Cipru, episodul 3: Nicosia, Stavrounisi Agios Minas
Data publicării: 10 iul 2017
Coborâm aşadar munţii în drum spre Nicosia. Iarăşi avem parte de confuzie: pe multe indicatoare scrie Lefkosia, aşa îi spun ciprioţii greci Nicosiei. Turcii îi zic Lefkosa. Noroc că pe un indicator scria mic în paranteză şi Nicosia.
Ajungem mai la câmpie şi vedem în faţă un nou lanţ muntos şi stâncos. Pe unul din aceşti munţi sunt desenate două drapele imense: unul al Turciei şi celălalt al Ciprului Turcesc. Acestea sunt poziţionate sfidător spre partea grecească astfel încât acestea să fie văzute de la zeci de kilometri.
Sub steagul turcesc scrie ceva ce s-ar traduce cam aşa: Fericit cel ce este turc! Sub acest înscris este numele autorului, însuşi primul preşedinte al turciei, Ataturk.
Înainte de a vizita oraşul ne abatem un pic pe la locul de cazare aflat într-un sat cam la 15km de capitală numit Anaiya. Condiţiile de cazare sunt excelente şi nu regretăm deloc alegerea făcută. Locul se numeşte Mel Apartament.
Plecăm apoi spre capitală pe o autostradă. Intrarea în oraş nu pune mari probleme, nu e deloc aglomeraţie. Trecem prin cartiere, prin zona de bussiness cu clădiri de sticlă. În Nicosia principalele atracţii se găsesc în interiorul zidurilor cetăţii aşa că orientaţi-vă să parcaţi pe undeva pe lângă ea. În exterior veţi găsi parcări fără taxă.
Noi am ales să îmbinăm utilul cu plăcutul şi am parcat la un supermarket în ideea de a ne aproviziona când ne întoarcem din plimbare.
Prima impresie de spre Nicosia a fost că este un oraş urât. E plin de blocuri, toate diferite ca formă şi etajare, dispuse cam haotic. Dar măcar cei în măsură au avut grijă să creeze mai multe bulevarde largi şi să evite astfel aglomeraţia.
Nicosia este astăzi singura capitala divizată din lume. Partea nordică( turcească ) şi cea sudică (grecească ) sunt despărţite de o aşa-numita zonă verde creată de ONU şi controlată de soladati din întreaga lume. În această zonă verde se găseşte şi aeroportul din Nicosia care este abandonat. Aşadar închipuiţi-vă piste, aparatură, hangare, terminale, totul lăsat de izbelişte.
Zeci de ani relaţia dintre cele două părţi a fost tensionată în capitală, practic era foarte greu să treci dintr-o parte în alta. Din 2003 situaţia s-a mai relaxat şi pe bază de paşaport sau carte de identitate se poate trece dintr-o parte în alta.
Şi încă un fapt insolit: Nicosia şi Bucureşti sunt oraşe înfrăţite.
Aşadar, de la supermarket ajungem relativ uşor şi repede în exteriorul zidurilor cetăţii. Cetatea are trei porţi orientate către direcţiile în care duc. Aşadar avem pe partea grecească Poarta Famagusta şi Poarta Pafos. Iar pe partea turcească Poarta Kyrenia.
Noi am intrat în cetate pe lângă turnul Caraffa, pe bulevardul Pouliou kai Kapota. Imediat am cotit la stânga să vedem şi noi Poarta Famagusta.
Poarta Famagusta
Construcţia este făcută în stil veneţian şi datează din secolul XVI. A fost folosită ca pasaj de trecere, ca depozit iar acum adăposteşte un centru cultural.
După asta căutăm partea de graniţă cu zona verde şi nu ne ia mult. Odată ajunşi pe strada Ermou intrăm într-o lume ciudată. Una cu clădiri frumoase restaurate şi alta cu clădiri distruse lăsate aşa. Steagurile cipriot şi grecesc de o parte, cel turcesc şi al Ciprului de Nord stau faţă un fata despărţite de ziduri, sârme ghimpate şi soldaţi ONU. Strada Ermou trece prin zona verde şi se sfârşeşte în zona turcească.
Mergem cât putem de aproape de zona verde însă undeva greşim şi ne rătăcim un pic pe străzi.
Revenim însă în zona bisericii Faneroumeni pe care o vizităm. Faină!
Faţă în faţă cu biserica se găseşte Scoala Faneroumeni, prima şcoală din Cipru dedicată exclusiv fetelor.
De aici nu mai este mult şi ajungem pe strada pietonală Ledra. Aceasta este şi ea împărţită între greci şi turci. Pe partea grecească, totul e frumos, modern, cu aer occidental. La un moment dat ajungem şi la postul de control. Absurditatea situaţiei politice din Cipru cred că atinge aici maximul. Mergem la postul de control şi un tip ne ia documentele şi le scanează. Treaba asta însă durează ceva. Şi oricum singura grijă a lucrătorilor de aici e să scaneze documente. Nici măcar nu se uită pe ele, la poze, la numărul de persoane.
Zona verde
Trecem prin zona verde şi ne oprim la postul de control turcesc. Aici ni se scanează iară documentele. Dar parcă şi mai încet. La întoarcere aceeaşi poveste. Nu mai bine se înţelegeau ei că oamenii şi se dezvoltau împreună în mod egal?
De cum ajungi la turci totul se transformă într-un bazar. O ţigănie cum era pe vremuri Piaţa Astra din Braşov. Poţi cumpăra pantofi sport marca Adibas, cristale Ceaikovski, genţi Praga, aur galben, kebab şi îngheţată. Totul la preţuri foarte bune. Moneda folosită este lira turcească, însă majoritatea comercianţilor accepta şi euro. În unele locuri puteţi plăti cu cardul.
Punctul TuristInfo de pe partea turcească e o glumă. Este păzit de militari şi nu poţi găsi decât hărţile oraşelor Nicosia şi Kyrenia( sau Gîrne, cum îi zic ei ) În rest nu e nimeni cu care să vorbeşti. Harta Nicosiei nu are pe ea decât obiectivele din Ciprul Turcesc.
Prima impresie este că Ciprul de Nord e binişor rămas în urmă. Ceea nu e neapărat rău, că îi dă un aer aşa mai retro. Ce e cu adevărat aiurea este ca şi maşinile par a fi din altă epocă şi poate că şi de aceea se remarcă prin mult fum degajat în atmosferă.
Nu am stat foarte mult în partea turcească, am fost doar până la vechiul bazar, unde puteai să îţi cumperi fructe, să fumezi narghilea, să bei cafea turcească. Sau să joci cărţi. Preţurile sunt însă mult sub cele din Ciprul Grecesc. Aşa că, cel puţin pentru mâncare vă recomand partea turcească.
Lângă bazar se afla o foarte mândră catedrala gotică. Dar ceva nu e în regulă cu ea: în primul rând partea de sus a turnurilor a fost transformată în minarete. Şi în al doilea rând, se numeşte Moscheia Selimiye. Aşadar băieţii n-au stat prea mult pe gânduri şi au transformat biserica în moscheie. Că aşa a vrut Alah.
Nu am mai stat foarte mult în zona turcească fiindcă deja venea seara. Dar ne făcusem o idee şi urma să revenim în ziua următoare.
Revenim pe strada Ledra trecem iarăşi prin absurdul proces de verificare a paşapoartelor şi ne găsim iarăşi pe partea grecească a străzii Ledra. O parcurgem de data asta până la capătul ei sudic. E plin de magazine elegante, de cafenele. Găseşti Mc Donald’s, KFC, Starbucks şi tot ce vrei. Deasupra străzii sunt prinse nişte parasolare mari de pânză care să te ferească de soare şi canicula. Apropo, afară erau 34 de grade.
Mergem aşadar până la capătul străzii Ledra care se termină lângă Bastionul D’Avila. De aici urcăm pe zidurile cetăţii şi ne îndreptăm spre una din ieşiri. Nişte musulmani cu turbane, ieşiţi în fata moscheii Bayraktar se uită urât la noi. Sau poate mi se pare. Şi Ramona însă are acelaşi sentiment.
Continuăm ajungem şi la bastionul Kostanza după ce trecem de el ieşim pe bulevardul Arhiepiscop Makarios. Mergem să recuperăm maşina din parcarea de la supermarket, facem şi cumpărături şi ne îndreptăm spre locul de cazare.
Proprietarul e un tip tare de treabă. Are trei copii şi o grămadă de jucării. Pe Maria noastră e bucurie mare. Ne oferă nişte fructe locale, nu mai ştiu cum le zice, dar au fost delicioase.
Dimineaţa plecăm cu forţe proaspete să colindăm capitala Ciprului. De data asta era să intrăm în Ciprul Turcesc cu tot cu maşina că GPS-ul ştia el o scurtătură. Am întors la timp. Ca să călătoreşti cu maşina în Ciprul Turcesc e complicat pentru că trebuie să faci o nouă asigurare. Însă în caz de incident, respectiva asigurare nu e recunoscută de autorităţile din Ciprul Grecesc, de unde am închiriat maşina. Aşa că mai bine spun pas.
Găsim un loc fain de parcare aproape de cetate şi purcedem la drum. Prima dată vizităm centrul TuristInfo din Ciprul Grecesc. Din fericire aici ai şi cu cine discuta. Primesc o hartă şi observă că obiceiurile proaste se preiau şi se păstrează uşor. Harta conţine numai obiectivele din Ciprul grecesc, s-a procedat similar cu (in)amicii turci.
De aici cumpăr un album foto cu cele mai faine locuri din Cipru.
În fine ai ce vedea şi în Nicosia sunt câteva muzee interesante( Muzeul Bizantin, Muzeul Ciprului, Casa Dragoman, Muzeul Motocicletelor ). Noi însă trebuie să ne mulăm în a vizita obiective potrivite atunci când călătoreşti cu un bebeluş de un an şi nouă luni. Am mers pe câteva străduţe din apropiere Ledrei. Atmosfera este frumoasă, lumea este relaxată. Maria este azi tare simpatică şi multă lume de pe strada întoarce capul după ea. Sau se opreşte să se se joace puţin cu ea.
Poposim la parterul unei clădiri înalte, aşa-numitul Observator. Aici poţi să te cocoţi până la etajul 11 şi să admiri capitala şi împrejurimile de la înălţime. Asta teoretic.
Sus este însă şi un mic muzeu ce povesteşte despre istoria oraşului Nicosia. De asemenea în centrul sălii se găsește un loc unde este proiectat un film în care eşti purtat de la întemeierea Nicosiei şi până în zilele noastre. Intrarea la Observator costă 2 euro, iar acesta este deschis între orele 9-17.
Revenim în strada Ledra cu gândul de a trece te teritoriul constrolat de turci. Din fericire este destul de devreme şi la puctele de control nu e coadă deloc. Aşa că ne teleportăm iarăşi din Europa civilizată într-un bazar oriental. De data asta avem idee cam pe unde să mergem şi unde găseşti câte ceva de văzut.
După o îngheţată binemeritată ne oprim la cel mai vestit han din zonă, Buyuk Han, pe numele lui. E o construcţie faina din piatră, cu un etaj. Astăzi adăposteşte un centru cultural şi meşteşugăresc. Îţi poţi cumpăra tot felul de chestii lucrate de mână de către artiştii locali.
Ce m-a impresionat foarte mult în partea turcească este că aparent doar bărbaţii muncesc fie că e vorba de vândut aur, suc, îngheţată, de tuns ori bărbierit, fie că e vorba de gătit. Femeile de pe stradă sunt însă în majoritate turiste.
Mergem din nou către biserica gotică cu minaret şi explorăm puţin zona din jurul ei. Am aruncat o privire şi înăuntru însă personal nu am fost impresionat cu nimic.
Oricum încep să îmi fac griji. Turcii întorc capul capul într-o veselie după fata noastră. Sper să nu îl apuce pe careva vreo idee să o răpească şi s-o ducă în vreun serai.
Mergem apoi spre The Eaved House. Nu ştiu cum se traduce asta. Este o clădire în formă literei L, cu curte frumoasă şi o grămadă de geamuri. A servit mai mutor scopuri de la locuinţe, la magazine. Acum este un centru dedicat activităţilor artistice.
Tot în vecinătatea apropiată se găseşte Lapidary Museum, ce găzduieşte fragmente din clădiri demolate. Aşadar un fel de muzeu arheologic.
Paşii ne poartă apoi spre fosta reședință a lui Derviş - Pasă. Nu ştiu cine a fost pașa ăsta dar pe mine m-a atras ideea de a vedea cât de barosană poate fi o casă de pașă. Mie mi s-a părut decentă. Astăzi casa lui Derviş - Pasă este sediul Muzeului Etnografic.
Ne apropiem din nou de zona verde. Soldaţii turci sunt cam constipaţi şi îndârjiţi şi se uită urât la cei ce se apropie şi se uită. Şi de fapt tot ce apără sunt nişte derăpănături. Cu toate astea tot am reuşit să fac o poză.
Aproape găsim biserica armeană. Aceasta se afla într-o curte mare şi spaţioasă. Este închisă însă tot putem zări câte ceva pe geamuri. Pare să fi fost părăsită.
Mergem iar pe străduţe înguste, trecem pe lângă un han şi o moscheie şi ne oprim în faţa Palatului Colonial Britanic. Astăzi aici este sediul Tribunalului. Clădirea mă duce cu gândul la construcţiile britanice din India văzute pe la TV.
Vis-a-vis se găseşte o altă clădire istorică, sediul Poștei.
Şi uite aşa ajungem şi în centrul turcesc al Nicosiei. Simbolul acesteia este Coloana Veneţiană, plasată în mijlocul unei pieţe largi. Coloana este făcută din granit şi se crede că în trecut a făcut parte dintr-un templu închinat lui Zeus aflat în oraşul Salamis. A fost adusă în Nicosia în 1550, iar din 1915 se găseşte în acest loc, Piaţa Sarayonu.
Mergem spre Poarta Kyrenia, urmând bulevardul cu acelaşi nume. Poarta e cu totul altfel decât sora ei Famagusta. Turcii au lăsat-o izolată de ziduri pe un scuar dintre şosele. Aici găsiţi un centru de informare turistică.
Poarta Kyrenia şi statuia lui Ataturk
În faţa porţii, dar în afara zidurilor cetăţii se gasete o statuie a lui Ataturk, primul preşedinte al Turciei, care probabil că acum face multiple răsuciri în mormânt văzând ce a ajuns ţara sa iubită sub domnia lui Erdogan.
Şi pentru că de la atâta plimbare ne prinsese foamea din urmă am căutat să mâncăm undeva. Ne-am orientat pe lângă Poarta Kyrenia la un restaurant frecventat de localnici numit Merkez şi nu am dat greş. Pentru câţiva euro am mâncat ca un pașă! Am încercat ceva tradiţional, bineînţeles pe bază de carne de oaie, asezonat cu pilaf, cartofi, roşii, salate. O minunăţie. Recomand ca atunci când sunteţi în străinătate să întrebaţi pe localnici să vă recomande un loc unde ar mânca şi ei. Şi încă ceva, când ajungeţi în Ciprul de Nord încercaţi să beţi Ayran, seamănă cu jintiţa.
Ce ar mai fi de spus. De lângă poarta Kyenia puteţi lua microbuz spre castelul Sf. Ilarion şi staţiunile Kyrenia( turcii îi sun Gîrne ) şi Belpais. Nu puteţi afla nicăieri un orar al autobuzelor. Mergeţi acolo şi aşteptaţi că vine unul şi opreşte. Ce e aiurea este că transportul se face de fapt cu microbuze vechi lipsite de aer condiţionat. Deşi ne-ar fi plăcut mult, nu am riscat o asemenea călătorie cu Maria care deja părea deranjată de căldură.
Puţin mai târziu se petrece faza zilei. Vine la mine un turc şi mai mult prin semne mă roagă cât poate el de respectuos să îl las să îşi facă un selfie cu Maria. Bineînţeles că îl las însă apoi îl urmăresc cu privirea. Trece strada şi merge la nişte amici de-ai lui şi le arată poza. Fată dragă, hai să plecăm de aici, că mă trezesc că rămân fără tine.
În drum spre punctul de control trecem pe lângă Buyuk Hamam, băile turceşti din Nicosia de Nord. Înainte de a trece de linia verde ne mai răsfăţam cu câte o porţie de îngheţată. Nu de altă dar în cealaltă parte a străzii costă cu 25-30% mai mult.
Trecem iarăşi prin punctul de control, străbatem toată strada Ledra, intrăm în câteva magazine. Maria a adormit. Într-un magazin vine un cuplu de negri însoţit de fetiţa lor de vreo 2 ani, mică şi parcă şi mai neagră ca părinţii ei. O observă pe Maria şi se apropie de ea cu paşi mici-mici având cea mai mare grijă să nu o trezească. Mi-ar fi plăcut să văd reacţia Mariei la întâlnirea cu un copilaş de culoare. Probabil că ar fi fost una normală fiindcă nu te naşti rasist, eventual înveţi să fi rasist.
Şi uite aşa se termină şi incursiunea noastră în Nicosia. Revenim la maşină. Următoarele nopţi de cazare le avem în oraşul Larnaca. Pe drum însă mai găsim câte ceva interesant de vizitat.
Primă excursie am făcut-o la Mănăstirea Stavrouni, aflată la 40km de capitala pe un vârf izolat de munte, într-un loc cu vedere de 360 de grade. De aici se vede cea mai mare parte a insulei Cipru. În zona se găsesc două mine de cupru.
Urcăm pe un drum sinuos, plin de curbe şi ne oprim la parcarea din fata mănăstirii. Poarta este închisă, doar o uşă mică de lângă este accesibilă publicului, dar şi asta este păzită. În câteva minute m-am lămurit de ce.
Femeile nu au voie să intre în incinta acestei mănăstiri. Este singura mănăstire cu o astfel de regulă din Cipru. Aşa că fetele mele trebuie să se bucure de peisajul deosebit şi de o vizită într-o mică bisericuţă aflată chiar lângă parcare.
De la poartă şi până la bisericuţă se urcă foarte abrupt. Călugării au fost însă ingenioşi şi şi-au amenjat grădini şi solare pe nişte terase săpate în stâncă. Am văzut destui care se îngrijesc de ele. Viaţa călugărilor de aici este una aspră, asemenatoare cu cea de la Muntele Athos din Grecia.
În sfârşit ajung în faţa bisericii. Aşa credeam eu. Înăuntru, e un hol în care ţi se spune clar că nu ai voie să faci poze, că dacă te prind îţi confisca cardul şi alte ameninţări de genul ăsta. În fine, urmez nişte indicatoare, urc nişte scări, ies afară şi abia apoi dau de biserică. Aceasta e o surpriză totală. E micuţă, plină de picturi interesante însă piesa de rezistenţă este o cruce mare de argint. În ea se găsesc părticele din crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Un călugăr din biserică mă întreabă de unde sunt şi pare uşor înviorat când îi spun că sunt dn România. Majoritarea vizitatorilor sunt ruşi şi bineînţeles greci. Îmi dăruieşte o fotografie cu crucea mare de argint.
Un articol detaliat despre Mănăstirea Stavrouni găsiţi aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-stavrovouni-67697.html
Revin la fetele mele şi ne mai bucurăm un pic de peisaj. Se vede marea, se vede oraşul Larnaca, se văd exploatările de cupru, se vede Nicosia, se vede până şi imensul steag al Ciprului Turcesc vopsit pe munte. Se văd munţii Troodos şi Vf. Olimp. Se vede aproape toată insula.
Orasul Larnaca văzut de la Mănăstirea Stavrouni
În drum mai facem un ocol care ne duce la Mănăstirea Sf. Mina şi ea pare-se celebra în Cipru. Ajungem către seară, parcarea e goală. Mănăstirea asta este ca o fortăreaţă, e înconjurată de ziduri. Seamănă cu unele mănăstiri din Bucovina noastră.
Odată intrat în interiorul cetăţii rămânem muţi de câte flori şi aranjamente sunt înăuntru. La mănăstirea Sf. Mina sunt maici şi asta explică în mare parte ordinea şi frumuseţea acestui loc. Nimerim în timpul slujbei. Intrăm împreună cu Maria iar măicuţele care cânta la strana par surpinse de apariţia unui copilaş atât de mic. Sunt aşa de surprinse că se opresc din cântat. Una dintre ele îşi revine şi după ce ne face semn să ducem fetiţa la icoane se reapucă de cântat.
Toţi ochii sunt pe Maria, iar fetiţa cea mică le răsplăteşte pe călugăriţe cu o privire gingaşă şi cu un zâmbet larg.
La plecare suntem serviţi cu un sirop făcut în mănăstire. Nu ştiu din ce era făcut însă a fost delicios. Foarte bun şi foarte rece. De la magazinul mănăstirii am cumpărat tot felul de chestii: şerbet, miere, sirop şi dulceaţă. Toate excepţionale.
Celelalte episoade dedicate Ciprului se găsesc aici:
http://bogdanbalaban.ro/551.html
http://bogdanbalaban.ro/552.html
http://bogdanbalaban.ro/554.html
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole