Malta, episodul 2: Insula Gozo

Data publicarii: 06 apr 2015

Odata ajuns in Malta, una din experientele obligatorii este vizitarea insulei Gozo. Daca nu ai masina trebuie sa te pregatesti de un drum relativ lung cu autobuzul. Noi am plecat la drum pe la ora 6 dimineata. Pina la Cirkewwa, locul de unde se ia feribotul a trebuit sa schimbam doua autobuze. O distanta de aproximativ 30 de km am facut-o intr-o ora si jumatate. Cam frustrant, nu?

In fine dupa un drum foarte intortocheat in care nu am schimbat numai autobuzele, ci si soferii, ajungem cu bine la terminalul de imbarcare pe feribot. Intrebam de bilete si ni se spune ca le putem cumpara doar la intoarcere, pe insula Gozo. Drumul pina la imbarcare seamana cu cel de la aeroport, cu scari rulante, culoare si un fel de burduf prin care se ajunge pe vapor.

Azi e frig si marea e agitata. Odata ajuns pe vapor inspectez locurile. Cred ca e a doua oara cind merg cu feribotul. Spatiul e generos, exista un magazin, un restaurant, mese canapele. Si mai ales, inauntru e cald.

Imediat ce plecam pe televizoarele de la bord se explica in trei limbi, malteza, italiana si engleza, ce trebuie facut in cazul in care apar probleme.

Ies afara sa fac poze. Marea e agitata si trebuie sa te tii bine de ceva daca nu vrei sa cazi. Valuri uriase sunt strapunse de nava care ne poarta pina la urma cu bine spre portul Mgarr. De pe drum admiram insula Comino celebra pentru Laguna Albastra, un loc cu ape azurii aflat in vecinatatea ei. Aveam in plan sa o vizitam si pe aceasta insa nu a fost sa fie. Transportul pina acolo se facea cu ambarcatiuni mai mici care nu pot circula in siguranta in conditii de mare agitata.

In Mgarr ne dam jos de pe feribot si mergem la autobuz, Trebuie spus ca biletele de autobuz valabile in insula principala a Maltei nu sunt valabile si in Gozo. Deci ne cumparam aici niste bilete valabile o zi care costa 1,5 Euro.

Autobuzul ne duce in capitala insulei, Victoria( sau pe malteza Ir Rabat ). Aici se afla o mare statie de autobuze care merg in toate directile. Distantele sunt mici, iar autobuzele rare, cam unul pe ora.

Incepe sa ploua tare. Din pacate nu prea avem ce face si trebuie sa ne adapostim. Autobuzul nostru pleaca abia peste 40 de minute. Ne deplasam catre orasul Xaghra. Unde avem de vazut doua lucruri: templul megalitic Ggantija si Pestera Xerri.

Centrul orasului Xaghra este dominat de o catedrala impunatoare pe care o gasim deschisa si pustie. Inauntru, ca mai in toate, catedralele malteze, e impresionant. Biserica se numeste Xaghra Parish Church.

Prima data mergem la pestera insa ajungem prea repede si o gasim inchisa. Daca-i asa mergem sa vedem templul Ggantija. De pe drum admiram o mare catedrala din orasul vecin Nadur.

Templul megalitic Ggantija( se citeste Gigantia ) din localitatea Xagħra (pronunțat Șagria) de pe insula Gozo a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Templele din piatra au fost construite in jurul anului 3.600 i.Hr., ceea ce le face sa fie al doilea monument cel mai vechi din lume, dupa Gobekli Tepe.

In acea vreme, nu existau unelte din metal si nici roata nu fusese inventata. Se crede ca templele ar fi reprezentat un cult al feritilitatii, datorita statuilor si figurinelor descoperite acolo care au fost asociate acestuia. Nu se stie de ce au fost construite aceste temple.

Ggantija constă din două temple ale planului multi-folie. Templul de sud, cu cele două celule eliptice, este cel mai vechi, templul de nord, care este mic în dimensiuni, este mai recent, cu toate că nu mai târziu de 2200 î.Hr.. Ansamblul din Ggantija care servește ca punct de referință arheologic ( 3000-2200 î.Hr.) este una dintre cele mai importante perioade din epoca bronzului malteză. Structura complexă a grupului cultural din Ggantija este in stare excelentă de conservarefiind un testament excelent de artă preistorică megalitica.

 


Intrarea in aceste temple iti da o senzatie stranie. Te afli intr-un spatiu folosit de oameni de peste 5000 de ani. Si nu poti sa te nu te intrebi cum a fost posibila o astfel de constructie. Si poate ca nu e bine sa ne mai punem atitea intrebari si sa ne bucuram de un astfel de loc si sa il apreciem la adevarata valoare.

Dupa vizitarea Ggantijei ne incercam iarasi norocul la Pestera Xerri. Suntem un pic stresati de timp si de faptul ca am putea pierde autobuzul care vine doar odata pe ora. Din fericire ajungem la vreme, gasim pestera deschisa. Vremea s-a indreptat. 





Pestera Xerri nu e o pestera ca toate pesterile. Se intra mai intai in curtea interioara a unei case. De acolo se coboara 8 metri pe o scara spiralata si foarte ingusta. Suntem insotiti de o doamna ghid in visrta care ne povesteste istoria acestei pesteri.

Pestera a fost descoperita de un domn pe nume Xerri pe la anul 1909 cind incerca sa isi construiasca o fintina in curte. A sapat cu tirnacopul si a ajuns intr-o galerie. Prin locul destinat initial fintinii am coborit noi. Domnul Xerri a continuat sa scoata pamint si a renuntat( dar nu de tot) la planurile sale cu fintina. A amenajat apoi intrarea, invitindu-se familia si prietenii sa vada minunea de sub casa lui.



Bineinteles, ca o parte din cunscutii sai au plecat cu suveniriri constind in stactite care odata ajunse afara s-au distrus. Dindu-si seama ca in felul acesta pestera s-ar putea distruge, domnul Xerri a transformat-o intr-o afacere de familie. A pus taxa( care acum e de 2,5 euro) si a stabilit ca vizitarea sa se faca numai in prezenta unui membru al familiei.

Pestera este electrificata, are un culoar circular care te poarta pe linga pereti cu mici formatiuni carstice. La un moment dat doamna ma invita sa ma catar pe unul din pereti spunindu-mi ca in jos este o adincitura ce da, intr-o fintina. Apa e limpede, potabila si este folosita si acum de cei ai casei.

Plecam de la Pestera Xerri si marim pasul ca sa prindem autobuzul. Si din fericire ajungem la timp. Revenim in capitala Victoria, iar de aici luam unalt autobuz, catre biserica Ta Pinu, un loc de pelerinaj al lumii catolice.

Biserica Ta Pinu se afla undeva pe un cimp, in afara oraselor. Are dimensiuni impresionante si este foarte fotogenica.



Istoria sa este urmatoarea:

Prima marturie istorica privind existenta acestei biserici se afla in "Curia" insulei Gozo, cand Episcopul Domenico Cubelles a facut o vizita acesteia. Episcopul nota faptul ca aceasta capela fusese recent reconstruita si apartinea nobilei familii a "Gentililor".

Cand, in anul 1575, misionarul Pietro Duzina, delegat al Papei Grigorie al XII-lea, a vizitat Insulele Malteze, a constatat faptul ca aceasta biserica se afla intr-o stare avansata de degradare. El a ordonat demolarea bisericii si transferarea tuturor sarcinilor acesteia asupra bisericii parohiale din Gozo, actuala Catedrala din Gozo.

In anul 1958, odata cu schimbarea proprietarilor bisericii, aceasta si-a schimbat si numele: din "Biserica Gentililor" ea a ajuns sa fie numita "Biserica Ta Pinu", adica "a lui Filip". Acest lucru se datoreaza faptului ca Pinu Gauchi a devenit procurator al acestui locas de cult, in anul 1611 el oferind o mare suma de bani pentru restaurarea acestuia.



Biserica a fost reconstruita, un mare altar de piatra a fost ridicat si toate obiectele liturgice au fost achizitionate. Tot Pinu Gauchi a platit si pictarea altarului Adormirii Maicii Domnului. Acest altar a fost realizat in anul 1619, de catre Amadeo Perugino, probabil un membru al grupului de inchizitori.

La data de 22 iunie 1883, Karmela Grima - o femeie de 45 de ani, trecand pe langa biserica, a auzit o chemare, in timp ce se intorcea acasa de la camp. "Vino, vino!", a auzit spunand vocea unei femei. Speriindu-se, aceasta a fugit de langa biserica. Chemarea s-a auzit din nou, iar femeia si-a dat seama ca acest sunet venea din interiorul capelei. Intrand in capela, aceasta si-a inceput rugaciunile de zi cu zi. Vocea i-a cerut apoi sa recite de trei ori "Ave Maria", in amintirea celor trei zile in care trupul Maicii Domnului a stat in mormant, mai inainte de ridicarea ei la cer.

Marturiile unora mentioneaza o serie de minuni ce au avut loc, prin mijlocirea Maicii Domnului din Ta Pinu. In scurt timp, locul a devenit un centru de pelerinaj. Episcopul Pietru Pace a cercetat cazul si a confirmat faptul ca vocea era a Maicii Domnului.

Drept urmare, pentru a putea gazdui multimea de pelerini, se cerea a fi ridicata o mareata biserica. Constructia bisericii, in stil romanic, a inceput in anul 1920. In anul 1932, noua biserica a fost sfintita si deschisa pelerinilor. In anul 1935, Papa Pius al XI-lea a ridicat-o pe aceasta la rangul de "mica basilica".

In acelasi an, icoana Maicii Domnului a fost incoronata de catre Cardinalul Alessio Lepicier, printr-un decret semnat de catre Secretarul de Stat Cardinalul Eugene Pacelli, ajuns mai tarziu Papa Pius al XII-lea. In mai 1990, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat si el Biserica Ta Pinu. Dupa savarsirea slujbei, el a incoronat icoana din Ta Pinu cu cinci stele de aur.

Frumoasa biserica a fost proiectata de arhitectul maltez Andre Vassalo. Este singura biserica nepictata pe interior si cuprinde o expozitie cu obiecte donate de cei care au venit aici si s-au rugat si au trait o minune. In interiorul bisericii se afla sase mari mozaicuri, 76 de vitralii colorate si multe alte sculpturi. Clopotnita acesteia are o inaltime de 61 de metri.

Cind am vizitat biserica inauntru se petrecea un fapt cu totul insolit: un preot japonez tinea slujba in limba japoneza in fata unui grup de pelerini japonezi. Am vazut cam de la distanta si icoana facatoare de minuni care seamana izbitor cu icoanele ortodoxe.



Doua locuri din biserica sunt speciale: e vorba de doua coridoare care sunt pline de scrisori de multumire dar si de obiecte( ghipsuri, proteze, casti de motocicleta, pansamente, cirje etc ) apartinind celor ce s-au vindecat cu ajutorul minunilor facute aici de Fecioara Maria.

Dupa vizita am revenit pe jos in soseaua principala. De acolo am fost repede preluati de un autobuz care ne-a dus poate in cel mai frumos loc de pe Insula Gozo. Drumul a coborit pe citeva serpentine pina la malul marii. Locul se numeste Dwejra.

Dar ce avem noi aici?

Sa o luam pe rind:





Marea Interioara este un mic golf. Pina aici nimic neobisnuit. Interesant este faptul ca acest golf pare a fi inconjurat de pamint din toate partile. Apa marii ajunge in golf printr-o pestera.  Cind vremea permite se pot face plimbari cu barca si se poate traversa aceasta pestera pina in mare. Acum nu e cazul: apa vine cu putere si izbeste cu putere peretii pesterii. In jurul golfului exista un fel de garaje in care localnicii isi depoziteaza barcile.



Piatra Crocodil este o stinca iesita cu putin deasupra nivelului marii. Cum astazi sunt valuri mari nu am putut sa o vedem prea bine.

Tinem conturul apei si mergem spre niste stinci uriase.





Stinca Il Gebla este o insula formata dintr-un bloc masiv si abrupt de piatra. Se afla chiar la intrarea intr-un golf marisor, numit Dwerja



Golful Dwerja este un golf mare marginit de maluri abrupte si stincoase. E destul de greu sa ajungi la apa. Noi am mers cit am putut pe o creasta de stinca ce ne-a adus foarte aproape de extermitatea acestui golf. Aici ne-a prins ploaia. Si apoi au inceput puternice rafale de vint.

Turnul Dwerja este pozitionat intr-un loc strategic din care se pot controla Marea Interioara Golful si marea...adevarata ca sa zic asa. Pentru noi a fost un loc de refugiu in care am asteptat sa se opreasca ploaia.



 








Fereastra de Azur este fara indoiala piesa de rezistenta a insulei Gozo. O vezi in toate pliantele, in toate reclamele. Fereastra de Azur ese un portal mare de stinca prin care poti vedea marea, cerul si malurile stincoase. Aici am cunoscut o fata din Israel imbracata foarte sucar insa tare de treaba.

De la Fereastra de Azur am vrut sa mergem sus, pe stinci sa vedem marea interioara si tot peisajul de sus. Nici nu ne apucam bine de drum ca vedem niste semne din alea disperate: DANGER, DO NOT CROSS!









N-am inteles de ce erau aia asa de panicati sa puna astefel de mesaje. Ne-am conformat, nu am trecut de semne insa tot am urcat pe stinci asa cum ne propusesem. Mai mult decit atit, am gasit si o poteca destul de clara. Pe masura ce am urcat am dat si de marcaj turistic.

Urcarea asta a meritat, pentru ca te duce intr-un loc de unde poti vedea tot ce v-am descris mai devreme de sus. Ar fi fost pacat sa renuntam chiar daca vremea nu era prietenoasa. Desi ploaia se oprise acum ne luptam cu vintul.



Mai mult decit atit mergem pina pe creasta sa vedem si Mediterana de la inaltime. Nu stiu cum se face dar asta mi s-a parut cel mai frumos loc din toata Malta. Daca vremea ar fi tinut cu noi am fi mers cu siguranta in continuare pe traseul marcat.



Coborim spre statia de autobuz si suntem iarasi luati in primire de o repriza strasnica de ploaie. Pentru finalul zilei am pastrat capitala insulei, Victoria. Mergem sa ne incalzim intr-o cofetarie dar sfirsim prin a comanda cite o inghetata. Apoi o luam pe jos, catre cetate. Capitala e in renovari, se lucreaza in multe locuri, e plin de noroi.

Ajungem in principala piata a orasului insa este inchisa cu niste garduri. O ocolim si urcam spre cetate. Pe masura ce ne apropiem noroiul devin tot mai mare. Se lucreaza intens, niste excavatoare sapa se zor. Senzatia este ca oamenii astia s-au apucat de construit cetatea.



Intram pe poarta principala si imediat suntem intimpinati de niste scari largi si multe care duc la o catedrala foarte mare. Nu intram fiindca se cere bilet de intrare si nu e ieftin. In lipsa de altceva ne multumim cu o plimbare pe zidurile cetatii. Probabil intr-o zi limpede se poate vedea cea mai mare parte a insulei.





Coborim apoi in oras si intram in labirintul de stradute specific oraselor arabe. Ajungem la o alta catedrala imensa pe care o putem insa vedea in voie. Numele ei este Basilica San Gorg( se citeste Giorgi, asa il numesc ei pe Sfintul Gheorghe ).

Revenim pe stradute si undeva ne ratacim. Mai mult ne-a luat sa ne lamurim ca suntem pe drumul gresit. Ne redresam repede cu ajutorul hartii de pe telefon si ajungem la statia autobuzelor. Pina aici ne-a mai plouat odata.

Ajungem iarasi la feriboat si aici intr-adevar trebuie sa cumparam bilete. Pretul uni bilet este 4,5 Euro. Surpriza placuta e ca un astfel de bilet este valabil un an.

Drumul de intoarcere cu feriboatul l-am facut pe intuneric, pe ploaie si pe mare agitata. Niciodata nu am mai fost cu vaporul pe furtuna. Senzatia e interesanta: feriboatul se clatina dintr-o parte in alta. Mesele si scaunele care nu erau folosite plecau si ele intr-o parte si in alta, asa cum vedem adesea in desenele animate.

Cind sa coborim avem parte de un incident: usa feriboatului pur si simplu nu se deschide si deci nu se poate cupla la terminal. Pina la urma cineva hotaraste sa ne evacueze prin burta feribotului, prin locul destinat masinilor si camioanelor. Eu m-am bucurat ca nu mai vazusem niciodata pe viu asa ceva. Spatiul este imens.

Insula principala a Maltei ne asteapta cu ploaie puternica, vint, dar su cu doua autobuze. Dupa inca o ora si jumatate suntem inapoi la hotel. Asta a fost povestea insulei Gozo.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017