Macedonia, episodul 2: Canionul Matka, Muntii Bistra, Manastirea Jovan Bigorski

Data publicarii: 07 aug 2017

Urmatoarul obiectiv pe lista noastra a fost Canionul Matka. E un pic impropriu spus canion. In fapt este vorba de niste chei la finalul carora a fost construit un baraj. A rezultat astfel un lac  mare care acum este exploatat si din punct de vedere turistic.

Canionul Matka este aproape de Skopje, cam la 20 de km. Drumul este bine semnalizat, o portiune se face parcurgind Autostrada Maica Tereza. Urmam indicatoarele si lasam masina intr-o mica parcare.

De acolo mergem pe jos pe o poteca spata in stinca. Ajungem si in zona barajului.

Inaintam citeva minute, trecem si prin citeva tunele si in final ajungem linga Manstirea Sf. Andrei. Aici este locul de unde poti lua barca pentru o plimbare pe lac. Costa 400 de dinari macedoneni de persoana. De asemenea, se pot inchiria si caiace.

De asemenea canionul se poate parcurge si pe jos pe o poteca sapata in stinca si dotata in multe locuri cu balustrada.

Urcam pe mica barcuta si ne lasam pe mainile capitanului. In citeva minute dispar mai toate semnele de civilizatie si suntem doar noi, lacul si peretii cei stincosi. Urmaresc mereu poteca de pe mal si vad ca in citeva locuri blocurile de stinca s-au prabusit distrugind balustradele. Pe drum mai intilnim si niste locuinte lacustre.

 

Barca acosteaza la un ponton. Coborim si incepem sa urcam multe trepte. Ne oprim in fata unei pesteri. Capitanul dispare pentru citeva momente pentru a a apinde luminile. Intram in pestera cu grija fiindca am fost avertizati ca terenul este alunecos.

Locul este dragut insa lipsit de elemente spectaculoase. Sunt doar citeva stalactice, avene si un lac subteran.



Revenim la barca si suntem transportati inapoi la debarcader. In apropiere se gaseste si un restaurant, asta in caz ca vi se face foame.

In continuare plecam cu masina spre Parcul National Mavrovo. Drumul pe autostrada este destul de frustrant fiindca este nevoie sa ne oprim destul de des pentru a plati taxa. Intram in orasul Gostivar  cu scopul de a minca oaresce. Este foarte cald, mergem prin centru. Gasim tot felul de magazine, o moscheie si..cu greu un restaurant. Am incercat ceva traditional albanez si nu am fost deloc dezamagiti.

Orasul Gostivar este locuit in principal de musulmani. Poti observa asta doar uitindu-te la ceilalti oameni. Nimeni nu umbla pe strada in pantaloni scurti. Relatia turistilor cu musulmanii ajunge la apogeu cind vrei sa cumperi ceva.

Asadar ajungem la un aprozar de unde vrem sa cumparam un pepene. Treaba decurge asa: ia omul pepenele, il cintareste.

Pretul afisat la gramada de pepeni era unul.
Pretul afisat de cintarul electronic, era altul.
Iar pretul cerut de comerciant era cu totul si cu totul altul.

De la Gostivar ne continuam drumul pe o sosea aglomerata plina de curbe. Aceasta ne duce intr-un final pe malul lacului Mavrovo. Gasim si un centru de informare al Parcului National Mavrovo, unde ma interesez de citeva trasee ce le-am putea face. De asemenea primesc informatii legate de ascensiunea pe Vf. Korab, aflat pe granita dintre Macedonia si Albania. Din pacate dorinta asta a mea cred ca va mai avea multi ani de asteptat pina sa devina realitate.

Vremea este cam inchisa, ploua in reprize. Noi tinem in continuare conturul lacului. Trecem peste baraj si ne oprim in fata ruinelor bisericii Sf. Nicolae, biserica ce a fost sacrificata si inundata odata cu constructia barajului. Acum nu mai e mare lucru de vazut. Apele lacului sunt scazute asa ca pot ajunge linga ea. Sunt intimpinat de o gramada de caini vagabonzi care insa se dovedesc prietenosi. In localitatea Mavrovo iarna se schiaza, exista pensiuni, hoteluri si citeva partii de schi.

Ne cazam intr-un satuc pe malul lacului, numit Leunovo. Proprietarul are o buna colcetie de harti si pliante cu tot ceea ce e de vazut in Macedonia.

Ziua urmatoare este o zi de mers pe munte. Am ales un traseu din Parcul National Mavrovo. Scopul este sa facem un circuit in Muntii Bistra in care sa atingem Vf. Medenica, cel mai inalt din zona.

Ne deplasam cu masina vreo 50 de km, urcam un drum abrupt care ne scoatein golul alpin pe la 1800 de metri. Apoi incepem sa coborim pina in satul Galichnik. Lasam masina chiar la intrare in sat, linga o fintina si linga un panou cu harta zonei. Deasupra satului este o zona accidentata, stincoasa, pitoreasca.

Tinem indicatoarele si incepem sa urcam pe o poteca ce ocoleste satul in partea sa superioara. Peisajul este superb, in departare se vad niste virfuri serioase, creste si un lac mare, Lacul Debar.











Marcajul pe care il urmam este format din doua dungi orizontale, una alba si una rosie. Traseul este realizat destul de fain, foarte putin invaziv cu mediul inconjurator. Pe masura ce urcam bucuria creste: pentru ca intilnim fragute in cantitati mari. Iar Mariei ii plac.

 

Urcam serpentine multe dar blinde pina ajungem in zona de creasta. Peisajul se deschide foarte mult si putem vedea o foarte mare parte din muntii de granita dintre Macedonia si Albania.

Pe acolo exista si traseu turistic, din cite am inteles este unul consistent care ia, de la un capat la celalalt, cam 8 zile.

Odata ajunsi in zona stincoasa incep surprizele. Partea opusa este mai blinda iar in spatele stincilor ce se vedeau falnice din Galichnik se gaseste un peisaj asemanataor cu crovurile de la noi. Un platou drept, mai mare ca un teren de fotbal este strajuit de culmi stincoase. In plus este si un drum larg si destul de bun.

Il strabatem insa undeva pierdem marcajul. Dupa ce ne dumirim ca am ratat culmea pe care se face urcarea, gasim o alta care merge aproape in paralel.

Terenul e mai accidentat la inceput insa odata ajunsi pe creasta matematica nu mai sunt probleme. Avem peisaje din ce in ce mai deschise insa traim si sub o oarecare amenintare de ploaie.

Revenim in marcaj intr-o sa si suntem atenti ca de data asta sa nu il mai pierdem. Si nici nu prea mai avem cum fiindca tot ceea ce urmeaza se face pe creasta matematica. Dam si de locuri pietroase. Tot verific GPS-ul sa vedem daca atingem virful. Insa acesta nu gasea acolo unde credeam eu privind de jos. Mai avem de mers cam inca 10 minute si poposim pe Vf. Medenica.

Virful este marcat extrem de modest. Jos, pe o piatra este scris numele lui si altitudinea, 2163m.

 

Poza de virf

Facem citeva poze, ne tot minunam de Lacul Mavrovo si de lunga creasta dominata de virful Korab. Incepe sa ploua dar din fericire se opreste repede. Avem de coborit o diferenta destul de mare de nivel pe teren accidentat. Mergem pe buza prapastiei, urmand marcajul ce duce spre Mavrovo.

Insa la momentul oportun parasim marcajul si coborim direct in drumul din crov. De acolo se merge bine, lejer fara alte complicatii. Asa credeam noi. Intilnim un pic mai jos o turma de oi. Cainii isi fac datoria fara sa fie agresivi. Intram in vorba cu ciobanul. Ne intelegem in limba germana! Asta da surpriza, trei romani, vorbind cu un cioban macedonean intr-o germana germana chinuita! Insa reusim sa ne intelegem.





Drumul serpuieste tot pe curba de nivel fara sa dea vreun semn ca va cobori spre drumul de asfalt. Reintilnim marcajul care tine in continuare drumul. La un moment dat trebuie sa luam decizia de a cobori direct la drumul asfaltat pentru a evita un lung si nedorit ocol.

Gasim o muchie draguta, coborim mereu ghidindu-ne dupa un stilp de curent. Chiar la final trebuie sa descataram o saritoare de citiva metri totul decurge cu bine si ajungem la sosea. De aici mai avem de mers 5km pina in satul Galichnik de unde ne recuperam masina. Este deja  ora 17.

Ne hidratam bine si plecam spre Ohrid, unde aveam rezervare pentru urmatoarea noapte de cazare. Desi din Galichnik se vede bine Lacul Debar si soseaua de linga el, nu exista un drum direct si sigur. Par a fi  niste legaturi pe drumuri forestiere insa nu pot risca. In linie dreapta, conform GPS-ului soseaua nationala este la 4-5 km.

Cu toate astea trebuie sa facem un ocol imens de aproape 50 de km. Trebuie sa revenim la Mavrovo, sa trecem iarasi barajul si sa parcurgem un drum ingust si plin de curbe care curge printre pereti stincosi.

Aproape de localitatea Rostusa facem o oprire la unul dintre cele mai faimoase monumente din Macedonia: Manastirea Jovan Bigorski. Si ca sa ne lamurim de la inceput: Jovan Bigorski inseamna Ioan Botezatorul.

 

Manastirea este construita la altitudine, la citiva km de drumul national. Se urca tare pe serpentine strinse si abrupte.

Intrarea costa 400 de dinari insa face toti banii. De la inceput suntem intimpinati cu apa proaspata si rece. Cladirile arata intr-un mare fel, sunt extrem de ingrijite. Citiva calugari curata cu niste cutite ierburile aparute intre pietre.

 



Biserica principala este mica si modesta la exterior. Asta doar aparent. Exista si picturi exterioare, foarte frumoase si expresive. In interior manastirea este decorata impresionant, cu lemn, piatra, oua de strut, candelabre. Aici se pastreaza citeva particele din moastele Sf. Ioan Botezatorul.





Suntem abordati de un parinte care ne intreaba de unde suntem. Cind afla de unde suntem, ne adreseaza citeva cuvinte in romaneste. Ne spune ca l-a manastire este vizitat periodic de un domn din Romania care l-a invatat citeva cuvinte in limba romana.

 

Apoi ne intreaba cum ne cheama. Este foarte surprins ca Maria si eu avem doar un singur prenume. Spune ca pina acum toti romanii pe care i-a intilnit aveau doua. Cel putin.

Suntem invitati la o canai cu ceai. La Manastirea Jovan Bigorski exista o sala speciala pentru servicea ceaiului, decorata cu mult gust si intretinuta impecabil. Sala asta imi aduce aminte cumva de locurile in care se serveste ceaiul in lumea orientala. Iata ca pot si influente pozitive atunci cind cele doua mari culturi se interpatrund.

Site-ul oficial al manastirii este:
http://bigorski.org.mk

Mai multe amanunte aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-ioan-botezatorul-bigorski-124060.html

Plecam de la manastire. Satele pe linga care trecem sunt dotate cu moschei si minarete inalte. De regula numele localitatilor scris cu caractere chirilice este acoperit cu vopsea neagra. Ajungem linga Lacul Debar si mergem o gramada de timp pe linga el. Traversam si cel mai mare oras din zona, tot Debar se numeste, care il gasim murdar si neprimitor. In sfirsit trecem barajul si soseaua se largeste.

Dar nu mergem mult si iara dam de un lung lac de acumulare, Globochica pe numele sau. Aproape de tinta noastra de astazi, orasul Ohrid sunt ample lucrari de constructie si din cite imi dau seama pe aici va fi o autostrada.

Despre Lacul Odrid, care este marea macedonenilor, si tot ceea ce se afla in jurul lui am sa va povestesc in episodul viitor. 

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017