Polonia, episodul 5: Wroclaw, trenuri și Castelul Ksiaz
Data publicării: 11 iun 2025
Orașul Wroclaw este fără îndoială favoritul meu din Polonia. Are o atmosferă aparte, partea sa centrală este deosebit de frumoasă și de îngrijită. Și da, nu trebuie să îi uităm pe pitici.
În anul 2024 am ajuns prima oară aici. Nici nu îmi vine să cred că am revenit după nici un an.
Am ajuns în Wroclaw la ceas de seară. De data asta am nu ne-am mai cazat prin centru ci undeva într-un cartier aflat cam la 2km de principala piață a orașului. Am avut un apartament cochet, parcare în curtea interioară a clădirii și mai multe magazine aproape.
Și că vorbeam de parcare: în zona centrală parcarea este foarte scumpă. Anul trecut am plătit pe parcare aproape cît pe noaptea de cazare. Anul ăsta am schimbat tactica și am hotărît să circulăm pe jos sau folosind transportul în comun.
Faptul că nu am mai stat în zona centrală ne-a dat ocazia să observăm mai bine viața obișnuită a locuitorilor din Wroclaw. Cartierul nu mai avea strălucirea zonei centrale, trotuarele erau cam sparte, iar seara am văzut chiar și sobolani pe stradă.
Ziua următoare era rezervată exclusiv pentru copii. Așadar planul era ca în prima parte a zilei să mergem la Grădina Zoologică, una mult lăudată. Iar în a doua parte a zilei în centru. Studiem un pic cum stă treaba cu transportul în comun. Și apoi prețurile pe Bolt. Prețurile sunt cam aceleași, cel puțin pe distanța ce o avem noi de parcurs, așa că recurgem la varianta Bolt.
Noi am plătiti un bilet de familie ce a costat 265 de zloți. Grădina zoologică este vastă și are o grămadă de animale. Nici nu știi de unde să începi. De curiozitate am dat drumul la un track GPS, iar la final s-au adunat 10km.
Mai multe găsiți aici:
https://zoo.wroclaw.pl/en/
Nici nu începem bine vizita că primim un mesaj de tip alertă care spune așa:
Averizare! Se așteaptă ploi puternice timp de două zile. Risc de revărsare a rîurilor. Pregătiți-vă de inundații.
Mă uit în jur. Oamenii sunt calmi, mesajul nu îi sperie. Așadar ne începem vizita. Încercăm să ne concentrăm în special pe animalele pe care nu le prea vezi la noi în țară. Pe noi ne-au impresionat cangurii, girafele, maimuțele, pinguinii și păsările flamingo.
La un moment dat începe ploaia. Și e o ploaie deasă și mocănească. E timpul să intrăm în Afrikarium, un pavilion acoperit unde s-a dorit instalarea unui microclimat specific Africii. Aici găsim vegetație luxuriantă, cascade, crocodili, acvariu, hipopotami. Locul este impresionant iar spațiul generos. Poți merge și pe undul acvariului ca să vezi cum înoată peștii, pinguinii, hipopotamii sau leii de mare. Noi vedeam pentru prima dată așa ceva.
La finalul vizitei ne-am dus la un restaurant de tip împinge tava aflat tot în incinta Afrikarium. Este situat la ultimul etaj iar prin geamurile mari poți privi afară și observa unele animale. Prețurile sunt moderate.
Văzînd că ploaia continuă în același ritm am ales să renunțăm la ceea ce mai era de văzut. Și astfel apelăm din nou la Bolt și revenim la locul de cazare. Vremea închisă te trage la somn așa că profităm.
Pe la ora 17 ne trezim iar ploaia s-a oprit. Plecăm pe jos în centru. Copiii reiau vînătoarea de pitici întreruptă anul trecut.
Istoria piticilor a început în anii 1980. Mișcarea clandestină anticomunistă poloneză Alternativa Portocalie a decis să lupte cu guvernul pictând graffiti cu pitici mici pe zidurile orașului. Cu toate acestea, primul monument al unui pitic a fost amplasat abia în 2003, iar acum, după mai bine de 20 de ani, avem sute de pitici - cele mai recente hărți indică până la 800. Fiecare pitic are propriul caracter, ținută și profesie. De exemplu, puteți găsi un pitic de canapea, un pitic muzician și chiar un prizonier, pentru a numi doar câteva. Vânătoarea de pitici este, cu siguranță, unul dintre lucrurile preferate de turiști și localnici în Wroclaw.
Ne plimbăm pînă la lăsarea întunericului. Nu am mai intrat prin locurile văzute anul trecut. Dar mi-au rămas la inimă Clădirea Universității, Catedrala Maria Magdalena și Piața Centrală.
Între timp reîncepe ploaia. Dar de data asta cu intensitate mare. Și avea să țină pîna a doua zi. Cum nu mai este chip să ne mai plimbăm pe undeva, trebuie să alegem ceva la interior. Relativ aproape este Castelul Ksiaz.
Muzeul feroviar al Sileziei
Plecăm pe ploaie și ceață. Orașul este bine sistematizat așa că ieșim relativ ușor și mergem o perioadă pe autostrada care duce spre Dresda, Germania. Tot vedem un indicator spre un muzeu feroviar.
Acesta s-a dovedit a fi în drumul nostru fără a fi nevoie de cine știe ce ocoliș. Pînă să ajungem, Ramona s-a uitat pe Internet și a văzut despre ce este vorba. În ciuda ploii, hotărîm să mergem, măcar să vedem ce și cum.
Muzeul Feroviar al Sileziei se găsește în localitatea Jaworzyna Slaska. Urmăm indicatoarele și parcăm lîngă un depou. Din fericire se oprește și ploaia. Nici nu apucăm să intrăm că vedem de afară puzderie de locomotive și vagoane. De toate felurile, dar evident foarte multe locomotive cu abur. Și ce m-a surprins este că sunt destule vopsite și în altceva decît negru.
Traversăm calea ferată activă. Ajungem în depou și, mergem după indicatoare să luăm bilete. Pe afară, în treacăt, văd o locomotivă care seamănă bine cu Dieselul românesc.
Detalii despre muzeu, e site-ul oficial:
https://muzeumkolejnictwa.pl/for-visitors/
Luăm biletele ( 130 de zloți, bilet de familie ), doamna de acolo ne duce la un tip care o să ne facă un tur ghidat. Ne duce în cîteva încăperi ale vechii gări. Aici e prima surpriză: o placă pe care scrie Electroputere Craiova, din acelea care de obicei sunt puse pe locomotive.
Așadar vizităm camera șefului de stație, tipografia de bilete, școala de mecanici. Într-o încăpere este construită o dioramă prin care circulă trenulețe în miniatură.
Muzeul a fost fondat în anul 2007 și a fost mai mult o ambiție personală a unui șef al Căilor Ferate Poloneze care a refuzat să trimită locomotivele la fier vechi.
Ghidul nostru este foarte pasionat, are o grămadă de informații. Știe destule și despre istoria feroviară din România. Ne duce apio în depou. Spre surpriza noastră e plin de locomotive, de toate felurile. Se oprește în fața a două locomotive mari cu abur.
Uitați, locomotivele astea două sunt construite în România, sunt locomotive Malaxa! În curte o să mai găsiți o locomotivă românească, Diesel DA-60 făcut de Electroputere Craiova! Și mai sunt și cîteva vagoane care au fost folosite pentru transportul evreilor la Auschwitz.
Să cad pe jos! Urcăm în locomotive, ba avem voie să sunăm din clopoțel spre deliciul copiilor. Apoi vizităm un vagon de poștă. Apoi mai urcăm într-o locomotivă cu aburi imensă cu roți cam de 2 metri diametru.
Aici se termină turul ghidat. Afară avem libertatea de a explora întreg muzeul. E plin de locomotive cu abur. Majoritatea sunt funcționale. Îmi atrage atrenția platforma de întors locomotive. Și cîteva automotoare. Totuși primul gînd e să văd Dieselul nostru.
Din păcate este într-o stare cam deplorabilă, îi lipsesc două capace de pe acoperiș. Nu mai are nici geamuri și nici faruri. Este vopsit în verde, culoare care îl prinde mai bine față de cenușiul tradițional.
Un mic panou ne spune că acest tip de locomotivă a fost produs în România între 1959 și 1987. Polonia a cumpărat 422 de astfel de locomotive, acestea fiind primele locomotive de mare putere de pe căile ferate poloneze, putînd tracta pînă la 2200 de tone. Locomotiva expusă a fost fabricată în 1965 și a deservit 7 depouri aflate în vestul Poloniei.
În incinta muzeului se găsește și un restaurant, evident găzduit de un vagon-restaurant. De asemenea sunt o sumedenie de locomotive electrice, diesel, cu aburi, utilaje feroviare, însemne, tot ce vrei și ce nu vrei. Iar locomotive..sunt cu sutele.
Începe iarăși ploaia enervantă. Schimbăm peisajul și ne deplasăm la Castelui Ksiaz( se citește Kisaj ), aflat în vecinătatea orașului Walbrzych. Parcăm la marginea unui domeniu vast, cam la 1km de castel. Parcarea e scumpă, 30 de zloți.
Castelul Ksiaz
Intrăm pe o poartă de fier forjat. Sunt multe alei, poteci, trasee, puncte de belvedere. Din păcate plouă tare așa că ne grăbim tare să intrăm. Găsim ușor casa de bilete.
Site-ul oficial este acesta:
https://www.ksiaz.walbrzych.pl/en/turystyka
Vizita castelului se face cu audio-guide și durează cam 2-3 ore. Intrăm pe o poartă mare și vedem..o parte din castel. E așa de ceață că uneori nu i se vede acoperișul. Cu toate astea arată ca un castel din povești. Intrăm, ne lăsăm hainele la garderobă și primim căștile și aparatele.
Acestea sunt deosebite, cel puțin pentru mine. Asta pentru că știu exact unde te afli și pentru că îți spun cînd să urci pe scări, cînd să o iei la dreapta, în ce cameră să intri.
Palatul Ksiaz a purtat timp de secole numele Furstestein – adică Piatra Printului. A fost construit pe o stîncă înaltă în secolul al XIII-lea. A intrat în posesia familiei Hochberg în anul 1509, familia deținându-l pană la sfârșitul anilor 1930, cand a fost expropriat de nazisti. Apos apoi ocupat de Armata Roșie, ulterior fiind preluat de statul polonez.
Castelul este un amestec de arhitecturi din diverse perioade istorice, dar pentru turistul obișnuit, acest mix este chiar interesant – găsești aici o parte gotica, o arhitectura bavareză, dar si renascentismul italian. Diverșii stăpîni au hotărît de-a lungul secolelor să mai adauge ceva, să mai construiască o aripă sau să decoreze după cum era moda vremii.
Între cei ce au stăpînit castelul au existat cîteva personalități remarcabile.
Hans Heinrich XI este considerat cel mai de seamă reprezentant al dinastiei. El a sporit averea castelului și s-a dovedit a fi un om cu o viziune. A sprijinit organizațiile sociale, scolile, bisericile, indiferent de confesiune. A introdus asigurările sociale pentru muncitori. Fondurile strînse au servit la ajutorare celor bătrîni și bolnavi. Aceste inițiative au fost un model pe care mai tîrziua Cancelarul Otto von Bismark le-a aplicat în elaborarea legislației sociale.
Ultimul proprietar al palatului a fost prințul Hans Henrich al XV-lea, fiul lui Hans Heinrich XI. Sotia sa, Daisy, ( pe numele întreg Mary Theresa Olivia Cornwallis – West ) era englezoaică, înrudită cu familia regală britanică și îndrăgită de Regina Victoria. Daisy a fost faimoasă pentru frumusețea sa, pentru siluetă, pentru limba sa ascuțită și viața sa remarcabilă.
Mariajul ei a supraviețuit războiului dintre englezi și germani dintre 1914 si 1918. Daisy a încercat, fără succes, să împace patria de adopție cu patria sa de origine, avand legaturi stranse cu ambii monarhi.
Cu toate astea Daisy și Hans au divorțat în 1922. Hans s-a recăsătorit în 1926 cu o doamnă de origine franco-spaniolă cu 37 de ani mai tînără, Clotilde de Silva y Gonzales de Candamo.Această căsătorie s-a încheiat după 12 ani, în 1934 cu scandal. Clotilde și fiul său vitreg, Bolko, aveau o relație. Hans Heinrich XV a divorțat și le-a ordonat celor doi să se căsătorească. Daisy nu s-a recăsătorit dar a fost lăsată să locuiască în continuare în castel.
Finalul n-a fost grozav: Hans a acumulat datorii mari, o parte din lucrurile sale au fost confiscate înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. A murit în 1938. Fiii săi s-au alăturat opoziției față de Hitler.
Daisy și cei trei băieți ai săi au fost implicați în acțiuni antihitleriste. Hans Henrick XVII (băiatul cel mare) a fugit în Marea Britanie și a luptat în război de partea britanicilor. Bolko a murit ucis de hitleristi, lasand-o pe Clotilde văduvă la doar un an după căsătorie. Alexander, mezinul, a moștenit un palat în Polonia, a obtinut cetatenia poloneză si a luptat de partea Forțelor Poloneze Libere pe toata perioada războiului mondial. Hans henrik și Alexander au supraviețuit și au murit în același an – 1984.
Daisy a rămas la castel și după moartea fostului soț dar nu pentru mult timp. Ea era britanică, familia sa lupta contra lui Hitler. A fost alungată din palat în anul 1941 și a murit în apropierea lui în plin război – în 1943.
Dar povestea castelului nu se termină cu Daisy. Continua cu nimeni altul decat Hitler. Aici, autoritățile naziste au hotarat sa construiasca punctul de comanda al Fuhrerului. Sub castel, a început sa se construiască un bunker conectat la celebrul proiect Reise. In plus, sălile ale palatului nobiliar au început sa fie amenajate pentru a satisface gustul mai spartan al noului locatar, Adolf Hitler. Lucrările nu au mers așa de rapid cum spe plănuia, războiul a mers în devafoarea lui Hitler care însă nu a mai ajuns sa locuiasca aici niciodată.
După turul întregului palat, unde am descoperit si bogățiile trecutului, dar si dormitorul gandit pentru Hitler, aflat la parter, la doi pași de tunelul care ducea spre bunker.
În anii 1945 - 1946 armata sovietică a stăpînit castelul, și în buna ei tradiție, l-a jefuit. Biblioteca însumînd peste 64 000 de volume a fost devalizată. Se presupune că majoritatea cărților ar fi ajuns în Uniunea Sovietică. În anii ce au urmat a fost prădat de vandalii din împrejurimi. Abia în anul 1950 a revenit statului polonez. Renovările au început abia în 1970.
Castelul nu a mai păstrat cine știe ce mobilier sau opere de artă. O mare parte a turului este dedicat vieții pe care au dus-o ultimii proprietari ai castelului. Multe informații, fotografii, ceva obiecte ale acestei familii. Cînd privești pe fereastră vei descoperi frumusețea grădinilor din jurul castelului. Chiar și pe vremea asta mohorîtă tot trebuie văzute.
Am stat în castel cam două ore și jumătate ascultînd în principal povestea lui Daisy, ea pare să fi fost personalitatea dominantă a acelei epoci. Apoi am ieșit în ploaia măruntă. Cu toate astea am zis că nu e de ratat o plimbare prin terasele castelului. E plin de flori de garduri vii ingenios aranjate, de statui. Locul e o splendoare. Am rămas cu regretul de a nu fi prins o zi frumoasă, astfel cu siguranță că ne-am fi petrecut aici mult mai mult timp.
Ce ar mai fi de văzut aici: Casa Palmieriulor ( Palmiarnia ), aflată cam la 2km de castel. Grajdurile cu armăsari, Mausoleul Hochberg.
În fiecare an la Castelul Ksiaz are loc un festival floral, de obicei la începutul lunii mai.
Facem la final o pauză de cumpărături în orașul Walbrzych, pentru că teoretic este ultima zi plină pe care o avem în Polonia. Și doream să plecăm acasă cu ceva specific. Am ales de data asta vodkă Zubrowka și Wyborowa, bomboane, bere Harnas.
Ultima noapte de cazare este în stațiunea Karpacz.
Toate episoadele călătoriei noastre se găsesc aici:
Episodul 1
https://bogdanbalaban.ro/781.html
Episodul 2
https://bogdanbalaban.ro/783.html
Episodul 3
https://bogdanbalaban.ro/784.html
Episodul 4
https://bogdanbalaban.ro/785.html
Episodul 5
https://bogdanbalaban.ro/786.html
Episodul 6
https://bogdanbalaban.ro/787.html
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole