La plimbare prin Europa 2002

Data publicarii: 04 apr 2006

Prin Europa in 2002
Anul 2002 avea sa aduca o relaxare a relatiilor Romaniei cu Uniunea Europeana. Trecerea in spatiul comunitar se face de acum mai usor pentru ca nu mai este nevoie de viza. Am profitat de aceasta situatie si iata-ma la drum.  
 
La drum
Am plecat din Braşov pe la ora 19. Pīnă la graniţă, nimic doesebit. Īn tren am īntīlnit un domn din Cehia care venea īn Romānia de 30 de ani şi cunoştea foarte bine ţara noastră. Fusese pe munţi, la mare. Anul acesta fusese cu o barcă pneumatică pe Mureş. Vorbea romāneşte stricat dar sufficient de bine ca să ne putem īnţelege. La graniţă am dat de vameşii romāni care sunt cum sunt : nepoliticoşi, īţi vorbesc de sus pe un ton răstit. Pe cīţiva pasageri i-au dat jos din tren, probabil ca să le dea şpagă, pentru că după aceea i-au lăsat să se urce. Trenul a stat īn vamă foarte multă vreme. La controlul făcut pe partea ungară totul a decurs mult mai repede şi mai civilizat. Am ajuns la Budapesta pe la ora 5 dimineaţă. La megafon se anunţase īn limba maghiară că trebuie să ne urcăm īntr-un alt tren pentru a ajunge la Viena. Noroc că cineva din vagon a īnţeles şi a spus tuturor acest lucru. Ne-am mutat repede īn celălalt tren, care a şi plecat.Īn trei ore am traversat toată Ungaria şi am ajuns la graniţa cu Austria. Aici controlul paşapoartelor se face īn timpul mersului aşa că n-am mai pierdut vremea. Grănicerii austrieci au venit cu un laptop şi au trecut repede datele de pe paşaport. Austria mi s-a părut cea mai bine organizată ţarădintre cele pe care le-am vizitat. Satele erau de o frumuseţe rară, foarte curate, drumurile erau asfaltate şi la fiecare casă se găsea cīte o maşină. Unele case aveau şi piscină, deşi nu aveau dimensiuni mari. Pe cīmp culturile erau īngrijite; la īntoarcerea īn Romānia am avut senzaţia că ţara noastră e părăsită
 
Viena
Pe la 9 dimineaţa am ajuns la Viena. Prima grijă a fost să mă interesez la ce oră aveam trenul spre Paris. La biroul de informaţii mi s-a dat gratuit şi un mers al trenurilor internaţional. Cel de acolo mi-a subliniat trenul pe care trebuia sa-l iau. Următorul pas a fost acela de a cumpăra abonamente valabile o zi pe toate mijloacele de transport īn comun, respectiv tramvaie, autobuze şi trenul urban ( un fel de metrou care merge cīnd pe sub pămīnt cīnd pe deasupra ). Īn Viena există şase linii de metrou, numerotate U1-U6. Trenul urban este foarte modern şi confortabil şi circulă cu mare viteză. Compania de transport locală se numeşte Vienna Line. Cu puţinele mele cunoştinţe de germană am reuşit să mă īnţeleg cu vīnzătoarea care nu ştia engleză şi am luat abonamentele. La urcarea īn primul mijloc de transport acestea se introduc īntr-un fel de compostor. Acesta ştampilează data şi ora , iar abonamentul este valabil 24 de ore de la ora ştampilată.

La Viena vremea a fost īnchisă īn acea dimineaţă. Am luat tramvaiul 52 care urma să ne ducă spre Schonbrunn, fostul palat imperial, acum un imens muzeu. Tramvaiul merge īncet pe străduţele īnguste, are opriri dese, iar vatmanul anunţă numele staţiilor şi obiectivele turistice care pot fi vizitate ( de exemplu Muzeul Tehnic ). Ne dăm jos īn faţa palatului Schonbrunn, mīncăm cīte ceva īn staţie, apoi intrăm īn curtea imensă din faţa palatului. Odată cu noi apare şi ploaia. Intrăm īn muzeu şi optăm pentru turul imperial, un traseu ce trece prin 40 de camere din cele peste 1000 cīte avea palatul. Īnăuntru primim un fel de ghid sub forma unui celular īn care ascultai explicaţii privind camera īn care te aflai ( īn una din limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă şi bineīnţeles germană ). Palatul e impresionant prin dimensiuni, interiorul său este īnsă net inferior Castelului Peleş. Am văzut īnsă şi lucruri interesante cu ar fi apartamentul Mariei Tereza, al īmpăratului Franz-Josef . Printre altele īmpăratul beneficia şi de o baie care arăta, acum 200 de ani, mai bine decīt arată băile din ziua de azi,; avea closet, avea cadă şi pe deasupra regia termo din Viena īi furniza apă caldă non-stop. Am mai văzut costume purtate īn epocă, salonul de primire al oaspeţilor, camere secrete, un lift, obiecte de artă, arme �Īn spatele palatului se află fostul domeniu imperial, de fapt nişte grădini uriaşe, care adăpostesc astăzi grădina zoologică, un labirint făcut din gard viu, un mausoleu uriaş aflat pe culmea unui deal din spatele castelului, de unde avem panorama capitalei Austriei. Tot īn spatele castelului se află o mare suprafaţă pe care sunt flori, plantate şi aranjate cu măiestrie care, dacă le vezi de undeva de sus, vei observa că sunt aşezate simetric şi pe margine este �desenat� steagul Austriei cu flori roşii şi albe�o splendoare! La capătul acestei zone cu flori şi gazon se află o fīntīnă arteziană de mari dimensiuni. Pe părţile laterale ale acestei fīntīni incep serpentinele care te duc la mausoleu. Diferenţa de nivel este destul de importantă, după aprecierile mele 100 sau 150 de metri. Īn faţa şi īn spatele mausoleului se află cīte un lac populat din belşug cu�raţe sălbatice. Mausoleul are īn vīrf simbolul regal austriac, un vultur (cioară) cu aripile desfăcute pīnă la jumătate.

Plecăm de la palat spre centrul oraşului, pe Ring. Ringstrasse este o stradă ce īnconjoară centrul oraşului şi cuprinde īn interiorul său aproape toate monumentele importante ale Vienei cum sunt Catedrala Sf. Ştefan, complexul de palate Hoffburg, Opera�Trenul urban ne lasă īn Piaţă Ştefan līngă catedrală. Aceasta este unul din cele două lucruri care m-au lăsat cu gura căscată ( celălat este Piaţa San Marco din Venezia). Catedrala are dimensiuni impresionante (e construită īn stil gotic). Pe exterior, ca şi pe inteior se află o dantelărie de sculpturi. Catedrala are culoarea neagră, iar turnul cred are o īnalţime de peste 100 de metri. Līngă ea se află trăsuri trase de cai cu care, dacă-ţi dă mīna, poţi să te plimbi. Interiorul este ceva de vis. Pe līnga dimensiunile colosale, te impresionează sculptura īn piatră : scene biblice, sfinţi, Iisus Christos, sculptat īn piatră. Este ceva fantastic, e greu de descris senzaţia pe care o trăieşti cīnd intri aici. Am avut parte şi de un mic concert de orgă, pentru că organistul făcea repetiţii.

După aceea ne-am plimbat pe Grabberstrase, o stradă pietonală largă. Pe margine plin de restaurante, terase, baruri, fast-food-uri, dar şi magazine elegante şi chiar bănci. Clădirile sunt impresionante, toate par construite īn acelaşi stil, aranjarea lor e perfectă. La capătul acestui pietonal īncepe complexul de palate numit Hoffburg. Aici se găsesc o mulţime de palate, o parte din ele adăpostind astăzi muzee. Tot īn acest complex se găseşte şi Biblioteca Naţională. Īn faţa bibliotecii se află statuia ecvestră a lui Napoleon. Statuia este inaltă cam de vreo 4 metrii şi se sprijină doat pe copitele din spate ale calului. Īn coada calului a fost turnat plumb ca satatuia să stea īn echilibru. La gīndul că statuia ar putea cădea īntr-o zi autorul ei a īnnebunit�Tot aici se mai află statuia Mariei Tereza, sculpturi cu personaje din mitologie īn pereţii palatelor.

Viena este genul de oraş īn care te plimbi aiurea şi gaseşti tot timpul cīte ceva de văzut. Şi iată tot plimbīndu-ne aşa am dat de două replici ale temlelor antice greceşti şi �de sediul Parlamentului Austriei. Acesta este un palat comparabil prin dimensiuni cu Casa Poporului, cu deosebirea că sediul Parlamentului austriac se integrează perfect īn peisajul plin cu palate din Viena. Īn piaţa din faţa Parlamentului era īn desfăşuare un festival de film. Acolo era un ecran gigant iar īn piaţă era plin de scaune de lemn.

Tot plimbīndu-ne noi prin Viena ajungem la o altă biserică gotică. Aceasta īnsă nu se poate compara cu Catedrala Sf. Ştefan decīt īn exterior. Īn interor pereţii sunt goi, nu există sculpturi aşadar impresia nu este atīt de puternică. Aici am avut norocul să vedem o expoziţie avīnd ca temă Tibetul. Am văzut o mulţime de fotografii, de haine tradiţionale tibetane, unelte şi scule, arme şi evident din tot acest peisaj nu putea lipsi fotografia lui Dalai-Lama, liderul spiritual al tibetanilor căruia īi era dedicat un articol.

Ne-am īntors apoi īn Piaţa Sf. Ştefan şi după vreo 10 minute de mers pe jos am ajuns pe malul Dunării. Dunărea e mică şi murdară la Viena. Pe apele sale circulă vaporaşe care sunt cam goale. Cheiul este foarte frumos amenajat. Pe aici nu este voie să se circule decīt cu bicicletele. Īn Viena bicicleta este un mijloc de transport extrem de popular. Există benzi speciale pentru biciclişti, semafoare speciale, ce mai : bicicleta are aceleaşi drepturi ca orice alt autovehicul. Şi apropo de autovehicule, aici am văzut cei mai disciplinaţi şi răbdători şoferi. Oraşul este evident aglomerat dar nu auzi niciodată claxoane. După ce ne-am odihnit şi am mīncat pe malul Dunării ( cum l-o fi inspirat apa aia jegoasă pe Strauss nu ştiu ! Poate că nu era aşa poluată ) ne-am dus la gară unde ne-am urcat īn tren cu destinaţia Paris. Austriecii sunt extrem de grijulii cu trenurile lor. Toate par scoase din cutie. Vagoanele sunt vopsite cui roşu şi gri avīnd un aer foarte optimist. Īnăuntru e curat iar fotoliile sunt extrem de confortabile.  
 
Viena Vest-Salzburg-Munchen-Stutgart-Strassbourg-Paris Est
Trenul a plecat pe la ora 20 cu 5 minute īntīrziere. Naşul austriac ne-a dat o foaie īn care ni se spunea īn ce staţii opreşte trenul. Am dormit bine pīnă cīnd am fost trezit de o vocea controlorului care mi-a amintit de nazism şi de Ramstein. Eram la o jumătate de oră de Munchen. Speram să văd gara măcar( era noapte ). Am adormit la loc. Peste alte două ore iarăşi suntem controlaţi de bilete. Nemţii ăstia au o precizie fantastică. Din două īn două ore m-am trezit din somn, speriat de vocea nemţească a naşului. Īntre timp a apărut īn compartiment o tipă care cred că era ceva arăboaică. Vorbea germana. A dat un telefon şi a vorbit īntr-o limbă pe care n-am auzit-o niciodată. Īn Occident am aflat că te poţi urca īn tren şi fără să ai billet. Biletul se cumpără de la naş, nu este un bilet cu suprataxă şi nici nu te amendează nimeni. Am văzut cum arăboaica (?) şi-a cumpărat bilet din Germania pīnă la Paris de la naş. După ce am scăpat de teroarea naşilor nemţi am dormit bine şi m-am trezit īn�Franţa undeva līngă oraşul Nancy. Cu ocazia acestei călătorii am văzut ce īnseamnă expresia �a merge ca trenul �. Trenurile occidentalilor auo viteză superioară celor romāneşti, viteză ce ajunge īn jurul a 160 km/h. Oraşul Nancy, văzut din tren, pare frumuşel, plin cu străduţe īnguste şi clădiri cu iz medieval. Trenul stă īn gară doar două minute.După īncă două ore ajungem la Paris-Est īn jurul orei 11.

Paris 
La Paris, ca şi la Viena, ne-am luat abonament valabil două zile. Abonamentul permite călătoria cu metroul, autobuzul şi RER-ul. RER este un tren de suprafaţă care face legătura cu suburbiile Parisului cum ar fi de exemplu Versailles. Mergem la centrul de informare turistică. Acolo un negru ne dă o hartă cu Parisul pe o faţă, cu liniile mijloacelor de transport pe cealaltă faţă. Aveam de gīnd să mergem la Marsilia. Negrul ne spunem să mergem īn Gara Paris-Gare de Lyon şi ne explică cum se ajunge acolo cu metroul. Īn Paris există 14 linii de metrou care acoperă practic tot oraşul Luăm metroul şi ne dăm jos īn staţia Bastilia. Această staţie de metrou se află�pe un pod ce traversează un canal secundar al Senei. De aici schimbăm metroul şi avem o surpriză. Vine un metrou ceva mai modern avīnd roţi de fier dar şi nişte roţi mari, de cauciuc. Acest metrou e ca o rīmă, pentru că nu are vagoane şi e foarte interesant să-l vezi cum se strecoară şi cum se īncolăceşte pe sub pămīnt. Ajungem īn Paris-Gare de Lyon. Ne ducem la bilete. Pīnă la urmă ne cumpărăm un bilet la Nisa, la TGV ( tren de grande vitesse ). Apoi mergem să căutăm cazare. Ajungem īntr-un cartier de la periferie, līngă Stade de France, īn Saint-Denis, puternic populat cu negri. Hotărīm să ne īntoarcem şi să căutăm ceva pe līngă gară. Găsim repede ceva destul de convenabil. Ne instalăm, facem duş şi ne urcăm īn merou. Trecem cu metroul Podul Bir-Hakim şi ne dăm jos īn vecinătatea Turnului Eiffel. Cu toată īnalţimea pe care o are Turnul Eiffel nu prea se vede din Paris decīt atunci cīnd te afli relativ aproape de el. Dimensiunile sale sunt impresionante: 320 de metrii īnălţime. Pilonii pe care se sprijină sunt aşezaţi după punctele cardinale. Arcadele sunt uriaşe. Pilonii sunt prinşi īn nişte blocuri mari de ciment. La televizor, sau īn poze nu-ţi poţi da seama cīt de impunător este. Urcarea se face fie pe scări, dar acest lucru nu e permis decīt pentru primele două etaje, fie cu liftul. Alegem, din motive materiale să urcăm pe scări. Ajungem la etajul I aflat la o īnăilţime de 95 de metri. Aici este cafenea, restaurant, terasă şi loc de plimbare. Pe exterior sunt scrise numele celor mai de seamă savanţi francezi; mie īmi atrag atenţia numele matematicienilor. Mergem de jur imprejur. Din loc īn loc sunt panouri īn care ţi se explică ce sunt clădirile pe care le vezi. Spre exemplu ne este indicat Domul Invalizilor unde se află mormīntul lui Napoleon, Cartierul Parc-des-princes, la Defence ( un fel de Manhatan al Parisului, o zonă cu�zgīrienori.). Facem o mulţime de poze. Tata nu vrea să urce la etajul II( are rău de īnălţime ). Urcatul pe scări īn Turnul Eiffel e ceva destul de sinistru. De căzut n-ai cum să cazi, scările metalice au īnclinaţie can 45 de grade şi sunt flancate de un gard metalic de 2 metri. Spun că e sinistru deoarece se simt vibraţii atunci cīnd lumea urcă sau coboară. Aşadar urc singur pīnă la etajul II, aflat la 140-150 de metri deasupra Pămīntului. Priveliştea e mai impunătoare de aici, totul capătă o altă dimensiune. La etajul II se află un fast-food şi mai multe magazine de suveniruri, bancomate şi două calculatoare prin care poţi accesa Internetul (dacă ai Card de acces). Tot aici, chiar īn mijloc este o deschizătură prin care se poate privi direct īn jos. Oamenii de sub Turnul Eiffel par nişte gīze, nişte insecte pe nisip. Mai fac poze. De aici şi pīnă īn vīrf nu e voie să urci pe jos. Trebuie să iei liftul. Aşa că mă cobor la etajul I unde īl găsesc pe tata stīnd de vorbă cu un coleg mecanic din Braşov. Era să uit : Turnul Eiffel a fost renovat īn 1983. Atunci s-au montat şi lifturile. Arată impecabil. Mă aşteptam să văd nişte fiare ruginite, dar pare proaspăt vopsit. Ne dăm jos, se face seară. Am stat cocoţati 2 ore. Trecem Sena şi stăm un pic īn faţa Ministerului Apărării. Īn faţa acestuia se află o fīntină arteziană gigantică unde există şi jocuri de apă. Amirăm pentru ultima oară Turnul Eiffel. Ne băgăm din nou īn metrou şi ajungem īn Place Charles de Gaulle Etoille.

La ieşirea din metrou vedem Ambasada Romāniei, aflată īntr-o clădire albă extrem de frumoasă. Nici o altă ambasadă nu se mai află aici. Mergem al Arcul de Triumf aflat īn mijlocul acestei pieţe uriaşe. Aici este un sens giratoriu īn care se adună douăsprezece mari bulevarde, cel mai celebru fiind evident Champs-Ellysees. Arcul de triumf este o construcţie impunătoare. Replica sa de la Bucureşti este doar o glumă. Arcul conţine sculpturi pe pereţii exteriori, tavanul este de asemenea sculptat şi casetat, iar jos arde o torţă īn memoria soldaţilor francezi. Este deja destul de tīrziu. O pornim īn jos pe Champs-Ellysees. Aici, la marginea unui trotuar lat de 30 de metri se află magazine de lux, de un lux deosebit, restaurant, parfumerii, ce mai de toate. Am intat īn magazinul Mercedes, īntr-un magazin de patiserie de unde am luat pīiine ( nu se prea găseşte pīine), la Swiss Watches, la o parfumerie, la un magazin de haine�Totul este foarte scump. Ne īntoarcem la hotel.

A doua zi dimineaţa, scularea şi plecarea la Luvru. Luvru este un palat gigantic cu o multe corpuri, avīnd cīteva nivele. Intrăm īn Curtea pătrată ( Cour Carre ). Trecem printr-o poartă şi ajungem īn faţa piramidelor de sticlă īnconjurate de apă. Piramidele mi se par bine ancorate īn peisajul sobru al palatului. Din punct de vedere practic sunt extrem de folositoare. De fapt pe aici se intră la muzeu. Se coboară īn piramidă şi ajungem īntr-un hol mare de unde ţi se dau hărţi ale Luvrului şi se intră la muzee şi la expoziţii. Prima dată intrăm īntr-o zonă cu expoziţii de sculptură din vremea antică. Aici o vedem pe Venus din Milo. Vedem de asemenea sculpturi īnfăţişīnd zei, zeiţe, filosofi şi chiar personaje biblice. Trecem apoi la partea de pictură. Alegem sectorul picturii italiene şi spaniole. Tablouri estraordinare, pictate de marii maeştri ai Renaşterii pot fi admirate de o parte şi de alta. Majoritatea vizitatorilor trec īnsă īn viteză pe līngă ele ducīndu-se glonţ la Gioconda. Am ajuns şi noi la ea după vreo oră de privit sculpturi şi īncă două ore de privit tablouri. Este īntr-adevăr ceva deosebit. Īn jurul tabloului lume adunată ca la urs. Mie īnsă mi-a plăcut cel mai mult un tablou de dimensiuni mari īnfăţişīnd toate monumentele Romei antice pe care de altfel l-am şi fotografiat. Trecem apoi pe līngă colecţia de obiecte egiptene ( sunt multe astfel de obiecte la Luvru ) şi ajungem la sectorul dedicat picturii franceze. Aici se găsesc tablouri de timensiuni mari ( 4-5 metri īnălţime, 20-25 metri lungime). Pe aici mai mult ne plimbăm pentru că īncepem să fim presaţi de timp. Ieşim din Luvru după ce cred că am făcut pe jos cīţiva kilometric. Īn total am stat 5 ore.

Mergem pe malul Senei spre Īle de la Cite, insula unde se află catedrala Notr-Dame.Pe chei sunt vīnzători ambulanţi. Anul acesta municipalitatea a amenajat şi o plajă cu nisip şi palmieri. Catedrala este construită īn stil gotic dar cu toate acestea nu impresionează prin īnălţime. Intrăm. Īnăuntru, nimic impresionant. Nu am mai găsit lucrăturile de la Domul Sf. Ştefan din Viena. Totuşi am avut parte de ceva impresionant. La acea oră īn biserică se pregătea un ceremonial legat de venerarea coroanei de spini a Mīntuitorului. Pe acompaniament de orgă cīnta o soprană. Acustica este deosebită. Vocea te emoţionează. Preoţi şi cardinali aduc coroana care astăzi nu mai e de spini, ci este īnmbrăcată īn aur. A fost ceva extraordinar, ce cu nu va fi uitat. Toată această feerie a durat cam o oră. Trebuia să ne trezim nu de alta dar pleca trenul. Ne-am luat bagajele şi ne-am dus la ParisGare de Lyon; clădirea gării este foarte mare, foarte pictată şi foarte funcţională. Pe la ora 19 eram īn TGV.  
 
Paris-Gare de Lyon-Marsilia-Nisa
Iată-ne īn TGV la clasa I ! Avem locuri la mijlocul vagonului. TGV este nu numai un tren de mare viteză, ci şi un tren luxos. Fotoliile sunt asemănătoare, cred, cu cele din avion, se pot regla de la un buton mai īn faţă sau mai īn spate. Fiecare călător beneficiază de o lampă pentru citit. Am avut norocul să ni se dea nişte locuri la mijlocul vagonului, unde aveam şi o masă mare īn faţă. Īn consecinţă ne-am scos castroanele şi am mīncat musli cu linguriţa. Īn TGV există curent electric la 220V. Un tip a venit cu un laptop, l-a băgat īn priză şi a īnceput să lucreze. Baia dint TGV este de asemenea ceva deosebit. Totul este digital de la deschiderea-īnchiderea uşilor pīnă la trasul apei, spălat şi uscat de mīini. Trenul atinge viteze de 300 km/h, este o senzaţie extraordinară. Practic e greu să priveşti pe fereastră şi să te uiţi aproape. Cīnd din sens opus vine un alt TGV atunci ai senzaţia că trenul īn care te afli a fost lovit te ceva pentru că se aude un zgomot puternic şi tremul face un balans pe lateral. Altfel deşi viteza este ameţitoare TGV-ul merge lin. La urcare am primit o revistă ce ne povesteşte despre TGV. Īnsoţitorul de vagon este foarte amabil şi manierat. E plăcut surprins să afle că suntem din Romānia. TGV-ul a parcurs 1100 de Km īn 5 ore. Şi iată-ne ajunşi la Nisa la ora 0:30. De la Marsilia şi pīnă la Nisa trenul a mers pe malul Mării Mediterane trecīnd prin staţiunile de pe Coasta de Azur.  
 
Nisa sau pe italieneste Nizza
La Nisa am dormit īn gară. Dimineaţa īn jur de şase am pornit spre plajă. Am coborīt, preţ de o jumătate de oră străduţe strīmte. Iată şi plaja, iată şi marea limpede şi albastră. Plaja pe coasta de azur nu are nisip ! E plină de bolovani. Pe plajele hotelurilor de lux există şezlonguri şi un fel de mochetă care te duce pīnă să intri īn apă. Mediterana este caldă şi se adīnceşte brusc. Ne aşezăm pe nişte scaune. Soarele nu răsărise īncă. Spre deosebire de Marea Neagră pe Coasta de Azur soarele nu răsare din mare pentru că marea se află spre vestul malului. Cu toate acestea farmecul rămīne acelaşi. Ziua de la Nisa a fost ca o zi de plajă, mai mult am lenevit. Ne-am şi plimbat īnsă printre palmieri. După o lungă plimbare pe jos (īn care am trecut şi prin piaţă) am ajuns la Montecarlo īn zona portului. Frumos, din păcate eram aşa de obosiţi şi afară aşa de cald īncīt nu ne-am mai pus pe plimbat şi pe acolo. Ne-am īntors pe plajă. Spre seară eram īn gară urmīnd să luăm trenul spre Roma.Gara din Nisa este traversată pe deasupra de şosele suspendate aflate la o īnalţime apreciabilă. A fost pentru prima dată cīnd am văzut aşa ceva.

Nisa-Montecarlo-Ventimiglia-Genova-Roma Termini
Pe departe drumul īntre Nisa şi Ventimiglia(Italia) a fost cel mai frumos. Era ora īnserării. Trenul merge destul de īncet pe malul Mediteranei. Pe o parte este mare, pe cealaltă munte golaş, numai stīnci. Trenul merge prin tunele scurte revenind apoi pe malul mării. Intrăm īntr-un tunel mare, ce avea să se dovedească foarte lung şi care era foarte lat. Tunelul era săpat īntr-un munte destul de īnalt. Stăteam cu geamul deschis. Mergem, mergem prin tunel, aveam impresia că nu se mai termină. Deodată īn beznă apăru o zonă foarte bine luminată. Era gara din Montecarlo, aflată chiar īn tunel. Trenul nu stă mult aici. Ne continuăm drumul prin tunel şi ieşim īn Italia la Ventimiglia, un orăşel tiplic mediteranean, construit pe verticală; Casele păreau că sunt una peste alta, fiind construite pe muntele acela stīncos şi īnalt. Īn Italia spectacolul străzilor sīmbătă seara este deosebit. Īn Franţa odată cu lăsarea serii nu mai era nimeni pe stradă. Aici era plin, iar italienii petreceau de numa-numa īn discoteci, parcuri de distracţie şi cluburi. De aici īncolo nu mai sunt multe spus. Am mai văzut īncă o gară aflată īntr-un tunnel, la San Remo. Apoi am dormit bine. Trenurile italiene se pare că au imprumutat cīte ceva din īnsuşirile italienilor. Sunt zgomotoase ! Zgomotul provine fie de la sistemul de frīnare, fie de la sistemul de climatizare. După cum spuneam am dormit bine. M-a mai trezit scīrţīitul roţilor la Pisa, Livorno şi īntr-un oraş cu multe lumini care bănuiesc să fi fost Genova. La 6 dimineaţa suntem la Roma, īn gara Roma Termini.

Roma
Primul contact cu Roma este, ca īn fiecare mare oraş, gara. Gara Roma Termini este cea mai mare gară pe care am văzut-o pīnă acum. Ocupă o mare suprafaţă, are foarte multe linii. La subsol există un centru comercial şi două linii de metrou. Īn faţa gării este iarăşi un spaţiu mare destinat autobuzelor.

Ca īn fiecare mare oraş, ne facem abonament valabil o zi. Apoi căutăm şi găsim repede un hotel ieftin. Aici avem īn cameră frigider, care este foarte bine venit pentru că la Roma este foarte cald īncă de dimineaţă. Facem duş şi plecăm spre Vatican. Luăm metroul. La Roma există doar două linii de metrou care se intersectează la Termini. Metroul acesta este mult mai urīt decīt cel de la Bucureşti, vine destul de rar ( 10-15 minute ), şi este aglomerat. Ajungem la Vatican īn jur de ora 10. Este duminică şi Piaţa San Pietro este plină de oameni. Piaţa este foarte mare şi este străjuită de jur īmprejur de coloane īnalte. Pentru a intra īn biserică trebuie să trecem prin două filtre. Am fost neinspirat pentru că m-am īmbrăcat cu pantaloni scurţi. Afară erau 37 de grade. Nu pot intra. Intră doar Gogo şi se urcă cu liftul pe cupola bisericii. Eu aştept īn Piaţă. Īntre timp la megafon se anunţă īn mai multe limbi că papa, aflat atunci īn Canada, va vorbi īn direct. Şi īntr-adevăr peste cīteva minute auzim vocea papei care ţine să-i salute printre alţii şi pe cei aflaţi īn Piaţa San Pietro din Roma. Gogo iese din biserică şi-mi spune că este deosebit de frumoasă şi că trebuie neapărat să o văd şi eu. Ne īntoarcem la hotel. Īmi iau nişte blugi negri. Căldura este mare. Dar la Roma există peste tot fīntīni arteziene cu apă rece ca gheaţa. Şi am băut multă apă īn ziua aia. Ajungem din nou la Vatican. Basilica San Pietro are dimensiuni impresionante. Imediat după ce intrăm, vedem Pieta, o sculptură a lui Michelangelo, reprezentīnd pe Maica Domnului ţinīndu-l īn braţe pe Iisus mort. Impresionează durerea īn marmură roşie de pe chipul Maicii Domnului. Biserica are o īnălţime mare cam 30-40 de metri. Peste tot sunt sculpturi reprezentīnd sfinţi şi mai ales papi. Figura lui Iisus apare doar īn Pieta şi īnca īntr-un tablou. Īn mijlocul basilicii se află un baldachin uriaş. Sub el se află moaştele Sf. Petru. Spre deosebire de obiceiurile noastre, moaştele nu pot fi atinse. La ele se coboară pe o scară de marmură. Accesul īnsă este interzis. La un moment dat găsesc o scară ce duce la subsolul bisericii. Aici se află mormintele papilor, morminte simple dar şi unele pline de grandomanie. Se văd şi moaştele Sf. Petru. Ieşim din biserică şi stăm de vorbă cu un om de ordine. Acestă ne īndrumă spre basilica San Paolo. După o lungă călătorie cu metroul ajungem acolo. Biserica are dimensiuni mai reduse decīt cea de la Vatican, are mult mai multe picturi. Aici avem surpriza să auzim un preot vorbind romāneşte cu alţi romāni, stabiliţi īn Italia. La biserica San Paolo se află moaştele Sf. Pavel.

Plecăm de la biserica San Paolo şi ne plimbăm pe străzi. Plimbarea la Roma este fermecătoare. Clădirile au la capete plăci de ciment mari pe care sunt scrise numele străzilor. Ai impresia că acele clădiri sunt acolo de două mii de ani. Clădirile sunt mari, dar, spre deosebire de Viena unde totul este unitar, aici clădirile sunt vopsite īn diferite culori şi multe sunt murdare. Ajungem spre seară la Fontana di Trevi, o mare fīntină arteziană. Din zeii mari sculptaţi īn piatră curge o apă rece. Aruncăm cīte un bănuţ, cu speranţa că ne vom mai reveni acolo.

Se spune că la Roma se găseşte cea mai bună īngheţată din lume, numită gelato. Aşa că nu puteam rata ocazia. Īn Italia există magazine specializate numai pe īngheţată. I-au o īngheţată piccolo (mică) , vorba vine că m-am chinuit mult pīnă am terminat-o. Există şi īngheţată etajată. Se pune īngheţată īntr-un cornet mare, peste ea se mai pune īncă un cornet mare cu īngheţată şi apoi īncă un cornet mare de īngheţată. Am văzut pe cineva cumpărīnd aşa ceva, dar nu-mi imaginez cum poate cinava să mănīnce atīta īngheţată. Nimerim īntr-un centru de informare turistică. Aici se află cărţi, hărţi, un minicinematograf, computere de unde poţi afla totul despre Roma antică. Am ales computerul, evident. Aici există o grămadă de informaţii, īnsoţite de fotografii şi filme despre Roma antică, despre Īmpăraţii romani. Am văzut o reconstituire a Romei antice. Pot spune că Roma antică era mai frumoasă decīt Bucureştiul de astăzi. Romanii se pare că se gīndiseră la toate. Aveau canalizare, apeducte, băi, ce mai tot confortul occidental. Se īnnoptează aşa că ne grăbim spre hotel. Se pare că străzile nu sunt sigure. Peste tot mişună carrabinierii, cred că īncă sunt probleme cu mafia.

A doua zi īncepe cu o vizită la�gară, pentru a vedea cīnd avem tren spre următoarea destinaţie, Florenţa. Mergem apoi pe Via Cavour īn centrul Romei Antice. Aici găsim un monument impresionant, Pantheonul, care astăzi găzduieşte Museo del Resorcimento. Aici se află o coecţie impresionantă de uniforme şi arme. Īn faţa Pantheonului se află o statuie imensă, aproximativ 16 metri īnălţime, al regelui Victor Emanuel. De asemenea din vīrf avem o imagine panoramică a Romei. Părăsim Pantheonul şi ne īndreptăm spre forurile imperiale.
Mai īntīi vizităm forul lui Traian, care este cel mai mare şi cel mai bine conservat. Vedem şi Columna, aflată īn restaurare şi īi vedem şi pe daci. Ne plimbăm apoi prin celelalte foruri imperiale din care īnsă nu s-a mai păstrat mare lucru. Ne atrag atenţia două arce de triumf de dimensiuni mici dar care seamănă bine cu cel de la Paris. Aceste arce şi un templu sunt singurele construcţii intacte rămase īn picioare. La forurile romane, printre ruine se află multe�pisici. Pisicile acestea se pare că au făcut o pasiune pentru istoria antică. Sunt prietenoase, iar romanii le hrănesc bine.

După forurile imperiale se află Colloseo. Construcţia aduce a stadion, are o īnălţime mare. Impresioneză mai ales cīnd īl vezi de la distanţă. Cīnd te apropii ai impresia că te găseşti īn Romānia. Multe kitchuri, oameni īmbrăcaţi īn soldaţi romani ( cu săbii de plastic ) de īmbie să faci o fotografie. Ne grăbim la gară. Pe drum ne răcorim cu granita. Granita este o gheaţă aflată la limita de topire, avīnd diferite arome. Poţi să o bei sau să o mănīnci. Ţi se dă şi linguriţă, şi pai.

Roma Termini-Arezzo-Florenţa-Stazzione Centrale
Plecăm cu trenul la Florenţa. Drumul durează 3 ore. Vedem dealuri şi cīmpii pline de culturi : porumb, pepeni, meri. Pe drum singura localitate care atrage atentia este Arezzo.  
 
Florenţa
Ajungem la Florenţa, capitala regiunii Toscana. Constatam ca gara se afla chiar īn centru, aproape de toate monumentele, basilicile şi muzeele. Centrul Florenţei este alcatuit din straduţe foarte īnguste unde cu greu s-ar putea circula cu o maşina. Mergem la centrul de informare turistica. Aici primim un pliant cu toate obiectivele turistice, programul acestora, adresele, preţul biletelor. Cumparam o harta şi īncepem sa cautam un hotel. Gasim cu greu unul liber şi cu un preţ rezonabil. Aproape toate hotelurile sunt pline. Strazile sunt pline de turişti, este un adevarat furnicar. Ajungem līnga basilica San Lorenzo şi gasim atmosfera de acasa : un bazar īn care romānii vīnd papuci, haine de piele, tricouri. Īnjuraturile sunt la ele acasa. Trecem pe līnga Palazzo Riccardi şi ajungem şi, pe o straduţa strīmta ajungem la principalul obiectiv din Florenţa, Domul. Acesta are dimensiuni impresionante, este lucrat īn marmura alba, roşie şi verde. Sculpura exterioara este foarte dantelata. Pacat ca este prost īntreţiunut, pentru ca pe parţile laterale marmura a fost acoperita de o negreala urīta care e tare neplacuta la vedere. Īn faţa Domului e lume multa şi pestriţa. Interorul Domului este mult mai simplu. Nu exista picturi, practic arata ca o biserica gotica obişnuita. Vis-a-vis de Dom se afla Battistero, locul unde sunt botezaţi copii. Battistero este o construcţie circulara sculptata īn acelaşi stil ca şi Domul şi prin asta se asorteaza perfect. Uşile de la Battistero sunt protejate de nişte grilaje īnalte şi ascuţie pentru ca sunt sculptate īn aur masiv. Ne continuam plimbarea si ajungem la Badia, un turn īnalt de unde se poate admira panorama Florenţei. Līnga Badia se afla o basilica numita Bargello, construita īn stilul basilicilor medievale. ( Clopotul se afla īntr-un loc vizibil ). Ajungem apoi īn Piazza Signioria. Līnga o frumoasa fīntīna arteziana se īnalţa Pallazo Vecchio, un castel medieval cu turnuri, posturi de observaţie şi tot ce īi mai trebuie. Si asta chiar īn centrul Florenţei. Piaţa este extrem de larga şiextrem de populata. Līnga Palazzo Vecchio se afla cel mai celebru muzeu al Florenţei, Uffizi. Īn curtea interioara e plin de cīntareţi ambulanţi şi mimi. Ascultam doi violonişti germani care cīnta foarte bine şi primesc aplauze furtunoase din partea trecatorilor. Muzeul Uffizi, a carui cladire a fost construita de familia Di Medici, adaposteşte numeroase expoziţii. La ora la care am ajuns era īnchis. Ieşim pe poarta princiala şi suntem pe malul rīului ce strabate Florenţa, Arno. Rīul are dimensiunea Dīmboviţei la Bucureşti, este canalizat. Cele doua maluri sunt legate printr-un pod foarte frumos, Ponto Vecchio. Ponto Vecchio este probabil unul din puţinele poduri din lume care este locuit şi mai mult pe pod se afla numai magazine de bijuterii şi aur. Īn lumina apusului de soare pare desprins din poveşti.

Se lasa seara. Īnca nu e īntuneric. Strazile devin brusc pustii. Magazinele, terasele se inchid la o ora la care īn alte oraşe abia īncepe viaţa de noapte. Se pare ca strazile nu sunt sigure aici. Trecem prin Piazza de la Repubblica şi vedem vechea poarta de intrare īn Florenţa. Seamana cu Poarta Schei, dar este mult, mult mai īnalta. Īn drum spre hotel intram īntr-o alimentara, care nu e īnca īnchisa şi luam pīine şi bere italiana.

A doua zi ne trezim dis de dimineaţa. Ne grabim spre Uffizi. Acolo este ceva incredibil. Suntem īnainte de ora deschiderii şi deja este o coada de aproximativ 300 de metri. Renunţam sa mai intram aici pentru ca timpul ne preseaza. Alegem sa mergem la Palazzo Pitti. Aici este un muzeu complex cu multe expoziţii. Īn spatele muzeului sunt multe gradini şi parcuri. Alegem tot expoziţia de pictura şi nu regretam. Am vazut lucruri care m-au impresionat mai mult ca la Luvru. Marii artişti italieni au aici foarte multe lucrari şi aici e vorba chiar de cei mai mari artişti. Ieşim. Īn faţa se afla o piaţa foarte frumoasa. Pentru a ajunge la şosea trebuie sa coborīm pe o strada pietruita. Ajungem la şosea şi surpriza : vedem pe o casa o placuţa mica. Īn acea casa Dostoievski, aflat īn exil aici, a scris romanul Idiotul. Frumos loc de exil şi-a gasit romancierul rus. Nu īnţeleg de ce s-a mai īntors : probabil ca īi placea mai mult deportarea īn Siberia. Ne īntoarcem la hotel, facem duş şi iata-ne īnapoi pe straduţe. O luam aiurea şi dam īntr-o piaţa in care se afla o mare cladire ce parea a fi un templu. Intram pe nişte uşi acţionate cu celula fotoelectrica şi surpriza iaraşi : suntem īn piaţa de legume, zarzavaturi şi peşte a Florenţei. Fromos şi aici. Mergem mai departe. Este ora 11 dimineaţa şi cerul se īntuneca. Īntr-un magazin suntem īntīmpinaţi cu ,,Buona sera !�. Urmeaza o furtuna extrem de violenta, un ,,urragano�, cum se exprimau italienii. Ne adapostim īntr-un pub englezesc. Furtuna nu da semne ca s-ar opri. Nu peste mult timp trebuie sa ajungem la gara. Ne luam inima īn dinţi şi ieşim. Fugim la ,,templu� de unde cumparam banane şi piersici. Ieşim din ,,templu� pe partea opusa şi tragem o fuga pīna la hotel. Ploaia nu mai e atīt de mare. Ne luam bagajele şi mergem la gara, unde avem parte de o surpriza neplacuta. Trenul nostru, deşi este un intercity īntīrzie o ora. Stam īn sala de aşteptare.

Florenţa Stazzione Centrale-Bologna-Padova-Mestre-Venezia
Calatoria dureaza 4 ore. Trenul este foarte confortabil. Interesant este ca īn Romānia trebuie sa platesc ca sa merg cu un intercity, iar īn Italia nu.
Bologna este un oraş industrial dupa cīte observ din tren. Padova pare mai boem. Ajungem la Mestre. Mai schimb cīteva cuvinte cu doua studente americane. De la Mestre la Venezia calea ferata şi şoseaua merg pe piloni pe deasupra marii. Sunt aproximativ 4 kilometri

Venezia
Ajungem īn gara Venezia Santa-Lucia. Cautam un telefon cu monede ca sa dam un telefon acasa. Prima īncercare este eşuata pentru ca deşi o aud perfect pe mama, ea nu aude nimic. A doua īncercare este reuşita.
Ieşim din gara şi constatam ca īntr-adevar Vezezia este īncīntatoare. Venezia este un oraş cu strazi de apa. Autobuzele se numesc vaporetto, taxiurile sunt barci cu motor sau şalupe. Gara este īn imediata apropiere a ,,strazii� principale, care se numeşte Canale Grande. Pe ambele maluri sunt adevarate palate, unele, din pacate, inundate la parter. Cred ca Venezia nu va mai exista multa vreme. Multe palte sunt parasie şi inundate. Pacat ca aceasta minune se va sfīrşi īntr-o zi. Ne luam abonament pe o zi la vaporetto. Ne īndreptam spre cartierul San-Marco, unde se afla Piazza San-Marco, Palatil dogilor şi alte asemenea monumente. Plimbarea cu vaporetto dureaza cam o jumatate de ora. Gogo sta cu ghidul īn mīna şi citeşte numele tuturor platelor. Peste Canale Grande exista doar 3 poduri dintre care doua, īn apropierea garii. La ieşire din Canale Grande, pe o insuliţa se afla biserica greceasca San Giorgio. Coborīm din vaporetto. Mergem spre Piazza San Marco. Este ceva de nedescris. Este al doilea loc īn care am ramas cu gura cascata, dupa Domul Sf. Stefan din Viena. Cred ca īntr-un loc cum este Piazza San Marco te paraseşte orice gīnd rau. Palatul Dogilor este īncīntator. Biserica San Marco, unde sunt moaştele Sf. Marcu este ceva nemaivazut pe lumea asta. Picturi, sculpturi extraordinare, turnuri şi turnuleţe sunt alaturate de o mīna de maestru. Piaţa şi palatul ce o strajuieşte sunt extraordinare. Turiştii hranesc porumbeii din mīna. Cred ca este cel mai frumos loc pe care l-am vazut vreodata.

Intram pe nişte straduţe īnguste, gen strada Sforii din Braşov. Intram la un hotel ca sa vedem cīt e sa stai o noapte aici. Nici sa vrem nu ne-am fi permis. Revenim īn San Marco şi ne plimbam pe malul marii. Trecem pe poduri. Ne oprim sa vedem gondolele. Acestea sunt nişte barci lungi de 11m, una din parţi este mai īnclinata ca sa-si poata ţine echilibrul. Exista ,,parcari� pentru gondole. Gondolele sunt foarte luxoase. Este loc pentru 5 persoane plus gondolierul. Pe scaune sunt perne moi foarte frumos lucrate. La cerere gondolierul presteaza şi program artistic, cīnta, şi la nevoie mai cheama şi un acordeonist.

Admiram ,,Puntea suspinelor�. Acesta este un pod peste un canal secundar, aflat cam la 5-6 metri de apa. Podul lega īnchisoarea de locul unde condamnaţii la moarte erau executaţi. Condamnaţii vedeau pentru ultima data soarele atunci cīnd treceau Puntea Suspinelor. Plimbarea noastra continua. Eu cumpar un tricou albastru pe care scrie Italia, pentru mama iau un foarte frumos evantai. Trecem prin magazine ce vīnd obiecte din sticla de Murano ( insula aflata la 7 minute de mers cu vaporul de San Marco ). Sticla asta este extrem de sensibila. Am renunţat la ideea de a cumpara aşa ceva de aici ca sa nu se sparga pentru ca pīna acasa e drum lung. Se īnnopteaza. Revenim īn San Marco. Piaţa īncepe sa se inunde datorita fluxului. Īn faţa bisericii San Marco este deja o balta foarte mare care te īmpiedica sa ajungi la treptele ei. Şi īn alte puncte din piaţa apa inunda. Luam vaporetto şi plecam la gara. Este noapte de binelea. Gondolele, luminate de mici felinare, īmpīnzesc canalele.Ajungem la gara. Ne urcam pe podul de deasupra lui Canale Grande. La capatul celalalt ne aşteapta un concert de percuţie susţinut de cīţiva tineri ambulanţi. Mergem aiurea pe strazi. Īntr-o piaţa asistam la un spectacol coregrafic. Doi tineri, cu maşti de carnaval, ţinīnd īn mīna faclii, danseaza pe o muzica lenta. E tīrziu. Ne īntoarcem la gara. Stam jos pe malul lui Canale Grande.

Īn gara vorbim cu doua turiste din Noua Zeelanda, mama şi fiica. Fiica traieşte acum la Londra, e cam de vīrsta mea. Spune ca nu-i place īn Anglia. Amīndoua au vizitat cīteva oraşe importante din Europa. Se uita la rucsacii noştri şi se mira cum de putem avea atīt de puţin bagaj. Tīnara este foarte vesela. Ne povesteşte ca la hotel are vreo 4 valize mari. Plus bagajul mamei. Ma intreaba despre Romānia şi e uimita cīnd īi spun ca am scapat de comunism abia īn 1989. De asemenea īmi tot spune ce bine vorbesc engleza. Calatorim īmpreuna pīna la Mestre. Este īn jur de 12 noaptea. Peste o ora vine trenul ce ne vaduce la Viena. Pīna atunci mīncam.

Mestre-Udine-Innsbruck-Viena Sud
Drumul dureaza 8 ore. Am stat īn compartiment cu doi asiatici care nu vorbeau o boaba enlezeşte. Am dormit ca urşii cu toţii pīna la Viena  

 
Viena
Ajungem la Viena īn jur de 9 dimineaţa, dar īn gara Viena Sud. De data asta hotarīm sa mergem pe jos. Ajungem la complexul Belvedere. Aici este un palat asemanator cu Schonbrunn. Şi de aici avem o imagine panoramica asupra Vienei. Vremea este cīineasca. Ploua tare şi e frig. Vroiam sa mergem la Zoo şi īn Prater dar pe o vreme ca asta renunţam pentru ca e mult de mers pe jos. Īn schimb ajungem din nou īn centru. Ploaia şi frigul ne determina sa colindam magazinele. Aici totul e foarte luxos şi deci scump. Italia este o ţara mult mai ieftina. Ne ducem spre gara Viena Vest. Ne interesam de tren, ne luam locuri. Ne mai plimbam īn jurul garii şi avem ce vedea şi pe aici. Intram la supermarket şi ne facem cīteva cumparaturi pentru drum. Revenim īn gara şi ne urcam īntr-un tren plin de romāni. Calatorim cu o doamna ce se īntorcea din Austriade la fiica ei şi cu o studenta din Alba Iulia ce se īntorcea de la studii, din Germania.

Viena Vest-Budapesta-Braşov
Drumul dureaza 14 ore. Şoc mare la īntoarcere. Romānia pare o ţara uitata, parasita. Totul este parca cenuşiu..

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017