Cheile Nerei

Data publicării: 23 aug 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Parcul Naţional Cheile Nerei - Beușnița a fost pentru multă vreme o zonă în care mi-am dorit să merg. Am avut mai multe tentative nereuşite aşa că abia anul ăsta am ajung pentru prima oară. Dar a fost bine şi aşa pentru că astfel am putut citi diverse articole despre Cheile Nerei. De asemenea am vorbit cu oameni din partea locului şi am mai căpătat câteva informaţii.

Am făcut de data asta echipa de 4: Ramona, Sorin eu şi Bogdan Ivan de la A.S. Exploratorii din Reşita. Ştiam că ne aşteaptă un traseu lung şi de aceea mâncăm bine de dimineaţă. Am plecat im jurul orei 8 urmând să efectuăm următorul circuit:

Cărbunari - Ogaşul Porcului - Lacul Dracului - Fostul Canton Damian - Podul Beiului - Sasca Română - Sasca Montană - Cărbunari.

Părăsim satul Cărbunari îndrumaţi de localnici care ne oferă un detaliu preţios:

- Cum ieşiţi din sat o să daţi de marcaj. La un moment dat e o răscruce de drumuri unde e o cabană şi o săgeată către Canton Cheile Nerei. Să NU o luaţi pe acolo. Ţineţi celalat drum, că ăla va scoate către Lacul Dracului.

Ieşim din sat, întâlnim marcajul banda albastră care urca din Sasca Montană pe Cheile Șușarei. Mai întâi se merge pe un drum forestier lat, ce pare a fi circulat într-o oarecare măsură pentru că e într-o stare destul de bună. Ajungem la răscruce, vedem cabana, vedem undeva cam dosit şi marcajul. Peste câteva minute lăsăm drumul forestier principal pentru a ne angaja pe o coborâre lungă, tot pe un drum forestier mai îngust şi mai noroios, prin Ogaşul Porcului. Mergem mai bine de o oră pe acest drum, apoi poteca îl părăseşte coborând foarte accentuat spre locul numit "La Scaune". Pe alocuri au fost săpate trepte şi puse câteva balustrade de lemn.

Ajungem la o intersecţie de trasee aflată într-un loc cu băncuţe( La Scaune ): pe banda roşie se poate merge la Şopotul Nou într-o oră şi un sfert, în partea opusă spre Damian în 3 ore şi jumătate( un timp cam optimist, cineva a scris dedesubt 4 ore şi jumătate; atâta se face dacă nu te rătăceşti ).

Noi continuăm pe banda albastră care duce Lacul Dracului în doar 15 minute. Dar pe traseu există şi banda roşie. Urcăm o muchie îngustă printre copaci tineri. Ieşim pe nişte stânci, puncte de belvedere asupra văii. Practic, cam de pe aici urmează secţiunea cea mai spectaculoasă a Cheilor Nerei.

Coborâm accentuat până vedem Nera. Undeva în stânga, la adăpostul unor stânci uriaşe, împădurite, este Lacul Dracului, un lac misterios cu o culoare ciudată, un albastru-verzui intens. Lumina ce pătrunde printre copaci creează tot felul de reflexii sporind şi mai tare sentimentul de mister. Apa e limpede şi plină de păstrăvi care se văd cu ochiul liber înotând liniştiţi.


Iată ce spune Ştefan Negrea despre Lacul Dracului în cartea "Din Defileul Dunării în Cheile Nerei":

"Lacul are o suprafaţă variabilă în jur de 700 m2, 12 m adîncime maximă şi e alimentat de ploi, dar mai ales de apele Nerei (fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii). Acest lac, iniţial subteran, a apărut la zi prin prăbuşirea bolţii peşterii, din care pricină o parte din malurile lacului sunt în surplombă. Peştera ca atare este neinteresantă, luminată direct sau difuz în cea mai mare parte.

Sistemul de galerii şi săli neînecate totalizează abia 68 m. De la intrare, o galerie largă şi lungă, puternic descendentă, ne conduce într-o sală din care se desfac câteva galerii mai mici; una din ele urcă la dreapta ducând la un fel de balcon natural suspendat la 8 m deasupra lacului, făcut parcă anume pentru admirarea acestuia. De aici cuprinzi întreg luciul apei: în ciuda pereţilor întunecaţi şi reci ai peşterii, atmosfera sumbră este înviorată de un petic de cer şi de fagii înalţi de pe buza văgăunii în care e cuibărit lacul, reflectaţi în oglinda sa. în săli şi galerii există argilă şi bolovăniş de calcar, dar şi unele speleoteme (stalactite, planşeu concreţionat cu stalagmite şi coloane, scurgeri parietale).

Deşi cunoscută de localnici dintotdeauna şi constituind de multă vreme unul din principalele obiective turistice ale Cheilor Nerei, Peştera de la Lacu Dracului a fost explorată ştiinţific abia prin anii 1962-1963. În primăvara lui 1981, speologii scafandri ai grupului G.E.S.S. Bucureşti - au descoperit în punctul de adâncime maximă a lacului (-12 m) o galerie înecată care pătrundea în masivul fisurat. După parcurgerea a 25 m ei au ieşit din apă într-o frumoasă sală în care calcarul alb şi spălat alterna cu straturi negre de silex, o neobişnuită arhivă de informaţii geologice, tăinuită până atunci de apele lacului. Se află de asemenea stranii forme de coroziune, posibile numai în mediul subacvatic, dar şi trunchiuri de arbori şi forme mai rare de viaţă (spongieri de apă dulce!). Evident, turiştii nu pot ajunge în această sală dar, dacă au adus o barcă pneumatică, pot face o plimbare de neuitat pe luciul apei."

Despre lac circulă următoarea legenda:

Se spune că un păstor îşi păştea caprele pe pajiştea de lângă Lacul Dracului. La un moment dat apare un omuleţ mic, dracul, care îl provoacă pe păstor să-i frigă un peşte fără să se îndoaie. Păstorul acceptă, cu condiţia ca dracul să-i frigă un cap de ţap fără să rânjească. Dracul acceptă, la rândul lui, provocarea. Aşadar păstorul ia peştele, înfige un băţ în el şi îl frige fără să se îndoaie. Dracul ia şi el un cap de ţap, îl leagă, dar când îl pune la prăjit, botul ţapului îşi arată dinţii. De ciudă, dracul s-a aruncat în lac şi de atunci aşa i-a rămas numele: Lacul Dracului.

Lacul are o culoare albastru-verzuie, impresionantă. Localnicii susţin că legenda mai spune că lacul nu are fund, că el are multe tunele subterane. Mai mult, se zice că mulţi dintre cei care se avânta să facă baie în apele albastre-verzi nu se mai întorc niciodată.

De aici începe aventura: Coborâm pe marginea râului Nera, astăzi cu un debit destul de mare şi cam tulbure. Din punctul acesta începe Conveiul Lung. Este vorba de unul dintre cele mai mari coturi făcute de Nera, în unghi de 180 de grade, pentru a ocoli pintenul ascuţit al Culmii Lacului. Apa se repede furioasă spre peretele înalt al Cârşiei Albinei aflată pe malul drept.


Nu mai găsim marcaje aşa că ne gândim că trebuie să trecem râul. Noi, Bogdanii, alegem să trecem râul încălţaţi, Ramona şi Sorin se descalţă, şi bine fac. Trecem cu bine printr-un loc unde apa, la adâncimea ei maximă trece de genunchi. Dar tot nu dăm de marcaj. Ba mai mult Bogdan mai trece odată dar tot fără succes. Eu decid să mă întorc la Lacul Dracului. Văzusem nişte turişti şi mă gândesc că ne pot ajuta cu o informaţie.

Dau de o trupă de nemţi care îmi spune că trebuie să ne întoarcem La Scaune şi de acolo să ţinem marcajul spre Damian. Ei merg către Cărbunari. Prin apă e destul de aiurea de mers astăzi. Aşa că mai trec odată apa şi sun adunarea. Trecem Nera înapoi salutând câţiva turişti unguri care vor parcurge cheile cu barca pneumatică. Vine şi o barcă românească, cu vreo 6 oameni la bord. Conducătorul grupului ne confirmă că trebuie urcat la scaune şi ţinută banda roşie.


Toată agitaţia asta ne facem să peirdem aproape o oră. Urcăm iarăşi culmea împădurită apoi coborâm La Scaune. O luăm spre Damian lăsând râul undeva jos şi departe. Urcăm şi coborâm câteva vai seci după care ajungem iarăşi lângă Nera. Mergem de-a lungul ei pe o potecă clară şi destul de bine marcată. La un moment dat găsim un izvor aşa că profităm să ne facem plinul. Alt izvor nu am mai găsit până aproape de Damian. La câţiva metri de noi vântul rupe o ramură mare a unui copac bătrân şi aceasta se prăbuşeşte cu zgomot dar nu răneşte pe nimeni.

Ajungem şi la primele porţiuni stâncoase unde poteca e săpată în stâncă la câţiva metri de albia râului. Mai apoi din poteca noastră se desprinde o altă care duce la Sasca Română în două ore, pe triunghi roşu. Poteca ne scoate într-o poiană destul de lungă. Ne bucurăm de puţin soare, ţinem potecă şi ne oprim în faţa unei punţi suspendate care nu pare prea solidă. Mai mult avem şi un indicator care spune aşa: La Vogiun, vânzare lapte, brânză, vacă, mere albine. Campare.

- Măi să fie! Hai să trecem puntea, dar pe rând, câte unul!

Şi trecem puntea cu mari emoţii ca scândurile şi beţele sunt vechi şi mai mult lipsesc cu desăvârşire la extremităţi unde trebuie să ne ajutăm de cabluri metalice sau de câteva trunchiuri de copaci puse de cineva pe acolo. Aşadar, prudenţă maximă.


Pe partea cealaltă, surpriză. Marcajul lipseşte. Îl căutăm în toate părţile dar dăm numai de grohotiş. E o potecă clară dar merge în amonte deci drumul nostru nu poate fi pe aici. Decid să trec puntea înapoi şi să caut marcajul. Parcă acum merg pe punte mai relaxat şi după ce trec găsesc şi marcajul undeva mai în aval. Strig tare ca să trecă toată lumea înapoi. Şi uite aşa mai pierdem cel puţin o jumătate de oră.

Ne aşteaptă sectorul cel mai lung, cel mai sălbatic şi cel mai spectaculos al Cheilor Nerei, care ţine pînă la cantonul Damian. Pătrundem, aşadar, în inima cheilor, şi nu vom întîlni în drum nici poieni şi nici sălaşe pentru popas.

Poteca ne duce treptat până aproape de apă. În aval e un perete vertical şi vedem că poteca e din nou săpată în stâncă. În albia râului sunt câţiva bolovani mari.


Ajungem la porţiunea stâncoasă, Cleanţul Farma. Marcajul sclipeşte în soare de ai zice că a fost aplicat azi. Urcăm tare o porţiune de grohotiş şi ajungem pe nişte stânci, unde poteca e îngustă. Nera e departe, undeva jos şi abia se ghiceşte printre copaci. Acolo întâlnim un domn dotat cu pensule şi vopsele care se ocupă cu refacerea marcajului. O iniţiativă foarte bună! Ne spune că trebuie să mai trecem apa odată, tot prin vad, aproape de Damian.


Coborâm la fel de abrupt apoi până aproape de apă. Traversam o nouă porţiune de potecă săpată în stâncă, de data asta destul de îngustă. Ne aflăm sub Cârşiile Dese, iar pe partea cealaltă este Cârşia Căpitanului.


La un moment dat poteca pare că să înfundă. Însă prin stâncă au fost săpate câteva tunele care să ne înlesnească înaintarea pe sub pereţii calcaroşi şi înalţi.


Urmează locul numit Cotu Tulburii, unde Nera scaldă baza abruptului vertical şi pătrunde în următoarea porţiune îngustă a cheilor, alcătuită de cârşiile Barbeşu Mic şi Barbeşu Mare, aflate pe partea cu poteca, şi culmile Cracu Tulburii şi Cracu Haiducului, pe malul celălalt. Poteca noastră se strecoară pe prispă din peretele Barbeşului Mic şi apoi pe cea din abruptul surplombat al Barbeşului Mare.



Mai jos cheile se îngustează şi apa pare adâncă. Un grup de tineri încearcă să o traverseze mergând un pic de-a lungul unui trunchi de copac prăbuşit în râu. O fată e cât pe ce să fie luată de apă. E mică de înălţime, apa îi ajunge până la gât şi curentul e mare. Din fericire prietenii ei o prind şi o ţin bine, fata țipă, dar scapă teafără. Clar ăla nu e loc de trecut apa.


Puţin mai jos găsim un vad semnalizat corespunzător, săgeţi pe ambele maluri indicând clar direcţia şi faptul că trebuie trecut prin apă cumva în diagonală. Nera e destul de lată aici dar şi tulbure încât nu vezi fundul apei; parcă tot nu îţi vine să te bagi aşa..cu una cu două. Apa e murdară, are debit dar nu avem ce face. Bogdan Ivan trece primul şi vedem că apa nu pune probleme nefiind aşa de adâncă.

Înainte de a traversa reuşesc să mă rănesc aproape de ochi. Semne de bună purtare prin Cheile Nerei! Ramona se descalţă, eu sunt în bocanci uzi de câteva ore aşa mă merg tot încălţat, cu Ramona de mână. Apa se adânceşte brusc cu câţiva metri înainte de a atinge malul opus. Ne udăm un pic pe pantalonii scurţi însă problema principală e acum ieşitul din apă fiindcă nu prea ai de ce să te ţii iar malul e alunecos.

Conform săgeţii mai avem până la Damian doar 45 de minute. Plecăm şi peste puţin timp ajungem în zona Cleanţului "La Cârlige", loc unde poteca săpată în stâncă e astăzi aproape de apă şi unde sunt montate o serie de cabluri care să permită deplasarea în siguranţă. Practic este ultima porţiune mai delicată.


Poteca ia apoi un pic de distanţa faţă de albia râului şi continuă prin pădure. La un moment dat dăm de o săgeată care indică un izvor. Ne spălăm pe faţă, umplem recipientele şi ne îndreptăm spre Damian unde ajungem cam în 20 de minute. Găsim câteva corturi şi câţiva turişti care ne întreabă câteva lucruri despre traseul din chei.

Banda roşie va merge în următoarele 45 de minute pe un drum forestier care ne scoate la Podul Beiului. Cheile nu mai sunt aici atât de sălbatice. În faţă, pe partea dreaptă a râului este Cârşia Rolului, cu pereţi de peste 200m inaltine.

După Podul Beiului revenim pe potecă pentru porţiunea finală a Cheilor Nerei. Mie personal mi-a plăcut foarte mult bucata asta: se merge pe o potecă îngustă aflată la înălţime, se merge pe prispe şi prin tunele mai lungi sau mai scurte, cu apă sau fără, săpate în Cârşia Caraula. Cel mai lung tunel are cam 40 de metri, are porţiuni cu apă, nu e liniar, aşa că nu ar strica să aveţi o lanternă.


Privind în jos, spre apele Nerei, ne dăm seama că râul s-a mărit considerabil după ce a primit apele Beiului.


Treptat poteca coboară, valea se deschide semn că sectorul Cheilor Nerei s-a sfârşit. Marcajul e destul de rar, dar drumul se intuieşte uşor. Singura întrebare e dacă mai trebuie să trecem încă odată prin apă ca să ajungem la Sasca Română. Deocamdată mergem pe lângă râu, prin poieni şi fîneţe. Ne potolim setea cu apa unei fântâni aflate lângă un sălaş.


Ajungem la o punte suspendată, mult mai solidă şi mai bună decât cea întâlnită în chei. Ramona se accidentează într-un mod ciudat rănindu-se la ambele picioare după o căzătură urâtă pe scări.


Trecem până la urma puntea şi în câteva minute suntem în Sasca Română, şi constatăm că ne-am mişcat destul de bine, am făcut doar o oră de la Podul Beiului. Localnicii ne indică un drum forestier care trece dealul spre Sasca Montană, drumul e scurt, ne ia cam 45 de minute şi ne aduce în partea superioară a satului. E deja destul de târziu, ora 20, iar maşina noastră e la Cărbunari, la 10km de aici.

Îi las pe companionii mei la Sasca Montană la izvorul din faţa bisericii. Fac apel la tradiţionalul meu noroc la autostop. Totuşi, având în vedere că zona nu prea e circulata decid să urc pe şosea. Şi merg vreo 5km şi nu trece nici o maşină. Vine una dar nu mă ia. Apoi vine un domn cu un Golf albastru de Timişoara care îşi face milă şi mă duce până la ieşirea din Știnăpari. Mulţumesc şoferului şi plec rapid spre Cărbunari, apoi cobor cu maşina să îmi recuperez colegii de tură.

Cheile Nerei s-au păstrat destul de sălbatice în ciuda fapului că sunt destul de cunoscute. Probabil durata mare a traseului din chei, faptul că trebuie traversat râul prin vad şi amenajările precare îi sperie pe mulţi. În zona sălbatică a cheilor l-am întâlnit doar pe domnul care se ocupa de refacerea marcajului. De asemenea trebuie reţinute câteva aspecte:

1. Cheile Nerei nu sunt accesibile în orice perioadă a anului. Recomand vizitarea lor numai cînd nivelul apei e scăzut şi niciodată după viituri, cînd apele tulburi şi învolburate ies din matcă şi urcă ameninţător, uneori pînă deasupra potecii, rupînd copacii şi cărîndu-i la mari distanţe

2. Pe sectorul Lacul Dracului - La Scaune - Canton Damian, urmând marcajul bandă roşie, Nera se traversează o singură dată, prin vad, prin locul indicat de săgeţi indicatoare aflate de o parte şi de alta. Din proprie experienţa vă spun că umblatul cu orele în încălţăminte udă este chinuitor. Ar fi de preferat să traversaţi râul în sandale, slapi sau în picioarele goale.

3. NU traversaţi râul pe puntea aflată în interiorul Cheilor Nerei decât decât dacă doriţi să campaţi în Poiana Alunilor, la Vogiun.

4. Locuri de campare: Poiana Meliugului(cunoscută de localnici şi sub numele de Poiana lui Trifu ), Poiana Alunilor, Canton Damian

5. Durata întregului circuit a fost de aproximativ 12 ore pentru noi. Dacă scădem acea oră şi jumătate, timp pierdut cu rătăcirile, ajungem cam la 10 ore şi jumătate. Aşadar e nevoie de o zi bună de mers pentru a parcurge traseul făcut de noi.


Închei cu capitolul mulţumiri pentru amabilitate şi pentru informaţiile puse la dispoziţie câtorva persoane:
Valentin Balaban - şef Salvamont Caraş-Severin
Bogdan Ivan - A.S. Exploratorii Reşita
Vasile Neagu( turonian )


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Sorin Adam

    11 oct 2010 02:59:28

    Excursie excelenta si aproape completa: mai lipseste un rafting prin Cheile Nerei. Musai la anul!

  • Bogdan

    13 oct 2010 11:38:07

    Da, Cheile Nerei trebuie facute odata si cu barca. O sa fie interesant.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024