Poveste de la Bircaciu

Data publicarii: 23 mar 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Aflat-am de tura de la Bircaciu cu mai bine de o saptamina inainte ca ea sa se produca. Cum nu mai fusesem niciodata in aceasta parte de Fagarasi mi-am zis ca e o ocazie numai buna. Mai ales ca zapada este inca mare si ture la altitudini prea mari nu sunt chiar indicate in perioada asta a anului.

Grupul a fost numeros( 20 de persoane ), marea majoritate compusa din elevi din clasele a X-a si a XII-a de la Liceul Andrei Saguna din Brasov. Pe linga ei ne-am facut loc si noi, astia mai batrini. Cred ca de prin scoala generala nu am mai fost pe munte in cadrul unui grup atit mare.

Dar sa facem prezentarile:
Cami, Juliana, Roxana, Diana, Ioana, Georgiana, Gabi, Gabi, Timea, Alexandra, Anca, Laura( diriga / profa de romana ) -cunoscute in anumite cercuri drept veveritele.
Veveritoii au fost reprezentati de George, Razvan, Alex, Radu, Adi, Marian, Andrei si Bogdan.


Ne vedem in Gara Brasov dis-de-dimineata si avem placuta surpriza de a fi transportati pina la Avrig de o Sageata Albastra. Stam la povesti si timpul zboara. Ne dam jos in Avrig unde suntem asteptati de doua microbuze( telefon 0724 352 488, domnul Eugen ). Plecam spre Poiana Neamtului dar cu vreun kilometru inainte cabana apar problemele. Microbuzele nu reusesc sa urce o panta mai inclinata. Urmeaza un program artistic presarat cu impins de mucrobuze, derapaje, insapeziri, mers in marsarier si patinaj. Pina la urma hotarim ca de aici sa plecam pe jos. Totul culmineaza cu intoarerea manuala a microbuzului.

Intram in traseu pe la 10:50. Pe sageata scrie ca drumul se parcurge in maxim doua ore si jumatate pe cruce rosie. Personal ma astept sa facem cam 4-5 ore. Nu e batuta poteca sunt doar urme de schiuri. Pornim voiosi spre prima urcare. Aici ne intilnim cu apele unui pirias ce curge paralel cu poteca. Drumul continua pe curba de nivel oferindu-ne, in introducere, citeva peisaje dragute cu turturi lungi. Trecem pe sub un funicular si ajungem, cam dupa 30 de minute, in locul in care parasim riul traversindul pe un pod. De aici lucrurile se complica. Zapada devine brusc mai mare si ne incepem sa ne afundam destul de mult. Betele mele de trekking nu mai sunt de prea mare ajutor. Opririle devin mai dese insa nu ne dam batuti.


Suntem ajunsi din urma de un grup din care face parte si on cocker. Simpla lui prezenta si exuberanta specifica rasei ne inveleste si ne face urcarea mai placuta. Parcurgem o muchie impadurita si ingusta, urmata de citeva serpentine si iata-ne la indicatorul ce ne spune ca mai avem 40 de minute pina cabana. De aici slabesc un pic ritmul cautind totusi sa ii am pe copii in raza vizuala. Urc aceasta portiune singur, in spate stiu mai e parte a grupului dar nu ii vad si nici nu aud. E un prilej bun de a observa niste lucruri: e atit de liniste incit imi ascult bataile inimii, respiratia. In jurul meu zapada a creat pe braduti forme ciudate ce le putem asocia cu personaje din basme. Sunt parca pe o alta lume acum, plutesc undeva intre cer si pamint. Oboseala toata s-a risipit parca. Aud slab, ca prin vis cainii de la cabana, deci sunt aproape. Ies din padure si dau  de o sageata pe care scrie 15 minute.


Si au fost 15 minute de mers pe la marginea golului alpin pe o poteca sapata in pulver. Pe partea dreapta se vad crimpeie din virfuri si creste, caci norii par as fi unit fortele in dorinta de a parcurge si ei creasta principala de Fagaras. La cabana sunt intimpina de cei 3 caini care ma intimideaza putin dar le vorbesc si mergem impreuna pe ultimii 50 de metri. Am urcat in 3 ore si jumatate.



Urmeaza traditionala dezechipare si un ceai cald care face toti banii. Copiii incep sa se instaleze pe prici. Si ca veni vorba de ei, am ramas placut impresionat de dragostea lor pentru munte, de bunul simt si de felul in care au inteles sa comporte intr-o astfel de iesire. Si din cite am vorbit am dedus ca au la activ destule iesiri. De asemenea au echipamentul adecvat unei astfel de ture. Dragilor, respectele mele, sunteti pe drumul cel bun. Felicitari pentru voi si parintii vostri.

Atmosfera faina la cabana. Stam de vorba in fata cabanei cu simpaticul nostru cabanier, Nea Petre pe numele sau. Ne priveste cu zimbetul retinut, ne arata bifurcatia spre Negoiu. De la cabana in sus zapada e imaculata. Si parca mai mare. Reglez batul de trekking la dimensiunea lui maxima( 1,35m ) il infig in zapada. Zapada trece de ultima gradatie.


Creasta se mai limpezeste si Nea Petre incepe o lectie de geografie ah-hoc:
-    Colo e Suru. Urmatorul e Budislavu. Urmeaza Virtopul Rosu. Cel din spate, cu cele 3 virfuri e Ciortea. Daca va uitati bine se zaresc si stilpii cu marcaj.

Explorez un pic zona coborind spre Avrig. S-a mai limpezit si daca privesti atent vezi blocurile din Sibiu. Ma intorc uitindu-ma la multimea de turtui de pe cabana. Privirea imi e atrasa insa de platoul aflat deasupra cabanei. E abrupt si plin de zapada mare. Il intreb pe Nea Petre daca se poate urca. Ne recomanda sa stam pe loc, riscul e mare acum. Ne spune ca zilele trecute a auzit o bubuitura si ca banuieste ca, undeva pe drumul dintre cabanele Bircaciu si Negoiu, s-a produs o avalansa.

Marian pune tot felul de intrebari si pare hotarit sa incerce. Dar o lasa pentru a doua zi. Intram iar in cabana. Adi scoate doua peturi de bere, ceea ce ii aduce din partea mea 30 de puncte. ;) Avem cu noi niste fete chitariste care au luat in primire caietul de cintece si s-au pus, timid, pe cintat. Ce bine e sa auzi cintec de cabana!

Avem norocul unui apus de soare frumos ce lumineaza crestele in rosu.


Se inopteaza si Nea Petre ne invita afara sa vedem luminile Sibiului. Incercam sa facem poze, dar fara prea bune rezultate. Hm...in Piatra Mare am reusit( Mara, Oana – va mai amintiti) trebuie sa pot si acum. Totul e sa..improvizezi. Iau un trepied micut si fixez cumva aparatul intre cele doua sageti cu H2O. Urmeaza citeva incercari si reglaje si pina la urma iese!

Ceea ce a urmat e usor de anticipat: masa de seara pregatita de Tanti Mariana si nea Petre( Adi a fost pe post d ospatar, asa ca a mai primit 22 de puncte, detasindu-se in clasamentul general ); un vin fiert, o tuica fiarta, un ceai; povesti de cabana; am incercat ( cel putin eu ) sa cintam; copiii s-au dedat la jocuri de carti, de sah, de tintar.

Dimineata ma trezesc pe la 6. Hai sa mai lenevesc, imi zic. Pe la sapte fara zece ma dau jos din pat. Si ies afara:
-    Da! E limpede! E senin, virfurile si crestele se balacesc in soarele diminetii.


E o zi grozava. Zabovesc afara afara aproape o ora. Ma plimb prin toate partile. Cobor pina in locul in care poteca intra in padure cautind unghiuri pentru fotografii. Revin abia cind mainile mi-au inghetat de tot si vad ca doar Marian mai indraznise sa iasa. E ger, zapada are  scirtaitul acela ce iti gidila urechea in mod placut.


Lumea incepe sa se trezeasca. Imi incalzesc palmele si iara ies afara. Azi chiar e o zi de stat afara cu ochii dupa munti. Poteca se animeaza brusc, oamenii nostri incep sa iasa pe afara incepe sa iasa afara. Nea Petre, hitru cum ii sade lui bine ne zice:
-    Voi ati venit aici cu niste ginduri foarte nasoale. Vreti sa imi furati toate peisajele!
-    Cum sa nu vrem, Nea Petre? Doar ca peisajele vor ramine aici si se vor schimba de la o zi alta.


Marian are o fixatie. Vrea sa merga pe poteca spre Negoiu. Cabanierul ii ureaza succes. Dupa 20 de minute suna si ma roaga sa vin in spatele cabanei ca sa ii fac o poza cu indicatorul. Sa vedem ce scrie pe sageata:
-    Cabana Negoiu–2h1/2–punct rosu
-    Lacul Avrig–3 ore–punct albastru
-    Vf. Scara–2 ore–cruce rosie

Inainte de plecare facem o traditionala poza de grup. Apoi ne luam rucsacii si il salutam pe Nea Petre, multumindu-i pentru toate cele. Asa cabanier, mai rar! O luam la vale. Nu stiu de ce dar taaare greu am ajuns pina in padure. Asa e cind faci pauze din 5 in 5 metri ca sa te uiti in departari! Copiii erau deja departe, noi astia mai apropiati de pensie nu ne putem tine dupa ei.


Am coborit pina la Cabana Poiana Neamtului intr-o ora si 45 de minute. Asta incluzind numeroase opriri si pauze de de fotografie. S-a mai incalzit prin padure cite un brad se mai scutura de povara. Jos e lume multa, masini, si gheata si zapada de pe drum au disparut. Bem pe terasa o bere de bun ramas privind Fagarasii.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017