De la Valea Urdii la Dîmbovicioara și înapoi
Data publicării: 31 ian 2024
Dimineața următoare mă trezesc relativ devreme. În cabană nu e nici o mișcare. Oamenii sunt obosiți așa că mă decid să fac o plimbare din Valea Urdii pînă la Dîmbovicioara.Studiez un pic zona și observ că foarte aproape de cabana noastră există un drum forestier ce coboară.
Așadar ies în drumul național merg un pic la deal și de acolo fac stînga. Drumul forestier este degajat, cu o mașină 4x4 dotată corespunzător se poate circula.
Merg la vale, drumul are o pantă importantă. Apoi face o curbă în ac de păr. De aici drumul se domolește și se merge doar în coborîre ușoară traversînd o poiană lungă. Mă întîlnesc cu un om care urcă. Ne salutăm scurt.
Ajung lîngă o apă curgătoare numită Valea Muierilor. Pîrîul își fac loce uneori prin zone stîncoase. Intru într-o pădurice dar pentru scurt timp. În stînga e un drum pe care se văd niște urme. Sigur este vreo scurtătură folosită de localnici. Mă gîndesc să folosesc varianta asta la întoarcere.
Ies din pădure și încep să văd primele case. Și bineînțeles, pe fundal se găsește o bună parte din Piatra Craiului. De cum intru în sat începe lătratul cîinilor. Cred că în felul ăsta am dat deșteptarea în Dîmbovicioara. Drumul coboară mereu, uneori chiar accentuat.
Într-un garaj îmi atrage atenția un autoturism de teren IMS, o mașină devenită legendară în timp.
Dintr-o curte apare un dulău mare ce pare agresiv la prima vedere. DIn fericire păstrează o distanță de siguranță.
Privesc peste sat. Identific biserica și o altă clădire ce pare a fi fost odată școală. Drumul care coboară de la Ciocanu este complet deszăpezit. Mă așteaptă o coborîre mai sănătoasă, o curbă strînsă la stînga. Și iată-mă lîngă biserică.
Poarta este deschisă și decid să intru. E slujbă. Interiorul este simplu, sfinții sunt reprezentați în picturi mari. Înăuntru e parcă mai frig ca afară. Preotului îi ies aburi din gură. La fel și celor 10-15 credincioși care asistă la slujbă și cîntă.
Mă retrag în liniște și plec înapoi. Îmi un pic groază că iară o să dau de cîinele mare și agresiv iar de data asta el e în avantaj căci va apărea de undeva de sus. Urc tare cu gîndul de a scăpa mai repede. Din fericire nu mai am nici o problemă cu cîinele. Între timp a sosit stăpînul lui și îi dă de mîncare.
Merg în sus prin aceeași liniște ce m-a însoțit în tot acet timp. Ajung în pădurice și fac dreapta pe drumul cu urme pe care îl văzusem la coborîre. Nu eram foarte sigur unde mă va duce dar pare a fi scurtătură spre cătunul Valea Urdii.
Urcînd stau să analizez urmele. Sunt de om și de cîine mare. Ele îmi arată că cei doi au doar au coborît.
Ies într-o poiană mare unde e o răscruce. Eu țin aici stînga și încep o urcare mai abruptă care din fericire se termină repede. Intru un pic în pădure apoi ies într-o altă poiană. De aici văd și Munții Iezer - Păpușa dar și drumul pe care coborîsem la Dîmbovicioara.
Intru iarăși în pădure. Urcarea se asprește și după două serpentine scurte ajung într-o altă poiană. De aici aud și văd mașinile care circulă pe DN 73 Brașov - Pitești. Se urcă relativ abrupt și prin această poiană. Printre două gospodării poteca iese în drumul național.
În cîteva minute sunt înapoi la cabană. Lumea se trezise și tocmai mă dăduseră dispărut.
Una peste alta, am avut parte de o excursie ușoară, de data asta pe vreme bună. Din cauza asta am putut admira peisaje frumoase. A fost o incursiune utilă mai ales că se pot face trasee mai ample și de aceea sigur am să mă întorc.
Traseu: Valea Urdii - Dîmbovicioara și retur
Durata: 2 ore
Marcaj: nemarcat
Track GPS: https://www.strava.com/activities/10598969233
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole