Muntii Maramures: Virful Toroiaga

Data publicarii: 24 mai 2016

Explorarea muntilor din nordul tarii a ajuns la o noua faza. Citisem mai demult prin revista Muntii Carpati despre un traseu fain in Muntii Maramuresului care culmina cu atingerea virfului Toroiaga. Am gasit pe Internet un track GPS asa ca ne-am facut o idee mai buna despre posibilitatile de abordare.

Mergem cu masina de la Borsa la Baia Borsa, de la statuia cu Sf. Varvara, ocrotitoarea minerilor, mergem in sus printre blocurile mineresti pina in capatul localitatii unde lasam masina. Apoi coborim citeva sute de meri si intram pe strada Filonului. Nu exista marcaj insa drumul e foarte bine conturat.

Treptat zgomotul orasului incepe sa se stinga iar noi urcam prin finete si printre case ce apar din ce in ce mai rar. Privelistea se deschide mai ales catre Muntii Rodnei. Suntem impresionati de invazia de verde crud.

De la o anumita altitudine casele dispar. Intram putin prin padure dar in general urcam prin poieni. Dam la in moment dat de o cladire care probabil a apartinut exploatarii miniere si care a fost vandalizata. Hotii au furat caramizile si cred ca daca se mai apuca cineva de astfel de practici cladirea are mari sanse de a se prabusi.

Putin mai sus apar citiva stropi de ploaie. Ne adapostim sub niste brazi si asteptam vreo 10 minute sa treaca rapaiala. Apoi vremea incepe sa fie adevarat frummoasa.



Ne reluam urcarea. Plaiul pe care mergem incepe sa se ingusteze. Dam de o zona unde pasc multe vaci, aparent singure. Le salutam respectuos, trecem de ele, cind suntem atacati din senin de un caine pe care nu il observasem. Din fericire am reusit sa tinem situatia sub control si sa il potolim.





Peste citeva sute de metri este necesar sa parasim drumul bine conturat si batut de pina acum. Acesta pare a cobori pe partea cealalta a versantului. Noi urmam creasta matematica pe o poteca firava ce abia se vede. Din ce se vede va trebui sa ajungem pe o muchie ascutita.





 

Prima tinta intermediara este Vf. Murgu(1880m). Urcam mereu, suntem tot mai obositi. Asa cum spuneam creasta incepe sa se strimteze din ce in ce mai mult. Apar si petecele de zapada. Pe valea din dreapta ne atrag atentia versanti intregi cu vegetatie uscata. Tot in vale se vad urmele fostei exploatari miniere: halde de steril, cladiri abandonate. Oare au vreo legatura una cu alta?





Dupa ceva efort care cel putin pe mine m-a cam stors de vlaga atingem si Vf. Murgu. De aici perspectiva se schimba si vedem ce ne asteapta: adica o portiune superba, cu creste ascutite care se va opri tocmai pe Vf. Toroiaga. Inainte de asaltul final facem o pauza mai consistenta. Avem de ocolit apoi citeva limbi de zapada. Surpriza placuta e ca incepem sa gasim pilcuri de brinduse.

 

Inaintam cu atentie si ajungem pe un virf intermediar, al carui nume nu il cunosc. Ceea ce este interesant e faptul ca din acest virf pleaca trei muchii stincoase si inguste: una este cea pe care am urcat dominata de Vf. Murgu. A doua este cea cu Vf. Toroiaga. A treia e orientata spre Saua Lucaciasa.

Telul nostru este sa ajungem pe Toroiaga care, cu cei 1930m altitudine, este cel mai impunator virf din zona in care ne aflam. Mai avem de mers cam 15 minute. Avem vedere si spre nord spre Ucraina. Remarcam ca si pe partea cealalta a versantului e plin de urme ale exploatarilor miniere. Pe vale exista si citeva lacuri cu niste ape colorate intr-un mod ireal.





 

Ajunsi pe virf ne felicitam pentru aceasta reusita. Remarcam faptul ca asta e primul virf adevarat( asa zice Leo ) pe care l-am urcat in ultimele zile. Si spun asta pentru ca pe virf se afla o placuta pe care scrie numele si altitudinea.



Privelistea e frumoasa tare, mai ales inspre Muntii Rodnei.

Incercam sa identificam si virfurile mai indepartate. Dar pentru asta ne folosim de harta pe hirtie. Mai intai localizam Valea Vaserului. Apoi Vf. Pietrosul Bardaului. Mai departe identificam Vf. Farcau( 1957m, cel mai inalt din Muntii Maramuresului ) si Mihailecu. Stiu ca intre ele se afla Lacul Viderelu, care bineinteles ca nu are cum sa se vada. Iar si mai depate e un virf cu ceva zapada care banuiesc a fi Pop Ivan( 1937m), aflat pe teritoriul Ucrainei.

Intre Baia Borsa si Valea Vaseului se vede un drum cu multe serpentine. Probabil a deservit minele si lacurile din aval.



Stam o vreme pe virf profitind de vremea buna si de faptul ca nu bate vintul mai deloc. Avem multe admirat si in plus stam bine si cu timpul.

Plecam apoi spre Saua Lucaciasa. O vreme inca respiram aer de mare altitudine si ne bucuram de creasta. Apoi urmeaza o coborire cam abrupta. Poteca e destul de firava insa din cauza ingustimii muchiei nu ai unde te rataci. Mai jos vad ceva ce pare a fi un semn cu marcaj. Ma frec la ochi si ma uit mai bine. Asa e.







Ajungem aproape de el si vedem un marcaj nou-nout banda rosie. Continuam pe creasta matematica incurajati de o poteca firava. Nu dureaza mult si intram intr-o zona cu vegetatie uscata: brazi si jnepeni si ienuperi. Cumva o depasim dar nu scapam. Acum jnepenii si ienuperii sunt verzi si mai ales mari. Poteca se pierde in citeva rinduri. Coborim la inspiratie prin tufe mari de ienupar. Si dupa ceva eforturi gasim o poteca larga si faina cu urme vechi de marcaj. E clar ca pe undeva am ratacit poteca oficiala.

Putin mai jos exista o sa cu trei stilpi: doi de beton si unul de lemn. Cel de lemn are marcaj, unul dintre cei de beton e culacat la pamant. Continuam spre Saua Lucaciasa urcind un virfulet. Leo incearca in zadar sa fotografieze o sopirla. Reptila se misca repede si dispare cit ai clipi in iarba.

Ajungem si la Refugiul din Saua Lucaciasa. Aici e mare intersectie de trasee si suntem unimiti sa gasim marcaje noi si harta si sageti indicatoare. Din precedentele mele calatori in Muntii Maramuresului stiam ca marcajele sunt cel putin rare daca nu inexistente.

Mai intai studiem sagetile indicatoare: banda rosie duce catre Saua Galiu sau catre Vf. Toroiaga. Mai intilnim un triunghi rosu care spre sud duce bineinteles in Baia Borsa. Inspre nord te duce in Haitul Macirlau( ce-o fi asta?) Cautam pe panoul cu harta denumirea asta, dar nu e trecuta. Se pare ca Macirlau, cum aveam sa aflam ulterior, e numele unui lac de acumulare aflat aproape de Valea Vaserului. Cautam si Saua Galiu, nici pe asta nu o gasim. Bine ar fi ca denumirile de pe sagetile indicatoare sa fie corelate si cu hartile de pe panouri.

Dar pina la urma scoatem harta de pe hirtie si ne lamurim: banda rosie va ajunge in final in Pasul Prislop.

Dupa aceea mergem sa inspectam refugiul. Acesta este construit din lemn, e mare, primitor. E construit pe doua nivele. Jos este o masa lunga cu bancute iar sus e locul destinat pentru dormit. Totul pare a fi in regula si la nevoie e bine de stiut ca va puteti baza pe acest adapost.

Pornim catre Baia Borsa pe un drum forestier marcat, asa cum spuneam, cu triunghi rosu. Ne indreptam spre o zona unde s-a desfasurat in trecut o activitate miniera intensa. Astazi au ramas doar ruine, halde imense de steril, galerii de mina din care ies ape rosii si, mai presus de toate, o liniste sinistra. Dar despre ceea ce am gasit aici voi scrie un articol separat.







De la exploatarea miniera drumul se prezinta in conditii mult mai bune. Practic pina aici se poate urca, bineinteles, cu atentie, cu orice fel de masina.

Fostul drum al minerilor e incintator, se mentine multa vreme la altitudine pe margine de prapastie. Se vede ca s-a lucrat din greu la amenajarea lui.

La un moment dat o sageata ne indruma catre vale. Parasim drumul si mergem pe o poteca plina de pietre instabile. La fiecare pas trebuie sa fi atent la echilibru. Se coboara o diferenta de nivel destul de mare pina in fundul vaii unde regasim un peisaj devenit din pacate familiar: cladiri abandonate si devastate, galerii de mine din care ies ape alte ape rosii, halde de steril, utilaje abandonate.

Pe firul vaii este un drum care trece pe linga o cariera de piatra. Riul de pe vale, rosu si el fireste, devine din ce in ce mai mare. Mergem tot pe linga el pina ajungem in capatul localitatii Baia Borsa de unde ne recuperam masina.

Am avut iarasi parte de o excursie interesanta, destul de solicitanta insa desfasurata in cea mai mare parte pe vreme buna. Toroiaga este unul dintre virfurile emblematice ale zonei si trebuie urcat neaparat atunci cind va aflati in Muntii Maramuresului.

Traseu:
Baia Borsa - Vf Miurgu - Vf. Toroiaga(nemarcat) - Saua Lucaciasa( banda rosie ) - Exploatarea Miniera - Baia Borsa( triunghi rosu )
Durata: 8 ore
Distanta: aproape 21km



 
 
 
 
 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017