Fuse şi se duse şi a doua ieşire prin munţi de anul ăsta. E un pic cam impropriu spus că am fost pe munte dar zona cutreierată aparţine, geografic vorbind, de Piatra Craiului. Am ales un traseu-plimbare prin zone extrem de pitoreşti: Fântâna lui Botorog - Sat Măgura - Sat Peştera - Şaua Joaca - La Table - Prăpăstiile Zarneștilor - Fântâna lu Botorog. Toată distracţia a durat fix şase ore.

Ziua de 17 ianuarie a fost una rece de dimineaţă. Ne-am dat cam cu greu plecaţi şi după ce am coborât din maşină prima reacţie a fost Brrrr! Ştiam însă că ne vom încălzi repede pe urcuşul prin pădure până în Măgura. Şi aşa a fost. Deşi era ger şi zăpada ne scârţia sub paşi pe porţiunea de pădure muşchii încep să lucreze şi începem să ne mai descheiem pentru a ne răcori.


Cam într-o jumătate de oră ajungem la intrarea în sat. La prima intersecţie cotim dreaptă spre Peştera. Oamenii stau în casă la căldurica, locurile par părăsite. Cu cât ne îndreptăm spre Peştera cu atât vilele somptuase se împuţinează lăsând loc caselor tradiţionale. Deh..cu jeepul nu se poate ajunge chiar peste tot, din fericire.


Urmăm drumul ce merge spre o mănăstire nouă de care nu aveam ştiinţă şi care se numeşte Mănăstirea Peştera. O construcţie mare, ridicată undeva pe o vale lângă ea găsindu-se o clădire cu etaj ce te duce cu gândul la un hotel. Cam monstruos tot complexul ăsta mânăstiresc, e departe de smerenia primilor călugări. Dar astea sunt alte probleme.

Ne continuăm drumul spre satul Peştera. Nu suntem singurei, ci mai avem pe traseu un grup de patru cu care o vreme ne tot depăşim. Ajungem primii mai sus de Casa Folea unde este răscruce de trasee.
- triunghi galben spre Cabana Curmătura prin Vlădușca - 2 ore jumate - 3 ore
- cruce roşie spre Moeciu de Jos - 2 ore jumate - 3 ore
- cruce roşie spre Refugiul Grind prin La Table - 2 ore - 2 ore jumate
- banda roşie spre Zarneşti - 2 ore


Aşadar schimbăm marcajul, mergem acum pe cruce roşie. Drumul larg continuă pe o curbă de nivel care ne scoate pe o vale. Aici intrăm în pădure. Urcuşul e uşor şi ne scoate în Poiana Joaca. Trecem la un alt etaj climatic, stratul de zăpadă e ceva mai consistent. Vântul începe să bată iar zăpada cade de pe copaci. Ieşim din pădure într-o poiană largă, extrem de frumoasă. În dreapta se vede o stână, în față creasta Craiului dansează cu norii dezvăluind părţi prin ferestre de lumină din când în când.

Vântul ne bade în față atacându-ne cu pulver fin. Socotim că e bine să ţinem traseul şi să nu ne abatem pe la stână. Aşa că străbatem poiana spre Şaua Joaca. Intrăm iarăşi în pădure pentru puţin timp şi, ca prin minune vântul, se opreşte.

Ieşim în Şaua Joaca. Unde dăm de câţiva buşteni, de o vatră şi un proţap. Facem un popas scurt şi admirăm de sus zonele defrişate. Aici s-a petrecut un jaf înfiorător! Din când în când vedem bucăţi de crestă dar preţ de doar câteva secunde.

Meregem la vale dar foamea ne ajunge din urmă. Aşa că ne oprim preţ de un sandviş şi o cană de ceai într-un loc din care care putem admira creasta. Da, am avut noroc şi preţ de câteva minute atmosfera s-a limpezit. Înfulec repede şi fac poze până îmi îngheaţă mâinile.


Ne continuăm drumul şi ajungem la o altă mare intersecţie de trasee în locul numit La Table. Noi vom alege să mergem pe crucea roşie spre Zarneşti prin Prăpăstiile Zarnestilor. O vreme drumul nostru este comun cu triunghiul roşu care duce la Cabana Curmătura( 2-3 ore de La Table ).


Aproape de finalul poienii triunghiul roşu merge spre stânga iar noi intrăm în pădure traversând un pârâiaş. Ajugem în scurt timp la capătul unui drum forestier. Ultimul loc de unde avem baftă să mai admirăm creasta printre nori. De aici lucrurile sunt simple: ţinem la vale drumul forestier.

Ne intersectam pentru a doua oară cu triunghiul galben ce vine de la Peştera şi duce la Curmătura. Intrăm într-o porţiune scurtă de chei. Câţiva bolovani s-au desprins de pe un versant şi acum se hodinesc în mijlocul drumului.

Dăm de urme de maşină, vreau să cred că aparţin Land Roverului de la Parcul Naţional. Poteca părăseşte drumul forestier coborând în Cheile Pisicii. De data asta alegem să ţinem drumul forestier din două motive: primul ar fi că nu am mai fost niciodată pe bucata asta de forestier( Cheile Pisicii le-am vizitat cu mai multe ocazii, ultima oară a fost în primăvara trecută), iar al doilea ar fi acela că vrem să intrăm un pic pe Valea Curmăturii să vedem cascadele îngheţate.

Până la urmă a fost plăcută şi plimbarea pe forestier care coboară alene până la o intersecţie cu un alt drum care bănuiesc a fi cel care duce la Cabana Curmătura. Continuăm coborârea şi mai jos dăm de o cruce.

- Ce s-o fi întâmplat de e cruce tocmai aici? se întreabă Ramona
- Vreun accident. Dar hai să citim.

Şi într-adevăr un tânăr de 24 de ani a murit aici accidentat de un tractor. Câteva detalii legate de această tragedie mi-au fost aduse la cunoştinţă ulterior de domnul Andrei Costescu:

"Eram şi eu în zonă când s-a întâmplat respectiva dramă şi deşi eram doar copil îmi aduc aminte că persoana decedată nu a fost accidentată de tractor (aşa cum ai zis tu se înţelege că era pieton) ci era chiar una din cei doi bărbaţi care se aflau în tractorul care, coborând cu buştenii din pădure, a fost tras în râpă de greutatea acestora când au alunecat de pe drum. Una din cele 2 persoane a reuşit să se arunce din tractor, a doua nu a mai scăpat şi a fost strivită de tractor în momentul în care acesta s-a rostogolit. Cred că mai sunt şi acum table de la cabina tractorului acolo în vale. Întâmplarea a avut loc, dacă nu mă înşel, undeva în Decembrie".

Iată şi intrarea în Prăpăstii. Intrăm pe Valea Curmăturii cale de câteva minute până la prima cascadă. De aici încolo nu se mai poate urca doar cu echipament convenţional. Dar nu suntem dezamăgiţi fiindcă lumea de gheaţă este fascinantă. Peste tot sunt ţurţuri, straturi de gheaţă pe sub care se aude cum curge apa. Frumos şi îndemâna oricui.


Revenim în prăpăstii. Printre pereţii abrupţi vedem în faţă câteva utilaje forestiere.

Ce-o fi cu ele aici?


Puţin mai jos vine şi răspunsul: pe următoarea vale s-a amenajat un funicular şi se trag buştenii până în Prăpăstii. Apoi buştenii sunt aranjaţi frumos ceva mai jos, în aval de Cheile Pisicii. Din fericire este drumul este îngheţat altfel cred ne-am fi luptat cu o mocirlă de nedescris. E trist că se permit asfel de activităţii într-o zonă atât de pitorească.


Aproape de ieşirea din chei admiram o frumoasă operă de artă zămislită de apă şi ger: o cascadă împodobită cu dantelării şi flori de gheaţă. Frumos.