La plimbare în Piatra Mare

Data publicării: 26 mai 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

De vreo doi ani de zile conducătorii iubiţi ai ţării noastre s-au gândit să ne mai dea nişte zile libere. Şi aşa de bine s-au gândit că majoritatea zilelor instituite au picat pentru început sâmbătă ori duminica. În majoritatea ţărilor civilizate, într-o asemenea situaţie se acordă că zi liberă lunea care urmează. Din fericire, ziua a doua a Rusaliilor, ca şi ziua a doua a Paștilor, pică luni, aşa că în situaţia asta nu mai putem fi fentaţi.

Aşadar, urmau 3 zile libere. După potopul de sâmbătă şi îndreptarea vremii de duminică, luni ne hotărâm să alegem cea mai la îndemână varianta: Piatra Mare. Ne strângem cinci, de la dreapta la stânga: Sorin , Cornelia, Ioana, Ramona şi Bogdan.


Alegem o urcare pe traseul Şirul Stâncilor, marcaj punct roşu, că pe celealte trasee e plin de civili, aşa cum îi numeşte Sorin pe turiştii ce umblă pe munte echipaţi necorespunzător. Acest cuvânt avea să devină laitmotivul zilei de astăzi.

Trecem Valea Șipoaia şi o luăm la deal printre brăduţi mici şi ajungem la liziera pădurii unde este şi un stâlp mare care să poată fi văzut aproape din orice punct de la începutul traseului. De aici urmează o porţiune ceva mai plată urmată de câteva rânduri de serpentine. Pe potecă se văd urme relativ proaspete de civili care au umblat pe potecă cu motocicleta.

La prima stâncă solitară facem popas, prilej de hidratare cu compot de rabarbăr şi de câteva bancuri. De aici urcuşul devine un pic mai dificil dar verdele plăcut care ne înconjoară ne face excursia plăcută. Ajungem şi la cea de-a doua stâncă solitară. De aici poteca coboară uşor şi ne angajăm într-o urcare ceva mai abruptă pe lângă Şirul Stâncilor. Câştigăm altitudine şi începem să observăm Brașovul de sus. Poteca e calcaroasă iar de sus cad picături mari şi grele.


Următoarea pauza este la locul de intersecţie al traseelor Şirul Stâncilor cu poteca banda albastră venită din Săcele prin Bolnoc. De aici nu mai avem mult. Schimbăm marcajul, mergem însoţind banda albastră care ne poartă prin partea superioară a Poianei Livezii, pe sub stânci mari. Oraşul se vede însorit, nu şi partea somitală a Masivului Piatra Mare.

De la intersecţia cu Drumul Familiar mergem împreună cu un cuplu în vârstă( nu par a fi civili ) cu care dezbatem până la cabană subiecte istorice. Se înorează destul de tare. Dar nu ne pasă că suntem la adăpost.

Savuram ciorba gătită de Atti, cabanierul şi ceaiul lui Anika. Aflăm şi câteva ştiri proaspete: pe 13 iunie 2010 va fi organizată o acţiune de transport de materiale la cabană, iar pe 26 iunie 2010 va avea loc Semimaratonul Piatra Mare, ediţia de vară.

Între timp afară apar câţiva motociclişti pe potecă ce vine de la Predeal dar şi o ploaie scurtă, de 15 minute. După ce natura se potoleşte ieşim şi noi cu gândul de a urca pe Șura de Piatră. Vedem în față Gheara Pisicii şi Piatra Scrisă.


Ajungem însă doar în zona podului natural unde se porneşte o grindină nemiloasă. Ne adăpostim sub pod şi scăpăm uscaţi. Se răceşte destul destul de brusc.

Ne întoarcem lângă cabană şi ne cocoţăm pe un platou care oferă privelişti largi spre Munţii Ciucaș, Grohotiş şi Baiului şi spre valea Gârcinului. Pe vârf e negură aşa că renunţăm să îl mai urcăm. Soarele începe să îşi facă loc timid printre nori. Mai lenevim puţin pe acel platou.


Trecem iarăşi pe la cabana că i-am promis lui Atti că îl ajutăm să scuture paturile din cabană. Aşa că facem muncă voluntară şi terminăm rapid. La vale urmează să coborâm pe la Peştera de Gheaţă şi Bolnoc.

Acest traseu este o premieră pentru toţi ceilalţi. Eu l-am mai parcurs şi pe urcare şi pe coborâre în urmă cu mai mulţi ani. Este un traseu variat, cu pasaje de urcare şi coborâre, cu porţiuni scurte de mers pe culme.

Aşadar parcurgem cu uşurinţă bucată ce ne aduce la Peştera de Gheaţă. Deasupra oraşului sunt nori negri, ameninţători. La noi e încă soare care luminează frumos stâncile albe de la Peştera de Gheaţă. Pauză de poze şi hăhăială în zonă.

Coborârea noastră continuă cu o urcare cu efect psihologic nefast asupra civililor. Dar nu e cazul nostru. Între timp cerul începe să se întunece şi deasupra noastră, aşa că ne concentrăm, dăm totul şi finalizăm urcarea asta cât putem de repede. Apar câţiva stropi de ploaie dar trec repede.


Poteca noastră e deosebit de frumoasă primăvara. Cu toate că ritmul nostru este destul de alert, avem ochi să remarcăm acelaşi verde crud şi să vorbim despre cât de frumos este acest traseu.

Nu prea este umblat, Ioana bănuieşte că suntem primii care mergem pe aici după topirea zăpezii. Nu prea se văd urme, vegetaţia este încă mică. Vara, pe alocuri, vegetaţia bogată pune probleme de orientare în unele puncte.

La un moment dat poteca se rupe pe o bucată de trei-patru metri iar noi trebuie să ocolim zona pe sus. Ioana vede prima urmă:

- Îmi retrag afirmaţia, au mai fost oameni pe aici. Sorine, ia uită-te la urma asta, e a unui civil?
- Dacă a căzut în râpă e civil! vine răspunsul prompt al lui Sorin.

Mai avem parte de câteva picături de ploaie. Apoi cerul se degajează şi ajungem odată cu soarele la punctul de plecare spre Cabana Militară Rentea. De aici nu mai e mult: în câteva minute ieşim din pădure şi avem o panoramă frumoasă asupra Brașovului, Postăvarului şi Văii Timișului.

Coborâm o pantă destul de înclinată până la Cabana Bolnoc - Sava. Stăm pe nişte butuci în faţa cabanei şi ne tragem sufletul. Piatra Mare s-a degajat de nori dar peste Tâmpa e iarăşi întunecat, se văd fulgere şi se aud tunete. Aşadar nu prea e vreme de stat. Până acum am scăpat de ploaie.

Coborâm spre locul unde a mai rămas doar fundaţia vechii cabane Bolnoc, un loc binecuvântat în zilele limpezi cu o privelişte superbă spre Munţii Bucegi. De aici schimbăm marcajul. Vom coborî la Dâmbul Morii pe un vechi drum foestier marcat cu triunghi albastru.

Norocul nostru se termină cu puţin înainte de a ieşi din pădure: se porneşte o ploaie torenţială straşnică, însă suntem suficient de aproape de maşini şi scăpăm cu bine din această ultimă încercare.

Aşadar bifăm o nouă excursie reuşită în care ne-am simţit foarte bine. Piatra Mare este un loc minunat care oferă suficient de multe posibilităţi de abordare care să îi satisfacă atât pe cei experimentaţi cât şi pe civili.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024