Prin Poiana Mărului

Data publicării: 20 apr 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Localitatea Poiana Mărului a devenit foarte cunoscută în Braşov în ultimii ani prin fabrica de mezeluri şi restaurantul Sergiana. Personal, nu am prea avut de a face cu acest loc, am trecut doar de câteva ori prin sat în drum spre sau dinspre Țara Făgăraşului. Mă distram aproape de fiecare dată citind un panou aflat la intrarea în localitate pe care scria sat european.

Din maşină satul se vede astfel: case de o parte şi de alta a unei văi destul de înguste iar în spatele lor dealuri abrupte. De sus, de pe creasta Pietrei Craiului, Poiana Mărului se vede drept o mare întindere de dealuri, cu case răzleţe care se pierd undeva înspre Măgura Codlei.


Acum cîteva săptămîni un mare și activ iubitor de munte, domnul Dinu Mititeanu( pentru cei ce nu îl cunosc, vizitați site-ul dumnealui: https://dinumititeanu.ro ) îmi sugera, văzând fotografiile de primăvară făcute la poalele Pietrei Craiului, o tură pe la Poiana Mărului. Am acceptat bucuros această propunere, mai ales că nu fusesem niciodată pe aceste plaiuri. Şi ţin să mulţumesc clujenilor că m-au dus la Poiana Mărului.

Zis şi făcut. Ne întâlnim de dimineaţă la ieşirea din Zărneşti. Domnul Dinu vine însoţit de soţia sa, Marlene, şi de alţi trei iubitori de munte. Ne grupăm cu maşinile şi parcam în centrul satului unde eram deja aşteptaţi de o trupă de braşoveni condusă de domnul Nae Preda.

Se fac prezentările, memoria mea îşi dovedeşte din nou ineficiența în a ţine minte nume noi şi de a face asocierea între nume şi chipuri. Dar nu-i bai că ne-om obişnui unii cu alţi pe drum. Astăzi vom parcurge un traseu care urmează un track înregistrat pe GPS. Conducătorul grupului va fi astăzi Marlene care ne ghidează după aparat. Mergem undeva în dreapta văii pe un drum asfaltat pe care îl părăsim pe un pod. Urmează o porţiune de drum mai noroioasă care ne aduce repede pe culme. În timpul urcării renunţăm încet-încet la polare şi geci fiindcă suntem răsfăţaţi de un soare blând de primăvară.

Privind în spate vedem Piatra Craiului dintr-un unghi cu totul neobişnuit: suntem cam pe aceeaşi direcţie cu linia crestei. Piatra Mică se vede în întregime din lateral şi de asemenea avem o bună vedere cu Valea Crăpăturii şi Şaua Crăpăturii.

Pe drum domnul Dinu ne povesteşte diverse experienţe trăite în munţi. Sunt genul acela de poveşti care te fac să visezi cu ochii deschişi şi să îţi doreşti să ajungi sau să revii în locuri de o frumuseţe magică. Aparatele de fotografiat încep să intre în funcţiune. Căutam unghiuri subiecte interesante. La un moment dat întâlnim o doamnă în vârstă alături de nepotelui ei. Acesta este foarte ruşinos şi se ascunde mereu după fusta bunicii.

- Cum te cheamă? îl întreb
- Gheorghe! Îmi răspunde o voce de undeva din spatele fustei
- Şi pe tatăl meu îl cheamă Gheorghe şi pe bunicul meu la fel. Hai să îţi fac o poză, vrei?


Aici se pare că nu am fost suficient de convingător, copilaşul nu a vrut să se lase fotografiat.

Din când în când trecem pe lângă gospodării izolate. Dăm bineţe ţăranilor de la porţi şi trecem acompaniaţi de lătratul câinilor. Întâlnim un nene fain pe care domnul Dinu îl abordează:

- Bună ziua!
- Bună ziua! răspunde bătrânul.
- Ia spune, bade, cum îi la munte, îi fain?
- Fain, fain!
- Dar iarna, când e zăpadă mare şi e viscol, atunci cum e ?
- Ee....Atunci e şi mai fain!!!


Un răspuns inedit spune domnul Dinu care e de părere că de regulă omul ajunge să aprecieze frumuseţea unui loc atunci când nu locuieşte sau nu MAI locuieşte în el. Drumul nostru coteşte la stânga la umbra unei pădurici. E noroi destul de mare şi de aceea alegem ca o perioadă să mergem prin iarbă. De undeva din faţă se aude zgomot mare de motoare. Apar câţiva inşi mândrii nevoie de mare de isprăvile lor pe două sau patru roţi.

Noi însă ne vedem de ale noastre şi urcăm pe un plai unde avem parte de o imagine insolită. Un ţăran duce la vale o oaie legată cu o sfoară şi un miel.

- Domnule, matale duci oaia la vale de zici că e legată cu o lesă, aşa cum îşi plimbă doamnele câinii la oraş.

Suntem într-un loc deschis şi semnalul GPS-ului se pierde. Marlene îl caută şi-l găseşte în timp ce domnul Dinu ocheşte un copac pe un deal aflat în apropiere şi decretează:

- Acolo facem popas.

Şi într-adevăr locul a fost foarte bine ales căci de una din crengi era atârnat un leagăn. Aşadar..parc de distracţii extrem în aer liber. Şi pe deasupra şi gratis. Nae Preda este foarte tonic şi dă startul petrecerii în leagăn. Mai mult lansează o provocare tuturor participanţilor: aceea de a se da atât de tare în leagăn încât să se poată prinde de o cracă şi să coboare pe ea.


În general lumea nu se aventurează însă Nae îi impulsionează ( la propriu şi la figurat ) pe toţi cei ce se dau în leagăn. Până la urma Nae este primul care duce la îndeplinire provocarea de mai sus, e drept cu ceva emoţii. Serghiei îi urmează exemplul fiind avantajat de constituţia longilină şi de kilogramele în minus. Colegul nostru basarabean oferă o adevărată lecţie de elasticitate şi agilitate.

Părăsim cu greu copacul şi leagănul. Domnul Dinu îl botează Dealul cu Leagăn. Căutăm să ne închidem circuitul. GPS-ul ar trebui să ne aducă exact în locul în care am lăsat maşinile. Dar până atunci mai avem de umblat, de admirat dealuri şi munţi( Bucegii încep să se zărească spre sud ), de povestit vrute şi nevrute.


Ajungem din nou lângă o gospodărie izolată. Domnul Dinu ne arată în curte un loc împrejmuit cu gard unde se văd flori galbene. Să fie o grădină cu flori? Şi totuşi de ce e locul împrejmuit şi de ce gardul e aşa înalt? Ne apropiem şi dezlegam misterul: vedem două cruci, iar florile sunt aşezate pe două morminte. În Poiana Mărului astfel de morminte sunt ceva obişnuit fiindcă aveam să mai descoperim cruci scrise în curţile sau grădinile oamenilor. Condiţiile grele de la munte detetrmină uneori ca oamenii să îşi îngroape morţii în propria bătătură.


Drumul nostru continuă pe plaiuri înalte. Ne oprim într-un loc superb, cu vedere faină spre Piatra Craiului, străjuit de furcituri. Aici constatăm că am greşit dealul pe unde trebuie făcută coborârea. Tot cu ajutorul GPS-ului ne întoarcem, mai întâi, pe nişte curbe de nivel iar apoi prin câteva gospodării la traseul corect. Sincer, eu speram că mai avem o vreme de colindat până în centrul satului însă o potecă ceva mai abruptă ne readuce rapid în civilizaţie. Nici nu ne dezmeticim bine şi suntem înconjuraţi de asfalt, betoane, maşini.


Tură se termină în locul unde a început. A fost un circuit minunat, lejer, în nişte locuri deosebit de frumoase în care cu siguranţă voi reveni. Închei mulţumind domnului Dinu pentru invitaţie şi tuturor colegilor de tură pentru că alături de ei am trăit o altă zi frumoasă.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024