Calimani, 13

Data publicarii: 10 sep 2012

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

A venit vremea să vizităm și niște munți ceva mai exotici de pe la noi, Munții Călimani. De ce exotici? Pentru că în general oamenii se gîndesc de două ori inaite să facă o ieșire pe aici. Le-a mers faima că sunt distante lungi de străbătut, marcaje deteriorate, poteci unde se înoată prin jnepeni.

Pentru o așa încercare e nevoie de o trupă serioasă. Așa că ne-am strîns exact 13:

Brașov: Ramona și Bogdan

Piatra-Neamț: Doru Stoica

Galați: Smaranda, Ana-Maria, Marcela, Cătălina, Lucian, Florin, Costel, George, Vasile

Tulcea: Daniel

Traseul programat pe zile urma să cuprindă un circuit cu plecare și sosire în satul Gura Haitii, care să parcurgă o mare parte din Potcoava estică a Calimanilor.

Traseul arată așa:

Gura Haitii - Vf. Calimanul Cerbului - Vf. Iezerul Calimanilor - Vf. Bradul Strîmb  - Retitits - Șaua Negoiu - Poiana Izvoarelor - Pietrele Roșii - 12 Apostoli - Mănăstirea 12 Apostoli, Valea Runc - Gura Haitii

Prima zi am folosit-o pentru deplasare în Gura Haitii și, fiind departe, n-a prea rămas mare lucru din ea. Ne-am pus în mișcare la ora 16 pe drumul de urcare la Vîrful Calimanul Cerbului, marcaj punct albastru, 3 ore după cum zice săgeata. Cu toate acestea am avut de a face cu un traseu destul de solicitant care a necesitat urcarea unei diferențe de nivel de peste 1000 de metri.

Indicatorul ne îndeamnă să mergem pe un pod ce trece peste Pîrîul Haitii, un părău ciudat colorat, cu multe pietre roșiatice. Urmăm apoi un drum de tractor care ne scoate rapid din sat ni ne pune serios la urcat. Nu ne speriem însă prea ușor fiindcă pe marginea drumului există o grămadă de tufe cu zmeură delicioasă. E simplu, cînd nu mai poți, ai pretextul perfect pentru a te opri: stai la zmeură.


Vremea e destul de închisă și de rece, suntem pregătiți și de ploaie. Marcajul pare a fi fost de curînd refăcut, este în general bun.

Nu pot să nu remarc bagajul lui Florin: are un rucsac fain dar de care atîrna pe afară tot felul de chestii importante, începînd cu cortul, izopren, haine. Oare ce-o avea înăuntru? Din cauza asta Florin suferă tare fiindcă rucsacul mai e și prost echilibrat.

Puțin mai sus găsim un cal legat care are piciorul legat de gît cu un lanț. pare tare chinuit și se sperie de noi.

Continuăm urcarea. Drumul taie vreo două păraie, singurele surse de apa pe care aveam să le întîlnim astăzi. Așadar dacă mergeți pe aici, asta e locul de unde trebuie să va faceți plinul. Continuăm încă puțin și ajungem într-o poiană unde găsim o stînă, pare-se funcțională.

Deocamdată nu are locuitori ci doar doi cîini care ne latră de departe.

Puțin mai sus, tot pe drum avem primul moment de confuzie: în stînga la vreo 10m de drum se vede un marcaj vechi punct albastru care te îmbie să părăsești drumul. Cercetăm problema și  vedem că acel marcaj nu are continuitate. Mergem pe drum în continuare, regăsim marcajul care în zona asta e mai rar. Suntem unde trebuie.


Ne mai așteaptă vreo două pante aspre pe care le urcăm din două bucăți. Începem să cîștigam altitudine. Profităm de o tăietură de pădure pentru a vedea de sus satul Neagra Sarului, alt loc de unde se pot aborda Munții Călimani.

la un moment dat drumul se termină iar noi mergem mai departe pe o poteca înierbată însă bine conturată. Marcajul e des aplicat pe copaci și ne ajută să ne ghidăm. Intrăm în ceață. Pe nesimțite părăsim zona de pădure și ajungem în cea de jnepeniș.

Cei care se ocupă de traseele din Parcul Național Călimani au tăiat potecă prin jnepeni( la propriu ) iar marcajul este preponderent de pietre. Din cînd în cînd mai apare și cîte un stîlp. Apare oboseala, ne înșiruim tot mai tare, facem mai multe pauze de regrupare.

Ne e greu să ne dăm seama unde ne aflăm din cauza ceții. Din fericire Vasile are la el un GPS auto care ne dă altitudinea și în felul asta știm că ne apropiem de cei 2018m pe care îi are Vîrful Calimanul Cerbului.

Ajungem cam după 3 ore și jumătate sub vîrf unde este mare ceață dar și o poiană generoasă cu locurile de campare. Aici vom înopta. Fiecare își alege loc de cort și se apucă de treabă. Dar după faptă vine și răsplata: frigul pătrunzător este domolit cu cîte o gură de țuică bătrînă.

încet-încet poveștile de la corturi se sting în noapte și în ceață iar somnul pune stăpînire pe toți.

Dimineața ne trezim înainte de ora 7 și fredonăm hitul verii:

Vara nu dorm, nu am somn

Zorii zilei mă prind cînd prin ceață mă plimb...


Dar pînă la plecare mai avem de mîncat, de strîns corturile. Facem o mică plimbare pe vîrful Calimanul Cerbului ca să vedem ceața mai bine. Găsim ușor vîrful, e marcat de o momîie din pietre și o săgeată cam ștearsă.

Revenim în zona cu corturi, toată lumea e gata de plecare. în continuare trebuie să fim atenți fiindcă trebuie să găsim o intersecție și să schimbăm marcajul. Ceea ce se și întîmplă: părăsim punctul albastru și urmăm un marcaj comun, punct roșu și bandă roșie.

Vremea începe în sfîrșit să dea semne de îmbunătățire și ceața se lasă ușor-ușor biruită de soare. Treptat se deschid noi orizonturi și priveliști. Avem de coborît o perioadă și apoi trebuie urcat pe Vîrful Iezerul Calimanului. înaintarea este îngreunată foarte mult de tufele de afine și de merișoare intilnite pe drum.

Ajungem pe vîrful Iezerul Calimanului. De acolo începe să se vadă ce a rămas în urma unei exploatări de sulf care însă a distrus o mare parte din muntele care culmina cu Vîrful Negoiu Romînesc.


Vederea asta cu carieră naște sentimente contradictorii. Pe de-o parte peisajul rămas în urmă trebuie să recunosc că arată spectaculos, cu acele trepte gigantice sapate in roca rosiatica. Pe de altă parte natura, apele și oamenii ce stau mai la vale au avut și au de suferit.

Din cîte am înțeles exploatarea a fost închisă în 1996. La baza carierei exista o așezare omenească în toată regula, cu școală, dispensar, poștă, acum e abandonata.

Prin carieră mișună niște utilaje, sincer nu înțeleg cu ce se ocupă, în afară de mîncat bani.


Dar să mergem mai departe. Tura continuă în aceeași notă de veselie și de voie bună care ne-a însoțit pe tot parcursul turei. Nici nu îți dai seama cît de repede trece timpul. Coborîm într-o noua șa, iar de acolo, după alte cîteva pauze de afine, începem să facem urcare spre Vîrful Bradul Strîmb. Se merge printre jnepeni, marcajul e rar. într-un loc ne oprim pentru regrupare fiindcă există posibilitatea ca grupul să o apuce la un moment dat pe o poteca nemarcată.


Pînă la urmă nu ajungem pe vîrf, poteca îl ocolește. Dar noi nu ne supăram. Ne întîlnim, după ce ieșim din jnepeni cu un drum forestier destul de bun. Trebuie ca de aici să facem un mic detur. Adică să coborîm pînă la Lacul Iezerul Calimanului, unde se afla o sursă sigură de apa.

Mergem pe drum însă cîțiva dintre noi găsesc o potecă marcată cu cruce roșie care nu e pe hartă si care ne duce la o intersecție de trasee. Acolo aflăm că în maxim 10 minute trebuie să fim lîngă lac, marcaj punct albastru. Lîngă această intersecție se află și izvorul.


Ne deplasăm în grup compact și găsim lacul, pe care îl găsesc foarte interesant. Asta fiindcă este în mare parte înconjurat de jnepeni și deci destul de ascuns, pentru că din apa cresc niște plante ce mă duc cu gîndul la Delta Dunării și pentru că tot în lac se află niște jnepeni uscați.


Facem o mare pauză de masă dar și de odihnă. împreună cu Domnul Stoica merg pe malul opus al lacului pentru niște poze de efect. în fundal se vede Ceahlăul, e bine conturat Ocolasul Mare, la fel Panaghia și celebrul vîrf  PiToaca.

Mai la sud distingem bine Hasmasul dar și Munții Harghitei, unde făcusem o tură cu vreo două săptămîni înainte.

Vine vremea să strîngem bagajele, gunoaiele și să o luăm din loc. Revenim la izvor unde toată lumea își umple sticlele. Apoi plecăm spre Vîrful Retitits cam pe trei cărări, după cum urmează:

1. Catalina e obosită dar are noroc și o ia o mașină dimpreună cu cîteva bidoane de apa și rucsacul din dotare.

2. Cei care se simt obosiți aleg urcare mai ușoară dar și mai lungă pe drum.

3. Un al treilea grup, în care mă aflu și eu, alege traseul marcat, mai abrupt dar mai scurt.


Urcăm bine pe poteca și bineînțeles că tăiem serpentine drumului. Am ajuns într-o zonă cu pămînt roșiatic, un punct de belvedere frumos către carieră și Calimanul Cerbului. De aici mai e puțin și ajungem și lîngă stația meteo de la Retitis. Acolo o reintilnim pe Cătălina care ne așteaptă cu ceva mai mult optimism în priviri.


Fotografie de grup in stil Fetele de la Capalna

Mai găsim doi turiști, intrăm în vorba cu cei de la cabană. Aceștia ne oferă o bere rece, 5 lei pe bucată. Ce bine a picat! Din cîte am înțeles vînd și apă.


Mergem pe vîrf spre a privi înspre carieră dar și către partea somitală a Calimanului, cea cu virfurile Negoiu Unguresc și Pietrosu. Facem poze de grup, discutăm despre identificarea virfurilor, se văd și cei 12 Apostoli. Privim cu binoclul utilajele de la carieră.


Plecăm mai departe, ținînd marcajul care pentru cîteva clipe ne readuce pe drum. Eu prefer să merg mai pe buza prăpastiei pentru a mai prinde cîteva cadre interesante.


începem să coborîm și ajungem la un stîlp indicator, aflat la baza muntelui Pietricelu. Ne apucă rîsul cînd citim: Calimanul Cerbului - 3 ore. Asta probabil dacă nu ai bagaj iar la capătul traseului te așteaptă vreun club de striptease.

Noi însă ne vedem de coborirea noastră care se face pe o potecă ceva mai abruptă care taie o largă serpentină a drumului. în cîteva momente suntem undeva în partea de sus a carierei. Pășim pe steril, pe o bucată de lume în care ai zice că au umblat Gheonoaia ținînd în lesă cîțiva balauri.


Un panou ne lămurește că în zonă se fac lucrări de refacere a mediului și ecologizare. Oare cum vine asta? Refacerea mediului, după capul meu înseamnă reconstrucția Negoiului Romînesc. Adica sa aduci inapoi pamant, piatra..

De aici plecăm spre Șaua Negoiu pe o poteca lată. Acolo urmează să dormim în seara asta. Cam în 10 minute ajunge la locul cu pricina, care din punctul meu de vedere numai loc bun de campare nu e. Mi s-a zis că sunt pretențios însă a doua zi oasele și coastele îndurerate ale celorlalți participanți mi-au dat dreptate.

Aproape de Șaua Negoiu există o sursă de apa, fapt foarte important în aceste vremuri de secetă. în general am avut puține inzvoare în cale, unele din ele secate, altele inutilizabile.

Așezam tabăra stăm la povești iar după lăsarea întunericului. admiram bolta cereasca. Marcela ne servește cu o băutură ușor alcoolizată adusă tumna din Italia.

Domnul Stoica îmi propune să dăm o tură pînă pe la carieră. Pornim la frontale și bineînțeles că pierdem marcajul. Ne trezim la baza unei imense halde de steril. O ocolim prin dreapta și pînă la urmă găsim un loc propice de urcat. Ajungem pe buza carierei. Jos se văd cîteva luminițe și așa ne dăm seamă cît de înaltă este. Revenirea la corturi a fost ceva mai simplă fiindcă am regăsit marcajul și totul a decurs cum trebuie.

Dimineață mă trezește vocea zglobie a doamnei Smaranda. Se anunța o zi superbă. De fapt va fi ziua cea mai grea dar și cea mai spectaculoasă. Lucian a gîndit traseul ceva mai scurt pentru ca toată lumea să se bucure așa cum trebuie de creasta îngustă și frumoasă a Pietrosului.


Florin își începe ziua dindu-i lecții de stretching doamnei Smaranda. în fapt e vorba de un fel de balet, dans care are darul să îți dezmorțească încheieturile.

Ne apucăm de strîns corturile. însă pînă atunci primim vizita a trei turiști care merg și ei către Negoiu Unguresc.

Florin decide să se înscrie la cursurile practice de munte: Cum să  îmi fac bagajul fără să îmi atîrne nimic pe afară. Cu Ramona și Bogdan. Rucsacul lui arată acum ca la carte nu mai are nimic pe exterior care să îl incomodeze sau să îl dezechilibreze. Rezultatul a fost unul apreciat, călătoria lui Florin fiind de acum încolo mult mai confortabilă.

În Șaua Negoiu potecile se despart. Punctul roșu merge pe sub munte înspre Poiana Izvoarelor( drumul Maria Tereza ) în timp ce banda roșie merge pe creastă.


Ne apucăm de urcat. Și avem parte de o urcare dură, la început printre jnepeni. Începem să ne răsfiram. Eu merg în față fiindcă tare nu îmi place urcarea asta printre jnepeni și aștept cu nerăbdare să scap de ea.


Pe porțiunea finală se iese din jnepeni și se urcă pe o creastă ascuțită si stîncoasă. Îi prind din urmă pe cei trei turiști chiar înainte de vîrf. Urcăm împreună ultimii metri și poposim lîngă crucea care marchează Vîrful Negoiu Unguresc.



Virful Pietrosu


Ultimii metri pina la Negoiu Unguresc

Cei trei se odihnesc și apoi pleacă. Noi mai avem de așteptat pînă să ne regrupăm cu toții. Apar mai întîi Ramona și Florin, urmați de restul grupului. Facem o pauză mare și ne desfătăm cu tot felul de gustări delicioase care apar de prin rucsaci: fructe confiate, bomboane, ciocolată, biscuiți. Ce mai, trai pe vătrai!


Vremea ține cu noi, de fapt ziua de astăzi a fost cea mai frumoasă dintre toate.  În jur e limpede, de pe vîrf avem o panoramă generoasă care ne dezvălui cea mai mare parte a Munților Călimani: Bustriciorul, 12 Apostoli, Pietrele Roșii, Pietrosul, Negoiu Romînesc, Retitis, Iezerul Calimanului și Calimanul Cerbului. În departari se vad Muntii Suhard, Giumalau, Rarau si Rodnei.

Bineînțeles se face poză de grup, la butoane aflindu-se maestrul fotograf Lucian. Plecăm apoi spre Pietrosu. Ne așteaptă o porțiune relativ plată cu urcări și coborîri puține. în dreapta noastră se căsca un hău mare. Începe să se vadă și un lac de decantare care deservește cariera.

Cam în 30 de minute ajungem și la cota 2100 cit are Vîrful Pietrosu. Si care într-adevăr este Pietros. Din jurul sau se scurg peste tot grohotișuri cu pietre mai mici sau mai mari asemănătoare cu cele văzute în Retezat.



Poza de grup cu rucsaci

Iarăși facem o pauză lungă și profităm de moment pentru poze de toate felurile: individuale, de grup, de peisaj și, bineînțeles, cu măscări.


Voia bună nu ne-a părăsit încă și de fapt nici nu avea să ne mai părăsească pînă la sfîrșitul excursiei.


Grupul pleacă iar eu rămîn încă puțin pe vîrf pentru a face cîteva poze cu Lucian și Ana Maria. De aici încolo avem o bucată foarte frumoasă. Poteca merge pe o coama îngustă și pietroasă. Spre bucuria noastră porțiunea asta nu e chiar scurtă. Avem permanent în vizor Bistriciorul și cei 12 Apostoli.


E minunat să vezi de sus oameni parcurgind, ca furnicile, o creastă muntoasă. Locul asta se numește pe bună dreptate Coada Piertosului.


începem să coborîm pe această coadă pînă cînd iarba ia locul pietrelor.


La bază ne oprim pentru regrupare. în acest timp identificăm și Poiana Izvoarelor, teoretic următorul loc de campare.

Pînă acolo însă e mai avem de mers. Conform hartii va trebui să mai ținem o perioadă traseul de creastă ca mai apoi să îl părăsim și să ne întoarcem cumva spre poiană pe un marcaj cruce galbenă. Problema se rezolvă însă mai repede. După puțin timp dăm de o intersecție de trasee. Intrăm pe un marcaj cruce roșie( care nu ne apare pe hartă ). După cîteva zeci de metri ne trezim pe marginea unei rape abrupte, ce nu te prea îmbie la coborîre mai ales că o bună bucată e cu pămînt și pietriș alunecos. Undeva pe partea opusă vedem un semn.

Pe aici este drumul, fiecare e liber să o ia pe unde vrea. Marcel mi-o dă în grijă pe Cătălina, în timp ce el stă să o ajute pe Marcela.  Ce părinți sunt si ăștia...Lasă copiii așa...chiar cu oricine.

Îi spun din start Catalinei că nu am sa o țin de mînă fiindcă în felul ăsta nu va învăța nimic. în schimp încep să îi arăt cam în ce stil se coboară o rîpă ca asta, unde e bine să pui piciorul, care pietre se mișcă și care nu. Fata se descurcă de minune în ciuda faptului că este începătoare într-ale muntelui și finalizează coborirea fără vreo căzătură notabilă.


Urcăm puțin, apoi coborîm între-o șa unde este iarăși intersecție de trasee. Ne reintilnim cu punctul roșu părăsit în Șaua Negoiu și pe care vom continua spre 12 Apostoli. Mai avem un marcaj punct galben către Dornisoara( 4 ore ) și un banda albastra pînă la monumentul Gruiu( o oră ).

- Ce ar fi să punem corturile aici? vine o propunere.

- Hai să mergem pînă în poiană, totuși acolo o să avem apa lîngă noi.

Coborîm cam 10 minute și ajungem în Poiana Izvoarelor, loc de campare oficial al Parcului Național Călimani. în fapt o bătaie de joc. Poiana e tare înclinată, mai mult de doua corturi nu ai unde monta. în plus debitul pîrîiașului e extrem de scăzut.

Ne întîlnim cu un culegător de afine care ne spune că în partea opusă a șeii se află un izvor mai puternic. De asemenea se oferă că a doua zi să ne aducă niște bere. Spunea el că poate veni cu mașina pînă aproape și că pe la ora 7 e cu berile la noi.

Hotărîm să asezăm tabăra de corturi în șa, pe lîngă stilpul cu indicatoare. Ne împărțim în trei: unii merg la izvorul cel puternic, alții rămîn aici să refacă proviziile de  apa, alții coboară spre partea de jos a poienii pentru a se spăla.

Urcăm în șa, începem să alegem locuri de cort, dar nimeni nu se apucă încă de treabă. Ne punem la masă, iar mai apoi la lenevit.

Cătălina ia parte la un workshop: Cum să montez cortul. Cu Costel Ceapchi.


Seara o petrecem spunînd bancuri și admirind și fotografiind un foarte frumos apus de soare. încet-încet, lumea se îndreaptă către corturi. Eu încă mă țin tare fiindcă sunt curios de unde o să mai apară în seară asta vreo sticlă de beutură.

Și apare, mai greu ca în celelalte zile, de la Nea Costel, care nu se știe de pe unde mai scoate o sticlă de jumate de brandy. Care bineînțeles se împarte frățește și se duce repede. Admirăm boltă cerească mai bogată în stele față de cum o vedem de la noi din oraș.

Noaptea somnul ne este tulburat de niște zgomote ciudate care se aud pe lîngă corturi. Ies afară și văd că sunt niște...cai. Stelele nu se mai văd, ceața a cuprins totul în jur.

Ora 7 a venit, omul-cu-berile n-a sosit!

Și nu avenit nici mai tîrziu. Oricum e bine că am scăpat de niște greutăti, după bunul obicei, alcoolul se consumă în cantități moderate DUPĂ terminarea traseului.


Pînă să plecăm ne trezim cu o mulțime de vizitatori: zeci de oi și capre, cîini și un cioban. O parte din oi însă se opresc și nu vor să treacă șaua. Ciobanul a mers înainte fără să-i pese. Acum este momentul să scoatem de la naftalină cunoștințele într-ale minatului de oi. Mă înarmez cu bețele de schi, adun oile și le pun pe țeava. A fost de ajuns că două-trei să vadă continuarea traseului pe poteca, că au și zbughit-o spre Poiana Izvoarelor iar celelalte le-au urmat cu rapiditate.

-  Așa, fetelor, țineți punctul roșu pînă în poiană. Nu e loc bun de pus cortul dar măcar o să aveți apă.

Strîngem bagajele. Florin primește lecția a doua a cursului Cum să  îmi fac bagajul fără să îmi atirne nimic pe afară?. Tot cu Ramona și Bogdan.

- Florine, să fi atent la ore că mîine o să dai extemporal!

Plecăm pe punct roșu. Destinația: Mănăstirea 12 Apostoli. Avea să fie cea mai lungă zi.


Intrăm în pădure și ieșim din cînd în cînd prin poieni. Mai găsim izvoare sau urme de izvoare dar sunt inutilizabile. Din sens opus vin culegători de afine. Ne întreabă dacă am văzut locuri cu multe afine. Am văzut, sigur că am văzut, dar nu pe aici. Pe la Calimanul Cerbului. Ne cer detalii despre cum se ajunge acolo și le explicăm bucuroși.


Iar intrăm în pădure, iar ieșim, mai gustăm cîte o afină, cîte un merișor. La un moment dat ne oprim la baza unor stînci. în spate e un vîrf ce oferă belvedere
interesantă.


Cîțiva dintre noi mergem acolo la poze spre disperarea organizatorului care nu prevăzuse în zona asta așa o pauză lungă.

Dar nu-i bai, recuperăm. O sa mergem mai repede. Dar zelul asta nu durează prea mult fiindcă iară dăm de un grup stîncos interesant. Toată lumea pune jos rucsacii și se pune pe cățărat.


Suntem la Pietrele Roșii. Priveliseta este absolut încîntătoare: în jurul nostru sunt tot felul de formațiuni stîncoase modelate de apa și vînt. Locul e superb și de data asta nici Lucian nu se mai supără pe noi.


Se vede foarte bine continuarea traseului: mai avem de străbătut o poiană lungă și de urcat la Apostoli.


Dar pînă atunci trebuie să ne dăm jos de pe stîncile astea. Ceea ce și facem, avînd grijă să nu ne accidentăm.

Revenim în potecă, băgăm viteză și ajungem în poiana cea mare văzută de sus. Acolo ne intersectăm cu un traseu punct albastru care vine din Gura Haitii. Indicatorul spune că pînă la 12 Apostoli mai este o oră. Să-l credem?

Plecăm mai departe, intrăm în pădure, ieșim într-o altă poiană. Pe un bolovan scrie apă și ni se arată direcția.

- Ce bine, ne bucurăm, rezervele noastre de apă sunt cam anemice..


Ne bucurăm degeaba fiindcă izvorul e mai mult apă stătătoare și nu e chip să fie folosit. Ce putem face? începem să urcăm prin jnepeniș mic și ienuperi. Ia să vedem, mințea indicatorul ăla de dădea o oră? Din fericire nu mințea. Ajungem destul de storsi de energie aproape de megaliții de la 12 Apostoli.

Ne punem la masă binecuvinitnd inventatorii supelor la plic dinpreuna cu cei care au creat  E-urile și monoglutamatii. Ce bine prinde să ai ceva cald pe munte.

Pornim mai apoi în explorarea Rezervatiei 12 Apostoli. Aceasta reuneste o serie de stinci uriase avind forme ciudate de oameni sau animale.


Mai întîi salutăm Generalul, o stîncă singuratică, izolată ce păzește intrarea dinspre sud.


În dreapta lui se afla Mosul o stîncă ciudată ce privită din diverse unghiuri își dezvăluie trei fețe. Acestea sunt orientate catre princiopalele cai de acces in creasta: Culmea Tamaului, Gura Haitii, Vf. Lucaciu.


Ne apropiem de niște stînci mari. Cineva aranjase pe jos niște pietre într-o spirală. Ne adunăm și ne urcăm pe stînci. Țin să atrag atenția tuturor să fie atenti unde pun mîinile și picioarele fiindcă transportul cadavrelor de pe munte e scump și nu merită.



Florin e vizitat de demonul inconstientei și se aventurează pe o formațiune foarte îngustă. Totul pentru o poză de neuitat.


Ceea ce a urmat după a fost un moment în care cu toții am avut mari emoții si strîngeri de inima. în mod evident descatararea a fost infinit mai dificilă. Dar din fericire s-a terminat cu bine dîndu-ne tuturor un sentiment de ușurare.

Dar iată si siluetele de la 12 Apostoli










Ne-am dat jos de pe aceste formațiuni..bineînțeles pentru a urca pe altele, aflate un pic mai în spate.








Aici n-am mai avut parte de aventuri, totul a decurs așa cum trebuie. Se vede bine tot traseul pe care l-am parcurs în aceste zile. Dar și viitoare trasee, spre Bistricioru.


împreună cu domnul Stoica zăbovesc pe la niște apostoli mai singuratici. Cu binoclul vedem crucea mare de pe Vîrful Giumalău și antenele de pe Rarău. Cînd vin înapoi toată lumea era așezată în jurul spiralei de care aminteam mai sus. Maestrul fotograf Lucian Bălănică își montase deja aparatul foto pe trepied și dădea ultimele indicații.


Ne grăbim și noi să ajungem la spiralisti, să ieșim și noi în poză. Dar graba strică treaba și reușesc să mă împiedic și să mă aleg cu niște rani și o durere..în cot! Spirala însa nu e aranjată cum trebuie asa că facem cîteva schimburi de locuri pentru a fi cit mai aproape de forma cerută de celebrul maestru spiritual, domnul Gregorian Bivolaru.

Ședința foto a decurs în condiții agreabile. Destul cu pauza și cu plimbatul în jurul apostolilor, e timpul să plecăm. Teoretic de acum încolo ar trebui să ne găsim loc de cort undeva după Vîrful Lucaciu sau în apropiere de Mănăstirea 12 Apostoli.


Revenim în potecă și o perioadă scurtă mergem prin pădure. Cînd ieșim mai găsim o altă serie de stînci izolate, alți Apostoli.






Se află undeva sub vîrful Lucaciu pe care urmează să îl ocolim. Suntem pe finalul unei zile lungi, cea mai lungă din toată tură și pe final suntem rasplatiti cu o belvedere tare frumoasă.

începem o coborîre ușoară. Undeva există un indicator către un izvor - Apa Rece. Rezervele noastre de apă tind către zero așa că adunăm voinicește toate recipientele și ne strîngem un comando care să meargă la izvor. Aici e apa puțină, debitul e firav. începem să cronometrăm în cît timp se umple o sticlă. Avem de stat mult, nu glumă.

 

Încercam să facem cumva să pompăm apa, fără rezultat, deși am aplicat metode ingenioase. În lipsă de altceva, stăm la glume și povesti.

Încet-încet lumea pleacă la deal cu recipientele pline. Stabilim că ar trebui că cei rămăși în poteca să meargă să caute loc de cort, e clar că ne vom lungi. Rămîn cu Ana și Lucian și umplem ultimele sticle. Apa rece nu se numește degeaba așa: e rece de nu mai știi cum să o duci. Ce bune ar mai fi fost încă vreo două mîini.

Revenim în marcaj. Restul trupei e undeva mai jos, cam la zece minute. Ne-au luat și nouă bagajele, au părăsit poteca și par a fi găsit locul de tabără. Cu toate astea nimeni nu face nimic.

Ajungem și noi și încercam să ne dumirim ce se întîmplă. Locul unde ne aflăm nu e chiar grozav pentru cort. Drept pentru care George și Nea Costel au dat o fugă pînă la mînăstire să studieze terenul din zona acesteia. Problema e că nu se mai întorc.

Urmează fără îndoială cea mai comică fază a întregii ture. Protagonist? Aveți putintică răbdare.

- Sunați-l pe nea Costel! ( Apropo, în Călimani am avut semnal la telefon cam tot timpul )

- Nea Costel are telefonul închis.

- Atunci Sunați-l pe George!

-.....

-Cine are numărul lui George?

Tăcere.

Se aude un glas stins:

- Eu îl am, zice Florin.

- Sună! Unde ție-e telefonul?

- în...cort.

Și cortul e în rucsac după cum va povesteam că făcusem bagajul de dimineață.

Pe munte, oamenii obosiți au tendința de a rîde mai mult. Florin se apucă de operațiune de despachetare a cortului și identificare a telefonului într-un din buzunarele interiorului de cort. Bineînțeles într-o hăhăială demnă de o cauza mai bună.

George și Nea Costel sunt pe drum, după cîteva minute apar cu vești noi. Locul de lîngă mînăstire e asemănător și ei sunt de părere că trebui să meregem acolo. Ceea ce și facem.

Coborirea e scurtă și traversează o mică pădurice la capătul căreia găsim următoarele:

- una bucată masă

- una bucată stîlp

- patru bucăți săgeți indicatoare

- două bucăți corturi portocalii

- trei bucăți călugări care beau bere

Salutăm, intrăm în vorba. Suntem întrebați de unde venim. Unul din călugări ne îndruma spre un loc bun de cort. Trebuie să ținem în continuare marcajul punct roșu spre Neagra Sarului pînă la intrarea în pădure. Acolo aveam să găsim un loc bunicel dar un pic cam mic pentru 6 corturi. Ca bonus am și izvor. De bine ce pierdusem atîta timp cu umplutul sticlelor.

Toată lumea se pune rapid pe treabă, de data asta fără prea multă vorbă, că deja e tîrziu și se întunecă. Vreme de glume și de palavre va fi mai încolo.

Ne apucăm să facem supe, ceaiuri, mîncăruri calde. Pe arzatorul meu se gătește o supă rezulatata din unirea E-urilor și monoglutamatilor din două plicuri. Seara stăm la lumina frontalelor și spunem bancuri și admirăm bolta înstelată. Treptat tăcerea se lasă peste tabăra noastră. E ultima noapte pe munte.


Dimineață primim deșteptarea de la Nea Costel care face un tărăboi grozav împreună cu Florin. Corturile noastre sunt ude de la rouă așa că primul obiectiv este acela de a găsi un loc însorit și de a pune foliile la uscat.

Profit și urc pentru a face o vizită la Mănăstirea 12 Apostoli. Urc pînă la intersecția de marcaje.

- Sarisor - 3 ore triunghi albastră

- Poiana Negri 3 ore și jumătate - punct albastru

- Neagra Sarului - 3 ore punct roșu

- 12 Apostoli - o oră, Pietrele Roșii -2 ore punct roșu


în depărtare se vede una din părțile cele mai frumoase din Munții Rodnei, vîrfurile Roșu-Ineut-Ineu. Iar mai aproape părți din Munții Suhardului. De la marcaje cobor puțin și încep să văd mănăstirea. Pare a fi o construcție nouă. Este și drum de mașină.

Revin în tabără și facem bagajele. Hotărîm că șoferii să plece mai repede ca sa recuperăam mai repede toate mașinile.

Drumul de coborîre implică ceva atenție fiindcă de la un moment dat va trebui să părăsim marcajul pentru a ieși la locul unde aveam lăsată o mașină, adică la iesirea de pe Valea Runc. La început urmăm binecunoscutul marcaj punct roșu printr-un desiș. Coborîm repede di după 15-20 de minute dăm într-un drum forestier. De aici trebuie să mergem numai la vale.


Apar pîrîiașe, apar și tufe cu zmeură. Coborîm mereu, de cîteva ori trecem prin niște zone pe care oamenii și le-au împrejmuit. Ajungem la o zonă locuită. Sunt doar cîteva case dar locuitorii lor își duc viața într-un adevărat colț de rai.

Trecem de mica așezare omenească. Rămîn puțin mai în urmaca să fac poze. Mă ajunge un domn cu un microbuz care mă întreabă dacă nu vreau să merg cu el; îi explic că suntem  vreo șase în acest grup dar din fericire are loc suficient dar și amabilitate să ne ia pe toți. Nu mai e chiar mult de mers pînă la mașina noastră, circa 2km, pe care ii facem stind pe jos in partea din spate a microbuzului..

Mulțumim apoi transportatorului și ne ducem să ne luăm mașinile. Ne-am sincronizat perfect cu restul grupului astfel că atunci cînd a venit toata lumea aveam la dispoziție toate mașinile. Ne aștepta pe toți un drum lung pînă acasă.

Ne oprim undeva în Cimpulung Moldovenesc la un han spre a sărbători fără îndoială, cea mai veselă excursie din acest an.

Și în final cîteva cuvinte pentru fiecare participant:

Florin: Fără îndoială, ați fost sarea și piperul acestei ture.

Marcela: Cum îi zicea la băutura aia italienească? Să ne mai aduci.

Cătălina: Cred că ești unul din puținii începători într-ale muntelui care are în palmares Calimanii.

Vasile: Buna ideea sa vii pe munte cu fetele tale.

Nea Costel: Ca de obicei, ne-a făcut mare plăcere să va avem cu noi.

Domnul Stoica: Cu prilejul acestei ture mi s-a confirmat o bănuiala mai veche: sunteți mare fan al fotografiilor cu măscări :) Și așteptăm noi isprăvi din excursiile cu elicopterul :)

Doamna Smaranda: Mi-a făcut plăcere să va cunosc. E bine să ai pe munte un profesor de geografie.

Daniel: Sper să ne revedem la o tură în Bucegi

Ramona: Ness-ul trebuie ținut departe de tine...

George: Să-ți trăiască butelia de la primus, că tare bun ceai am făcut cu ea.

Ana: Cît de rece este Apa Rece?

Lucian: Mulțumim pentru organizare și pentru fotografiile de grup.

Si la final, o intrebare pentru toata lumea: Nenea cu berile o fi ajuns?

Fotografii: Lucian Balanica si Bogdan Balaban

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 6

  • Edmunte

    11 sep 2012 02:02:13

    Foarte tare, imi pare rau ca nu am fost si eu in tura asta, dar eram prin Fagaras. Maybe next time

  • Ioan Croitor

    11 sep 2012 02:51:47

    Desi la inceput a fost frig si ceata, pe parcurs vremea a devenit foarte frumoasa. Este o conditie esentiala pentru o tura de exceptie. Mi-a placut ca lumea a fost tare distrata si relaxata pe toata perioada turei. Intradevar, Calimanul este un munte superb. Eu am fost in 2005 pe traseul Colibita-Bistricioru-Pietrosu-valea Ilva. Atunci potecile erau putin marcate si pline de jnepeni. Din ce-am vazut, acum, marcajul arata bine. A fost o tura pe cinste. Sper sa se reia in acesta toamna de alti mecanturisti care nu au putut participa.

  • vrg

    11 sep 2012 03:45:22

    Frumoasa tura, frumoasa gasca si frumoasa admosfera :) Cate zile ati stat?

  • Bogdan

    11 sep 2012 13:07:52

    Edi, Eu mai vreau in Calimani, vreau sa merg si in zona cu Bistricioru. Putem aranja o tura.

    Ionut: Lucrurile s-au schimbat si rin Calimani. Acum sansele de ratacire si de inot prin jnepeni sunt foarte reduse. Stiu ca ai fost cu gindul alaturi de noi in tura aceasta. Ma bucur ca ti-a placut jurnalul.

    vrg: De acord cu tine. Tura s-a intins pe parcursul a 5 zile insa prima si ultima au fost in mare parte dedicate transportului spre Gura Haitii sau spre casa. Traseul facut de noi se poate face si in 3 sau 4 zile cu conditia sa fii la intrarea in traseu dimineata la prima ora. Mie mi-a placut si asa, pe 5 zile.

  • george

    16 sep 2012 12:41:47

    In general ,la multe ture ne arati numai pozele,dar acum ai facut un efort, si l-ai insotit de pe linga poze, si de comentarii, foarte importante pentru o viitoare tura.Placute poze,placut jurnalul.Sincer, imi pare rau ca n-am fost in tura cu voi.Cum facem cu marcajele care apar surprinzator,si citeodata dispar la fel,nu sint trecute pe harti ,si nu au nicio explicatie in teren? Este f. derutant mai ales atunci cind marcajul pe traseul pe care mergi mai si dispare.

  • Simona Luscalov

    08 ian 2013 16:04:31

    Cum este traseul din Gura Haitii la 12 Apostoli? Este bine marcat? Am fost acolo in urma cu 12 ani..atunci era in stare foarte buna!!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2020