Bucegi: Muntele Obîrșia
Data publicării: 21 iun 2018
Zilele frumoase de primăvară mi-au dus din nou paşii în Bucegi. Dar nu oricum: de pe Valea Prahovei şi în mijlocul săptămânii, într-o zi miercuri. Am urcat cu maşina până la Piatra Arsă, nu de alta dar aveam ceva cu fix iar la ora 17:00 trebuia să fiu în Braşov.
Aşadar m-am pregătit asiduu, în sensul că m-am trezit de dimineaţă iar undeva înainte de ora 9 parcam maşina la capătul asfaltului de la Piatra Arsă. Spre surprinderea mea parcarea e goală. Nici ţipenie de om. Vremea aici sus nu pare prea prietenoasă, bate vântul şi este înnorat.
Ţinta mea de astăzi este să ajung la Vf. Omu, iar apoi, de va mai fi timp, să urc şi pe muntele Obârşia. Plec pe drum spre Cabana Babele. Pe un drum pe care altfel în fiecare weekend merg sute, poate mii de persoane. Pe care cei ce se consideră mai experimentaţi într-ale muntelui îi numesc ironic pantofari.
De data asta drumul este pustiu. Gălăgia este înlocuită doar de muzica vântului. Încă mai există pete de zăpadă. Sub vârful Furnica se găsesc câteva hectare cu rhododendron înflorit. Muntele este roz.
Ajung la Babele cam în 40 de minute. Şi aici este pustiu de-a dreptul. Nici o mişcare, nici la cabană şi nici la telecabină. Cu ocazia asta am prilejul să admir în voie toate babele, să fac poze fără teama şi supărarea că îmi intră cineva în cadru.
Mă îndrept către Sfinx. Căruia îi dau roată. Se observă foarte bine cum, privit din unghiul potrivit, un bolovan mare şi aparent banal se transformă în misteriosul sfinx ce priveşte gânditor în depărtări. Rară ocazia asta să îl prinzi fără nimeni pe lângă el sau, mai rău, căţărat pe el.
Plec spre Vf. Omu pe drumul ştiut şi bătătorit croit prin platoul Bucegilor. Vizibilitatea este destul de bună însă cerul devine tot mai întunecat. În depărtare încep să se audă tunete. Dar pe mine deocamdată nu mă plouă.
De pe drum fac prospecţii: mă uit la cele două vârfuri mari, piramidale din stânga mea; Vf. Obârşia şi Vf. Colţul Obârşiei. Încerc să îmi dau seama cum ar putea fi abordate mai uşor mai ales că există destule zone cu zăpadă. Nu găsesc nici una chiar acceptabilă aşa că rămâne să mă uit mai bine şi din partea opusă.
Ajung în buza Văii Cerbului. Sunt curios dacă o să pot merge în continuare pe traseul de vară. Se văd ceva limbi de zăpadă însă sunt destul de retrase. Doar două dintre ele intersectează poteca, iar dacă este nevoie pot fi ocolite.
Zona asta întotdeauna mi s-a părut tare interesantă. În stânga stânci verticale, în dreapta hău. Şi încet-încet ajung şi la baza urcării finale spre Vf. Omu. Sunt două variante, pe drum sau pe poteca marcată. Mă gândesc să urc pe drum iar la întoarcere să vin pe marcaj.
Din păcate aveam să regret alegerea făcută. Puţin mai sus dau de o mare limbă de zăpadă pe care trebuie să o traversez. E destul de înclinată şi de alunecoasă. Din fericire însă mă ţine, nu mă afund deloc. Continui pe drum şi iată-mă la vârf. Pustiu total. Cabana este închisă, la staţia meteo de asemenea nu este nici o mişcare. Cerul este tot mai întunecat iar tunetele se aud din ce în ce mai aproape.
Ma plimb în jur surprinzînd cîteva repere importante:
Vîrful Bucsoiu si Valea Morarului
Vîrful Scara
Vîrful Colțul Obîrșiei ( stînga, plan depărtat ) și Vf. Bucura Dumbravă
Valea Gaura
Vîrful Colțul Obîrșiei
Fac o pauză de masă şi mă uit iară către Muntele Obârşia. Pe undeva mi se pare că văd un loc pe unde se poate trece uşor de brâul de zăpadă.
Vf. Omu văzut de pe Vf. Bucura Dumbravă
Pornesc de la Vf. Omu, direct pe creasta spre Vf. Bucura Dumbravă( 2500m ), regulamentar, pe marcaj. Nu mai urcasem pe el de aproape 20 de ani aşa că am zis să merg să văd ce mai face. Peisajul s-a schimbat. Au apărut două cruci: una din lemn cu model ce aminteşte de Coloana Infinitului, şi o alta albastră, de metal, pe care sunt lipite siglele unor cluburi de turism.
Apoi încep să cobor şi ajung la baza Muntelui Obârşia. Iniţial vreau să ţin marcajul către Babele dar pe drumul de iarnă. Văd undeva un jgheab ce pare abordabil şi decid rapid să urc pe el. Câteva minute de căţărare mă duc pe scurtătură pe poteca de iarnă.
De aici începe o urcare la liber spre Vf. Colţul Obârşiei. Câteva stânci îmi atrag atenţia prin forme neobişnuite. Ei bine ajung la partea cea mai dificilă: cordonul de zăpadă combinat cu stânci. Nu vreau să risc foarte mult pentru că sunt singur cuc iar acasă am o fată de măritat şi încă un copil pe drum.
Locul pe care l-am ales pentru urcare nu oferă siguranţă. Sunt puţine prize şi roca e foarte friabilă.
A doua tentativă a fost să îmi sap trepte şi să urc pe zăpadă. Panta e prea înclinată şi zăpada prea moale. Mă afund instant.
A treia încercare este pe un alt jgheab. Eşec şi aici.
Al patrulea loc e o combinaţie de mers pe zăpadă plus căţărare. Nici aici nu am spor.
A cincea tentativă este însă cu succes. Tot căutând, văd o limbă de zăpadă cu o formă mai ciudată: panta e mare în partea de sus şi în cea de jos. Iar partea de mijloc este relativ plată şi se pare că şi destul de subţire. Singura problemă era un mod de a ajunge la partea asta plată. Mă caţăr pe stâncă şi gata, sunt pe zăpadă. Merg cu grijă şi la final mă aşteaptă un alt scurt pasaj de căţărare. Aici nu mai sunt probleme. Şi iată-mă sus. Câteva sute de metri mă despart de Vf. Colţul Obârşiei, marcat cu stâlp.
Vârful ăsta este destul de înalt pentru standardele din România, 2480m. Pentru mine a fost o premieră să ajung aici. Sunt uşor surprins, practic este este aproape cât Vf. Retezat. Privit de pe Vf. Omu pare mai mic.
Despre zona cu Obârşia se spune că este foarte încărcată energetic, că urci tare şi nu oboseşti, că te umpli cu energie şi tot soiul de alte şi alte poveşti. Ce pot eu să spun este că urcarea chiar mi-a stors destulă transpiraţie iar căutarea locului potrivit pentru finalizarea ascensiunii m-a obosit puţin şi psihic.
Valea Cerbului si Colții Morarului
Padina și Lacul Bolboci
Releul de pe Vf. Costila
Dar odată ajuns pe vârf mi-am permis vreo 10 minute de pauză. Vremea se schimbă în bine, începe să dea soarele. Vârful ăsta este înalt şi se afla cam în centrul acestor munţi minunaţi, Bucegii. De pe el se văd o grămadă de lucruri interesante, adevărate simboluri: Vf. Omu, Valea Cerbului, Vf. şi releul Coștila, Babele, Vf. Scara, Padina, Lacul Bolboci, Colţii Morarului, Şaua Strunga, Vf. Furnica, Valea Ialomiţei, oraşul Azuga.
A sosit timpul de atacat celălalt vârf piramidal, Vf. Obârşia. Treaba pare ceva mai simplă. Se coboară creasta matematică pe până într-o şa iar de acolo se urcă voiniceşte şi abrupt pe vârf. La prima vedere nu ar trebui să existe vreun obstacol.
Zis şi făcut. Încep să cobor destul de accentuat. Ajung într-o zonă stâncoasă şi cobor printr-un jgheab. Întorc privirea în spate şi, ce să vezi, am mai găsit nişte babe. De altfel surpriza nu este chiar aşa de mare. Dacă vei colinda Bucegii prin afara marcajelor vei mai găsi formaţiuni de genul ăsta în mai multe locuri. Continui coborârea pe deasupra unei mari limbi de zăpadă şi ajung în şa.
Vârful Obârşia
De aici începe un urcuş abrupt. Şi merg cam cu capul în pământ, la început pe o potecă. Şi deodată mă şi trezesc că am ajuns pe vârful Obârşia. Ei bine, de data asta nu am simţit deloc efortul, ceea ce mă face să încep să cred unele dintre poveştile legate de energia acestor locuri. Fără să exagerez, am fost de-a dreptul surprins când am ajuns pe vârful Obârşia. Acesta este marcat cu o mică borna de ciment şi are altitudinea de 2405m. A doua premieră a zilei pentru mine.
Iarăşi se lasa cu o pauză de vreun sfert de oră, asezonată cu pozat şi admirat.
În spate Vf. Furnica. De remarcat ar fi hectarele de rhododendron de sub el.
Încep coborârea tot analizând cum aş putea ajunge mai bine în poteca marcată Vf. Omu - Babele. Prin şaua de dinaintea Vf. Obârşia nu era o opţiune din cauza zăpezii multe şi mari. Ştiam că la un moment dat o să am de a face cu o zonă stâncoasă mai abruptă însă şi scurtă. Ideea era să evit limbile de zăpadă. La un moment dat găsesc un jgheab, cobor hotărât însă totul se termină cu o săritoare de câţiva metri.
Urc la loc şi mă mut câteva zeci de metri mai spre sud. Cobor pe un alt jgheab, de data asta fără probleme. Acum tot ce trebuie să fac este să ocolesc Valea Sugarilor prin partea ei superioară, altfel era mult de coborât şi apoi de urcat.
Găsesc ceva poteca ciobănească şi merg încrezător mai ales că zona este plină de rhododendron înflorit. Aşadar un bonus roz la final de tură. Poteca asta ciobăneasca duce exact unde trebuie. Traversez o mulţime de rigole, unele cu apă, altele fără şi la final ajung şi pe poteca marcată.
Aproape de Babele văd şi primii oameni din tura de astăzi. Urc la Sfinx, aici mai dau de o pereche. Lângă cabană un domn ce a urcat cu bicicleta alături de fetiţa lui mă roagă să le fac o poză. Schimbăm câteva impresii şi mă gândesc că poate peste ani am să urc şi eu şi Maria cu bicicleta până la Babele. Până atunci însă trebuie să fac primul pas: să îmi iau bicicleta.
Drumul până la Piatra Arsă, unde am lăsat maşina respecta coordonatele întregii zile. Adică e pustiu. Ajung la maşină puţin mai repede decât mi-am propus dar chestia aşa nu mă supără.
Şi la final, statistică:
Traseu: Piatra Arsă - Babele - Vf. Omu - Vf. Bucura Dumbravă - Vf Coltul Obîrșiei - Vf. Obârşia - Babele - Piatra Arsă
Durata: 6 ore şi jumătate.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 5
-
Grigoras Alexandru
21 iun 2018 09:03:54
Tura relaxanta si frumoasa.
-
Romeo P
21 iun 2018 09:09:30
Fain. Ma faci sa imi fie dor de "acasa".
-
Daniel
22 iun 2018 17:42:16
Inspirational. Multumesc, Bogdan
-
Cati Visinescu
04 feb 2023 10:07:17
Foarte frumoasa descrierea! Foarte faine fotografiile :)
-
Bogdan
06 feb 2023 08:30:02
Cati, îți mulțumesc pentru aprecieri.