După câteva zile mohorâte în care ploaia a făcut legea, soarele se pune în sfârşit stăpân pe judeţul Caraş-Severin. Aşteptam să vină vremea bună pentru a face un circuit în Cheile Nerei. Dar până ca lucrurile să se stabilizeze complet încercăm o tură mai scurtă, mai blândă, dar foarte frumoasă.

Traseul urmat: Podul Beiului - Canton Silvic Valea Beiului - Ochiul Beiului - Valea Beușniței - Cascadele Beușnitei.

Până la Podul Beiului am ajuns cu maşina trecând prin satul Potoc. Drumul e asfaltat, e bun, dar are doar o singură bandă pe care încape doar o maşină. Aşadar trebuie să conduci cu atenţie că nu se ştie ce îţi apare din faţă. La Podul Beiului e amenajată o mică parcare. Acest loc este o importanţă intersecţie de trasee: se poate pleca spre Sasca Română, pe traseul cu tunele, spre Valea Beiului şi Cascada Beușnița, spre Cantonul Damian şi Cheile Nerei.

Plecăm în traseu pe banda albastră, pe un drum forestier. Trecem râul Bei pe un pod de lemn. Pădurea ne protejează de soarele ce devenise puternic. La un moment dat întâlnim un fel de colonie de fluturi care stătea chiar în mijlocul drumului forestier.


Mai facem un popas lung la Cascada La Văioagă, loc în care apele limpezi ale Beiului se prăvălesc cu putere câţiva metri.


Continuăm tot pe drumul forestier întâlnind mai sus un stăvilar şi un lac. Cam după o oră şi jumătate suntem la Cantonul Valea Bei. Aici e loc bun de campat şi există şi sursa de apă chiar în faţa porţii păstrăvăriei.

Drumul nostru continuă pe potecă. După vreo 10-15 minute. ajungem la o frumoasă cădere de ape, locul în care Beușnita se varsă în Bei. Puţin mai sus este Lacul Ochiul Beiului.

Despre acest loc circulă mai multe legende. Se spune că un bei( titlu nobiliar în Imperiul Otoman ) foarte bogat a fost la vânătoare prin aceste meleaguri. A întâlnit într-o poiană o frumoasă fată ce îşi păştea oile de care s-a îndrăgostit pe loc. Aşa că venea deseori s-o întâlnească.

Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise minţile fiului său. Beiul îndrăgostit şi-a găsit iubita înjunghiată în locul unde acum este lacul. Ochiul Beiului a vărsat multe lacrimi, după care flăcăul şi-a înfipt pumnalul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poartă numele.

Apele micului lac - are diametrul de circa 20 de metri şi adâncimea de aproape 6 metri - au o transparenţă aparte, o culoare albăstruie şi nu îngheaţă niciodată. În realitate, în acel loc "misterios" din carstul bănăţean se află un izvor care împrospătează mereu lacul şi face ca apa lui să aibă o temperatură constantă.


Trecem pârâul pe o punte de lemn şi ne angajăm în urcare, însoţind triunghiul albastru, pe Valea Beușniței, o adevărată minune naturală. Valea este plină de căderi de ape, mai mari sau mai mici, care te fac mereu să te opreşti şi să îţi doreşti să le fotografiezi. Între confluenţa Beuşniţei cu Beiul şi Poiana Beuşniţei cascadele se prezintă sub forma unui şir neîntrerupt de căderi de apă prelungi, ce curg prin jgheaburi înguste. Cu toate astea cascadele nu au căderi verticale de mare anvergură.


Ne îndepărtăm la un moment dat de apă, parcurgem lunga Poiană a Beușniței şi intrăm iarăşi în pădure dar nu pentru mult timp. Poteca marcată se finalizează la Cascada Beușnița I, un loc minunat de unde apa se desparte în şuvoaie şi cade pe un covor verde din muşchi. Ploile din ultimele zile au asigurat cascadei un debit consistent de apă care cade cu putere cam de la 14-15 metri.


Am urcat apoi pe lângă cascadă continuând un timp pe firul apei şi am mai întâlnit încă două cascade destul de mari care merită văzute, dar şi o mică grotă.


Cascada Beușnița II este mai puţin înalăa însă este foarte dezvoltată pe lăţime, apa despărţindu-se în două şuvoaie.


După o bucată mai lungă prin pădure, ghidaţi de sunetul puternic al apelor ce cad, ajungem la Cascada Beusnita III. Pe un prag crescut din tuf, între doi pereţi, apa se desface în numeroase şuvoaie curgând pe un covor de muşchi,

Ne-am întors pe acelaşi traseu, iar toată distracţia ia cam şase ore în condiţiile unui mers lejer şi a multor pauze fotografice. Ochiul Beiului şi Valea Beușniței rămân două locuri de referinţă în cadrul frumuseţilor naturale din Banat. Cine le-a văzut odată nu le uită niciodată.