Trekking in Luxemburg

Data publicarii: 27 iul 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Pentru unul crescut in Romania si obisnuit sa cutreiere munti si paduri mi-a fost greu sa imi imaginez ca voi ajunge sa fac o tura de trekking tocmai in Luxemburg. Pe teritoriul Marelui Ducat exista amenajate citeva zone pentru circuite de trekking ce depasesc 30km. Noi am ales sa ne plimbam in zona Mullerthal, atrasi, pe de o parte de fotografiile cu poteci strecurindu-se printre pereti inalti si abrupti, dar si de castelele din zona, pe alta parte.

Mica aventura luxemburgheza s-a efectuat in urmatoarea formatie: Adriana, Ramona, Tato, Bogdan. Plecam din Luxemburgville pe o vreme ploioasa si cam rece pentru iulie. Patrundem rapid in regiunea cunoscuta ca Mica Elvetie Luxemburgheza, o suprafata dominata de dealuri impadurile in care soseaua e ingusta avind multe curbe strinse. Stilul de condus al lui Tato ne da mari batai de cap asa ca la primul popas, cel de la Beaufort, pasagerii ies din masina cam galbeni la fata.



Vizitam scurt ruinele castelului de la Beaufort si ne indreptam spre Mullerthal. Aici constatam ca ne aflam pe un punct de mijloc al circuitului Mullerthal Trail. Facem cunostinta cu marcajele: o linie frinta rosie( pe care am botezat-o rima rosie) si un stegulet albastru ambele pe fond alb. Multele sageti indicatoare ne cam bulverseaza insa reusim sa gasim drumul spre ceea ce ne intereseaza. Avem cu noi si o harta mica, foarte schematica.

Pe Internet se spunea ca traseul este dificil si ca se recomanda bocancii. Cum plecasem din tara fara nici cea mai vaga idee ca o sa ajungem sa facem trekking suntem slab dotati la capitolul incaltari. Doar Tato are bocanci. Ce inseamna insa traseu dificil in Luxemburg aveam sa aflam ceva mai tirziu: dificultatea consta mai curind in a nimeri poteca pe care ti-ai propus sa o parcurci pentru zona e impinzita de trasee turistice care au marcaje identice. Din cind in cind insa mai dai si de scripte cu codul traseului( de exemplu W6, V8 ). Primul obiectiv e destul de aproape si e simplu de atins: o cadere frumoasa de apa numita Schiessentümpel.



Traseul incepe cu o scurta urcare( pe trepte ) in padure. Nici nu incepem bine ca ne si intilnim cu un stilp plin cu indicatoare. Ne descurcam bine si, dupa ce traversam apa civilizat, pe pod, ne apuca nostalgia dupa traseele de la noi din tara. Nu mai tinem cont de poteca( se vede cascada pe aproape ) iar urmatoarea traversare o facem in modul traditional, pe pietre, si scapam uscati in ciuda faptului ca pietrele sunt alunecoase.

La cascada e adunata lume ca la urs. Desi cascada e modesta, daca e sa ii luam in calcul lungimea, ea este intens promovata. Este prezentata in mai toate ghidurile on-line sau brosurile pe care le-am citit. Riul vine nervos de sus si isi imparte apele pe trei jgeaburi formate pe suprafata unul bolovan. Un pic mai sus, un pod arcuit fotogenic nevoie mare ne permite sa admiram cascada din amonte.



Aici la Schiessentümpel e iarasi puzderie de sageti pe ambele maluri ale riului. Urmeaza doua perioade in care balaurim incurcind traseele: prima iesire din traseul propus e destul de frumoasa. Poteca trece pe sub un perete vertical de culoare ruginie si accesul este facilitat de scari si balustrade. De fapt, cam pe orice urcare un pic mai serioasa sunt amenajate trepte.

Ne dam seama destul de tirziu ca ne-am gresit drumul asa ca ne intoarcem la cascada si o luam iarasi aiurea. De data asta mergem mult de-a lungul riului prin padure si intilnim din cind in cind stinci masive, verticale iesite de nicaieri dar care nu sunt prea inalte.

Facem iarasi calea intoarsa la Schiessentümpel si de data asta nimerim traseul bun care debuteaza cu o urcare mai accentuata, bineinteles tot pe scari. Intilnim un soi de melci portocalii fara casa pe care care ii botezam fara ezitare shlakări( dupa slak, denumirea lor in limba olandeza ).



Ajungem in sfirsit sa vedem ceva spectaculos: la un moment dat poteca se ingusteaza si strabate o portiune intre doi pereti vericali in care nu incape decit un om. Iesim din acest prim clinci si dam de un altul, de data asta in urcare. Peretii sunt atit de apropiati incit, daca departezi picioarele te poti sprijini pe ambii pereti. Locul poarta denumirea Eulenburg.



Iesim din nou la lumina in padure. Continuam pe poteca usor prafuita trecind din cind in cind pe linga tot felul de formatiuni stincoase. Ajungem in spatiul numit Goldfralay. Aici imi atrage atentia un coridor intunecos ce pare a adaposti o grota. Mergem pe el cu atentie folosindu-ne doar de mica lumina a telefonului. De fapt nu era o grota si un coridor ce serpuia usor printre pereti.



Ne indreptam spre lumina si iesim printre doua stinci rosiatice interesante datorita aspectului lor: apa a creat forme ciudate ce seama cu niste dinti de piatra; alte urme ne duc cu gindul la mediu marin si la probabilitatea ca aici sa se fi aflat odata marea.



Revenim pe coridor dar intram pe un alt culoar si dam( surpriza! ) de scari.



Treptele de piatra ne conduc pina sus pe cele patru stinci legate intre ele prin mici podete. Doua bancute ofera loc de odihna pentru cei ce au obosit. In toate aceste coridoare nu exista marcaj. De sus insa identificam bine poteca si coborim pe o vaioaga. De aici e iarasi plimbare.pe o lunga curba de nivel in urcare usoara. Ne intilnim cu un grup de cercetasi care par a fi facut un drum lung cu rucsaci grei in spate judecind dupa fetele lor usor demoralizate.

Poteca ne aduce aproape de o apa si se intersecteaza la un moment dat cu soseaua. Aici iar este mare rascruce de trasee. Cel pe care il alegem este cel spre Consdorf si  ar trebui sa ne duca la locul de plecare, Mullerthal. Mergem pe un drum larg de data asta, asemanator cu forestierele de la noi. Linga noi se afla un lac cu nuferi albi si roz infloriti. Ajungem la o noua formatiune stincoasa numita Rammelay.



Ufff.. Ne-am cam plictisit de stincariile astea. Niste cetateni vorbitori de limba franceza ne dau indicatii folositoare in vederea inchiderii circuitului pentru ca iarasi se pare ca am luat-o aiurea. Din fericire de data asta trebuie sa ne intoarcem doar citeva sute de metri pentru ca apoi sa cotim dreapta pe o poteca slab marcata cu stegulet albastru care ne scoate rapid la un pod peste riu si apoi la Mullerthal.

Incheierea turei ne aduce o imagine insolita: trecem pe linga o cabina telefonica dotata cu doua carti groase de telefon( cam dublu fata de paginile noastre aurii).

Ultima parte a zilei o petrecem in si apoi in preajma castelului Larochette. Pe o terasa ne tratam cu citeva specialitati locale si degustam o bere buna si rece de origine luxemburgheza.



In loc de concluzii:
1.    Potecile sunt bine intretinute si curate. Pe parcursul intregii zile am vazut un singur pet si citeva ambalaje de bomboane aruncat prin padure.
2.    Circuitele nu pun probleme tehnice deosebite, cu toate astea o pereche de bocanci este binevenita.
3.    Marcajele si stilpii indicatori pot pune probleme de orientare, asa ca e obligatoriu sa ai o harta la tine.
4.    Pe sagetile indicatoare sunt trecute distantele si nu timpii de mers asa cum este la noi.

Alte fotografii din Luxemburg gasiti aici:
http://fotoeuropa.bogdanbalaban.ro/index.php?cat=Luxemburg

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017