Grecia: Insula Evia, jumătatea de nord
Data publicării: 27 iun 2023
La sfîrșitul de primăvară al lui 2023 am revenit în Grecia. Cum suntem mereu în căutare de locuri noi de văzut, de data asta am poposit pe Insula Evia. Deși este a doua cea mai mare dintre insulele grecești, după Creta, Evia este mai puțin cunoscută și explorată, cel puțin de către turiștii străini. I se mai spune Evoia sau Euboeea.
Am plecat din Brașov într-o zi de vineri după-amiaza, am dormit la Sofia, apoi ne-am continuat drumul spre Grecia. Prima oprire am făcut-o în apropierea satului Litochoro, la Aiolos Fish Tavern, un loc care ne este foarte drag. Pentru că găsim mîncare foarte gustoasă dar și pentru că omul care administrează acest loc, Babis, este absolut special. Copiii l-au ținut minte de anul trecut pentru că le-a oferit înghețată la sfîrșitul mesei.
Babis ne-a întîmpinat cu căldură. Am fost primii săi clienți din acea zi. Pînă a fost gata mîncarea am stat la masă de povești. Ne spune că închiriază acest restaurant de la municipalitatea din Litochoro. Și îl administrează de 34 de ani.
La plecare ne oferă înghețată și ne dă cîteva sfaturi pe unde să mergem ca să mai evităm taxele de autostradă. Plecăm cu gîndul de a prinde ultimul feribot spre Insula Evia. Acesta pleacă din satul Glyfa la ora 17.
Mai multe despre feribot și orarul său găsiți aici:
https://www.ferriesglyfa.gr/prices-glyfa-ferries-ro.php
Noi ajungem în micul port în jurul orei 16. Feribotul era tras la mal. Un domn ne arată de unde să cumpărăm bilete. Urcăm pe feribotul mare dar aproape gol. Ne gîndeam că mai avem de stat o oră, dar, spre surpriza noastră, feribotul a plecat. Acesta merge pînă în satul Agiokampos, aflat la 6km, cam într-o jumătate de oră.
De pe feribot avem priveliști largi către munții din partea continentală, către Peninsula Pelion și bineînțeles către Evia. Cazarea noastră este chiar la Agiokampos, la Elena and Mario Apartments.
Facem cunoștință cu gazdele noastre. Ne-au pus la dispoziție un apartament mare, întins pe două niveluri. În plus și în curte este grătar, foișor. Mario și Elena au creat pentru oaspeții lor, și nu numai, un fel de ghid al părții de nord al insulei Evia. Este super util și îl găsiți aici:
https://drive.google.com/open?id=12UGDVA0bJSBkggnpfCwjFmkysBwO0k4LcFUJk9Vyxss
Mario este un tip interesant, fost avocat. A lăsat avocatura pentru a trăi o viață mai liniștită pe această insulă. A fost și în România, chiar la Brașov. Elena pare a fi mai tăcută, îmi atrage atenția faptul că are o cicatrice destul de mare datorată unei arsuri.
Și apropo de asta. Nordul Insulei Evia a fost puternic afectat de un incendiu în anul 2021. Au ars suprafețe întinse de pădure. Oamenii au primit ordine de evacuare. Cei mai mulți au rămas, și-au apărat și salvat locuințele.
Mario ne spune că a fost atunci voluntar și a contribuit la stingerea incendiilor și la ajutorarea celor afectați. El susține că focul a fost pus intenționat fiindcă în pădure s-au găsit din loc în loc canistre de benzină. În plus, spune el, au fost zile întregi în care nu a bătut vîntul aproape deloc dar incendiul s-a extins. Mario suspectează că se dorește distrugerea pădurii pentru a se face loc parcurilor de eoliene. Mulți oameni au rămas fără nimic atunci. Fiindcă pădurile lor au fost distruse iar apicultura, una din principalele preocupări ale localnicilor, a avut enorm de suferit.
Dar să facem cunoștință: Evia este o insulă mare în care se simt în unele zone și influențe turcești sau albaneze. Este o insulă alungită, îngustă și muntoasă. Măsoară 175 de km în linie dreaptă de la un capăt la celălalt, iar cel mai înalt punct al său, Muntele Dirfi, se înalță la 1749m deasupra nivelului mării.
Loutra Edipsou
Cum am ajuns la cazare destul de repede, copiii sunt nerăbdători să facă o baie. Ne deplasăm cu mașina cam 10 km pînă la Loutra Edipsou, principala stațiune din nordul insulei. Este faimoasă prin faptul că are o serie de izvoare termale care se varsă direct în mare. Există aici și linie de feribot care leagă stațiunea de continent în localitățile Arkitsa și Agio Konstantinos.
Ajungem rapid acolo pe o șosea bună. Parcăm în zona cu izvoarele, lîngă Parcul Alsos. În zonă există trei plaje, nu arată prea grozav. Sunt înguste și cam neîngrijite. Din loc în loc puteți întîlni izvoarele cu ape calde.
Apa mării mi s-a părut cam rece, nu prea era de baie. Dar dacă vei sta în preajma locurilor în care izvoarele termale se varsă în mare, temperatura apei mării este ceva mai bună.
Copiilor le place mult treaba asta și își găsesc de lucru fiecare pe undeva. Noi intrăm în vorbă cu un cuplu de români. Ne spun că sunt veniți cu autocarul într-un pelerinaj pe la mănăstiri și locuri frumoase și interesante. Din vorbă în vorbă ne dăm seama că avem și cunoștințe comune.
Oamenii ăștia au avut un program foarte dens, cu multe opriri pe la diverse obiective. Și ei și noi ajungem la concluzia că a fost prea mult.
Seara o petrecem tot în Loutra Edipsou, în zona de promenadă.
Mănăstirea Sfantul David
A doua zi, vremea e închisă, plouă mai toată dimineața. Deci nu e rost de baie așa că ne propunem o plimbare cu mașina. Oprim la una din patiseriile recomandate de Mario în Loutra Edipsou. Apoi mergem cu mașina spre Limni în drum spre Mănăstirea Sfantul David.
La ieșirea din stațiune avem un mic moment de uluială. Este un indicator care ne spune că drumul este închis. Cît stau să citesc și să mă dumiresc despre ce este vorba, două mașini cu număr de Grecia trec mai departe fără a încetini măcar. Așadar, hai după ele.
Sincer nu mi-am dat seama de ce ar fi drumul închis. Dar peisajul se schimbă. Pădurile sunt arse, arbori carbonizați stau încă în picioare. Totuși, la sol, vegetația s-a refăcut și peste tot e verde. Asta atenuează destul de bine șocul provocat de vederea copacilor arși.
Drumul merge pe la înălțime ținînd cumva linia țărmului. Înainte de Rovies cotim spre stînga și începem o urcare serioasă care ține vreo 10km și ne urcă la aproape 1000 de metri altitudine.
Ajungem la finalul slujbei, e destul de multă lume, iar în fața bisericii sunt oferite tot felul de bunătăți de pomană.
Mănăstirea Sfîntul David este organizată ca o cetate. Biserica e mică dar păstrează în ea o atmosferă care îți dă liniște. În jurul ei totul a fost ars, iar faptul că mănăstirea și celelalte mici bisericuțe din jur au scăpat de incendiu este considerată o minune.
În curte ne atrage atenția un mormînt care este foarte frumos îngrijit. Mulți oameni merg și citesc rugăciuni la acest mormînt. Ulterior ne dumirim că aici este înmormîntat Iakob Tsalitis, stareț aici timp de 40 de ani.
Mai multe despre această mănăstire găsiți aici:
https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-cuviosului-david-insula-evia-123048.html
Cascadele Drymona
Relativ aproape de Mănăstirea Sfîntul David se află cascadele Drymona. Trebuie să ne continuăm urcarea pînă în satul Drymona, iar de acolo GPS-ul ne conduce pe un drum sinuos care coboară. Asfaltul dispare de la un moment dat. După cîteva sute de metri, reapare. Ne oprim într-un pas, unde se află un mic foișor.
De aici pleacă traseul ce duce la cascade. Au fost făcute, alei, trepte, balustrade. Mergem printre arbori uscați coborînd ușor. Apoi undeva spre dreapta sunt niște scări ceva mai abrupte care ne duc spre cascada principală.
Aceasta are cam 15m înălțime iar la bază formează un lac mărișor, cu apă limpede. Din cîte am înțeles, vara, cînd temperatura este ridicată, mulți fac baie aici, în apa de munte.
Revenim la aleea principală și mergem mai departe, în coborîre ușoară. Deși amenajată și pietruită, aleea este invadată de buruieni, semn al nepăsării și al proastei întrețineri a traseului.
Ajungem și aproape de a doua cascadă. Aceasta este mai puțin spectaculoasă dar și interesantă în același timp. Pentru că toată apa e deviată pe un jgheab stîncos și vine la vale oblic fără o cădere cum eram noi obișnuiți.
Traseul se termină undeva unde este amenajat un loc de joacă pentru copii. Există și izvor și cîteva măsuțe cu băncuțe. Bineînțeles, facem o pauză de joacă, din păcate nu prea lungă fiindcă începe să picure. În cîteva minute revenim în drumul de mașină și urcăm vreo 5 minute pînă în pas.
Elenika Beach
Plecăm mai departe. Șoseaua străbate munți și păduri o vreme apoi începem o coborîre lungă, cu multe curbe. Următoarea oprire o facem la Elenika Beach, una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei Evia.
Plaja asta e una paradisiacă. Ape curate care se adîncesc lent, o mică insulă dotată cu bisericuță, o plajă îngustă și pustie. Nu am făcut baie acum, era cam rece pentru asta dar ne-am propus să revenim atunci cînd vremea va fi mai bună.
Seara am petrecut-o tot la Loutra Edipsou, pentru că acolo, indiferent de vreme, apa termală și apa mării se combină și dau temperaturi ideale. Am mers de data asta în locul unde sunt un fel de gropi în care poți sta. Apa are diverse temperaturi. Ce e de reținut este să nu stai în apă mai mult de o jumătate de oră.
Acolo îl cunoaștem pe domnul Florian, ardelean de-al nostru mutat de 4 ani în Grecia, la Loutra Edipsou. El ne spune că a cumpărat aici o casă veche pe care a renovat-o și acum o închiriază la turiști. Nu regretă deloc alegerea făcută.
Ne mai povestește că Evia a fost multă vreme cumva închisă pentru turiștii străini, grecii preferînd să o folosească pentru turism intern. Din vorbă în vorbă aflăm că domnul Florian este cîntăreț de manele și mai dă prin țară doar cînd are cîte un eveniment mai mare la care cîntă. De asemenea ne dă un pont important: două restaurante cu mîncare bună în Loutra Edipsou: O Pontios, specializat pe fripturi, și Nuferi, unde găsiți mîncare tradițională grecească și fructe de mare și pești.
Pentru această seară vom poposi la primul, O Pontios. Acesta este mai greu de găsit, nu este în zona de promenadă. Din fericire mergem după mașina domnului Florian și ajungem exact unde trebuie fără bătăi de cap. Restaurantul se află aici:
Prețurile sunt foarte bune, față de ceea ce găsești la malul mării, iar mîncarea este absolut delicioasă. Souvlaki făcuți aici sunt excepționali. Chiar și copiii mei, care nu se dau în vînt după mîncare, s-au declarat încântați.
Lichadonisia
Ziua următoare vremea pare nehotărîtă. Soare cu nori și cîte o rafală de vînt. Ne hotărîm să mergem într-unul din locurile faimoase din nordul Eviei, Lichadonisia. Acesta este un arhipelag de 8 insule, înconjurate de ape azurii.
Mergem cu mașina ținînd în mare parte linia țărmului pe traseul Agiokampos - Loutra Gialtra - Kavos. Acolo este una din extremitățile insulei sub forma unei limbi de nisip. Găsim cîteva rulote, corturi dar și o haită de cîini vagabonzi.
De pe această limbă de nisip observăm locul unde este portul. Trebuie să ne întoarcem puțin. Mergem pe ponton unde suntem întîmpinați de o doamnă căpitan. Ea conduce o barcă și face tururi prin Lichadonisia.
Turul înseamnă o plimbare printre insule, povestit ceea ce vezi și debarcat pe cea mai mare insulă, Monolia. Pe insulă stai cît poftești, are o plajă cu nisip fin și șezlonguri gratuite. Există și un beach bar cu mîncare și băuturi. Cînd vrei să pleci, o suni pe doamna căpitan și în 10 minute e la tine. Totul costă 10 euro de adult, copiii călătoresc gratis.
Plecăm din micul port Kavos. Barca noastră are fund de sticlă așa că putem observa și ce mai este prin apă. Ajungem relativ repede la micile insule. Doamna căpitan, Yota pe numele ei, ne povestește mai întîi despre Insula Strogilli care are forma unei lacrimi. Este ceva mai înaltă, și găzduiește o mică bisericuță și un far.
Apoi, observăm pe cea mai mare dintre insule, Monolia, cîteva construcții aflate într-o stare de degradare. Sunt casele ultimilor locuitori permanenți ai insulei. Era vorba de 5 persoane care au viețuit aici pînă în 1981. În schimb, biserica de pe insulă a fost întreținută și este în stare bună.
Yota ocolește apoi cîteva insulițe și ne duce într-un loc special îndemnîndu-ne să fim atenți. Una dintre cele mai plăcute surprize din zonă este prezența unei grațioase familii de foci, care de câțiva ani au ales Lichadonisia ca reședință permanentă. Aparițiile lor sunt frecvente în timpul zilei. Nu trece mult timp și vedem și noi una dintre foci. Este prima dată cînd vedem una în libertate.
La final barca ne duce pe insula Monolia și ne lasă la un ponton. De acolo mergem pe o alee cîteva minute și ajungem pe plajă. Sunt puțini oameni. Copiii sunt nerăbdători și imediat ce au ocazia plonjează în apă. Ramona se întinde pe un șezlong. Iar eu plec în explorarea insulei.
Trec pe lîngă beach bar urc un pic și dau de două toalete. Continui pînă ajung în muchia dealului aflată la cîțiva metri deasupra mării. De acolo este peisaj frumos cu celelalte insule dar și cu munții de pe continent. Cobor și ajung la ruinele ultimelor case de pe insule. Merg pe lîngă apă și ajung la bisericuță. Din păcate o găsesc închisă. Revin la plaja Monolia și mă duc în extremitatea estică a ei. Acolo se poate merge prin apă și pe bolovani pînă la o zonă ușor mai înaltă, numai bună de făcut poze. Dacă faci plimbarea asta îți dai cel mai bine seama de originea vulcanică a insulei.
Revin pe plajă și mă bucur de soare și de o baie pe cinste. Mai ales că vremea s-a îndreptat.
Pe la orele prînzului o chemăm pe Yota care ne transportă în siguranță înapoi pe insula Evia. Plecăm cu gîndul de a face o pauză pe plaja Gregolimano. Din păcate această plajă a devenit privată, în apropierea ei este un hotel mare. Se pare că doar cei cazați aici au acces la această plajă.
Ușor dezamăgiți, ne continuăm drumul făcînd o oprire în satul Agios Georgios. Ne plimbăm puțin și gustăm cîteva preparate speciale de la o patiserie. Asta doar așa, ca să ne astîmpărăm foamea.
Masa adevărată aveam să o luăm mai tîrziu la Loutra Edipsou, la Restaurantul Nuferii, recomandat de domnul Florian.
Pefki
Plaja și baia de după-amiază o facem la Pefki. Aici suntem cam dezamăgiți. Într-adevăr plaja e mare, întinsă. Problema e că seamănă mai degrabă cu un ogor plin de pietre. Nu are amenajări deloc. Apa se adncește brusc.
Pe plajă sunt tot felul de pietricele roșii. Unii laudă plaja asta din acest motiv dar mie pietrele astea roșii mi se pare că sunt doar țigle șlefuite de apă.
Altfel, Pefki este o stațiune ceva mai mare, cu multe restaurante, cluburi și locuri de distracție.
În drum spre Agiokampos ne oprim la plaja Nissiotisa. Și asta este o plajă paradisiacă, cu ape limpezi, cu o frumoasă insuliță dotată cu fort în apropiere. Ce nu mai pare desprins din paradis sunt buruienile ieșite din nisip.
Elenika Beach
Ziua următoare este o zi numai bună de plajă și relaxare. Așadar mergem glonț pe plaja Elenika. De data asta nu mai suntem chiar singuri, mai este pe plajă o familie de sîrbi. Apa este numai bună. Găsim un loc unde apa a fost împrejmuită cu bolovani mari probabil pentru a crea un loc sigur de scăldat pentru copiii foarte mici. În locul ăsta apa nu trece de o jumătate de metru.
Cu ocazia asta constat că în apropiere mai sunt două plaje. La un moment dat fac o plimbare și pînă la ele. Trebuie traversate cîteva locuri cu bolovani, mai trebuie mers și prin apă. Celelalte două plaje par a avea acces doar dinspre niște proprietăți private.
Locul ăsta este superb, plaja asta a fost de departe preferat noastră din Evia.
Pe drumul de intoarcere ne oprim la Plaja Asmini, un loc propice pentru windsurfing.
Orei
La întoarcere ne oprim în satul Orei. E un loc simpatic și simplu. În centrul stațiunii, la mare preț și protejată de pereți de sticlă este o statuie de mari dimensiuni ce reprezintă un taur. A fost creată în secolul al IV-lea î.Hr. și a fost o piatră funerară. Nimeni nu știe cine a creat acest taur, pentru al cui mormânt a fost făcut, și cum a ajuns în mare. Lîngă statuie este o mică expoziție arheologică.
În Orei gazda noastră, Mario, ne-a recomandat un restaurant pescăresc excelent. Se numește Kohilli și vă sfătuiesc să nu îl ratați dacă treceți pe aici.
Ziua următoare se anunță ploioasă în nord așa că hotărîm să fugim spre sudul insulei. Dar nu vrem să plecăm așa..glonț. Vrem să mai și vedem ceva pe drum.
Moni Galataki
Dimineața ne luăm rămas bun de la Mario și plecăm în direcția Limni. E un orășel frumos și pitoresc. De acolo șoseaua merge foarte aproape de apă, e îngustă. La final se urcă sănătos pînă la Mănăstirea Galataki. Aici se termină asfaltul. Dar drumul continuă, nu se știe unde, pe un drum de pămînt care trebuie parcurs doar cu 4x4.
Mănăstirea e ca o fortăreață. Poarta e mică și e închisă. Dar scrie ceva. Din ce înțeleg trebuie să trag de o sfoară. Și o fac și imediat sună un clopot. Totuși, nu se aude nici o mișcare. Eram pe cale să renunțăm. Dar iată că poarta se deschide și își face apariția o călugăriță bătrînă și foarte mică de statură.
Nu vorbește nici o limbă străină, dar cumva ne înțelegem. Ne arată cu răbdare curtea mănăstirii și biserica. Ne prezintă sfinții pictați. La mare cinste este Sfantul Nicolae, cel care dă și hramul. Călugărița are 86 de ani. La un moment dat dispare și se întoarce cu o cutie mare cu rahat. Copiii sunt fericiți.
Mie mi-a plăcut mult Mănăstirea aceasta, e un loc liniștit aflat deasupra mării. Și evident și omenia măicuței bătrîne a contribuit la acest lucru.
Mai multe despre această mănăstire aici:
http://evia-grecia.blogspot.com/2015/11/manastirea-sf-nicolae-galataki.html
Biserica Sfîntul Ioan Rusu de al Prokopi
De la Mănăstirea Galataki revenim la Limni De acolo ne așteaptă o urcare serioasă pe munte. Iarăși dăm de peisajul cu zeci de hectare de copaci uscați, Trecem de o zonă de chei apoi urcăm pînă aproape de 1000m altitudine. Coborîrea este ceva mai blîndă și ne duce în satul Prokopi.
Aici este poate cel mai important loc de pelerinaj de pe insula Evia, Biserica Sfantul Ioan Rusul. Se găsesc mesaje în limbile greacă, română și rusă. Cu toate astea găsim locul destul de liber. Biserica e mare, frumoasă, cu un altar din piatră de toată frumusețea.
În interior este adăpostit trupul neputrezit al Sfîntului Ioan Rusul. Pe care îl poți atinge. Sfîntul de aici are o poveste interesantă, pentru că este cinstit atît de creștini cît și de musulmani. El și-a trăit viața într-un sat numit tot Prokopi dar aflat în Anatolia și fost pentru o lungă perioadă de timp sluga unui turc.
După primul război mondial grecii din Anatolia au migrat în Grecia luînd cu ei și Moaștele Sfîntului Ioan Rusul. În Insula Evia au întemeiat un sat numit tot Prokopi iar după ce au construit biserica l-au așezat acolo pe sfînt într-un fel de baldachin.
Ieșim din biserică prin lateral și mergem într-un mic paraclis unde este o icoană mare argintată. Spre stupoarea noastră, sub ea este un mesaj în limba română. Mai mult se pare că icoana a fost donată de o familie care poartă tot numele nostru, Balaban.
În jurul spatele bisericii este un parc, iar de jur împrejur sunt tot felul de magazine cu diverse produse și suveniruri. La loc de cinste sunt mierea și uleiul de măsline. Prețurile mi s-au părut mari. Undeva găsim un restaurant care seamănă cu o cantină. Aici luăm masa de prînz. Souvlaki sunt excepționali și pe măsură ce mîncam, pofta creștea.
Chalkida
De la Prokopi ne deplasăm spre capitala insulei, orașul Chalkida, ce se întinde atît pe insulă cît și pe continent. Odată ce ne apropiam, cerul e tot mai negru și la un moment dat începe să plouă.
Din fericire pînă să ajungem noi în zona centrală, ploaia se domolește. Parcăm gratis în centru, pe malul mării, undeva pe strada Miaouli. Chalkida este un oraș aglomerat cu străzi înguste unde se conduce cu dificultate. El este legat de continent prin două poduri numite Podul Vechi și Podul Nou cel Înalt.
Noi vrem să mergem prin zona Podului Vechi. Mergem pe lîngă apă pe principala zonă de promenadă din oraș. Distanța dintre Insula Evia și continent este foarte mică, practic e vorba de cîteva zeci de metri.
Podul Vechi se poate desface astfel încît să permită trecerea navelor. Trecem și noi pe continent. Aici marea are niște curenți care îți lasă impresia de curgere. Din cîte am înțeles aici are loc un fenomen straniu. Curenții își schimbă sensul de mai multe ori într-o zi. Fenomenul nu a putut fi explicat.
Legenda spune că filosoful Aristotel, fiind frustrat de faptul că nu înțelegea fenomenul, s-a aruncat în apele canalului și a murit.
Primul pod peste canalul Evoikkos a fost construit în anul 411 Î. Hr. Actualut datează din aniii 1960. Chalkida a fost un oraș-stat pînă în anul 506 Î. Hr. cînd a fost cucerit de atenieni. De-a lungul istoriei a mai fost stăpînit de macedoneni, turci, franci și venețieni.
Apoi revenim pe insulă în căutarea principalei catedrale din oraș, Sfînta Parascheva. Este relativ aproape. O găsim închisă pentru că asupra ei se execută ample lucrări de restaurare. Biserica este ciudată cumva. Cruciații i-au transformat exteriorul într-unul de catedrală gotică. Nu lipsește fereastra cu rozetă.
O luăm pe o străduță îngustă apoi. Și în scurtă vreme dăm de o moschee. Dar și ea este tot închisă. Revenim la mașină din nou printre picături de ploaie. Încă mai avem destul de mers, pînă la Agii Apostoli, locul unde avem următoarea cazare.
La Chalkida ar mai fi de văzut următoarele:
Castelul
Podul Nou cel Înalt
Muzeul de Folclor
Muzeul de Arheologie
În drum am trecut prin orașul Eretria, multă vreme rival al Chalkidei. Aici puteți vizita Muzeul de Arheologie și Casa Mozaicurilor.
Seara ajungem în Agii Apostoli, unde am avut cea mai frumoasă cazare din Evia. Dar despre asta într-un episod viitor.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole