După trei zile petrecute în Valea Jiului de Vest, care s-a lasat cu ture prin Muntii Vîlcan și prin Retezatul Mic( Piatra Iorgovanului și Vf. Piule ), a venit momentul să facem pasul și către vîrfurile înalte pe care le-am văzut doar de la distanță.

Plecăm de dimineaţă de la Cabana Lazăru. Până la Cabana Buta vom urma doar un drum forestier, marcaj cruce roşie. E o zi caldă şi din fericire drumul e protejat de arbori. Urcăm cu conștinciozitate pe drumul forestier care are nenumărate serpentine. Luăm rapid altitudine şi cam după 45 de minute ajungem într-o poiană unde întâlnim o potecă marcată cu banda albastră care vine de la Cheile Buții.

Urcăm pe lângă pârâul Buta care e foarte limpede şi care în câteva locuri are câteva căderi spectaculoase. Din când în când mai zărim porţiuni din Culmea Piule-Pleșa, pe unde fusesem cu doar o zi în urmă.

Drumul forestier pare că se termină la un moment dat într-o zonă mai lată numită La Beciuri. De aici poteca nu mai are aspect de drum însă e suficient de lată încât să permită accesul auto. Teoretic ar mai fi 30-45 de minute până la cabană.


Mai sus găsim o maşină într-o poiană. Ne oprim la zmeură şi până la urmă ajungem la cabana cam într-o oră. Suntem destul de obosiţi când ajungem la Buta. Am revenit aici după 8 ani iar lucrurile s-au schimbat în bine: cabana pare a fi fost renovată iar lângă ea au mai apărut încă două căsuţe. Toate arată minunat şi sunt pline de flori.

Ne punem afară la o masă la umbră şi hotărâm să stăm până se mai potoleşte arşiţă. În timpul ăsta comandăm nişte ceaiuri şi mâncare.


Toată oboseala dispare când vedem doi căţeluşi mici, negri şi foarte jucăuşi. Ne dăm şi noi după mintea lor şi ne alegem cu o joacă pe cinste.

Între timp apare şi cabanierul care vine cu o maşină veche de teren( cred că e un IMS ) plin cu provizii şi materiale de construcţii. Ne salută prieteneşte şi ne întreabă dacă ne place mâncarea. Ehei..şi cum să nu ne placă.. La Buta se găteşte foarte bine iar ciorba vine pusă într-un bol mare de unde să îţi pui cât îţi trebuie.

Cabanierul ne întreabă încotro mergem. Ne arată pe unde iese tarseul în Şaua Plaiului Mic şi ne spune că ar trebui să ajungem la Bucura în 4-5 ore. După aceea facem o vizită la un bazin plin cu păstrăvi frumoşi. Un nene hâtru care lucra la construcţii ne zice că trebuie doar ni-i alegem şi în jumătate de oră sunt în farfurie. Brrr…ce soartă au şi peştii ăştia.


Vârful Piule văzut din Şaua Plaiului Mic.

Cum călătorilor le şade bine cu drumul, săltam rucsacii în spinare şi pornim la deal. La început mergem prin pădure urmând un traseu cruce roşie. Trecem de un indicator care ne trimite la locul de campare de lângă cabana Salvamont Buta. Ne aşteaptă un urcuş pronunţat dar până la urmă biruim şi ajungem pe culme, în Şaua Plaiului Mic.

Locul ăsta e o mare intersecţie de trasee:
- Spre Vf. Piatra Iorgovanului 3-4 ore şi Băile Herculane( 40-49 de ore ) - banda roşie
- Spre Poiana Pelegii( o oră ) şi spre Lacul Bucura( două ore ) - cruce roşie
- Spre Vf. Custura -2-3 ore - banda roşie
- Spre Uricani 10 -12 ore - triunghi galben
- Spre Lupeni 11-14 ore - tot triunghi galben
- Spre Cabana Buta( o oră ) şi Cheile Butii( 3-4 ore ) - cruce roşie

Apare un grup de culegători de afine. Sunt cu traistele goale, nu au prea găsit ce să culeagă dar se bucură de peisaj şi îşi fac poze cu telefoanele.


Puţin mai jos e Tăul Păpuşii aflat la altitudinea de 1979 de metri, iar aproape de el o mare turmă de oi. Încep să se vadă şi vârfurile înalte ale Retezatului: Peleaga, Păpuşa, Custura.

Începem să coborâm accentuat către Poiana Pelegii. Scăpăm repede de arşiţă fiindcă intrăm în pădure. Trecem pe lângă câteva izvoare. Începem să auzim zgomot de ape dar şi de maşini semn că obiectivul nostru intermediar se apropie.

La capătul drumului forestier sunt o grămadă de maşini, e o parcare în toată regula. Oare au şi parcometre? Trecem râul pe o punte lungă şi ajungem în Poiana Pelegii. Ramona bate recordul la băut apă: 1 litru şi jumătate numai de aici..Nu e prea bine şi prea frumos ce a făcut ea dar..dacă organismul i-a cerut atâta apă dintr-o dată..

Mai avem puţin de aici. Plecăm şi salutăm din mers băieţii de la Salvamont. Pădurea se răreşte şi ne împinge în jnepeniş. Mergem pe un culoar care din când în când e inundat de pîraie. Jos e zgomot mare de ape, probabil e vreo cascadă însă nu o putem vedea din potecă.

Întâlnim mai multe grupuri de turişti, majoritatea neechipați( mai ales neîncălțați ) cum trebuie şi destul de marcaţi de efort. Accesul facil aduce în această zonă a Retezatului tot felul de oameni şi nu toţi sunt pregătiţi fizic şi psihic pentru ore multe de mers pe munte. Jnepenii se răresc. Ajungem din urmă doi domni mai în vârstă, simpatici şi hâtri.

- Oare mai găsim locuri de cazare la Bucura? mă întreabă.
- Sigur găsim, numai că eu sunt îngrijorat că se termină pizza şi micii, le răspund serios.
- Ştiţi, la Bucura nu e cabana, nu e de mâncare..

Se pare că am fost foarte convingător.

Ultimele sute de paşi sunt chinuitoare, vedem lacurile Ana şi Lia, tot urcăm câte un dâmb sperând că este ultimul. Până la urmă ajungem şi lângă lacul Bucura. Îmi vine să mă trântesc pe iarbă şi să dorm acolo. Dar nu e timp pentru asta. Trebuie să caut un loc în care să întind cortul.

Domnii cei în vârstă îmi spun că ei au găsit deja cazare şi îmi urează succes. Până la urma dăm şi noi de un loc mai bun şi ferit de vânt şi ne instalăm. Din păcate alegerea s-a dovedit neinspirată: ne-am pus lângă o trupă de manelişti din Cluj care după lăsarea întunericului s-a pus pe zbierat şi înjurat. Că atâta i-o dus capul pe ei. Nişte tâmpiţi.

Adormim cu greu dar şi cu bucuria în suflet că în următoarele zile vom începe să facem trasee la care visam de câţiva ani. Planul de a doua zi e legat de ascensiunea pe Vârful Retezat( 2485m), cel care dă numele masivului. Adorm târziu şi visez lacuri şi creste.

Dimineaţa sunt surprins de temperatura ridicată de la 2000 de metri. Intrăm în vorbă cu doi tineri, despre care aflăm că sunt tot din Braşov şi care ne invită la un ceai. Ei urmează să coboare astăzi aşa că nu putem face tura împreună.


Plecăm în jurul orei 9 pe traseul Lacul Bucura - Tăul Porţii – Şaua Retezatului – Vf. Retezat. Marcaj bandă galbenă, aplicată excesiv de des. În prima parte urcăm uşor şi ajungem repede la Tăul Porţii. Asta este unul din locurile mele preferate din Retezat. N-aş putea spune cu precizie de ce, poate doar pentru faptul că aici simt foarte multă liniştite.


În stânga noastră avem în permanenţă în vizor Vf. Judele şi Tăul Agăţat. Iar după ce mai câştigăm înălţime..ehei vedem o salbă de lacuri: Ana, Lia, Florica, Bucura şi Tăul Porţii.


După lac urcarea se aspreşte. Poteca merge pe pământ, pe alocuri sunt zone mai alunecoase. Spuneam mai sus ca marcajul e excesiv de des. Cine numără cel mai repede marcajele din fotografie?


Ajungem pe o culme ce pleacă din Vf. Bucura I. Avem privelişte frumoasă cu Lacul Gemenele aflat în Rezervaţia Ştiinţifică dar şi cu ţinta noastră de astăzi, Vf. Retezat. Facem un scurt popas să ne reglăm respiraţia.

Pornim mai departe. Urcuşul se domoleşte, vârful Bucura I urmează a fi ocolit pe curba de nivel. Urmează o lungă porţiune destul de uşoară pe care o parcurgem repede. Trecem de intersecţia cu traseul ce coboară din Vf. Bucura I.

Urmează o porţiune pe care o coborâm. Pe o piatră scrie ceva de genul Atenţie, pericol! Şi într-adevăr zona care vine după ea necesită ceva mai multă atenţie. Nu am mai fost pe traseul ăsta tot din 2003 însă partea asta nu mi-o amintesc. Poteca e ruptă în câteva locuri însă dacă eşti cu mintea la traseu nu sunt probleme.

Poteca redevine bună şi relativ plată. Parcurgem în viteză partea până la Şaua Retezatului. E din ce în ce mai cald. Întâlnim un domn care a urcat dinspre Şaua Scărişoara şi care ne spune că o va lua înspre Bucura. De aici schimbăm marcajul, urmăm triunghiul albastru.

Facem o pauză mai lungă fiindcă următoarele 30-45 de minute vor fi mai grele după câte îmi amintesc. Şi îmi amintesc bine: începem să urcăm din bolovan în bolovan sub soarele arzător al prânzului. Ce ciudat este aproape ora prânzului şi nu prea sunt oameni pe trasee.


 Tragem tare şi ajungem şi în zonă înaltă, aproape de vârf sunt două momâi mari. Am făcut aproape 3 ore şi jumătate. Apare şi un băiat care a urcat singur dinspre Râuşor. De pe Vârful Retezat e o panoramă superbă: vedem culmea Lolaia, Valea Stânişoara, câte ceva din Valea Pietrele, Vf. Bucura I şi II, Custura Bucurei, Peleaga.

Stăm destul de mult aici sus, e aşa de frumos că nu îţi vine să pleci. Pe potecă se mai văd doi băieţi. Plecăm de pe vârf înainte să se aglomereze. Până în Şaua Retezatului mai întâlnim un grup. Nu departe găsesc un loc cu pietre aşezate una peste alta. E un loc numai bun unde să te ascunzi de soare.

- Aici vom mânca! decretez mândru.
Ne cam înghesuim ca să profităm de fiecare petec de umbră dar nimeni nu face figuri. Între timp în Şaua Retezatului urca un grup mare de oameni care sunt foarte marcaţi de efort.


Vedere de pe vârful Bucura: în stânga Vf. Retezat şi Culmea Lolaia, în centru Valea Stânişoara, în dreapta Culmea Stânişoara.

Noi ne vedem de ale noastre strîngem tot ce avem şi plecăm spre Vârful Bucura I. Drumul nu pare aşa lung dar mie ultima parte mi s-a părut că nu se mai termină. Din fericire suntem singuri pe vârf şi ne putem bucura în linişte de toate: sub noi e Lacul Bucura, se văd, Judele, Slăveiul, Peleaga, Păpuşa.

Pe acest vârf e semnal la telefon. Profităm de ocazie şi vorbim cu domnul Zoli, braşovean de-al nostru, care urmează să vină şi el în Retezat peste vreo două zile. Ne zice să bălăurim pe unde vrem doar că Peleaga trebuie să o urcăm împreună.

Vremea se închide niţel, apar câţiva nori şi câteva rafale de vânt. Coborâm, ocolind vârful Bucura II, spre Şaua Bucurei. Ne mişcăm repejor şi ajungem în şa. Aici e puzderie de lume care a urcat să vorbească la telefon.

Cum bine şade săgeţilor indicatoare, acestea stau pe jos și nu pe stâlpi. Şi asta de ani de zile. Şi din păcate situaţia se repetă în foarte multe locuri din Retezat.. Spre Valea Pietrele se coboară pe cruce albastră.

E ora 16. Şedinţă tehnică: deşi e obosită Ramona zice că n-are rost să ne coborâm la cort, că e prea devreme. Mai sunt încă vreo 4 ore de lumină de care trebuie să profităm.


Şaua Bucurei şi Vf. Custura Bucurei

Aşadar ce ne rămâne de făcut? Ne rămâne de urcat Vf. Custura Bucurei, de trecut pe lângă Colţii Pelegii şi de atins Vf. Peleaga - 2509m, cel mai înalt din rezervaţie, de coborât apoi la tabăra de corturi de la Bucura.

Singura problemă o reprezintă resursele de apă. Deşi am luat cu noi 4 litri cu apă, aceştia s-au dovedit insuficienţi. Mai avem cam 700ml şi cu ăştia trebuie să ne descurcăm în următoarele 3-4 ore.

Începem urcarea. Vârful Custura Bucurei s-a dovedit destul de solicitant şi a scos din noi râuri de transpiraţie. Urcăm abrupt, când pe bolovani, când pe pământ şi în cele din urmă reuşim să ajungem pe vârf. Custura Bucurei e un vârf înalt de 2370 de metri care e generos în a oferi privelişti frumoase. Ne bucurăm de Valea Pietrele. Poteca are o porţiune de coborâre: e frustrant după ce te-ai chinuit urci să pierzi apoi altitudine atât de uşor.


Vedere pe Vf. Custura Bucurei: Colţii Pelegii şi Vf. Peleaga.

Totuşi partea finală a ascensiunii pe Vf. Peleaga nu pare foarte dificilă. Coborâm într-o şa. Pe dreapta înspre Bucura se vede o potecă marcată cu momâi. Dinspre vârf coboară 3 persoane.

Am început urcuşul pe sub Colţii Pelegii. În teren am găsit două poteci care merg paralel şi care ( culmea!) sunt ambele marcate. Noi alegem poteca de sus şi plecăm pe sub Colţii Pelegii. Eu mă opresc la un moment dat dar Ramona pare că a prins aripi. Ia repede avans şi mai are are un pic până trece de colţi şi ajunge pe vârf.

Încep să se vadă Tăurile din Valea Rea, Vârful Mare, Vârful Păpuşa, Vârful Custura.

Aşa că mă pun şi eu pe mers repede ca să o prind din urmă. Ajung aproape de ultima urcare pe culmea Pelegii. Aici se afla un pasaj mai expus unde trebuie să pui bine piciorul şi mâinile pe stâncă. Un pic mai sus e un stâlp indicator. Şi aici două din cele trei săgeţi indicatoare sunt pe jos . Ramona mă aşteaptă şi citim împreună:
- Spre Vf. Păpuşa - probabil o oră - marcaj cruce galbenă
- Spre Porţile Închise - două ore, tot cruce galbenă
- Spre Tăurile din Valea Rea - o jumătate de oră - banda roşie
- Spre Lacul Galeșu - o oră şi jumătate - banda roşie


Sub noi poteca coboară tare de tot până într-o şa de unde se urcă Vârful Păpuşa care îmi pare mult mai masiv şi impunător decât Peleaga. Dar traseul ăsta rămâne pentru o altă zi. Acum mai avem de parcurs doar ultimii metri pînă pe Vârful Peleaga. Ne fotografiem cu steagul  şi ne bucurăm de compania unor păsări mici şi extrem de curajoase şi prietenoase. Se apropie de noi la mai puţin de un metru. Sub noi se vede o parte din Lacul Peleaga.


Împărţim frăţeşte ultimele picături de apă pe care le mai avem şi ne punem pe coborât. Schimbăm iarăşi marcajul, de data asta suntem pe cruce galbenă. Soarele începe să se ascundă după creste. Prin locurile umbrite se răcoreşte rapid.

Pe mine mă apucă iarăşi setea. Şi mai rău e că oriunde întorci capul vezi apă şi încă multă. Păcat că e undeva mai jos. Coborârea e destul de dificilă din cauza potecii rupte pe alocuri şi a pământului uscat şi alunecos. Uff, trebuie să treacă şi asta. Prind viteză şi nu mă mai opresc decât pe fundul căldării, pe malul primului pârâiaş întâlnit.

Vine şi Ramona, bem apa împreună şi începem să mai înviem. De aici încolo e o coborâre uşoară care ne va scoate, printre pârâie şi bălţi, aproape de Refugiul Salvamont Bucura. Nu ne grăbim fiindcă acum suntem siguri că vom ajunge pe lumină.


Încheiem tura la capătul a 10 ore şi jumătate, 10 ore fascinante pe frumoasele creste ale Retezatului. Mâine ne aşteaptă un alt traseu, vom urca Judele, dar despre asta o să vă povestesc într-un alt jurnal.

Aveţi la dispozititie două galerii foto:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Retezat-Buta-Bucura%20-23-08-2011

si

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Retezat-Retezat-Peleaga%20-24-08-2011