Cipru, episodul 3: Nicosia, Stavrounisi Agios Minas

Data publicarii: 10 iul 2017

Coborim asadar muntii in drum spre Nicosia. Iarasi avem parte de confuzie: pe multe indicatoare scrie Lefkosia, asa ii spun cipriotii greci Nicosiei. Turcii ii zic Lefkosa. Noroc ca pe un indicator scria mic in paranteza si Nicosia.

Ajungem mai la cimpie si vedem in fata un nou lant muntos si stincos. Pe unul din acesti munti sunt desenate doua drapele imense: unul al Turciei si celalalt al Ciprului Turcesc. Acestea sunt pozitionate sfidator spre partea greceasca astfel incit acestea sa fie vazute de la zeci de kilometri.

Sub steagul turcesc scrie ceva ce s-ar traduce cam asa: Fericit cel ce este turc! Sub acest inscrie este numele autorului, insusi primul presedinte al turciei, Ataturk.

Inainte de a vizita orasul ne abatem un pic pe la locul de cazare aflat intr-un sat cam la 15km de capitala numit Anaiya. Conditiile de cazare sunt excelente si nu regretam deloc alegerea facuta. Locul se numeste Mel Apartament ( https://www.booking.com/hotel/cy/melpo-apartment.ro.html?aid=343347;label=operasoft-sdO15-343347;sid=35aa221b23091e7a89d8f01e9dab27d5 )


Plecam apoi spre capitala pe o autostrada faina. Intrarea in oras nu pune mari probleme, nu e deloc aglomeratie. Trecem prin cartiere, prin zona de bussiness cu cladiri de sticla. In Nicosia principalele atractii se gasesc in interiorul zidurilor cetatii asa ca orientati-va sa parcati pe undeva pe linga ea. In exterior veti gasi parcari fara taxa.

Noi am ales sa imbinam utilul cu placutul si am parcat la un supermarket in ideea de a ne aproviziona cind ne intoarcem din plimbare.

Prima impresie de spre Nicosia a fost ca este un oras urit. E plin de blocuri, toate diferite ca forma si etajare, dispuse cam haotic. Dar macar cei in masura au avut grija sa creeze mai multe bulevarde largi si sa evite astfel aglomeratia.

Nicosia este astazi singura capitala divizata din lume. Partea nordica( turceasca ) si cea sudica (greceasca ) sunt despartite de o asa-numita zona verde creata de ONU si controlata de soladati din intreaga lume. In aceasta zona verde se gaseste si aeroportul din Nicosia care este abandonat. Asadar inchipuiti-va piste, aparatura, hangare, terminale, totul lasat de izbeliste.

Zeci de ani relatiile dintre cele doua parti a fost tensionata in capitala, practic era foarte greu sa treci dintr-o parte in alta. Din 2003 situatia s-a mai relaxat si pe baza de pasaport sau carte de identitate se poate trece dintr-o parte in alta.

Si inca un fapt insolit: Nicosia si Bucuresti sunt orase infratite.

Asadar, de la supermarket ajungem relativ usor si repede in exteriorul zidurilor cetatii. Cetatea are trei porti orientate catre directiile in care duc. Asadar avem pe partea greceasca Poarta Famagusta si Poarta Pafos. Iar pe partea turceasca Poarta Kyrenia.

Noi am intrat in cetate pe linga turnul Caraffa, pe bulevardul Pouliou kai Kapota. Imediat am cotit la stinga sa vedem si noi Poarta Famagusta.

Poarta Famagusta

Constructia este facuta in stil venetian si dateaza din secolul XVI. A fost folosita ca pasaj de trecere, ca depozit iar acum adaposteste un centru cultural.

Dupa asta cautam partea de granita cu zona verde si nu ne ia mult. Odata ajunsi pe strada Ermou intram intr-o lume ciudata. Una cu cladiri frumoase restaurate si alta cu cladiri distruse lasate asa. Steagurile cipriot si grecesc de o parte, cel turcesc si al Ciprului de Nord stau fata un fata despartite de ziduri, sirme ghimpate si soldati ONU. Strada Ermou trece prin zona verde si se sfirseste in zona turceasca.

 

Mergem cit putem de aproape de zona verde insa undeva gresim si ne ratacim un pic pe strazi.

Revenim insa in zona bisericii Faneroumeni pe care o vizitam. Faina!

Fata in fata cu biserica se gaseste Scoala Faneroumeni, prima scoala din Cipru dedicata exclusiv fetelor.

De aici nu mai este mult si ajungem pe strada pietonala Ledra. Aceasta este si ea impartita intre greci si turci. Pe partea greceasca, totul e frumos, modern, cu aer occidental. La un moment dat ajungem si la postul de control. Absurditatea situatiei politice din Cipru cred ca atinge aici maximul. Mergem la postul de control si un tip ne ia documentele si le scaneaza. Treaba asta insa dureaza ceva. Si oricum singura grija a lucratorilor de aici e sa scaneze documente. Nici macar nu se uita pe ele, la poze, la numarul de persoane.

Zona verde

Trecem prin zona verde si ne oprim la postul de control turcesc. Aici ni se scaneaza iara documentele. Dar parca si mai incet. La intoarcere aceeasi poveste. Nu mai bine se intelegeau ei ca oamenii si se dezvoltau impreuna in mod egal?

De cum ajungi la turci totul se transforma intr-un bazar. O tiganie cum era pe vremuri Piata Astra din Brasov. Poti cumpara pantofi sport marca Adibas, cristale Ceaikovski, genti Praga, aur galben, kebab si inghetata. Totul la preturi foarte bune. Moneda folosita este lira turceasca, insa majoritatea comerciantilor accepta si euro. In unele locuri puteti plati cu cardul.

Punctul TuristInfo de pe partea turceasca e o gluma. Este pazit de militari si nu poti gasi decit hartile oraselor Nicosia si Kyrenia( sau Girne, cum ii zic ei ) In rest nu e nimeni cu care sa vorbesti. Harta Nicosiei nu are pe ea decit obiectivele din Ciprul Turcesc.

Prima impresie este ca Ciprul de Nord e binisor ramas in urma. Ceea nu e neaparat rau, ca ii da asa un aer asa mai retro. Ce e cu adevarat aiurea este ca si masinile par a fi din alta epoca si poate ca si de aceea se remarca prin mult fum degajat in atmosfera.

Nu am stat foarte mult in partea turceasca, am fost doar pina la vechiul bazar, unde puteai sa iti cumperi fructe, sa fumezi narghilea, sa bei cafea turceasca. Sau sa joci carti. Preturile sunt insa mult sub cele din Ciprul Grecesc. Asa ca, cel putin pentru mincare va recomand partea turceasca.

Linga bazar se afla o foarte mindra catedrala gotica. Dar ceva nu e in regula cu ea: in primul rind partea de sus a turnurilor a fost transformata in minarete. Si in al doilea rind, se numeste Moscheia Selimiye. Asadar baietii n-au stat prea mult pe ginduri si au transformat biserica in moscheie. Ca asa a vrut Alah.

Nu am mai stat foarte mult in zona turceasca fiindca deja venea seara. Dar ne facusem o idee si urma sa revenim in ziua urmatoare.

Revenim pe strada Ledra trecem iarasi prin absurdul proces de verificare a pasapoartelor si ne gasim iarasi pe partea greceasca a strazii Ledra. O parcurgem de data asta pina la capatul ei sudic. E plin de magazine elegante, de cafenele. Gasesti Mc Donald’s, KFC, Starbucks si tot ce vrei. Deasupra strazii sunt prinse niste parasolare mari de pinza care sa te fereasca de soare si canicula. Apropo, afara era 34 de grade.

Mergem asadar pina la capatul strazii Ledra care se termina linga Bastionul D’Avila. De aici urcam pe zidurile cetatii si ne indreptam spre una din iesiri. Niste musulmani cu turbane, iesiti in fata  moscheii Bayraktar se uita urit la noi. Sau poate mi se pare. Si Ramona insa are acelasi sentiment.

Continuam ajungem si la bastionul Kostanza dupa ce trecem de el iesim pe bulevardul Arhiepiscop Makarios. Mergem sa recuperam masina din parcarea de la supermarket, facem si cumparaturi si ne indreptam spre locul de cazare.

Proprietarul e un tip tare de treaba. Are trei copii si o gramada de jucarii. Pe Maria noastra e bucurie mare. Ne ofera niste fructe locale, nu mai stiu cum le zice, dar au fost delicioase.

Dimineata plecam cu forte proaspete sa colindam capitala Ciprului. De data asta era sa intram in Ciprul Turcesc cu tot cu masina ca GPS-ul stia el o scurtatura. Am intors la timp. Ca sa calatoresti cu masina in Ciprul Turcesc cu masina e complicat pentru ca trebuie sa faci o noua asigurare. Insa in caz de incident, respectiva asigurare nu e recunoscuta de autoritatile din Ciprul Grecesc, de unde am inchiriat masina. Asa ca mai bine spun pas.

Gasim un loc fain de parcare aproape de cetate si purcedem la drum. Prima data vizitam centrul TuristInfo din Ciprul Grecesc. Din fericire aici ai si cu cine discuta. Primesc o harta si observa ca obiceiurile proaste se preiau si se pastreaza usor. Harta contine numai obiectivele din Ciprul grecesc, s-a procedat similar cu (in)amicii turci.

De aici cumpar un album foto cu cele mai faine locuri din Cipru.

In fine ai ce vedea si in Nicosia sunt citeva muzee interesante( Muzeul Bizantin, Muzeul Ciprului, Casa Dragoman, Muzeul Motocicletelor ). Noi insa trebuie sa ne mulam in a vizita obiective potrivite atunci cind calatoresti cu un bebelus de un an si noua luni. Am mers pe citeva stradute din apropiere Ledrei. Atmosfera este frumoasa, lumea este relaxata. Maria este azi tare simpatica si multa lume de pe strada intoarce capul dupa ea. Sau se opreste sa se se joace putin cu ea.

Poposim la parterul unei cladiri inalte, asa-numitul Observator. Aici poti sa te cocoti pina la etajul 11 si sa admiri capitala si imprejurimile de la inaltime. Asta teoretic.













Sus este insa si un mic muzeu ce povesteste despre istoria orasului Nicosia. De asemenea in centrul salii se gasete un loc unde este proiectat un film in care esti purtat de la intemeierea Nicosiei si pina in zilele noastre. Intrarea la Observator costa 2 euro, iar acesta este deschis intre orele 9-17.

Revenim in strada Ledra cu gindul de a trece te teritoriul constrolat de turci. Din fericire este destul de devreme si la puctele de control nu e coada deloc. Asa ca ne teleportam iarasi din Europa civilizata intr-un bazar oriental. De data asta avem idee cam pe unde sa mergem si unde gasesti cite ceva de vazut.

 



 

Dupa o inghetata binemeritata ne oprim la cel mai vestit han din zona, Buyuk Han, pe numele lui. E o constructie faina din piatra, cu un etaj. Astazi adaposteste un centru cultural si mestesugaresc. Iti poti cumpara tot felul de chestii lucrate de mina de catre artistii locali.

Ce m-a impresionat foarte mult in partea turceasca este ca aparent doar barbatii muncesc fie ca e vorba de vindut aur, suc, inghetata, de tuns ori barbierit, fie ca e vorba de gatit. Femeile de pe strada sunt insa in majoritate turiste.

Mergem din nou catre biserica gotica cu minaret si exploram putin zona din jurul ei. Am aruncat o privire si inauntru insa personal nu am fost impresionat cu nimic.

Oricum incep sa imi fac griji. Turcii intorc capul capul intr-o veselie dupa fata noastra. Sper sa il apuce pe careva vreo idee sa o rapeasca si s-o duca in vreun serai.

Mergem apoi spre The Eaved House. Nu stiu cum se traduce asta. Este o cladire in forma literei L, cu curte faina si o gramada de geamuri. A servit mai mutor scopuri de la locuinte, la magazine. Acum este un centru dedicat activitatilor artistice.

Tot in vecinatatea propiata se gaseste Lapidary Museum, ce gazduieste fragmente din cladiri demolate. Asadar un fel de muzeu arheologic.

Pasii ne poarta apoi spre fosta resdinta a lui Dervis - Pasa. Nu stiu cine a fost pasa asta dar pe mie m-a atras ideea de a vedea cit de barosana poate fi o casa de pasa. Mie mi s-a parut decenta. Astazi casa lui Dervis - Pasa este sediul Muzeului Etnografic.

Ne apropiem din nou de zona verde. Soldatii turci sunt cam constipati si indirjiti si se uita urit la cei ce se apropie si se uita. Si de fapt tot ce arapa sunt niste derapanaturi. Cu toate astea tot am reusit sa fac o poza.



Aproape gasim biserica armeana. Aceasta se afla intr-o curte mare si spatioasa. Este inchisa insa tot putem zari cite ceva pe geamuri. Pare sa fi fost parasita.

Mergem iar pe stradute inguste, trecem pe linga un han si o moscheie si ne oprim in fata Palatului Colnial Britanic. Astazi aici este sediul Tribunalului. Cladirea ma duce cu gindul la constructiile britanice din India vazute pe la TV.

 

 

Vis-a-vis se gaseste o alta cladire istorica, sediul Postei.

Si uite asa ajungem si in centrul turcesc al Nicosiei. Simbolul acesteia este Coloana Venetiana, plasata in mijlocul unei piete largi. Coloana este facuta din granit si se crede ca in trecut a facut parte dintr-un templu inchinat lui Zeus aflat in orasul Salamis. A fost adusa in Nicosia in 1550, iar din 1915 se gaseste in acest loc, Piata Sarayonu.

Mergem spre Poarta Kyrenia, urmand bulevardul cu acelasi nume. Poarta e cu totul altfel decit sora ei Famagusta. Turcii au lasa-o izolata de ziduri pe un scuar dintre sosele. Aici gasiti un centru de informare turistica.

Poarta Kyrenia si statuia lui Ataturk

 

In fata portii, dar in afara zidurilor cetatii se gasete o statuie a lui Ataturk, primul presedinte al Turciei, care probabil ca acum face multiple rasuciri in mormint vazind ce a ajuns tara sa iubita sub domnia lui Erdogan.

Si pentru ca de atita plimbare ne prinsese foamea din urma am cautat sa mincam undeva. Ne-am orientat pe linga Poarta Kyrenia la un restaurant frecvantat de localnici numit Merkez si nu am dat gres. Pentru citiva euro am mincat ca un pasa! Am incercat ceva traditional, bineinteles pe baza de carne de oaie, asezonat cu pilaf, cartofi, rosii, salate. O minunatie. Recomand ca atunci cind sunteti in strainatate sa intrebati pe localnici sa va recomande un loc unde ar minca si ei. Si inca ceva, cind ajungeti in Ciprul de Nord incercati sa beti Ayran, seamana cu jintita.

Ce ar mai fi de spus.De linga poarta Kyenia puteti lua microbuz spre castelul Sf. Ilarion si statiunile Kyrenia( turcii ii sun Girne ) si Belpais. Nu puteti afla nicaieri un orar al autobuzelor. Mergeti acolo si asteptati ca vine unul si opreste. Ce e aiurea este ca transportul se face de fapt cu microbuze vechi lipsite de aer conditionat. Desi ne-ar fi placut mult, nu am riscat o asemenea calatorie cu Maria care deja parea deranjata de caldura.

Putin mai tirziu se petrece faza zilei. Vine la mine un turc si mai mult prin semne ma roaga cit poate el de respectuos sa il las sa isi faca un selfie cu Maria. Bineinteles ca il las insa apoi il urmaresc cu privirea. Trece strada si merge la niste amici de-ai lui si le arata poza. Fata draga, hai sa plecam de aici, ca ma trezesc ca raman fara tine.

In drum spre punctul de control trecem pe linga Buyuk Hamam, baile turcesti din Nicosia de Nord. Inainte de a trece de linia verde ne mai rasfatam cu cite o portie de inghetata. Nu de alta dar in cealalta parte a strazii costa cu 25-30% mai mult.

Trecem iarasi prin punctul de control, strabatem toata strada Ledra, intram in citeva magazine. Maria a adormit. Intr-un magazin vine un cuplu de negri insotit de fetita lor de vreo 2 ani, mica si parca si mai neagra ca parintii ei. O observa pe Maria si se apropie de ea cu pasi mici-mici avind cea mai mare grija sa nu o trezeasca. Mi-ar fi placut sa vad reactia Mariei la intilnirea cu un copilas de culoare. Probabil ca ar fi fost una normala fiindca nu te nasti rasist, eventual inveti sa fi rasist.

Si uite asa se termina si incursiunea noastra in Nicosia. Revenim la masina. Urmatoarele nopti de cazare le avem in orasul Larnaca. Pe drum insa mai gasim cite ceva interesant de vizitat.

Prima excursie am facut-o la Manastirea Stavrouni, aflata la 40km de capitala pe un virf izolat de munte, intr-un loc cu vedere de 360 de grade. De aici se vede cea mai mare parte a insulei Cipru. In zona se gasesc doua mine de cupru.

Urcam pe un drum sinuos, plin de curbe si ne oprim la parcarea din fata manastirii. Poarta este inchisa, doar o usa mica de linga este accesibila publicului, dar si asta este pazita. In citeva minute m-am lamurit de ce.

Femeile nu au voie sa intre in incinta acestei manastiri. Este singura manastire cu o astfel de regula din Cipru. Asa ca fetele mele trebuie sa se bucure de peisajul deosebit si de o vizita intr-o mica bisericuta aflata chiar linga parcare.

De la poarta si pina la bisericuta se urca foarte abrupt. Calugarii au fost insa ingeniosi si si-au amenjat gradini si solare pe niste terase sapate in stinca. Am vazut destui care se ingrijesc de ele. Viata calugarilor de aici este una aspra, asemenatoare cu cea de la Muntele Athos din Grecia.

In sfirsit ajung in fata bisericii. Asa credeam eu. Inauntru, e un hol in care ti se spune clar ca nu ai voie sa faci poze, ca daca te prind iti confisca cardul si alte amenintari de genul asta. In fine, urmez niste indicatoare, urc niste scari, ies afara si abia apoi dau de biserica. Aceasta e o surpriza totala. E micuta, plina de picturi interesante insa piesa de rezistenta este o cruce mare de argint. In ea se gasesc particele din crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos.

Un calugar din biserica ma intreaba de unde sunt si pare usor inviorat cind ii spun ca sunt dn Romania. Majoritarea vizitatorilor sunt rusi si bineinteles greci. Imi daruieste o fotografie cu crucea mare de argint.

Un articol detaliat despre Manastirea Stavrouni gasiti aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-stavrovouni-67697.html





Revin la fetele mele si ne mai bucuram un pic de peisaj. Se vede marea, se vede orasul Larnaca, se vad exploatarile de cupru, se vede Nicosia, se vede pina si imensul steag al Ciprlui Turcesc vopsit pe munte. Se vad muntii Troodos si Vf. Olimp. Se vede aproape toata insula.

Orasul Larnaca vazut pe la Manastirea Stavrouni

In drum mai facem un ocol care ne duce la Manastirea Sf. Mina si ea pare-se celebra in Cipru. Ajungem catre seara, parcarea e goala. Manastirea asta este ca o fortareata, e inconjurata de ziduri. Seamana cu unele manastiri din Bucovina noastra.

Odata intrat in interiorul cetatii ramanem muti de cite flori si aranjamente sunt inauntru. La manastirea Sf. Mina sunt maici si asta explica in mare parte ordinea si frumusetea acestui loc. Nimerim in timpul slujbei. Intram impreuna cu Maria iar maicutele care cinta la strana par surpinse de aparitia unui copilas atit de mic. Sunt asa de surprinse ca se opresc din cintat. Una dintre ele isi revine si dupa ce ne face semn sa ducem fetita la icoane se reapuca de cintat.

Toti ochii sunt pe Maria, iar fetita cea mica le rasplateste pe calugarite cu o privire gingasa si cu un zimbet larg.

La plecare suntem serviti cu un sirop facut in manastire. Nu stiu din ce era facut insa a fost delicios. Foarte bun si foarte rece. De la magazinul manastirii am cumparat tot felul de chestii: serbet, miere, sirop si dulceata. Toate exceptionale.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017