doar un kilometru pina acasa. Le multumesc si pe aceasta cale. In masina imi arata poze cu bucati de grindina pozate linga un ou. Asta ca sa ne dam seama ce urgie a fost acolo.

Intr-un final recuperez masina de la Cheile Butii, vin si ii recuperez pe coechipieri. Gasim o pensiune linga Uricani.

Mai au o singura camera dubla disponibila ca mai au cazati si alti sinistrati. Pentru noi nu este nici o problema, avem saltelute, izoprene, ne putem inghesui. Din fericire camera a fost mare si am dormit boiereste.

La final ce pot zice: a fost o tura de neuitat care musai trebuia repetata si pe vreme buna. Macar pina pe Vf. Vacarea.

Traseu:
Ziua 1: Cheile Butii - Cabana Buta - Lacul Buta banda rosie - 3 ore si jumatate
Ziua 2: Cabana Buta - Saua Plaiul Mic - Vf. Custura( banda rosie ) - Vf. Vacarea - Vf. Pilugu Mare - Saua Tulisa - Valea de Brazi( banda galbena veche si rara ) - 13 ore

 

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Eduard Munteanu

    18 iul 2016 01:35:25

    O aventură pe cinste, felicitări echipei și povestitorului! Noi am parcurs in 2016 traseul pe o vreme minunata si tot a fost greu! P.S. Marcajul pana in curmătura Tulișa este cruce galbenă

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017