Munții Șureanu: Fundătura Ponorului
Data publicării: 21 nov 2019
Ideea acestei excursii a venit mai demult. Am tot vazut poze frumoase dintr-o bucățică a Țării Hațegului și am hotarît să mergem și noi să vedem minunea.
Înainte de asta am studiat puțin situatia și am ajuns la concluzia că putem face un traseu în circuit împreună cu copiii noștri. Din ceea ce văzusem aveam de mers în principal pe drumuri forestiere așadar pe unde circula mașinile cu siguranță că poate urca și un copil de 4 ani. Dar ca de obicei socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg.
Ne-am cazat în Hațeg la Pensiunea Luminița unde am gasit conditii bune și gazde ospitaliere. De acolo am pornit în directia Petrosani. Am părasit drumul principal undeva către stînga și am mers pînă s-a terminat asfaltul, în satul Federi în zona numită “La Garaje”.
Garajele astea sunt niste constructii din lemn, concentrate aproximativ în același loc, în care localnicii își țin mașinile. Federi este un sat cu casele risipite pe dealuri. La majoritatea dintre ele nu se poate ajunge cu mașina și din cauza asta sătenii s-au organizat creînd aceasta zonă “La Garaje”.
De cum am părăsit șoseaua națională, un panou ne aducea la cunostință că vom intra in Parcul Natural Grădiștea Muncelului - Ciclovina, parte a munților Șureanu.
Fix la intrarea în traseu întilnesc o mai veche cunoștință: Andreea Bălbărău de care ma leaga niste amintiri frumoase din Munții Latoriței. Ea are un blog numit aradeanca.com care merită citit pe îndelete. Și nu e singură ci cu prietenul ei, Bodo.
Ne lăsăm mașinile la o bifurcație unde se termină asfaltul. Pe un copac este o mică săgeată spre dreapta care dă direcția către Fundătura Ponorului însă aceasta este o varianta lungă și potrivită pentru mașini 4x4(=16!!!).
Noi însa mergem pe cealaltă uliță în ideea de a parcurge distanța pe un drum mai scurt. Chestia este că începem să urcăm destul de susținut la început și Maria își mai pierde din entuziasm. Dar se împrietenește cu Andreea și merg mai mult împreună. Din cind în cînd apare rar un marcaj bandă rosie.
Trecem pe lîngă niște gospodării, prilej pentru Maria să facă inventarul animalelor din ograde. Găinușe, căluți, viței, pisici și cătei. Unul din ei ne latră mai insistent însa ne lasă în pace după ce ne mai depărtăm. Ei bine acuma este momentul în care ne dăm seama cum stă treaba. Avem de urcat ceva diferenta de nivel, nu cine stie ce pentru noi, dar pentru Maria cu siguranta va fi un efort. Ca și pentru cel care îl cară în spate pe George.
Urmînd GPS-ul în care aveam descarcăte niste track-uri( mulțumim lui Dumitru Hulea pentru ele ), părăsim drumul principal către dreapta pentru o potecă ce duce la o casă nelocuită. Cînd ne uitam în spate avem priveliște foarte faină spre Retezat.
Poteca se tot micșorează pîna devine mai degrabă un șanț. Însă nu mergem mult și ieșim într-o fîneață de mai mare dragul. Acolo întilnim un drum pietros care urcă ceva mai lin. Și care într-un final dă într-un drum și mai pietros dar și mai lat. Astea credeam eu acasă că sunt drumuri de mașină, dar din ce se vede nu mai sunt folosite de mult nici macar de cărute.
Noi ne deplasam mai încet și de aceea la un moment dat ne despărțim de Andreea și Bodo pe care evident că îi ținem în loc.
Facem o pauză ceva mai lungă la cererea Mariei și pare că ăsta a fost un moment de cotitură pentru moralul ei. De aici încolo a mers foarte bine. Evident ca ne-am mai oprit să studiem frunzele, culorile, macieșele.
Ajunsi in culmea dealului nu o luam spre dreapta, pe unde părea mai rapid dar mai prin padure ci spre stînga fiindcă traseul promitea să fie printr-un loc deschis. Și asa a fost. Nu după mult timp ajungem pe un plai frumos de mai mare dragul. Cu lapiezuri ce îmi aduc aminte de Valea Cernei.
Intrăm într-o ogradă unde îmi atrag atenția niște furcituri suspendate. Modul ăsta de stocat fînul înca nu l-am mai vazut. În capătul ogrăzii este o casă ce pare locuită. Ne latră un cîine, vedem niște găini și niște porci.
Din fericire cîinele este legat și nici nu mai are alte neamuri. Ne latră desul de nervos dar suntem în siguranță. La casă ne întimpină o tanti tare de treabă cu care stăm de vorba ceva timp. Ne împărtășește din felul de viață de aici. Aflăm totuși că nu stă aici și peste iarnă. Nu este singură, soțul ei este plecat cu niște turiști.
Maria în schimb este fascinată de ceea ce vede pe lînga casă. Aaaaa și mai ales de porci. Nu cred că mai văzuse vreodată așa de mulți porci și mai ales atît de aproape.
Ne luăm rămas bun de la tanti cea zîmbăreață și plecăm pe poteca indicată de ea. După cîteva minute îl întilnim și pe soțul ei. Acesta condusese niste turiști la o casă aflată chiar pe buza Fundăturii Ponorului unde aceștia urmau să se cazeze sau să stea cu cortul.
Noi ocolim pe lîngă gard și ne apropiem de punctul de maxim interes. Si într-adevăr locul ăsta are ceva. Nu l-aș putea defini exact. Să spunem că iți transmite un soi de liniște pe fondul unui peisaj din ce în ce mai rar.
Dar hai să vedem despre ce este vorba. Sub picioarele noastre este un fel de luncă. Prin ea vine un paraias care face tot felul de curbe și apoi dispare sub o stancă. Lunca este plina de furcituri adunate din loc in loc între garduri. La toate astea se adaugă o turma de oi si, mai în depărtare, o cireadă de vaci.
Ne-am plimbat cam pe o treime din conturul Fundăturii Ponorului. Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult însă eram un pic îngrijorați că ziua e scurtă și drumul e lung.
Am iesit din Fundatura Ponorului pe colțul adiacent față de cum am intrat. Pentru început am avut o urcare susținută dar scurtă pînă la un drum mai circulat. De altfel acolo am dat de o mașină. Partea buna este că avem și un marcaj nestandard punct portocaliu.
Studiind GPS-ul vedem că mai este doar puțin de urcat după care aveam o coborîre dreaptă și ceva mai scurtă pînă spre mașină. Mergem pe o potecă o buna bucata de timp, apoi dăm într-o potecă mai lată care se transformă în drum. Și ajungem lîngă o casă aflată la o bifurcatie. Acolo trebuie sa rezistăm ispitei de a coborî direct. Facem mult dreapta pe o curba de nivel care ne duce pe o muchie de unde începe coborîrea corectă.
Ieșim aproape de primele case întilnite la începutul excursiei. De acolo nu mai este mult, doar 15-20 de minute. Avem însă de trecut un ultim hop. Cîinele ce ne lătrase de dimineata este și acum la post însă de data asta e mult mai agresiv speriind copiii. De aceea îl tratăm regește: cu ultrasunete.
Ajungem la mașină, Andreea și Bodo se pare că au terminat traseul mai repede și au plecat deja.
În încheiere ce ar fi de spus. Traseul a durat aproape 6 ore și pentru mine cel putin a fost un prilej de a descoperi o parte frumoasă din Țara Hațegului. Locul este ofertant și pot fi făcute o mulțime de trasee. Mi-ar place sa revin și să fac peste ani, cînd copiii vor merge amîndoi pe picioarele lor. Și să fac un traseu întins pe două sau trei zile că la faăa locului mi-au mai venit idei.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 7
-
Manolachi Paul
21 nov 2019 15:18:52
Sa va fie de bine excursia. Frumos traseu și pentru cei mai puțin pregătiți pentru munte.
-
Marius
21 nov 2019 15:29:34
He he... fain locul, mi se face dor de el. Pacat ca nu ati avut timp sa coborati si sa stati mai mult timp. Oamenii sunt minunati acolo. Apropo de paraul din Fundatura, el nu iese de sub stanca, ci invers... la baza stancii sunt sifoane si de acolo urmeaza un traseu subteran. Asa am avut si eu prima impresie, de sus, dar cand am ajuns la apa, am vazut ca sensul de curgere e "ciudat", si am inteles ca intra sub stanca. Acelasi sens de curgere e si in Fundatura Ponorici (tot prin zona), unde apa intra sub o stanca si iese (impreuna cu alte rauri subterane) in pestera Cioclovina. Ture faine!
-
Constantin Ceapchi
22 nov 2019 08:11:39
Faina relatare! De fapt, de cate ori citesc cate o relatare de parcurs, marca "BB", ma invioreaza si ma binedispune de parca as fi luat un medicament minune care ma transpune intr-un participant (din umbra) la parcursul traseului. Iti multumesc Bogdane pentru toate relatarile tale, in care, cu putine cuvinte, creezi un miraj de basm. Va felicit, pe Ramona si pe tine, pentru efortul deosebit si constant de a duce copii "la scoala muntelui", cu o tenacitate nu prea des intalnita pe meleagurile mioritice.
-
Bogdan
22 nov 2019 09:47:19
Va multumesc pentru aprecieri. Si mai ales ii multumesc lui Senty pentru clarificari, am modificat si textul.
-
Gelu Leontiuc
22 nov 2019 10:33:55
Buna ziua! Multumim pentru relatare si indicatii. Ati putea face un "share" la track-ul pentru GPS?
-
Bogdan
22 nov 2019 11:50:38
Am trimis pe mail.
-
george
02 mar 2020 09:16:33
Am fost și am stat 3 zile ăn februarie 2019.Dormit în fîneată la -15grade.Primăvara,cînd apar florile e de basm.