Intoarcere in Macin

Data publicarii: 04 mai 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Dupa o prima vizita in Muntii Macin efectuata in martie 2008 mi-am zis ca e un loc unde mi-ar place sa revin in fiecare an. In 2009 am reusit sa ma tin de acest plan insa am schimat perioada in speranta de a gasi bujorii infloriti de care imi vorbise Alina.

Din cei 9 debutanti in ale Macinului strinsi anul trecut au ramas doar 3 recidivisti: Ramona, Ciprian si Bogdan.
Am mai strins insa inca 5 debutanti: Oana, Ileana, Claudia, Adrian si Dorin.

Plecam din Brasov cu noaptea in cap, cu speranta ca meteorologii se vor insela si ca vom prinde o zi plina de munte. Am mers pe ruta Brasov – Ploiesti – Buzau – Braila – Smirdan – Macin. Drumul nu a fost tulburat decit de un politist brailean in cautare de spaga care m-a tras pe dreapta intrebindu-ma ba daca am curaj sa fac un test cu alcool-testul, ba daca am asigurare, ba daca am platita-rovigneta. Pina la urma, cu regrete, ma lasa in pace.


Ajungem la bac si ne speriem de coada mare de masini. Insa cele 3 bacuri lucreaza din plin si nu asteptam prea mult. Ne oprim in citeva rinduri intre Smirdan si Macin pentru a admira baltile si padurile crescute direct din apa.


Avem noroc sa vedem si un peste maricel care se plimba linistit pe canale.


Ajungem linga Manastirea Macin trecind pe  linga fosta cariera de marmura unde am facut un popas dedicat explorarii zonei.


O sopirla ne ureaza bun venit. Macinul ne intimpina cu o vegetatie aflata in plina expansiune, cu maci, albastrele, papadii si cite si mai cite felurite flori. Timpul e mult mai avansat decit in zona noastra.


Parcam linga manastirea pe care mai sa nu o mai recunoastem. Daca anul trecut aici era un santier in toata regula, acum biserica e gata inaltata, nu e pictata si e inconjurata de un gard alb de ciment. Sa fie oare in curs de fortificare?

Linga manastire rasuna manelele. Gasim parcata si o masina de politie. De aia e Romania o tara minunata: ca te poti duce la gratar cu masina politiei. Noi insa ne vedem de ale noastre. Plecam pe Culmea Pricopanului. Trecem pe linga Fintina de Leac( cei ce doriti sa luati apa, mergeti in spatele ei, scurgerea oficiala e murdara si infundata. Nu e cazul sa va bazati ca gasiti apa in Macin. Eu am venit cu apa de acasa.


Continuam pe banda albastra incercind sa scanam suprafete intinse in cautarea testoaselor dobrogene. Astazi, simpaticele broscute se tin departe de noi. In schimb sesizam tot felul de miscari in iarba, semn ca sopirlele sarbatoresc Ziua Muncii prin munca.


Ajungem pe creasta printr-o puzderie de flori din care ies in evidenta maci albi( pe care ii vad prima oara ) si maci rosii.


Si pe creasta incepe distractia.


Incepem de ne suim pe toti bolovanii stiuti si nestiuti. Avem sansa sa vedem multe sopirle, de diferite specii, mai lungi si mai scurte, mai subtiri sau mai groase, cu coada sau fara.


In orizont se zareste Dunarea dar si ceva nori cam mihniti. Soarele incepe sa se ascunda dupa nori.


Ne cataram cu oaresce dificultate pina la cele doua cruci aflate sus, deasupra manastirii. Peisajul e incintator. Plantatiile de rapita ies in evidenta prin galbenul florilor. Adi e un catarator inascut si pare ca danseaza din piatra in piatra. Topaiala lui ne binedispune.


Cerul incepe a se intuneca de-a binelea. Apar si primii stropi. Nu ne descurajeaza insa. Ajungem intr-o sa unde sunt anul trecut gasisem niste bancute si banci. Bancile au cam disparut insa pe focul grataristilor.


Ne adapostim de ploaie in lastaris. Pina la urma decidem sa coborim prin drumul ce duce la cariera. Trecem pe linga cele doua pietre ce alcatuiesc Mormantul. Trecem la ceva distanta de un grup care pesemne ca dupa ce s-a pus serios pe bautura a prins curaj si s-a apucat serios de injurat si urcat pe munte.

Vrem sa mai continuam pe inca doua muchii. Dorinta era, daca vremea ne ajuta, sa urcam iar in creasta si sa ajungem la Sulucu Mare. Pe una reusim insa ploaia se inteteste rau de tot si ne hotarim sa mergem la vale pe fast-forward.

Recuperam masinile si ne luam talpasita urmind a inopta prin zona Cheilor Chediu. Ploaia continua sa ne urmareasca asa ca tot ce mai avem de facut e sa ne montam corturile si sa stam la un foc.


Dimineata ies din cort ca sa constat ca nu ploua dar nici vreme buna nu e. Ile si Dorin s-au trezit si asculta muzica in masina. Ii invit la o plimbare prin Chei insa ei ma refuza asa ca plec doar cu Ramona. Spre surprinderea noastra apa are un debit extrem de scazut, caderile de apa pe muschi admirate indelung anul trecut sunt doar o amintire. Florile galbene sunt si ele trecute. Raminem insa cu bucuria catararii pe stinca si parcurgem cheile pina la capat.

Din pacate avem parte de un incident tehnic. LCD-ul aparatului de fotografiat cedeaza inexplicabil, fara sa fi avut parte de vreun soc violent. Insa pot face fotografii numai ca trebuie sa schimb stilul de fotografiat. Intre timp incepe o noua repriza de ploaie. Ajunsi in tabara raminem captivi in masini / corturi omorindu-ne timpul jucind carti. Am reinvatat si aprofundat regulile de Wist si Rentz.


De la stinga la dreapta: Adi, Claudia, Ileana, o carte, Dorin, alta carte si Ramona.

Din fericire ploaia se mai potoleste dar nu se opreste. Hai sa mergem in chei si mai vedem. Urcarea de linga prima cascada e cea mai selectiva in conditiile in care pietroiul e compact si foarte ud. Urcam triumfator pe linga cascadele 2,3 si 4 apoi trecem printr-un coridor scurt creat de niste pietre imense profitind de debitul foarte scazut al apei.

De sus in jos: Ileana, Claudia si Ramona.

Poteca devine lina, si o strabatem pina la iesirea intr-un asa-zis gol alpin aflat la o altitunide de 2-300m. Incepem, cu aceeasi bucurie, sa ne cataram pe stinca umeda.


Fac munca de scouter si incerc sa gasesc traiectoriile cele mai facile pentru ca tot grupul sa poata trece fara probleme. Splendida privelistea de sus: poiana cu foisor, stincile, abrupturile, o succesiune de pietre mari, darimate ca la un loc cu piese de domino.


Efortul ne este insa rasplatit si de citiva bujori infloriti pe ale caror petale si-au gasit vremelnic odihna citiva picaturi de ploaie . Cred ca intr-o saptamina-doua zona va fi rosie.


E timpul sa coborim din nou in chei. Continui munca de scouter incercind sa ghicesc pe unde am coborit anul trecut. Vegetatia bogata a schimbat peisajul destul de mult. Cobor vreo doua terase. Zaresc zona cascadei 3 si vad si pe unde se poate cobori pina la ea. Socoteala nu s-a potrivit chiar in intregime insa pina la urma ne-am intilnit la cascada 3 venind pe doua trasee diferite.


Dupa citeva reprize scurte de catarare / descatarare ajungem la baza cheilor unde ne asteapta o noua si lunga repriza de ploaie.

Aceasta a fost iesirea in Macin din acest an. Sper ca datile viitoare muntele sa ne permita sa vedem si alte zone minunate.

Inchei cu citeva impresii ale debutantilor scrise in ordinea primirii.

Ileana:
In aceasta excursie am vazut niste peisaje superbe, cum nici nu credeam ca exista in zona Deltei mai ales ca am mai fost in imprejurimi dar n-am avut prilejul sa vad decat Dunarea, stufaris si pescari multi.

Cataratul pe stanci a fost de asemenea o premiera pe mine. Si la toate aceste ingrediente daca mai punem si o atmosfera excelenta, de buna dispozitie si relaxare rezultatul nu putea fi decat o excursie de exceptie. Nu cred ploaia nu ne-a lasat in pace pentru ca Muntii Macin nu ne-ar fi primit cu drag asa ca m-as duce cu placere din nou ori de cate ori as avea ocazia.

Oana:
Prima întâlnire cu Măcinul...Un munte mic, dar deosebit de interesant, care poate satisface multe gusturi: de la plaiuri largi, numai bune pentru plimbare, la stânci, pentru amatorii de căţărare. Un munte ce îşi păstrează încă sălbăticia şi farmecul.

Pânditul şopârlelor pentru o poză cât mai reuşită, supriza bujorilor înfloriţi şi a macilor, stânca aspră şi ascuţită, trezitul în cântecul păsărilor,glumele colegilor de tură şi focul din vatră, toate fac parte din amintirea celor 3 zile petrecute în cei mai vechi munţi ai ţării.

Vegetaţia bogată şi frumuseţea locurilor m-au impresionat mai mult decât mă aşteptam. Voi reveni cu siguranţă pentru a vedea şi restul zonei. Fotografiatul broscuţelor ţestoase rămâne încă un obiectiv neatins:).

La plecare, rămăşiţele celor ce au fost odată munţi de peste 3000 m se înfăţişau încă mohorâte sub stropii reci de ploaie. Dacă ar fi să am vreun regret, ar fi doar că soarele ne-a mângâiat prea puţin.

Claudia:
Peisajele mi s-au parut superbe, muntii avand parti si mai aride, dar si cu vegetatie bogata.  Mi-e greu sa aleg care dintre trasee mi-a placut mai mult: Culmea Pricopanului sau Cheile Chedului.

Primul traseu a fost mai putin solicitant din punct de vedere fizic, dar cataratul pe fiecare manunchi de stanci, fotografiatul soparlelor, privelistea Bratului Macin si a manastirii de la baza muntilor au avut un farmec deosebit, de neuitat.

Traseul de pe Cheile Chedului, insa desi a fost mai scurt (o ora ascensiunea si o ora coboratul) mi-a transmis emotii si trairi mult mai puternice, pe care sper sa le mai am cat mai curand. Peisajul, cu multa vegetatie, bujorii, de asemenea mi-au incantat sufletul. Ajunsa la Bv  am avut sentimentul de regret ca totul s-a terminat atat de repede.

Dorin:
Mi-a placut foarte mult tot: atmosfera in care s-a desfasurat intreaga excursie, locurile prin care am fost si, de ce nu, chiar si ploaia ...pentru mine nu exista munte fara ploaie, vant sau frig, asta fiind farmecul muntelui.

Adi:
Excursia de 3 zile în Munţii Măcin a fost o experienţă inedită şi frumoasă. Trecerea Dunării cu bacul, căţăratul pe stânci, peisajele superbe, focul de tabară îmi vor rămâne în memorie ca amintiri de neuitat. Atmosfera grupului a fost destinsă, voia bună a fost nelipsită în ciuda vremii capricioase şi a micilor probleme cauzate de aceasta (haine ude, s.a.m.d.).

Voi descrie câteva impresii avute în timpul excursiei:
Am ieşit din Măcin pe un drum de ţară. În depărtare se zăresc nişte munţi tociţi, încadraţi de dealuri verzi şi un cer azuriu cu nori albi. Locul e străbatut de o linişte calmă, întreruptă doar de torsul motorului maşinii care se străduieşte să urce panta spre munte. Stâncile de granit de pe vârful muntelui, fragmentate şi rotunjite, se răsfaţa la soare. Cât de mult ar avea de povestit ele, numai să aibă cine să le asculte...

Ajunşi la destinaţie pornim spre creste. Un vânticel blând adie şoptit. Vegetaţia uscata fâşăie sub paşii nostrii. Urcam, mai facem pauze. Ajunşi la stânci le cercetam cu atenţie, desluşim forme ciudate sculptate de vânt şi ploi, scrutam orizonturile, facem poze. În zare se vede braţul Măcin al Dunării, case, parcele verzi şi galbene, turme de oi şi capre. Povestim, spunem glume, ne împărtăşim impresii. Spre răsărit se adună încet nori negri şi o pâclă deasă care vine încet spre noi...Se pare că de data asta meteorologii au dat (din păcate!) o prognoză corectă - în curând o sa plouă...

A fost o experienta frumoasa, am vazut locuri frumoase care iti dau o alta perspectiva asupra vietii si lucrurilor. Sper sa merg mai des in astfel de excursii in care natura ti se dezvaluie in toata splendoarea ei.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017