Dorul de Retezat se cuibărise în sufletul meu de ani buni. Conjuncturi favorabile pentru o nouă vizită nu s-au mai ivit deloc din 2003 încoace. Şi de fapt nici acum nu au fost, s-au ivit doar nişte zile libere la sfârşit de noiembrie. Aşa că am decretat: mergem în Retezat.

Sun şi rezerv locuri la Genţiana începând de miercuri, 25 noiembrie 2009( 25 lei / noapte / persoană, 1 leu ceaiul ). Din păcate sunt diponibile doar două nopţi, începând de vineri seara sunt făcute rezervări peste capacitatea de cazare. Dar e bine şi aşa: o să mergem în timpul săptămânii şi probabil că nu va fi prea multă lume prin preajmă.

Plecăm dis-de-dimineaţă din Braşov. Mergem întins până la Sebeş şi ne oprim vreo oră şi ceva în vizită la Râpa Rosie.

Ne continuăm drumul pe traseul Orăştie - Haţeg – Ohaba – Nucşoara - Cârnic. Până la Nucşoara e asfalt bun, iar de acolo urmează o bucată cam de 6km de drum forestier pe care trebuie condus cu atenţie. Traversam un spectaculos viaduct mai sus de Nucşoara. Ne atrag atenţia câteva cruci identice aflate la celălalt capăt. Oare ce tragedie s-o fi petrecut pe aici?

Un pic mai sus găsim un indicator spre Cetatea Colț, triunghi albastru, o oră şi jumătate. Continuăm cu grijă şi de pe drum vedem în depărtare câteva vârfuri pline de zăpadă. La Cârnic ajungem în jurul orei 13. Echipare şi pauză de masă şi pe la 13:30 începem urcuşul pe banda albastră care duce la Cabana Pietrele. Ne întâlnim cu un grup de domni ce au stat la Genţiana şi care ne mai dau câteva relaţii despre traseu.

La început tăiem o serpentină a drumului forestier şi ajungem în vecinătatea Cascadei Lolaia. Ne abatem un pic şi stăm să admirăm cascada şi de pe podul de deasupra dar şi de la balconaşul amenajat în aval. Îmi aminteam de Retezat ca locul cu cele mai limpezi ape pe care le-am văzut. Şi îmi pare bine să văd că lucrul ăsta nu s-a schimbat. De pe pod se vede bine fundul râului în ciuda faptului că apa e adâncă de depăşeşte statul unui om obişnuit. Cascada în sine e tare frumoasă. Apa se împarte în două şuvoaie şi se prăvale cam 3-4 metri.


Revenim în forestier dăm şi de câteva inscripţii contradictorii pe o stâncă. Ni se spune că până la Cabana Pietrele, ca şi până la Genţiana, e cale de două ore. Puţin mai sus trecem pe lângă o conductă uriaşă şi un stăvilar. Avem tot timpul aproape râul cel nervos ale cărui căderi de apă ne fac urcarea mai frumoasă. Ajungem şi la locul de răscruce al traseelor. Noi nu vom mai urca la Pietrele( 20 de minute de aici ) ci vom prefera să urcăm pe triunghiul albastru direct la Genţiana.

Traversăm râul pe o punte şi mergem pe o potecă cu bălți câţiva zeci de metri şi dăm de un traseu marcat cu triunghi roşu spre Lacul Galeş( 3 ore ). Continuăm pe lângă apă până la o porţiune unde urcarea ne este uşurată de câteva balustrade de lemn. Ne depărtăm de râu intrând într-o zonă care pe mine m-a dus cu gândul la Dumbrava Minunată: pădure de brad şi muşchi verde pretutindeni, unde mai punem la socoteală şi faptul că e un pic inorat şi lumină prea multă nu e în pădure. Urcăm minunându-ne la fiecare pas. Întâlnim o porţiune cu stânci, revenim lângă râu şi ajungem la un loc de odihnă cu masă şi băncuță aflat mai jos de o salbă de cascade.

Mai avem un pic şi ajungem la Genţiana. Am făcut de la Cârnic 2 ore şi jumătate cu tot cu vizitarea Cascadei Lolaia. Suntem întâmpinaţi cu căldură de domnul cabanier Mircea Costea, om de munte cu numeroase trasee la activ. Facem cunoştinţă cu locul, cu izvorul, cu ingeniosul barometru montat pe cabană, cu locul unde sunt trecute numele membrilor clubului Floarea Reginei care au murit. Crestele sunt invadate de lumina apusului. Seara o petrecem la un ceai şi la o poveste lungă cu domnul Costea.

Dimineaţa uităm că suntem în concediu şi ne trezim la aceeaşi oră la care mergem la muncă. Doar că astăzi va fi vorba de un altfel de muncă. Ciugulim câte ceva, ne echipăm şi plecăm la deal. Ne propunem, să ajungem sus, în Şaua Bucurei de se va putea, apoi mai vedem.

Trecem râul pe o punte de lemn care se ţine bine. Facem un scurt popas la crucea care ne aminteşte de tragica dispariţie a lui Cuxi, alpinist clujean, autor al cărţii Singurătatea Verticalelor, care, la numai 23 de ani, a fost răpus de o avalanşă.

Urcarea spre creastă e destul de lină, se face în trepte. La început poteca largă se strecoară printre jnepeni. Pe potecă apa a îngheţat. Trecem pe lângă Cascada Pietrele. Pe Culmea Pietrele se văd mici cascade de gheaţă. Treptat valea se deschide aducându-ne în faţa ochilor vârfuri înzăpezite. Ne oprim preţ de câteva minute la Bordul Tomii, privind roată spre creşte. Nu reuşesc să identific Şaua Bucurei însă marcajul va avea grijă să ne ducă acolo. Custura Bucurei pare inaccesibilă însă acest lucru nu ne descurajează. Trebuie să încercăm.


La aproape o oră de la plecare ajungem pe malul Lacului Pietrele. Lacul e îngheţat cam pe trei sferturi din suprafaţă. Testez, la început cu teamă, gheaţa. Pare solidă, mă ţine fără probleme. Aici e locul primului popas important al zilei. Soarele trece de creste şi luminează valea, încălzindu-ne şi pe noi. Apoi se ascunde iar. De aici vedem bine Vârfurile Bucura şi Custura Bucurei, Culmea Stânişoara.

Mai sus de lac poteca se înăspreşte. Zăpada e consistentă iar poteca e plină de gheaţă. De aceea preferăm să urcăm pe lângă ea. Stratul de zăpadă e mic, undeva la la maxim 10cm. De undeva din neant se ridică frumoasa piramidă a Vârfului Retezat( 2485m ), înveşmântată cu o strălucitoare haină de zăpadă. Frumos vârf !

Urcăm prudent ultima porţiune fiindcă trebuie să ne folosim de poteca cea îngheţată. Nu mai avem pe unde improviza. Ramona ajunge prima în şa şi strigă un UAU! la vederea Lacului Bucura. Pentru ea este prima ieşire în Retezat aşa că totul este nou şi înnebunitor de frumos.


Pe partea cealaltă nu e zăpada mai deloc. Privim indicatoarele:
-banda albastră până la Cabana Pietrele – 2 -3 ore
-banda albastră până la Lacul Bucura – 30 minute
-cruce roşie spre Cabana Buta – 3-4 ore
-banda roşie până în şaua Retezatului – 2 ore
-banda roşie până la Vârful Peleaga( 2509m, cel mai înalt din masiv ) – 1 oră şi jumătate.

Şi cum studiam noi marcajele, deodată se aude zgomot mare de motor. Un elicopter îşi croieşte drum pe lângă Vf. Retezat şi vedem clar cum atârna de el o coardă lungă. Domnul cabanier îl aştepta de vreo două zile să îi aducă lemnele aflate la Pietrele şi uite că în ziua asta frumoasă, fără vânt, au fost condiţii bune pentru acest transport.

Facem o şedinţă tehnică pentru a vedea ce facem în continuare. Cu timpul suntem cam la limită, căci intenţionam să ajungem înapoi la Genţiana pe la asfinţit. Ar fi timp de urcat Peleaga însă ne îngrijorează modul în care vom putea coborî. Alegem varianta mai sigură de a urca unul dintre cele două Vârfuri Bucura( cel mic, 2378m, Bucura I conform unor hărţi, conform altora, Bucura II; eu am să îi spun de acum Bucura II ).

Străbatem potolit Custura Bucurei oprindu-ne adesea pentru a admira peisajul, lacurile, pentru a arunca câte o privire spre hău, pentru a face fotografii. Găsim o mulţime de urme de capră neagră însă nu vedem nici măcar una.


La un moment dat părăsim marcajul care ocoleşte destul de jos vârful Bucura I şi ne angajăm într-o urcare pe bolovani mari. La capătul a 15 – 20 de minute de efort ajungem pe vârf unde găsim câteva momâi din pietre, zăpadă şi, pentru prima oară astăzi, rafale puternice de vânt. Peisajul este de vis. Nu întotdeauna a urca cel mai înalt vârf oferă cele mai frumoase privelişti. Ne felicităm pentru alegerea făcută şi începem să facem inventarul a ceea ce vedem în faţa ochilor:

- în plan apropiat Vârful Bucura II( 2433m, plin de zăpadă ).
- apoi urmează Custura Retezatului care se termină în mod natural cu Vârful Retezat.
- pe aceeaşi linie se afla Culmea şi Vârful Lolaia( 2180m ).
- peste Custura Retezatului se văd culmi cu zăpadă puţină care le bănuiesc că făcând parte din Munţii Tarcu.
- sub Retezat este Lacul Stânişoara, şi el îngheţat, şi Valea Stânişoara.
- la picioarele noastre e puzderie de pietre verzi pe Culmea Stânişoara.
- urmează apoi Lacul Pietrele, complexul de lacuri Pietricelele, Valea Pietrele şi Vârful Pietrele( 2270m )
- în continuare avem iarăşi o culme înaltă, înzăpezită, probabil Muchia Vârful Mare
- urmărind linia pe care am urcat găsim Curmătura Bucurei, Colţii Pelegii şi Vf. Peleaga( 2509m ), în plan depărtat e Vf. Păpuşa( 2508m ).
- sub noi sunt câţiva din nenumăraţii ochi albaştri ai Retezatului: lacurile Bucura, Lia(ambele sunt neîngheţate ) şi alte două tăuri care din păcate nu ştiu cum se numesc.
- în plan depărtat e drumul spre cabana Buta, Godeanul şi Munţii Vâlcan.
- cercul se închide cu Judele şi Slaveiu.


Stăm pe vârf cât putem de mult fiindcă tot ceea ce vedem ne lăsa fără cuvinte. Sub noi se cască un hău mare, ne uităm în jos cu teamă. Suntem la jumătatea traseului de astăzi, trebuie să facem şi calea întoarsă până la cabana Genţiana. Coborâm agale pe pietre până la poteca îngustă. Ne îndreptăm uşor la Cumătura Bucurei şi tot caut cu privirea caprele însă astăzi nu aveau să se arate. Zărim un turist solitar echipat până în dinţi care este foarte hotărât să urce Peleaga şi să doarmă în Refugiul Salvamont Bucura.

Pe noi ne aşteaptă o probă de coborâre în Valea Pietrele. După ce trecem de zona sensibilă şi îngheţată de sus coborâm lejer prin zăpadă, paralel cu poteca marcată. Treptat Vârful Retezat dispare după Culmea Stânişoara iar vârfurile ce străjuiesc căldarea se înălţă tot mai mult. Ajungem pe malul Lacului Pietrele şi constatăm că peisajul s-a modificat uşor: gheaţa are crăpături în câteva locuri iar lacul este ceva mai dezgheţat. Fascinant este modul în care peisajul suferă schimbări în doar câteva ore.

Facem iarăşi pauză bucurându-ne de ultimele raze de soare şi înfulecând rapid câte ceva. Încerc nişte fotografii în oglindă însă pentru asta trebuie să ajung cumva pe o mică insuliţă de iarbă şi să găsesc un ochi de apă în care să se reflecte unul dintr vârfuri. Din fericire scap uscat şi efortul îmi este răsplătit.


Coborâm apoi spre Genţiana unde ajungem numai bine înainte de a se inopta. Domnul Costea ne aşteaptă cu un ceai bun, face cald în sobă aşa că ne bucurăm de condiții de viaţă neaşteptat de bune la cei 1672m, altitudinea la care se afla cabană. Ne arată cu mândrie grămada de lemne adusă cu elicopterul ceea ce ne face să regretăm puţin că n-am asistat la acele momente. Însă ne consolăm cu gândul la ziua extraordinar de frumoasă care tocmai se încheie.

Pentru ultima zi ne gândim la o tură ceva mai scurtă. Planificăm timpul astfel încât să putem ajunge la Cârnic pe înserat. Ceea ce înseamnă că pe la ora 15 ar fi bine să părăsim cabana Genţiana.

Astăzi vom reface traseul pe la Bordu Tomii până la Lacul Pietrele urmând ca de acolo să urcăm în Culmea Stânişoara. Astăzi suntem un pic mai leneşi, urcăm mai greu până la lac. De aici facem muncă de cercetare şi vedem pe unde ar fi mai bine de urcat. Terenul se prezintă astfel: jnepeni, bolovani mari şi ceva pajişti înierbate printre jnepeni parţial acoperite cu zăpadă.

Ochesc un culoar cu bolovani şi zăpadă. Ajungem la bază şi găsim urme pe zăpadă semn că în zilele trecute cineva s-a mai aventurat pe aici. Aşa că avem câteva repere. Urcăm cu atenţie pe bolovani, apoi panta se mai îndulceşte iar suprafaţa de urcare este iarbă şi apoi zăpadă. Ajungem reprede un culme şi rămânem încântaţi de ceea ce vedem. Vârful Retezat, plin de zăpadă, e mai impunător văzut de aici, mai jos e Lolaia, frumoasă chiar şi fără zăpadă.


Lacul Stânişoara pare îngheţat în întregime. Deasupra lui, Custura Retezatului se vede în toată splendoarea. Identificăm şi marcajul care urcă de la Pietrele şi drumul de vară care duce în Şaua Retezatului. Apoi mai la stânga identificăm şi şaua de iarnă de care ne vorbise cabanierul. Vremea se prezintă impecabil. Şi având în vedere acest fapt ne propunem să ne zbenguim aici pe culme şi să nu mai coborâm în Valea Stânişoara.

De aici încep scurte probe de înot. Prin jnepeni. Se pare că odată a fost ceva potecă pe aici, e destul de evident pe unde trebuie mers însă probabil că în câţiva ani se va acoperi de tot. Ajungem la baza unei stânci, nu foarte înaltă, pe care ne căţărăm uşor bucurându-ne de o mulţime de prize. Deasupra acestei stânci e plin de bolovani mari. Apar primele rafale de vânt. Ne găsim un loc mai ferit, la adăpostul unui pietroi şi stăm să savurăm peisajul. Vedem foarte bine ansamblul de lacuri Pietricelele, suntem pe aceeaşi linie cu ele. În continuare se vede, după o bucată de jnepeniş, un vârf marcat cu un stâlp de lemn, după hartă ar trebui să fie Vf. Stînișoara( 2191m ) însă nu sunt pe deplin convins.


Drumul până acolo avea să fie mai dificil. În primul rând a fost mai greu decât ne aşteptam să scăpăm de porţiunea cu bolovani mari. Dar cu atenţie şi cu răbdare reuşim. Apoi urmează o altă probă de înot prin jnepeni pe o potecă aproximativă. Aici e iarăşi un loc de belvedere minunat şi simt nevoia să repet că nu întotdeauna atingerea vârfului cel mai înalt oferă cea mai frumoasă privelişte.

Suntem într-un tărâm de basm, de linişte, în care orice gând rău care se naşte este alungat instantaneu. Înălțimea, vârfurile înzăpezite ce răsar de peste tot, râurile ce se văd mici în vale dar care par nervoase atunci când eşti lângă ele îţi dau o stare de bine şi de mulțumire.

Pierdem destulă vreme pe acest vârf. Se văd foarte clar treptele mari pe care se face urcarea până la Lacul Pietrele. Încerc să găsesc o cale de întoarcere în Valea Pietrele. De aici de pe vârf nu e foarte evident drumul de coborâre. Culmea pare a se îngusta şi a se termina abrupt. Aşa că fac muncă de cercetaş încercând două variante.

Până la urma alegem să continuăm parcurgerea muchiei urmând a ne coborî într-o şa iar de acolo, printre jnepeni până la pietroaie. Zis şi făcut. Găsim o potecă bună printre jnepeni şi reuşim să înaintăm uşor. Apoi ne lăsăm uşor, pe partea dinspre Vf. Retezat ocolind câteva stânci rebele. Ajungem în şa. Din păcate nu reuşesc să găsesc în teren culoarul pe care îl văzusem de sus. Aşa că facem o probă de coborâre / înot 20metri liber prin jnepeni.

Ajungem la bolovanii uriaşi iar de aici e simplu: sărim din piatră în piatră asemeni căpriţelor. La fiecare pas pare că există o infinitate de posibilităţi de a continua. Coborâm în serpentine largi pe pietrele verzi ceea ce ne ia destul de mult timp dar nu e problemă că suntem în grafic. Ajungem în potecă aproape de Bordu Tomii şi ne luăm, cu emoţie, rămas bun de la vârfurile înzăpezite ale Retezatului.



Timpul trece şi iar noi trebuie să facem la Petroşani joncţiunea cu Arionii pentru o nouă tură, de data asta în Parîng. Dar asta este o altă poveste.

PS: Mulţumesc domnului Eugen Roman pentru completări şi observaţii.