Muntii Grohotis

Data publicarii: 19 mai 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Imi promisesem mai demult inca o tura in Muntii Grohotis. Mai fusesem doar odata si vremea nu a prea tinut atunci cu noi( ). Si de aceea s-a intimplat sa vedem destul de putin. Nici dimineata de azi nu debuteaza prea bine: vreme asa-si-asa, cer inorat. Hai sa incercam sa vedem daca de data asta va fi mai bine.

Intram in traseu pe la ora 10 din pasul Bratocea, unde ne-am lasat masinile. Vom urma pentru inceput banda rosie, despre care se scrie ca duce la Predeal in 9 – 10 ore. Banda rosie nu se stie unde duce pentru ca, dupa iesirea in golul alpin, dupa citeva sute de metri cu marcaj rar, acesta dispare de tot. Iar daca duce la Predeal, timpul cred ca se apropie de 13 sau 14 ore.

Suntem astazi un grup mare si pestrit compus din 5 spanioli si 8 romani:
Spaniolii: Beatriz, Chucky, Marcos, Kilo si Pedro
Romanii: Ileana, Claudia, Ramona, Dorin, Adi( varul lui Dorin), Petru, Adi( sotul Claudiei ) si eu.


Incepem urcusul pe un drum noroios ce pare a fi fost folosit de curind de un tractor. Cu toate astea nu se disting zone defrisate. Avem o urcare, un coboris, apoi iarasi o urcare. Ajungem pe o curba de nivel la izvoarele piriului Ramura Mica. Daca anul trecut credeam ca sunt doua izvoare, acum am constatat ca sunt trei. Apele ies cu putere la suprafata, se unesc rapid si o iau grabite la vale.

De aici incepe practic golul alpin. Zarim si stina din Bobes care in citeva saptamini sper ca isi va primii locatarii: oile, cainii si ciobanii. Drumul continua in urcare usoara, trecind la o oarecare distanta de o cascada si ocolind Vf. Babes. Privind inapoi avem o priveliste frumoasa cu Ciucasul si Poiana Tesla. Vizibilitatea e relativ scazuta, pe undeva pe la marginea cetii se afla Piatra Mare.

Prima pauza serioasa o facem într-o şa, undeva între Babeş şi Bobu Mic. Pauza de hidratare, alimentare sau pur si simplu de stat pe iarba pentru altii.  Urcam apoi pe un drum vechi, drum ce se spune ca a marcat odata granita. Intilnim pe unul din locatarii Muntilor Grohotis: o mindrete de sarpe, maro cu gri, lung cam de 40cm. Adi spune ca e o specie de vipera. Poate cineva care va citi acest articol ne va putea spune mai multe. Sarpele se misca rapid trecind de pe drum pe iarna. 13 perechi de ochi il urmaresc curiosi, iar el dispare in iarba, unde altundeva decit intr-o gaura...de sarpe.


Continuam pe citeva serpentine si vedem ultimele semne ale iernii, citeva petece de zapada. Din cind in cind trecem pe linga pilcuri de brinduse, multe din ele mai trecute. Ajungem linga o limba de zapada mai groasa care se topeste creind linga ea un mic si frumos lacusor. Norii se inghesuie deasupra noastra si apar citiva stropi.

Urcam pe Bobul Mic printre braduti mici in cautarea “florii de metal” care marcheaza virful. Sunt un pic dezamagit sa vad ca floarea este acum prabusita. Anul trecut era bine infipta in pamint. Nu stam mult pe ginduri si o repunem in pozitia fireasca intepenind-o cu niste bolovani mari. Am aflat de la domnul Doru Calin Ciobanu ca "floarea de metal” este de fapt o veche borna de granita si dainuie de pe vremea imperiului Austro-Ungar. Pe acest virf am gasit multe-multe de gargarite.

Aici facem o binemeritata pauza de masa. Din fericire soarele reapare pe cer iar spaniolii bineinteles ca nu rateaza o mica siesta. Se mai lumineaza si se vad Piatra Mare, Postavarul, Baiului, Bucegii, Ciucasul si Zaganu.

Pe virf mai soseste un grup de 4 persoane, printre care si Corina, care imi este colega de servici. Deci nu am fost singuri pe aceste plaiuri. Deci are cine sa ne faca o poza o poza de grup.

Plecam intr-un tirziu spre Vf. Grohotis dar nu pe cararea oficiala. Sunt atras de un covor intins de brinduse si doua limbi de zapada. Pina sa ajungem la ele, trecem pe linga un lac cu suprafata mica. Aveam sa constat, pe drumul de intoarcere, ca mai exista inca unul. Admiram la pas frumoasele si multele brinduse iesind in cele din urma pe drumul ce acum e inierbat. Pe Valea teleajanului ploua bine. Se aud citeva serii de tunete.

 

Ne rugam sa nu ne ploua si coborim intr-o sa. Parasim drumul urcind drept spre stincile invecinate cu virful Grohotis. Urcarea e cam ciudata pentru ca smocurile mari de iarba it sucesc picioarele dupa bunul lor plac. Ajungem la stinci unde majoriatatea o pune de o siesta pentru ca soarele a iesit iarasi din nori.

Cum nu prea am chef de lenevit, o iau pe Ramona si urcam pe Virful Grohotis ( 1767 m ) unde constatam ca nu am fost noi primii pe virf. La baza stilpului de ciment ce-l marcheaza este in plina desfasurare congresul de primavara al gargaritelor; pe ordinea de zi, evident, europarlamentarele. Daca ziceam ca pe Vf. Bobu Mic erau multe-multe gargarite..atunci aici erau puzderie, o devarata invazie!


Mai vin, pe rind, Dorin, Claudia si Adi. Dinspre Valea Teleajenului si Zagan se aud tunete si se vede ca toarna. La noi e soare. Ne intoarcem la grup care prefera sa leneveasca in soare si nici gind sa mai urce inca 5 minute pina la virf. Si uite asa, lenevim pina ne trezim cu nori amenintatori deasupra capului. Hotarim sa plecam gindind-ne ca poate reusim sa scapam udati doar putin. Din ferecire nu ne-a plouat deloc desi aveam sa constatam ca intre Bratocea si Babes a dat un pic de ploaie.

Intoarcerea o facem pe drumul granicerilor fara a mai urca pe Bobu Mic. Trecem pe linga un lac frumos ce lasa citeva smocuri de iarba sa se dezvolte direct din apele-i reci. Ajungem la masini in jurul orei 18, asadar toata distractia a durat cam cit o zi de munca obisnuita: 8 ore.


In afara de mine toti au fost in Muntii Grohotis pentru prima oara. Au avut prilejul si privilegiul sa descopere un munte frumos, uitat oameni, un munte ce isi lasa soarta, in timpul verilor, in seama oilor, ciobanilor, magarusilor si cainilor. Doar ei cutreiera constant, an de an, acest vast teritoriu intilnind uneori citiva visatori care isi fac timp sa ajunga si pe aici.

Inchei cu citeva impresii.

Dorin:
Mi-au placut foarte mult peisajele, demult n-am mai mers asa mult pe jos dar a meritat. Astept urmatoarea destinatie.


Claudia:
De această dată, deşi prognoza meteo era sumbră, ca prin minune,  am fost ocoloţi de ploi, ba chiar am avut parte si de soare, ceea ce a contribuit la o drumeţie f. plăcută.

Deşi traseul nu a prezentat nici un grad de periculozitate, după 3 ore de urcat (şi uneori coborât ), simţeai totuşi că ai depus efort susţinut.

Cel mai mult m-a încântat mersul prin pădure, peticele de zăpadă inconjurate de brănduşe şi bineînţeles priveliştea din zare, munţii care se zăreau în depărtare: Muntii Baiului, Bucegi, Ciucaş, Zăganului, Piatra Mare. Deasemenea m-a surprins momentul întâlnirii cu curajosul şarpe argintiu (pe care era sa calc ), care nu a dat bir cu fugiţii, ci s-a întors la noi gata să ne înfrunte.

Iar partida de Rentz făcută la întoarcerea din munţi, la Pasul Bratocea, a făcut ca excursia să se încheie cu aceeaşi atmosferă de voie bună  cu care am fost însoţiti întreaga zi.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017