Poveste de la Bârcaciu 3

Data publicării: 04 mai 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

La cererea publicului cititor vin cu o poveste proaspătă legată de o ieşire la Cabana Bârcaciu. De astă dată este vorba de o tură de primăvară, desfăşurată în zilele de 1 şi 2 mai, 2010 A.D. Am plecat de acasă patru, într-o componentă devenită tradiţională: Oana, Ramona, Ciprian şi eu.

După ce pregătim toate cele cuviincioase pentru o astfel de excursie, îndesam totul în maşină şi plecăm spre Avrig - Poiana Neamţului. E o zi foarte frumoasă cu vizibilitate excelentă ce ne permite să ne zgâim întruna la crestele încă înzăpezite ale Făgărașilor. În ciuda faptului că este 1 mai şi ne aşteptam la aglomeraţie, drumul se dovedeşte a fi destul de liber şi pe la 10:30 ajungem la Poiana Neamţului.

Găsim un loc bun de lăsat maşina, ne echipăm, punem pioleţii pe rucsac, rucsacii în spate, beţele în mâini şi o luăm la deal. Săgeata spune că traseul se aprcurge în două ore şi jumătate pe cruce roşie. Noi aveam să urcăm în 3 ore în condiţiile câtorva pauze de fotografie.


Drumul până la cabană nu pune probleme deosebite. Pârâul e umflat şi face zgomot mare undeva sub noi. La un moment dat îl traversăm pe un podeţ nou făcut din buşteni. Ne oprim, luăm apă, facem poze cu floricele. Începem urcarea pe serpentine lungi şi line pe Piciorul Bârcaciului. Zgomotul apei se atenuează pe măsură ce câştigăm altitudine. Ajungem pe coama şi începem să auzim zgomotul făcut de apa Avrigului. Puţin mai sus fondul sonor e dominat de cântece feluritelor păsări ce domiciliază în aceste păduri. E o  vreme superbă, soare, cer albastru, cald.


Facem a doua pauză mare. Ne hodinim pe un buştean aflat lângă un covor mare de Floarea Paştelui. Pe măsură ce ne apropiem de cabană drumul nostru începe să fie acompaniat de brânduşe din ce în ce mai multe. Ieşim din pădure şi de sus de undeva se aude o voce:

- Bogdane, hai Bogdane vino mai repede! E amicul Nicu de la Tălmaciu venit şi el aici însoţit de Gelu, fratele lui, şi Mihaela. Ne-am cunoscut tot aici, la Bârcaciu, acum aproape un an şi ne-am mai întâlnit în august 2009 pe creasta Făgăraşului. Ei au urcat mai repede decât noi şi sunt nerăbdători să meargă şi mai sus.

Salutăm pe Nea Petre, cabanier legendar prin partea locurilor, şi aducem cu noi urările de bine din partea altori prieteni ai cabanei.

Ne uităm la fața pe care trebuie să o urcăm. E plină de zăpadă şi se văd urme care urca pieptiş pe un culoar continuu de zăpadă. Pe alocuri culoarul, văzut de la cabană, pare a fi aproape vertical.

Lucrurile evoluează astfel:

- Cât de nebun trebuie să fi să urci pe acolo?

Facem o şedinţă scurtă: e o zi prea frumoasă ca să nu încercăm să urcăm astăzi pe platoul de deasupra cabanei. Hotărâm să lăsăm pioleţii la cabana gîndidu-ne că beţele ne vor fi mai de folos astăzi. Şi aşa a fost.

Între timp pe coamă apar turişti. Aceştia îşi aleg un loc şi încep să se dea pe fund. Apar apoi la cabana uzi leoarcă şi încep să stoarcă diverse articole de îmbrăcăminte.

Punem parazăpezile şi începem să urcăm pe o limbă de zăpadă străjuită de covoare de brânduşe. De aici zăpada e continuă. Ieşim pe acel culoar de care vorbeam mai sus. Suntem la baza lui şi urmele sunt făcute cam pe o curbă de nivel. Apare de sus Nicu călare pe un sac de nylon.

Evaluăm scurt situaţia. Avem urme de schiuri, de la fiul lui Nea Petre întors recent de la un schi de primăvară, avem urme tăiate în zig zag( proastă idee), avem urme ce duc drept în sus.

- Bun...Şi acum noi pe unde o luăm?
- Păi..drept în sus!


Totuşi condiţiile la faţa locului au fost prietenoase. Urcăm fără probleme şi ajungem şi la zona abruptă. Şi aici zăpada ţine bine şi nu întâmpinăm dificultăţi deosebite, bineînţeles urcând cu toată atenţia cuvenită.

- Şi oare cât de nebun trebuie să fi să cobori pe aici? Asta e altă poveste.
- Când ne întoarcem o luăm pe undeva prin dreapta.


Ajungem pe platou în 80 de minute de la cabană. E ora 17. Privelişte de vis: în stânga Șerbota, Negoiul. În față vârful Scara. Spre stânga: Gârbova, vârfurile Ciortea, Vârtopul Roşu, Budislavu şi Suru. Ghicim şi locul în care se găseşte lacul Avrig, acum îngropat în omăt. Mai jos, stâna din Valea Avrigului începe să se ivească şi ea din zăpezi.


Începe să bată vântul. Noi hotărâm să menţinem linia crestei până într-un loc mai înalt unde este şi stâlp cu marcaj. Şi într-adevăr acel punct ne oferit privelişti frumoase în toate cele patru zări. Am stat mult la poze, la râs, la cumpene şi sărituri.


Şi cum toate lucrurile frumoase trebuie să aibă şi un sfârşit facem calea întoarsă. Oana şi Ciprian merg mai repede şi la un moment dat îi pierd din raza vizuală. Eu şi Ramona mergem spre dreapta şi începem să coborâm pe o porţiune în care zăpezile alternează cu zonele uscate. Îi văd în sfârşit pe Oana şi Ciprian. Ei au luat-o în jos tot pe unde am urcat. Noi vom coborî paralel cu ei.

Pe măsură ce ne apropiem de cabană soarele devine mai puternic şi ajungem să prindem bronz de primăvară. Suntem cam înfometaţi drept pentru care savurăm o ciorbă bună făcută de Coana Mariana.

Puţin mai încolo grupul cel mare de care povesteam încinge un foc de tabără. Atmosfera e veselă condimentată de o anume cantitate de vin. Stăm de vorbă la masă şi încercam să prindem câteva cadre cu apusul soarelui. Începe să bată vântul şi se răceşte un pic.

Noaptea ce a urmat a fost cam albă. Am stat în camera mică, din spate, şi am avut parte de un sforăitor venit drept din Liga Campionilor, cu un volum ce ar face să roşească şi o ceată de motociclişti enduro. Aşadar..odihna a fost cam puţină.


Pentru ziua următoare aveam programată o ieşire în Valea Avrigului până casacadă şi până la stână. Colegii mei sunt şi ei cel puţin la fel de nedormiţi ca şi mine, iar atmosfera blândă din jurul cabanei îi face să îşi dorească să lenevească la soare.

Până la urma singurul amator de drumeţie este Nicu. Împreună cu el aveam să cobor pe punct albastru, cam 45 de minute până în Valea Avrigului. Am traversat numeroase izvoare şi limbi de zăpadă. Pe potecă nu am găsit decât urmele sălbăticiunilor şi tot felul de căcăreze. Ajungem şi în vale. În stânga e o cascadă aflată la capătul unei limbi mari de zăpadă. Mai jos, zgomot mare. Anul trecut poteca ne-a dus până într-un loc de unde se auzea că se prăvale apa.


- Hai să vedem unde e cascada. Dar înainte de asta să ne delectăm cu o nouă colecţie de ghiocei şi brânduşe. Părăsim marcajul şi găsim un culoar de unde zărim cascada. Apa are volum, cade cu forţă croindu-şi loc apoi printr-un canion scurt.

- Să merem să cercetăm!

Şi începem să coborâm o pantă abruptă înierbată şi cam umedă până jos la râu. Se vede treaba că trebuie să trecem pe malul celălalt şi apoi să urcăm vreo 20-30 de metri ca să putem vedea cascada în toată splendoarea. Traversăm folosindu-ne de nişte lemne, mărăcini şi aluviuni aduse, cine ştie când, de o viitură care fac un podeţ natural minunat peste râu.


Urcăm prin stânga canionului( în sensul de curgere al apei ) şi găsim repede un loc bun de stat şi fotografiat. Apa curge cu putere şi stropii de apă ajung până la noi. Stăm minute bune privind cascada şi intrarea apei în canion.

Apoi facem cale întoarsă şi încercam să facem cumva să fotografiem canionul dar nu e chip, pereţii sunt abrupţi, iar apa nu îţi lasa nici un locşor prin care să te strecori în el. În plus pare a fi destul de adâncă. Ne mulţumim să pozăm doar din aval.


Urcăm din nou panta cea umedă şi înierbată şi revenim în potecă. Acolo ne aşteaptă o mulţime de brânduşe şi o limbă de zăpadă. Păşim printre ele, ieşim din pădure şi descoperim două lucruri: partea de sus a cascadei şi un soi de tunel săpat de un mic pârâiaş pe sub zăpadă.


Ieşim pe undeva pe deasupra lui. Suntem pe fundul unui circ glaciar. Privim râul. Vara am admirat în drum spre Lacul Avrig un canion destul de lung şi cu mare diferenţă de nivel. Acum suntem destul de departe de el şi el vedem plin de zăpadă. Sub Ciortea şi Gârbova se văd bucăţi de zăpadă care au curs. În dreapta, peste râu, stâna începe să iasă de sub zăpezi. Vântul a adunat zăpadă în spatele ei creând un strat consistent ce depăşeşte acum un metru şi jumătate înălţime.


Asta e finalul ieşirii de azi. Nu mergem mai sus şi nici nu ne propunem. Revenim în poiana cu ghiocei şi brânduşe care stau frumos şi zâmbesc ca la fotograf.


Luăm câteva guri de apă înainte de a începe urcuşul la cabană. Privesc ceasul curios să văd cât o să ia urcarea. Prima porţiune e destul de abruptă apoi se domoleşte. Ajungem la cabana după 40 de minute şi constat că e prima dată când scot pe o porţiune de urcare un timp mai bun decât pe aceeași porţiune de coborâre.


Oana, Ramona şi Ciprian sunt la plajă în faţa cabanei. Probabil au reuşit să recupereze o parte din nesomnul de azi-noapte. Ne punem pe împachetat şi ne luăm rămas bun de la cabanieri şi de la Nicu.

Ne despărţim cu zâmbetul pe buze după două zile foarte frumoase. Nea Petre ne promite că data viitoare ne aduce un sforăitor şi mai straşnic!

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024