La plimbare prin Europa 2002

Data publicarii: 04 apr 2006

Anul 2002 avea sa aduca o relaxare a relatiilor Romaniei cu Uniunea Europeana. Trecerea in spatiul comunitar se face de acum mai usor pentru ca nu mai este nevoie de viza. Am profitat de aceasta situatie si iata-ma la drum.  

La drum

Am plecat din Braşov pe la ora 19. Pină la graniţă, nimic doesebit. In tren am intilnit un domn din Cehia care venea in Romania de 30 de ani şi cunoştea foarte bine ţara noastră. Fusese pe munţi, la mare. Anul acesta fusese cu o barcă pneumatică pe Mureş. Vorbea romaneşte stricat dar sufficient de bine ca să ne putem inţelege. La graniţă am dat de vameşii romani care sunt cum sunt: nepoliticoşi, iţi vorbesc de sus pe un ton răstit. Pe caţiva pasageri i-au dat jos din tren, probabil ca să le dea şpagă, pentru că după aceea i-au lăsat să se urce. Trenul a stat in vamă foarte multă vreme. La controlul făcut pe partea ungară totul a decurs mult mai repede şi mai civilizat. Am ajuns la Budapesta pe la ora 5 dimineaţa. La megafon se anunţase in limba maghiară că trebuie să ne urcăm intr-un alt tren pentru a ajunge la Viena. Noroc că cineva din vagon a inţeles şi a spus tuturor acest lucru. Ne-am mutat repede in celălalt tren, care a şi plecat. In trei ore am traversat toată Ungaria şi am ajuns la graniţa cu Austria. Aici controlul paşapoartelor se face in timpul mersului aşa că n-am mai pierdut vremea. Grănicerii austrieci au venit cu un laptop şi au trecut repede datele de pe paşaport. Austria mi s-a părut cea mai bine organizată ţară dintre cele pe care le-am vizitat. Satele erau de o frumuseţe rară, foarte curate, drumurile erau asfaltate şi la fiecare casă se găsea cate o maşină. Unele case aveau şi piscină, deşi nu aveau dimensiuni mari. Pe camp culturile erau ingrijite; la intoarcerea in Romania am avut senzaţia că ţara noastră e părăsită.
 

Viena


Pe la 9 dimineaţa am ajuns la Viena. Prima grijă a fost să mă interesez la ce oră aveam trenul spre Paris. La biroul de informaţii mi s-a dat gratuit şi un mers al trenurilor internaţional. Cel de acolo mi-a subliniat trenul pe care trebuia sa-l iau. Următorul pas a fost acela de a cumpăra abonamente valabile o zi pe toate mijloacele de transport in comun, respectiv tramvaie, autobuze şi trenul urban ( un fel de metrou care merge cand pe sub pămant cand pe deasupra ). In Viena există şase linii de metrou, numerotate U1-U6. Trenul urban este foarte modern şi confortabil şi circulă cu mare viteză. Compania de transport locală se numeşte Vienna Line. Cu puţinele mele cunoştinţe de germană am reuşit să mă inţeleg cu vinzătoarea care nu ştia engleză şi am luat abonamentele. La urcarea in primul mijloc de transport acestea se introduc intr-un fel de compostor. Acesta ştampilează data şi ora , iar abonamentul este valabil 24 de ore de la ora ştampilată.

La Viena vremea a fost inchisă in acea dimineaţă. Am luat tramvaiul 52 care urma să ne ducă spre Schonbrunn, fostul palat imperial, acum un imens muzeu. Tramvaiul merge incet pe străduţele inguste, are opriri dese, iar vatmanul anunţă numele staţiilor şi obiectivele turistice care pot fi vizitate ( de exemplu Muzeul Tehnic ). Ne dăm jos in faţa palatului Schonbrunn, mancăm cate ceva in staţie, apoi intrăm in curtea imensă din faţa palatului. Odată cu noi apare şi ploaia. Intrăm in muzeu şi optăm pentru turul imperial, un traseu ce trece prin 40 de camere din cele peste 1000 cite avea palatul. Inăuntru primim un fel de ghid sub forma unui telefon celular in care ascultai explicaţii privind camera in care te aflai ( in una din limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă şi bineinţeles germană ). Palatul e impresionant prin dimensiuni, interiorul său este insă net inferior Castelului Peleş. Am văzut insă şi lucruri interesante cu ar fi apartamentul Mariei Tereza, al Impăratului Franz-Josef . Printre altele impăratul beneficia şi de o baie care arăta, acum 200 de ani, mai bine decat arată băile din ziua de azi; avea closet, avea cadă şi pe deasupra regia termo din Viena furniza apă caldă non-stop. Am mai văzut costume purtate in epocă, salonul de primire al oaspeţilor, camere secrete, un lift, obiecte de artă, arme. In spatele palatului se află fostul domeniu imperial, de fapt nişte grădini uriaşe, care adăpostesc astăzi grădina zoologică, un labirint făcut din gard viu, un mausoleu uriaş aflat pe culmea unui deal din spatele castelului, de unde avem panorama capitalei Austriei. Tot in spatele castelului se află o mare suprafaţă pe care sunt flori, plantate şi aranjate cu măiestrie care, dacă le vezi de undeva de sus, vei observa că sunt aşezate simetric şi pe margine este desenat steagul Austriei cu flori roşii şi albe, o splendoare! La capătul acestei zone cu flori şi gazon se află o fantană arteziană de mari dimensiuni. Pe părţile laterale ale acestei fantani incep serpentinele care te duc la mausoleu. Diferenţa de nivel este destul de importantă, după aprecierile mele 100 sau 150 de metri. In faţa şi in spatele mausoleului se află cate un lac populat din belşug cu raţe sălbatice. Mausoleul are in varf simbolul regal austriac, un vultur (cioară??) cu aripile desfăcute pană la jumătate.

Plecăm de la palat spre centrul oraşului, pe Ring. Ringstrasse este o stradă ce inconjoară centrul oraşului şi cuprinde in interiorul său aproape toate monumentele importante ale Vienei cum sunt Catedrala Sf. Ştefan, complexul de palate Hoffburg, Opera. Trenul urban ne lasă in Piata Ştefan lingă catedrală. Aceasta este unul din cele două lucruri care m-au lăsat cu gura căscată ( celălat este Piaţa San Marco din Venezia). Catedrala are dimensiuni impresionante (e construită in stil gotic). Pe exterior, ca şi pe inteior se află o dantelărie de sculpturi. Catedrala are culoarea neagră, iar turnul cred are o inalţime de peste 100 de metri. Lingă ea se află trăsuri trase de cai cu care, dacă-ţi dă mana, poţi să te plimbi. Interiorul este ceva de vis. Pe langa dimensiunile colosale, te impresionează sculptura in piatră : scene biblice, sfinţi, Iisus Christos, sculptat in piatră. Este ceva fantastic, e greu de descris senzaţia pe care o trăieşti cind intri aici. Am avut parte şi de un mic concert de orgă, pentru că organistul făcea repetiţii.

După aceea ne-am plimbat pe Grabberstrase, o stradă pietonală largă. Pe margine plin de restaurante, terase, baruri, fast-food-uri, dar şi magazine elegante şi chiar bănci. Clădirile sunt impresionante, toate par construite in acelaşi stil, aranjarea lor e perfectă. La capătul acestui pietonal incepe complexul de palate numit Hoffburg. Aici se găsesc o mulţime de palate, o parte din ele adăpostind astăzi muzee. Tot in acest complex se găseşte şi Biblioteca Naţională. In faţa bibliotecii se află statuia ecvestră a lui Napoleon. Statuia este inaltă cam de vreo 4 metrii şi se sprijină doat pe copitele din spate ale calului. In coada calului a fost turnat plumb ca satatuia să stea in echilibru. La gindul că statuia ar putea cădea intr-o zi autorul ei a innebunit. Tot aici se mai află statuia Mariei Tereza, sculpturi cu personaje din mitologie in pereţii palatelor.

Viena este genul de oraş in care te plimbi aiurea şi gaseşti tot timpul cate ceva de văzut. Şi iată tot plimbandu-ne aşa am dat de două replici ale templelor antice greceşti şi de sediul Parlamentului Austriei. Acesta este un palat comparabil prin dimensiuni cu Casa Poporului, cu deosebirea că sediul Parlamentului austriac se integrează perfect in peisajul plin cu palate din Viena. In piaţa din faţa Parlamentului era in desfăşuare un festival de film. Acolo era un ecran gigant iar in piaţă era plin de scaune de lemn.

Tot plimbandu-ne noi prin Viena ajungem la o altă biserică gotică. Aceasta insă nu se poate compara cu Catedrala Sf. Ştefan decat in exterior. In interor pereţii sunt goi, nu există sculpturi aşadar impresia nu este atat de puternică. Aici am avut norocul să vedem o expoziţie avand ca temă Tibetul. Am văzut o mulţime de fotografii, de haine tradiţionale tibetane, unelte şi scule, arme şi evident din tot acest peisaj nu putea lipsi fotografia lui Dalai-Lama, liderul spiritual al tibetanilor căruia ii era dedicat un articol.

Ne-am intors apoi in Piaţa Sf. Ştefan şi după vreo 10 minute de mers pe jos am ajuns pe malul Dunării. Dunărea e mică şi murdară la Viena. Pe apele sale circulă vaporaşe care sunt cam goale. Cheiul este foarte frumos amenajat. Pe aici nu este voie să se circule decat cu bicicletele. In Viena bicicleta este un mijloc de transport extrem de popular. Există benzi speciale pentru biciclişti, semafoare speciale, ce mai : bicicleta are aceleaşi drepturi ca orice alt autovehicul. Şi apropo de autovehicule, aici am văzut cei mai disciplinaţi şi răbdători şoferi. Oraşul este evident aglomerat dar nu auzi niciodată claxoane. După ce ne-am odihnit şi am mancat pe malul Dunării ( cum l-o fi inspirat apa aia jegoasă pe Strauss nu ştiu ! Poate că nu era aşa poluată ) ne-am dus la gară unde ne-am urcat in tren cu destinaţia Paris. Austriecii sunt extrem de grijulii cu trenurile lor. Toate par scoase din cutie. Vagoanele sunt vopsite cui roşu şi gri avand un aer foarte optimist. Inăuntru e curat iar fotoliile sunt extrem de confortabile.  
 

Viena Vest-Salzburg-Munchen-Stutgart-Strassbourg-Paris Est

 

Trenul a plecat pe la ora 20 cu 5 minute intirziere. Naşul austriac ne-a dat o foaie in care ni se spunea in ce staţii opreşte trenul. Am dormit bine pană cind am fost trezit de o vocea controlorului care mi-a amintit de nazism şi de formatia Rammstein. Eram la o jumătate de oră de Munchen. Speram să văd gara măcar( era noapte ). Am adormit la loc. Peste alte două ore iarăşi suntem controlaţi de bilete. Nemţii ăstia au o precizie fantastică. Din două in două ore m-am trezit din somn, speriat de vocea nemţească a naşului. Intre timp a apărut in compartiment o tipă care cred că era ceva arăboaică. Vorbea germana. A dat un telefon şi a vorbit intr-o limbă pe care n-am auzit-o niciodată. In Occident am aflat că te poţi urca in tren şi fără să ai billet. Biletul se cumpără de la naş, nu este un bilet cu suprataxă şi nici nu te amendează nimeni. Am văzut cum arăboaica (?) şi-a cumpărat bilet din Germania pină la Paris de la naş. După ce am scăpat de teroarea naşilor nemţi am dormit bine şi m-am trezit in Franţa undeva langă oraşul Nancy. Cu ocazia acestei călătorii am văzut ce inseamnă expresia a merge ca trenul. Trenurile occidentalilor au o viteză superioară celor romaneşti, viteză ce ajunge in jurul la 160 km/h. Oraşul Nancy, văzut din tren, pare frumuşel, plin cu străduţe inguste şi clădiri cu iz medieval. Trenul stă in gară doar două minute. După incă două ore ajungem la Paris-Est in jurul orei 11.

Paris 


La Paris, ca şi la Viena, ne-am luat abonament de transport doar ca valabil două zile. Abonamentul permite călătoria cu metroul, autobuzul şi RER-ul. RER este un tren de suprafaţă care face legătura cu suburbiile Parisului cum ar fi de exemplu Versailles. Mergem la centrul de informare turistică. Acolo un negru ne dă o hartă cu Parisul pe o faţă, cu liniile mijloacelor de transport pe cealaltă faţă. Aveam de gand să mergem la Marsilia. Negrul ne spune să mergem in statia Paris-Gare de Lyon şi ne explică cum se ajunge acolo cu metroul. In Paris există 14 linii de metrou care acoperă practic tot oraşul Luăm metroul şi ne dăm jos in staţia Bastilia. Această staţie de metrou se află pe un pod ce traversează un canal secundar al Senei. De aici schimbăm metroul şi avem o surpriză. Vine un metrou ceva mai modern avand roţi de fier dar şi nişte roţi mari, de cauciuc. Acest metrou e ca o ramă, pentru că nu are vagoane şi e foarte interesant să-l vezi cum se strecoară şi cum se incolăceşte pe sub pămant.
 
Ajungem in Paris-Gare de Lyon. Ne ducem la bilete. Pină la urmă ne cumpărăm un bilet la Nisa, la TGV ( tren de grande vitesse ). Apoi mergem să căutăm cazare. Ajungem intr-un cartier de la periferie, langă Stade de France, in Saint-Denis, puternic populat cu negri. Hotăram să ne intoarcem şi să căutăm ceva pe lingă gară. Găsim repede ceva destul de convenabil. Ne instalăm, facem duş şi ne urcăm in merou.
 
Trecem cu metroul Podul Bir-Hakim şi ne dăm jos in vecinătatea Turnului Eiffel. Cu toată inalţimea pe care o are Turnul Eiffel nu prea se vede din Paris decit atunci cind te afli relativ aproape de el. Dimensiunile sale sunt impresionante: 320 de metri inălţime. Pilonii pe care se sprijină sunt aşezaţi după punctele cardinale. Arcadele sunt uriaşe. Pilonii sunt prinşi in nişte blocuri mari de ciment. La televizor, sau in poze nu-ţi poţi da seama cit de impunător este. Urcarea se face fie pe scări, dar acest lucru nu e permis decit pentru primele două etaje, fie cu liftul. Alegem, din motive materiale, să urcăm pe scări. Ajungem la etajul I aflat la o inăilţime de 95 de metri. Aici este cafenea, restaurant, terasă şi loc de plimbare. Pe exterior sunt scrise numele celor mai de seamă savanţi francezi; mie imi atrag atenţia numele matematicienilor. Mergem de jur imprejur. Din loc in loc sunt panouri in care ţi se explică ce sunt clădirile pe care le vezi. Spre exemplu ne este indicat Domul Invalizilor unde se află mormantul lui Napoleon, Cartierul Parc-des-princes, la Defence ( un fel de Manhatan al Parisului, o zonă cu zgarie-nori.). Facem o mulţime de poze. Tata nu vrea să urce la etajul II( are rău de inălţime ). Urcatul pe scări in Turnul Eiffel e ceva destul de sinistru. De căzut n-ai cum să cazi, scările metalice au inclinaţie cam 45 de grade şi sunt flancate de un gard metalic de 2 metri. Spun că e sinistru deoarece se simt vibraţii atunci cind lumea urcă sau coboară. Aşadar urc singur pină la etajul II, aflat la 140-150 de metri deasupra Pămantului. Priveliştea e mai impunătoare de aici, totul capătă o altă dimensiune. La etajul II se află un fast-food şi mai multe magazine de suveniruri, bancomate şi două calculatoare prin care poţi accesa Internetul (dacă ai Card de acces). Tot aici, chiar in mijloc este o deschizătură prin care se poate privi direct in jos. Oamenii de sub Turnul Eiffel par nişte gize, nişte insecte pe nisip. Mai fac poze. De aici şi pină in varf nu e voie să urci pe jos. Trebuie să iei liftul. Aşa că mă cobor la etajul I unde il găsesc pe tata stand de vorbă cu un coleg mecanic din Braşov. Era să uit : Turnul Eiffel a fost renovat in 1983. Atunci s-au montat şi lifturile. Arată impecabil. Mă aşteptam să văd nişte fiare ruginite, dar pare proaspăt vopsit. Ne dăm jos, se face seară. Am stat cocoţati 2 ore. Trecem Sena şi stăm un pic in faţa Ministerului Apărării. Admiram o fantană arteziană gigantică unde există şi jocuri de apă. Ne uitam pentru ultima oară la Turnul Eiffel. Ne băgăm din nou in metrou şi ajungem in Place Charles de Gaulle Etoille.

La ieşirea din metrou vedem Ambasada Romaniei, aflată intr-o clădire albă extrem de frumoasă. Nici o altă ambasadă nu se mai află aici. Mergem al Arcul de Triumf aflat in mijlocul acestei pieţe uriaşe. Aici este un sens giratoriu in care se adună douăsprezece mari bulevarde, cel mai celebru fiind evident Champs-Ellysees. Arcul de triumf este o construcţie impunătoare. Replica sa de la Bucureşti este doar o glumă. Arcul conţine sculpturi pe pereţii exteriori, tavanul este de asemenea sculptat şi casetat, iar jos arde o torţă in memoria soldaţilor francezi. Este deja destul de tarziu. O pornim in jos pe Champs-Ellysees. Aici, la marginea unui trotuar lat de 30 de metri se află magazine de un lux deosebit, restaurant, parfumerii, ce mai, de toate. Am intat in magazinul Mercedes, intr-un magazin de patiserie de unde am luat baghete ( nu se prea găseşte paine), la Swiss Watches, la o parfumerie, la un magazin de haine. Totul este foarte scump. Ne intoarcem la hotel.

A doua zi dimineaţa, scularea şi plecarea la Luvru. Luvru este un palat gigantic cu o multe corpuri, avand cateva nivele. Intrăm in Curtea pătrată ( Cour Carre ). Trecem printr-o poartă şi ajungem in faţa piramidelor de sticlă inconjurate de apă. Piramidele mi se par bine ancorate in peisajul sobru al palatului. Din punct de vedere practic sunt extrem de folositoare. De fapt pe aici se intră la muzeu. Se coboară in piramidă şi ajungem intr-un hol mare de unde ţi se dau hărţi ale Luvrului şi se intră la muzee şi la expoziţii. Prima dată intrăm intr-o zonă cu expoziţii de sculptură din vremea antică. Aici o vedem pe Venus din Milo. Vedem de asemenea sculpturi infăţişind zei, zeiţe, filosofi şi chiar personaje biblice. Trecem apoi la partea de pictură. Alegem sectorul picturii italiene şi spaniole. Tablouri estraordinare, pictate de marii maeştri ai Renaşterii pot fi admirate de o parte şi de alta. Majoritatea vizitatorilor trec insă in viteză pe langă ele ducindu-se glonţ la Gioconda. Am ajuns şi noi la ea după vreo oră de privit sculpturi şi incă două ore de privit tablouri. Este intr-adevăr ceva deosebit. In jurul tabloului lume adunată ca la urs. Mie insă mi-a plăcut cel mai mult un tablou de dimensiuni mari infăţişind toate monumentele Romei antice pe care de altfel l-am şi fotografiat. Trecem apoi pe langă colecţia de obiecte egiptene ( sunt multe astfel de obiecte la Luvru ) şi ajungem la sectorul dedicat picturii franceze. Aici se găsesc tablouri de timensiuni mari ( 4-5 metri inălţime, 20-25 metri lungime). Pe aici mai mult ne plimbăm pentru că incepem să fim presaţi de timp. Ieşim din Luvru după ce cred că am făcut pe jos alti ciţiva kilometri. In total am stat 5 ore.

Mergem pe malul Senei spre Ile de la Cite, insula unde se află catedrala Notre Dame. Pe chei sunt vanzători ambulanţi. Anul acesta municipalitatea a amenajat şi o plajă cu nisip şi palmieri. Catedrala este construită in stil gotic dar cu toate acestea nu impresionează prin inălţime. Intrăm. Inăuntru, nimic impresionant. Nu am mai găsit lucrăturile de la Domul Sf. Ştefan din Viena. Totuşi am avut parte de ceva impresionant. La acea oră in biserică se pregătea un ceremonial legat de venerarea coroanei de spini a Mantuitorului. Pe acompaniament de orgă canta o soprană. Acustica este deosebită. Vocea te emoţionează. Preoţi şi cardinali aduc coroana care astăzi nu mai e de spini, ci este inmbrăcată in aur. A fost ceva extraordinar, ce cu nu va fi uitat. Toată această feerie a durat cam o oră. Trebuia să ne trezim nu de alta dar pleca trenul. Ne-am luat bagajele şi ne-am dus la Paris - Gare de Lyon; clădirea gării este foarte mare, foarte pictată şi foarte funcţională. Pe la ora 19 eram in TGV.  
 

Paris-Gare de Lyon-Marsilia-Nisa


Iată-ne in TGV la clasa I ! Avem locuri la mijlocul vagonului. TGV este nu numai un tren de mare viteză, ci şi un tren luxos. Fotoliile sunt asemănătoare, cred, cu cele din avion, se pot regla de la un buton mai in faţă sau mai in spate. Fiecare călător beneficiază de o lampă pentru citit. Am avut norocul să ni se dea nişte locuri la mijlocul vagonului, unde aveam şi o masă mare in faţă. In consecinţă ne-am scos castroanele şi am mancat musli cu linguriţa. In TGV există curent electric la 220V. Un tip a venit cu un laptop, l-a băgat in priză şi a inceput să lucreze. Baia din TGV este de asemenea ceva deosebit. Totul este digital de la deschiderea-inchiderea uşilor pină la trasul apei, spălat şi uscat de maini. Trenul atinge viteze de 300 km/h, este o senzaţie extraordinară. Practic e greu să priveşti pe fereastră şi să te uiţi aproape. Cind din sens opus vine un alt TGV atunci ai senzaţia că trenul in care te afli a fost lovit te ceva pentru că se aude un zgomot puternic şi tremul face un balans pe lateral. Altfel deşi viteza este ameţitoare TGV-ul merge lin. La urcare am primit o revistă ce ne povesteşte despre TGV. Insoţitorul de vagon este foarte amabil şi manierat. E plăcut surprins să afle că suntem din Romania. TGV-ul a parcurs 1100 de Km in 5 ore. Şi iată-ne ajunşi la Nisa la ora 0:30. De la Marsilia şi pină la Nisa trenul a mers pe malul Mării Mediterane trecind prin staţiunile de pe Coasta de Azur.  
 

Nisa sau pe italieneste Nizza


La Nisa am dormit in gară. Dimineaţa in jur de şase am pornit spre plajă. Am coborat, preţ de o jumătate de oră străduţe stramte. Iată şi plaja, iată şi marea limpede şi albastră. Plaja pe coasta de azur nu are nisip! E plină de bolovani. Pe plajele hotelurilor de lux există şezlonguri şi un fel de mochetă care te duce pană să intri in apă. Mediterana este caldă şi se adanceşte brusc. Ne aşezăm pe nişte scaune. Soarele nu răsărise ncă. Spre deosebire de Marea Neagră pe Coasta de Azur soarele nu răsare din mare pentru că marea se află spre vestul malului. Cu toate acestea farmecul rămane acelaşi. Ziua de la Nisa a fost ca o zi de plajă, mai mult am lenevit. Ne-am şi plimbat insă printre palmieri. După o lungă plimbare pe jos (in care am trecut şi prin piaţă) am ajuns la Montecarlo in zona portului. Frumos, din păcate eram aşa de obosiţi şi afară aşa de cald incat nu ne-am mai pus pe plimbat şi pe acolo. Ne-am intors pe plajă. Spre seară eram in gară urmand să luăm trenul spre Roma. Gara din Nisa este traversată pe deasupra de şosele suspendate aflate la o inalţime apreciabilă. A fost pentru prima dată cand am văzut aşa ceva.

Nisa-Montecarlo-Ventimiglia-Genova-Roma Termini

 
De departe drumul intre Nisa şi Ventimiglia(Italia) a fost cel mai frumos. Era ora inserării. Trenul merge destul de incet pe malul Mediteranei. Pe o parte este mare, pe cealaltă munte golaş, numai stanci. Trenul merge prin tunele scurte revenind apoi pe malul mării. Intrăm intr-un tunel mare, ce avea să se dovedească foarte lung şi care era foarte lat. Tunelul era săpat intr-un munte destul de inalt. Stăteam cu geamul deschis. Mergem, mergem prin tunel, aveam impresia că nu se mai termină. Deodată in beznă apăru o zonă foarte bine luminată. Era gara din Montecarlo, aflată chiar in tunel. Trenul nu stă mult aici. Ne continuăm drumul prin tunel şi ieşim in Italia, la Ventimiglia, un orăşel tiplic mediteranean, construit pe verticală; Casele păreau că sunt una peste alta, fiind construite pe muntele acela stancos şi inalt. In Italia spectacolul străzilor sambătă seara este deosebit. In Franţa odată cu lăsarea serii nu mai era nimeni pe stradă. Aici era plin, iar italienii petreceau de numa-numa in discoteci, parcuri de distracţie şi cluburi. De aici incolo nu mai sunt multe spus. Am mai văzut incă o gară aflată intr-un tunnel, la San Remo. Apoi am dormit bine. Trenurile italiene se pare că au imprumutat cite ceva din insuşirile italienilor. Sunt zgomotoase! Zgomotul provine fie de la sistemul de franare, fie de la sistemul de climatizare. După cum spuneam am dormit bine. M-a mai trezit scarţaitul roţilor la Pisa, Livorno şi intr-un mare oraş cu multe lumini care bănuiesc să fi fost Genova. La 6 dimineaţa suntem la Roma, in gara Roma Termini. Temperatura: 29 de grade.

Roma


Primul contact cu Roma este, ca in fiecare mare oraş, gara. Gara Roma Termini este cea mai mare gară pe care am văzut-o pină acum. Ocupă o mare suprafaţă, are foarte multe linii. La subsol există un centru comercial şi două linii de metrou. In faţa gării este iarăşi un spaţiu mare destinat autobuzelor.

Ca in fiecare mare oraş, ne facem abonament valabil o zi. Apoi căutăm şi găsim repede un hotel ieftin. Aici avem in cameră frigider, care este foarte bine venit pentru că la Roma este foarte cald incă de dimineaţă. Facem duş şi plecăm spre Vatican. Luăm metroul. La Roma există doar două linii de metrou care se intersectează la Termini. Metroul acesta este mult mai urat decit cel de la Bucureşti, vine destul de rar ( 10-15 minute ), şi este aglomerat. Ajungem la Vatican in jur de ora 10. Este duminică şi Piaţa San Pietro este plină de oameni. Piaţa este foarte mare şi este străjuită de jur imprejur de coloane inalte. Pentru a intra in biserică trebuie să trecem prin două filtre. Am fost neinspirat pentru că m-am imbrăcat cu pantaloni scurţi. Afară erau 37 de grade. Nu pot intra. Intră doar Gogo şi se urcă cu liftul pe cupola bisericii. Eu aştept in Piaţă. Intre timp la megafon se anunţă in mai multe limbi că papa, aflat atunci in Canada, va vorbi in direct. Şi intr-adevăr peste citeva minute auzim vocea papei care ţine să-i salute printre alţii şi pe cei aflaţi in Piaţa San Pietro din Roma. Gogo iese din biserică şi-mi spune că este deosebit de frumoasă şi că trebuie neapărat să o văd şi eu. Ne intoarcem la hotel. Imi iau nişte blugi negri. Căldura este mare. Dar la Roma există peste tot fintini arteziene cu apă rece ca gheaţa. Şi am băut multă apă in ziua aia. Ajungem din nou la Vatican. Basilica San Pietro are dimensiuni impresionante. Imediat după ce intrăm, vedem Pieta, o sculptură a lui Michelangelo, reprezentand pe Maica Domnului ţinandu-l in braţe pe Iisus mort. Impresionează durerea in marmură roşie de pe chipul Maicii Domnului. Biserica are o inălţime mare cam 30-40 de metri. Peste tot sunt sculpturi reprezentind sfinţi şi mai ales papi. Figura lui Iisus apare doar in Pieta şi inca intr-un tablou. In mijlocul basilicii se află un baldachin uriaş. Sub el se află moaştele Sf. Petru. Spre deosebire de obiceiurile noastre, moaştele nu pot fi atinse. La ele se coboară pe o scară de marmură. Accesul insă este interzis. La un moment dat găsesc o scară ce duce la subsolul bisericii. Aici se află mormintele papilor, morminte simple dar şi unele pline de grandomanie. Se văd şi moaştele Sf. Petru. Ieşim din biserică şi stăm de vorbă cu un om de ordine. Acestă ne indrumă spre basilica San Paolo. După o lungă călătorie cu metroul ajungem acolo. Biserica are dimensiuni mai reduse decit cea de la Vatican, are mult mai multe picturi. Aici avem surpriza să auzim un preot vorbind romaneşte cu alţi romani, stabiliţi in Italia. La biserica San Paolo se află moaştele Sf. Pavel.

Plecăm de la biserica San Paolo şi ne plimbăm pe străzi. Plimbarea la Roma este fermecătoare. Clădirile au la capete plăci de ciment mari pe care sunt scrise numele străzilor. Ai impresia că acele clădiri sunt acolo de două mii de ani. Clădirile sunt mari, dar, spre deosebire de Viena unde totul este unitar, aici clădirile sunt vopsite in diferite culori şi multe sunt murdare. Ajungem spre seară la Fontana di Trevi, o mare fantină arteziană. Din zeii mari sculptaţi in piatră curge o apă rece. Aruncăm cite un bănuţ, cu speranţa că vom mai reveni acolo.

Se spune că la Roma se găseşte cea mai bună ingheţată din lume, numită gelato. Aşa că nu puteam rata ocazia. In Italia există magazine specializate numai pe ingheţată. Iau o ingheţată piccolo (mică) , vorba vine că m-am chinuit mult pină am terminat-o. Există şi ingheţată etajată. Se pune ingheţată intr-un cornet mare, peste ea se mai pune incă un cornet mare cu ingheţată şi apoi incă un cornet mare de ingheţată. Am văzut pe cineva cumpărind aşa ceva, dar nu-mi imaginez cum poate cinava să mănince atita ingheţată. Nimerim intr-un centru de informare turistică. Aici se află cărţi, hărţi, un minicinematograf, computere de unde poţi afla totul despre Roma antică. Am ales computerul, evident. Aici există o grămadă de informaţii, insoţite de fotografii şi filme despre Roma antică, despre Impăraţii romani. Am văzut o reconstituire a Romei antice. Pot spune că Roma antică era mai frumoasă decit Bucureştiul de astăzi. Romanii se pare că se gindiseră la toate. Aveau canalizare, apeducte, băi, ce mai, tot confortul occidental. Se innoptează aşa că ne grăbim spre hotel. Se pare că străzile nu sunt sigure. Peste tot mişună carrabinierii, cred că incă sunt probleme cu mafia.

A doua zi incepe cu o vizită la gară, pentru a vedea cand avem tren spre următoarea destinaţie, Florenţa. Mergem apoi pe Via Cavour in centrul Romei Antice. Aici găsim un monument impresionant, Pantheonul, care astăzi găzduieşte Museo del Resorcimento. Aici se află o colecţie impresionantă de uniforme şi arme. In faţa Pantheonului se află o statuie imensă, aproximativ 16 metri inălţime, a regelui Victor Emanuel. De asemenea din varf avem o imagine panoramică a Romei. Părăsim Pantheonul şi ne indreptăm spre forurile imperiale.

Mai intai vizităm forul lui Traian, care este cel mai mare şi cel mai bine conservat. Vedem şi Columna, aflată in restaurare şi vedem şi pe daci. Ne plimbăm apoi prin celelalte foruri imperiale din care insă nu s-a mai păstrat mare lucru. Ne atrag atenţia două arce de triumf de dimensiuni mici dar care seamănă bine cu cel de la Paris. Aceste arce şi un templu sunt singurele construcţii intacte rămase in picioare. La forurile romane, printre ruine se află multe pisici. Pisicile acestea se pare că au făcut o pasiune pentru istoria antică. Sunt prietenoase, iar romanii le hrănesc bine.

După forurile imperiale se află Colloseo. Construcţia aduce a stadion, are o inălţime mare. Impresioneză mai ales cand il vezi de la distanţă. Cand te apropii ai impresia că te găseşti in Romania. Multe kitchuri, oameni imbrăcaţi in soldaţi romani ( cu săbii de plastic ) te imbie să faci o fotografie. Ne grăbim la gară. Pe drum ne răcorim cu granita. Granita este o gheaţă aflată la limita de topire, avand diferite arome. Poţi să o bei sau să o mănanci. Ţi se dă şi linguriţă, şi pai.

Roma Termini-Arezzo-Florenţa-Stazzione Centrale


Plecăm cu trenul la Florenţa. Drumul durează 3 ore. Vedem dealuri şi cimpii pline de culturi : porumb, pepeni, meri. Pe drum singura localitate care atrage atentia este Arezzo.  
 

Florenţa

 

Ajungem la Florenţa, capitala regiunii Toscana. Constatam ca gara se afla chiar în centru, aproape de toate monumentele, basilicile şi muzeele. Centrul Florenţei este alcatuit din straduţe foarte înguste unde cu greu s-ar putea circula cu o maşina. Mergem la centrul de informare turistica. Aici primim un pliant cu toate obiectivele turistice, programul acestora, adresele, preţul biletelor. Cumparam o harta şi începem sa cautam un hotel. Gasim cu greu unul liber şi cu un preţ rezonabil. Aproape toate hotelurile sunt pline. Strazile sunt pline de turişti, este un adevarat furnicar.

 

Ajungem lînga basilica San Lorenzo şi gasim atmosfera de acasa: un bazar în care romanii vînd papuci, haine de piele, tricouri. înjuraturile sunt la ele acasa. Trecem pe lînga Palazzo Riccardi şi, pe o straduţa strîmta ajungem la principalul obiectiv din Florenţa, Domul. Acesta are dimensiuni impresionante, este lucrat în marmura alba, roşie şi verde. Sculpura exterioara este foarte dantelata. Pacat ca este prost întreţiunut, pentru ca pe parţile laterale marmura a fost acoperita de o negreala urîta care e tare neplacuta la vedere. în faţa Domului e lume multa şi pestriţa. Interorul Domului este mult mai simplu. Nu exista picturi, practic arata ca o biserica gotica obişnuita.

 

Vis-a-vis de Dom se afla Battistero, locul unde sunt botezaţi copii. Battistero este o construcţie circulara sculptata în acelaşi stil ca şi Domul şi prin asta se asorteaza perfect. Uşile de la Battistero sunt protejate de nişte grilaje înalte şi ascuţie pentru ca sunt sculptate în aur masiv.

Ne continuam plimbarea si ajungem la Badia, un turn înalt de unde se poate admira panorama Florenţei. Lînga Badia se afla o basilica numita Bargello, construita în stilul basilicilor medievale. ( Clopotul se afla într-un loc vizibil ).

Ajungem apoi în Piazza Signioria. Lînga o frumoasa fîntîna arteziana se înalţa Pallazo Vecchio, un castel medieval cu turnuri, posturi de observaţie şi tot ce îi mai trebuie. Si asta chiar în centrul Florenţei. Piaţa este extrem de larga şiextrem de populata. Lînga Palazzo Vecchio se afla cel mai celebru muzeu al Florenţei, Uffizi. în curtea interioara e plin de cîntareţi ambulanţi şi mimi. Ascultam doi violonişti germani care cînta foarte bine şi primesc aplauze furtunoase din partea trecatorilor. Muzeul Uffizi, a carui cladire a fost construita de familia Di Medici, adaposteşte numeroase expoziţii. La ora la care am ajuns era închis.

Ieşim pe poarta princiala şi suntem pe malul rîului ce strabate Florenţa, Arno. Rîul are dimensiunea Dîmboviţei la Bucureşti, este canalizat. Cele doua maluri sunt legate printr-un pod foarte frumos, Ponto Vecchio. Ponto Vecchio este probabil unul din puţinele poduri din lume care este locuit şi mai mult pe pod se afla numai magazine de bijuterii şi aur. în lumina apusului de soare pare desprins din poveşti.

Se lasa seara. înca nu e întuneric. Strazile devin brusc pustii. Magazinele, terasele se inchid la o ora la care în alte oraşe abia începe viaţa de noapte. Se pare ca strazile nu sunt sigure aici. Trecem prin Piazza de la Repubblica şi vedem vechea poarta de intrare în Florenţa. Seamana cu Poarta Schei din Brasov, dar este mult, mult mai înalta. în drum spre hotel intram într-o alimentara şi luam pîine şi bere italiana.

A doua zi ne trezim dis de dimineaţa. Ne grabim spre Uffizi. Acolo este ceva incredibil. Suntem înainte de ora deschiderii şi deja este o coada de aproximativ 300 de metri. Renunţam sa mai intram aici pentru ca timpul ne preseaza. Alegem sa mergem la Palazzo Pitti. Aici este un muzeu complex cu multe expoziţii. în spatele muzeului sunt multe gradini şi parcuri. Alegem tot expoziţia de pictura şi nu regretam.

Am vazut lucruri care m-au impresionat mai mult ca la Luvru. Marii artişti italieni au aici foarte multe lucrari şi aici e vorba chiar de cei mai mari artişti. Ieşim. în faţa se afla o piaţa foarte frumoasa. Pentru a ajunge la şosea trebuie sa coborîm pe o strada pietruita. Ajungem la şosea şi surpriza: vedem pe o casa o placuţa mica. în acea casa Dostoievski, aflat în exil aici, a scris romanul Idiotul. Frumos loc de exil şi-a gasit romancierul rus. Nu înţeleg de ce s-a mai întors: probabil ca îi placea mai mult deportarea în Siberia.

Ne întoarcem la hotel, facem duş şi iata-ne înapoi pe straduţe. O luam aiurea şi dam într-o piaţa in care se afla o mare cladire ce parea a fi un templu. Intram pe nişte uşi acţionate cu celula fotoelectrica şi surpriza iaraşi : suntem în piaţa de legume, zarzavaturi şi peşte a Florenţei. Fromos şi aici. Mergem mai departe. Este ora 11 dimineaţa şi cerul se întuneca. într-un magazin suntem întîmpinaţi cu ,,Buona sera! Urmeaza o furtuna extrem de violenta, un urragano, cum se exprimau italienii. Ne adapostim într-un pub englezesc. Furtuna nu da semne ca s-ar opri. Nu peste mult timp trebuie sa ajungem la gara. Ne luam inima în dinţi şi ieşim. Fugim la templul-piata de unde cumparam banane şi piersici. Ieşim pe partea opusa şi tragem o fuga pîna la hotel. Ploaia nu mai e atît de mare. Ne luam bagajele şi mergem la gara, unde avem parte de o surpriza neplacuta. Trenul nostru, deşi este un intercity întîrzie o ora. Stam în sala de aşteptare.


Florenţa Stazzione Centrale-Bologna-Padova-Mestre-Venezia

Calatoria dureaza 4 ore. Trenul este foarte confortabil. Interesant este ca in Romania trebuie sa platesc ca sa merg cu un intercity, iar in Italia nu. Permisul international ofera grauitate pe toate tipurile de tren din Italia. Bologna este un oraş industrial dupa cate observ din tren. Padova pare mai boem. Ajungem la Mestre. Mai schimb citeva cuvinte cu doua studente americane. De la Mestre la Venezia calea ferata şi şoseaua merg pe piloni pe deasupra marii. Sunt aproximativ 4 kilometri.

Venezia


Ajungem în gara Venezia Santa-Lucia. Cautam un telefon cu monede ca sa dam un telefon acasa. Prima încercare este eşuata pentru ca deşi o aud perfect pe mama, ea nu aude nimic. A doua încercare este reuşita.


Ieşim din gara şi constatam ca într-adevar Venezia este încîntatoare. Venezia este un oraş cu strazi de apa. Autobuzele se numesc vaporetto, taxiurile sunt barci cu motor sau şalupe. Gara este în imediata apropiere a strazii principale, care se numeşte Canale Grande. Pe ambele maluri sunt adevarate palate, unele, din pacate, inundate la parter. Cred ca Venezia nu va mai exista foarte multa vreme. Multe palate sunt parasite şi inundate. Pacat ca aceasta minune se va sfîrşi într-o zi. Ne luam abonament pe o zi la vaporetto. Ne îndreptam spre cartierul San-Marco, unde se afla Piazza San-Marco, Palatul Dogilor şi alte asemenea monumente. Plimbarea cu vaporetto dureaza cam o jumatate de ora. Gogo sta cu ghidul în mîna şi citeşte numele tuturor platelor. Peste Canale Grande exista doar 3 poduri dintre care doua, în apropierea garii.

La ieşire din Canale Grande, pe o insuliţa se afla biserica greceasca San Giorgio. Coborîm din vaporetto. Mergem spre Piazza San Marco. Este ceva de nedescris. Este al doilea loc în care am ramas cu gura cascata, dupa Domul Sf. Stefan din Viena. Cred ca într-un loc cum este Piazza San Marco te paraseşte orice gînd rau. Palatul Dogilor este încîntator. Biserica San Marco, unde sunt moaştele Sf. Marcu este ceva nemaivazut pe lumea asta. Picturi, sculpturi extraordinare, turnuri şi turnuleţe sunt alaturate de o mîna de maestru. Piaţa şi palatul ce o strajuieşte sunt extraordinare. Turiştii hranesc porumbeii din mîna. Cred ca este cel mai frumos loc pe care l-am vazut vreodata. 

Intram pe nişte straduţe înguste, gen strada Sforii din Braşov. Intram la un hotel ca sa vedem cît e sa stai o noapte aici. Nici sa vrem nu ne-am fi permis. Revenim în San Marco şi ne plimbam pe malul marii. Trecem pe poduri. Ne oprim sa vedem gondolele. Acestea sunt nişte barci lungi de 11m, una din parţi este mai înclinata ca sa-si poata ţine echilibrul. Exista ,,parcariî pentru gondole. Gondolele sunt foarte luxoase. Este loc pentru 5 persoane plus gondolierul. Pe scaune sunt perne moi foarte frumos lucrate. La cerere gondolierul presteaza şi program artistic, cînta, şi la nevoie mai cheama şi un acordeonist.

Admiram ,,Puntea suspinelorî. Acesta este un pod peste un canal secundar, aflat cam la 5-6 metri de apa. Podul lega închisoarea de locul unde condamnaţii la moarte erau executaţi. Condamnaţii vedeau pentru ultima data soarele atunci cînd treceau Puntea Suspinelor. Plimbarea noastra continua. Eu cumpar un tricou albastru pe care scrie Italia, pentru mama iau un foarte frumos evantai. Trecem prin magazine ce vînd obiecte din sticla de Murano ( insula aflata la 7 minute de mers cu vaporul de San Marco ). Sticla asta este extrem de sensibila. Am renunţat la ideea de a cumpara aşa ceva de aici ca sa nu se sparga pentru ca pîna acasa e drum lung. Se înnopteaza. Revenim în San Marco. Piaţa începe sa se inunde datorita fluxului. în faţa bisericii San Marco este deja o balta foarte mare care te împiedica sa ajungi la treptele ei. Şi în alte puncte din piaţa apa inunda. Luam vaporetto şi plecam la gara. Este noapte de binelea. Gondolele, luminate de mici felinare, împînzesc canalele.Ajungem la gara. Ne urcam pe podul de deasupra lui Canale Grande. La capatul celalalt ne aşteapta un concert de percuţie susţinut de cîţiva tineri ambulanţi. Mergem aiurea pe strazi. într-o piaţa asistam la un spectacol coregrafic. Doi tineri, cu maşti de carnaval, ţinînd în mîna faclii, danseaza pe o muzica lenta. E tîrziu. Ne întoarcem la gara. Stam jos pe malul lui Canale Grande.

în gara vorbim cu doua turiste din Noua Zeelanda, mama şi fiica. Fiica traieşte acum la Londra, e cam de vîrsta mea. Spune ca nu-i place în Anglia. Amîndoua au vizitat cîteva oraşe importante din Europa. Se uita la rucsacii noştri şi se mira cum de putem avea atît de puţin bagaj. Tînara este foarte vesela. Ne povesteşte ca la hotel are vreo 4 valize mari. Plus bagajul mamei. Ma intreaba despre Romînia şi e uimita cînd îi spun ca am scapat de comunism abia în 1989. De asemenea îmi tot spune ce bine vorbesc engleza. Calatorim împreuna pîna la Mestre. Este în jur de 12 noaptea. Peste o ora vine trenul ce ne vaduce la Viena. Pîna atunci mîncam.



Mestre-Udine-Innsbruck-Viena Sud
Drumul dureaza 8 ore. Am stat �n compartiment cu doi asiatici care nu vorbeau o boaba enlezeşte. Am dormit ca urşii cu toţii p�na la Viena  

 
Viena
Ajungem la Viena �n jur de 9 dimineaţa, dar �n gara Viena Sud. De data asta hotar�m sa mergem pe jos. Ajungem la complexul Belvedere. Aici este un palat asemanator cu Schonbrunn. Şi de aici avem o imagine panoramica asupra Vienei. Vremea este c�ineasca. Ploua tare şi e frig. Vroiam sa mergem la Zoo şi �n Prater dar pe o vreme ca asta renunţam pentru ca e mult de mers pe jos. �n schimb ajungem din nou �n centru. Ploaia şi frigul ne determina sa colindam magazinele. Aici totul e foarte luxos şi deci scump. Italia este o ţara mult mai ieftina. Ne ducem spre gara Viena Vest. Ne interesam de tren, ne luam locuri. Ne mai plimbam �n jurul garii şi avem ce vedea şi pe aici. Intram la supermarket şi ne facem c�teva cumparaturi pentru drum. Revenim �n gara şi ne urcam �ntr-un tren plin de rom�ni. Calatorim cu o doamna ce se �ntorcea din Austriade la fiica ei şi cu o studenta din Alba Iulia ce se �ntorcea de la studii, din Germania.

Viena Vest-Budapesta-Braşov
Drumul dureaza 14 ore. Şoc mare la �ntoarcere. Rom�nia pare o ţara uitata, parasita. Totul este parca cenuşiu..

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2018