Bălăureală pe la Pietrele lui Solomon
Data publicării: 13 feb 2024
Astăzi am să vă povestesc de spre un loc pe care l-am revăzut după mulți ani. Nu am mai fost de mult timp la Pietrele lui Solomon. Într-o sîmbătă am avut vreo 4 ore libere și mi-am zis să merg pe acolo să mai văd ce și cum.
Stinca din stînga
Stînca din dreapta
Ajuns la fața loculul și uitîndu-mă la cele două stînci înalte și semețe, m-am gîndit că pe cea din dreapta, cea pe care de obicei se cațără alpiniștii, nu m-am urcat niciodată.
Oare se poate urca? Oare e accesibilă? Hai să vedem.
O iau pe drumul ce urcă cu două serpentine în șaua dintre cele două stânci. Acolo sunt niște mese cu bancuțe fiind un loc tradițional de adunare pentru unele cete ale junilor brașoveni.
Ajung destul de repede. În șa e cam vînt așa că nu stau prea mult. Părăsesc drumul și o iau spre un punct de unde mi se pare mie că stînca e accesibilă și pentru non-alpiniști. Urc din greu preț de cîteva minute. Zăpada e mărișoară. Ajung lîngă stîncă, găsesc o cale de a o urca.
Sus e un platou cu un punct de belvedere frumos. Cu toate astea nu e chiar ceea ce mă așteptam. Și asta cu toate că e în punctul cel mai înalt. O creastă calcaroasă și îngustă continuă descendent.
Merg pe ea evidînd cu grație copacei. Ajung pînă într-un alt punct de belvedere. Ăsta parcă e mai frumos. Creasta mai merge în jos pînă cînd se oprește abrupt. Doar că eu nu mă mai simt în siguranță să continui.
Satu cîteva minute și savurez peisajul. Faptul că pădurea nu are frunze mă ajută să observ că zona are de fapt mult mai multe zone stîncoase decît știam eu. Unele sunt în pădure altele mai scot puțin capul dintre copaci.
Fac cale întoarsă, cobor stînca și dau de o potecă lată. Cu urme pe ea. Habar nu am unde duce dar îmi zic să o iau la deal. Poteca urcă ușor și în cîteva minute se intersectează cu un drum forestier lat. Nici de ăsta nu știu nimic.
Scot telefonul să studiez un pic zona. Și decid să traversez drumul și să continui pe o potecă îngustă. Aceasta se mai lățește după cîteva minute și merge multă vreme paralel cu Valea cu Apă.
Și merg și tot merg. Drumul e plăcut, nu urcă, nu coboară, merge mereu pe curbă de nivel. Și se termină atunci cînd întîlnește Valea cu Apă. Aici am o dilemă: să mai urc, să cobor. E frig tare, pîrîul e înghețat și în plus e și curent. Decid să cobor.
În cîteva minute ajung lîngă niște construcții. De după niște garduri mă latră doi dulăi strașnici. Noroc că sunt legați. Din cîte văd clădirile au treabă cu Compania Apa.
Merg mai jos și observ că din stînga coboară o potecă marcată cu cruce roșie. Am senzația că acum mulți ani am coborît pe aici. Ce-ar fi să urc? Și dă-i la deal abrupt. După vreo 15 minute am biruit urcarea.
Aud zgomot în pădure. Mă opresc și mă fac statuie. Pe culme sunt două căprioare. Una dintre ele mă vede. Se uită la mine preț de cîteva secunde apoi fuge,
Ajung și eu în culme. Mă aflu la marginea Poienii Nisipului. Pe aici e și drum și marcaj. Pe mine însă mă atrage să țin culmea pe care văzusem căprioarele. O iau pe urmele lor. Drumul este foarte plăcut. Căprioarele astea chiar știu cum și pe unde să meargă. La început arc ușor apoi urmează o coborîre mai pronunțată.
Țin în continuare urmele de căprioară pînă cînd mă intersectez cu drumul ce urcă de la pietrele lui Solomon.
Aproape se vede o zonă stâncoasă. Mă duc drept la ea. Cu ocazia asta văd cam pe unde sunt: aproape de Pietrele lui Solomon dar pe cealaltă parte a văii față de cum am urcat. Cu ocazia asta pot să fac un plan despre cum o să continui.
Se mai văd și alte stîncării. Așadar mă gîndesc să țin culmea și să mă urc și pe ele. La un moment dat dau de traseul marcat cu bandă galbenă, dar tot nu mă abat de la plan. Urc cobor și mă opresc la baza unei stînci mari. De aici am o urcare mai decicată, nu neapărat din punct de vedere tehnic ci pentru că e alunecos.
Ajung într-un vîrf stîncos, îngust și împădurit. De aici am de coborît pe o potecă tare îngustă, expusă și alunecoasă. Mă mai așteaptă un urcuș scurt. Stînca pe care ajung e mai faină are ceva mai mult loc și oferă și un pic de belvedere.
Doar că stînca se termină cam abrupt. Teoretic aș putea continua pe creasta matematică, dar aleg să nu risc nimic. Așa că merg înapoi o vreme pînă găsesc o posibilitate de a coborî prin pădure spre ultima stîncă de la Pietrele lui Solomon, cea pe sub care trece drumul forestier.
În zadar am încercat să găsesc o cale decentă de a o urca și pe asta. Nu am reușit. Asta pare făcută pentru alpiniști. Fără alte perspective, o iau la vale spre locul de întîlnire al junilor roșiori.
Și uite așa ajung în fața celor două stînci unde mi-am început traseul de dimineață. Mă uit la cea, stau bine cu timpul. Ce-ar fi să urc și pe stînca din stînga, cred că nu am mai fost acolo de vreo 20 ani. Zis și făcut. O iau iarăși la deal cu voinicie. Trec pe lîngă locul de adunare al Junilor Albiori. Pe stînca asta a fost ceva mai greu de urcat din cauza gheții, zăpezii și a pietrelor tocite.
Mă bucur pentru cîteva minute de peisaj. Pe la baza stîncilor atmosfera e ceva mai animată în ciuda frigului. Mulți oameni au ieși la plimbare.
Cobor tot pe drum ajung pe malul pîrîului. Și aleg să cobor pe lîngă cascada înghețată. Și uite-așa se termină și excursia de azi.
Concluzia e una singură: Pietrele lui Solomon sunt mult mai multe decît credeam și știam.
Traseu: Pietrele lui Solomon - Valea cu Apă - Poiana Nisipului - Pietrele lui Solomon
Marcaj: nemarcat în cea mai mare parte
Durata: 3 ore și 45 de minute
Track GPS: https://www.strava.com/activities/10548595865
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 2
-
Purcarea Mihai
15 feb 2024 11:30:36
Frumoasa escapadă. Dacă ar fi s-o mai faci odată mai rapid cât crezi ca ți-ar lua?
-
Bogdan
04 mar 2024 13:07:16
Cam tot atîta mi-ar lua. Am mers destul de susținut.