Biserica fortificata Crit

Data publicarii: 01 iul 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Si iata ca dupa multe saptamini s-a intimplat si inevitabilul: a venit si un weekend in care nu am fost pe munte. A trebuit sa ma multumesc doar cu o dupa-amiaza de simbata petrecuta la Crit, la un concert ceva mai special. Duminica, vremea rea ne-a tinut departe de Piatra Mare unde intentionam sa urcam.

Ce e aia Crit si unde e va lamuresc imediat: Crit este un sat sasesc aflat la granita judetelor Brasov si Mures. Un loc uitat de lume unde nu se intimpla mai nimic. Dar astazi este o zi mare. Locuitorii sarbatoresc 200 de ani de la moartea lui Joseph Haydn printr-un concert de zile mari si cu oaspeti de seama:
-corul Bisericii Negre din Brasov,
-corul bisericii evanghelice din Sibiu,
-corul Bisericii din Deal Sighioara,
-corurile reunite ale bisericilor evanghelice din Fagaras si Codlea,
-soprana Melinda Samson
-trompetistul Dumitru Cernei
-un ansamblu instrumental format din muzicieni din Brasov si Sibiu.

Care e legatura intre Haydn si Crit? Legatura consta in niste partituri vechi ale compozitorului care au fost gasite, o parte la Crit dar si in bisericile si cetatile din satele invecinate. Acestea au ajuns in Transilvania prin intermediul preotilor si muzicienilor.

Iata-ne poposind, dupa orele prinzului la Crit, putin flaminzi si cu mare pofta de a gusta din vestitele bucate de la Casa cu Zorele( www.casa-cu-zorele.ro ). Din pacate am avut proasta inspiratie de a nu ne anunta vizita asa ca..Suntem 4 voinici: Cristina, Ramona, Petru si Bogdan.



Ne-am indreptat spre cetate si biserica. Intram prin poarta destinata vehiculelor unde suntem intimpinati de o doamna care sta linga niste cosuri pline cu esarfe si care ne intreba de unde suntem, daca urmeaza sa cintam. Cind afla ca suntem simpli spectatori ne spune:

-    Dumneavoastra sunteti oaspeti, veti primi cite o esarfa rosie. Apoi am clarificat si misterul esarfelor: cei din Sighioara au primit esarfe albe, cei din Sibiu albastre, cei din Codlea galbene, cei din Fagaras vernil, cei din Brasov verzi.

Nici nu intram bine ca suntem poftiti la masa. Organizatorii au amenajat intr-o incapere mare din zidul cetatii un bufet suedez ca la carte cu bucate multe felurite si gustoase. Si cum viata se vede altfel cind esti satul vrem sa studoem mai ineaproape biserica fortificata de la Crit. O inconjuram complet fara ca arhitectura, pe exterior, sa atraga atentia in vreun fel.



Nici interiorul nu este spectaculos. Altarul este extrem de simplu, dominat de scena crucificarii. Iisus este vegheat de doi apostoli de o parte si de alta. Deasupra altarului se afla orga.



Culoarea de fond in zona altarului este o nunata de verde deschis. Restul mobilierului este gri. De pe altar, dar si de pe tavan ochiul Sfintului Duh  ne supravegheaza neincetat. Am mai remarcat pe laterale niste coloane care se termina cu ornamente spiralate.



Un alt element interesant este acela ca biserica-cetate de la Crit are nu unul ci doua balcaone, locul rezervat barbatilor tineri.



Am urmarit concertul de la balconul cel mai de sus avind permanent in atentie altarul, orga, orchestra si coristii veniti din imprejurimi. O data cu primele acorduri am remarcat ascustica deosebit de buna a acestei biserici.

In deschidere se cinta la orga( spre dezamagirea mea, nu la orga mare din biserica, la o orga de dimnsiunea unei pianine) si..la trompeta. Apoi se perinda coristii amintiti in introducere fiecare avind o partitura si o parte de program bine delimitata. Coristii bisericii negre sunt condusi de Stefan Slandt, organist si dirijor la Biserica Neagra din Brasov.



Se cinta piese din vechile partituri ale lui Haydn. Se cinta instrumental si cu cor. Intre melodii se fac pauze lungi si dese in care se vorbeste despre compozitiile lui Haydn si despre cum au ajuns ele in Transilvania, cum au zacut zeci de ani, uitate prin biserici si cum au fost redescoperite si, iata, cintate din nou .

Momentul culminant este acela in care Stefan Slandt incepe si cinta la vechea orga de la biserica fortificata din Crit pe frontispiciul careia este inscris anul 1822. Interpretarea e scurta si e intrerupta brusc de o defectiune aparuta la citeva tuburi care probabil s-au blocat intrucit avem parte de un zgomot de fundal foarte inalt si ascutit.



Concertul se termina cu un imn cintat de toti vorbitorii de germana prezenti.

Suntem apoi invitati in curtea bisericii unde se mai petrec niste lucruri interesante: este elogiat cel mai batrin om din sat, un domn de 99 de ani care este inca in putere si care tine chiar si un mic discurs. De asemenea se aduc multumirii fiilor satului dar si oaspetilor veniti din satele vecine care au dat o mina de ajutor la organizarea acestui eveniment.



Conversam cu un domn care face parte din corul venit de la Codlea, tatal unei simpatice si cuminti fetite de un an si jumatate. El ne invita sa vizitam si biserica fortificata aflat in cochetul orasel de linga Brasov dindu-ne si un numar de telefon la care sa ne anuntam prezenta. Danke!

Ultimul eveniment notabil este cel al recuperarii coroanei:  un stilp inalt de 5-6m este infipt in fata bisericii. In virful sau se afla o coroana care e musai sa fie adusa jos. Unul din localnici reuseste cu greu sa urce pina sus si sa coboare cu coroana in mina. Este si el premiat.



Putina istorie( surse: site-urile rupea-cohalm.ro si crit.ro )
Biserica fortificata din Crit a fost ridicata in jurul anului 1500. , avind forma ovala si cinci turnuri. Fiecare turn era prevazut cu mari orificii pentru arme de foc si pentru pacura. In jurul anului 1700, vechii cetati i se adauga cea de-a doua centura de ziduri, inalta de sase metri. Mobilierul de interior dateaza din secolul al XIX-lea: altarul, amvonul si orga. In biserica se afla un interesant potir din argint aurit, cu ornament de lujeri forjati, din prima jumatate a sec. XVI.



Abia in secolul al XVII-lea este mentionata documentar biserica din Crit, o mai veche biserica in cruce fiind posibil sa fi existat. Potrivit traditiei, vechiul nume sasesc Kreuz - Crit deriva de la o cruce mare care ar fi stat pe un promontoriu de munte, era vizibila departe pentru cele trei asezari ale abatiei Cirta si langa acestea era vechea biserica de piatra numita La Sf. Cruce.

Biserica are un cor scund, iar nava este mai inalta. Deasupra ferestrelor peretelui salii se afla arcadele de zidarie. Inspre vest, in continuare, dam peste un turn-clopotnita cu turla ascutita, fara circumvalatie. In anul 1551, Critul primeste din partea bancii provinciei Hermannstadt (Sibiu) un ajutor, credit de 5 florini pentru lucrari de constructie la biserica.



De-a lungul anilor, o parte din ansamblul de fortificatii a fost distrus, materialele fiind folosite la ridicarea scolii satesti. In 1810 este daramata vechea biserica. Intre 1810-1813 se construieste noua biserica, in stil neoclasic. Aceasta are o sala vasta, incapatoare cu doua travee, fiind acoperita cu o bolta de tip Boemian; dublu arc de intarire (arc nervura) pe pilastri cu mulura (capiteluri) clasica sau neoclasica sprijina si separa traveele. Corul este ingust, strimt si are o bolta - vela.



Turnul-clopotnita in stil clasic sau neoclasic a fost realizat in acelasi timp cu biserica, in fatada de vest. In noua biserica se pastreaza, pe doua tribune ale peretelui apusean, strane din vechea biserica, dintre care unele apartin secolului XVII, cu picturi in tempera, asemanatoare celor de la Cloasterf. O strana aflata in tribuna superioara are pictata pe una din tabliile sale o bisericuta ce parea sa fie o reprezentare aproximativa a vechii biserici.



In anul 1843 a fost construita si actuala casa parohiala. In anul 1908, linga turnul de vest s-a facut o poarta mai larga pentru trecerea carelor funebre, care s-a numit "Poarta Mortilor".

Intre 1908-1909, fortificatia bisericii din Crit a fost reparata. In 1925, turnul de sud se darama iar in 1955 este urmat de cel de nord-est. Acesta din urma este reconstruit in anul 1957, cu doua etaje si primeste si un acoperis piramidal. Documentele de arhiva pastrate aici, ca si un regulament scolar din 1593, consemneaza momente insemnate din istoria si cultura acestor meleaguri.

Mai multe lucruri despre Crit pe site-ul www.crit.ro

--~~~~--

Ne-a facut mare placere sa gasim cetatea si biserica de la Crit insufletite de atitia oaspeti. La prima vizita la Crit am gasit cetatea in parasire si degradare. Nici macar nu a avut cine sa ne deschida poarta, batrina doamna care odata a avut in grija monumentul ne-a spus ca a predat cheile cetatii de citiva ani. Ne-am mltumit atunci sa ne plimbam pe linga ziduri si sa ne crucim de modul in care a fost distrusa vechea scoala, dupa spusele localnicilor, de catre tigani.



Astfel de manifestari au darul de a readuce demnitatea si mindria celor ce locuiesc in aceste sate uitate, de a vibra impreuna auzind muzica, de a simti ca fac parte dintr-o comunitate vie. Felicitari celor ce au avut initiativa si au pus-o in practica in cel mai pur stil sasesc.

Cum ajung la Crit:
Pe soseaua Brasov-Sighisoarea dupa iesirea din satul Bunesti exista un drum marcat cu indicator spre Messendorf. Primul sat intilnit este Crit.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Luminita Preda

    07 nov 2013 13:12:42

    Foarte frumoasa prezentare. O sa merg si eu in vizita la Crit, dupa ce am citit articolul dvs.Felicitari!

  • Bogdan

    14 nov 2013 04:07:13

    Multumesc.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017